Imi privesc mana; uite: rauri, vieti de cuvinte se scurg intr-o parte, iar in cealalta, alba pielea urla sfarsitul povestii. Nu pot a grai mintea-mi in versuri! Le gravez insa in ochi, pe buze, cu gandul ca intr-o dupa-amiaza vei vrea sa ma citesti.
Stele de ganduri ma trec, ma depasesc, ma lasa neumblata prin mine si totusi...
Niciodata nu voi mai scrie!...O, Doamne nu tacerea!
Lasa vioara sa-mi planga drama netraita inca, lasa moale clapele clavirului...lasa-ma sa le cant. Fi-voi eu doar cand voi nu veti mai fi?

Mana stanga a terminat de pictat mana dreapta. Indrept penita spre umeri; imi voi face aripi din cuvinte, asa cum voi va claditi castele pe ele...eu imi voi face aripi de povesti.dar nu voi mai scrie niciodata asa!
Imi tasneste cerneala din inima, indemnandu-ma parca :"Scrie, scrie-te, fii oamenii-litere! Scrie-te, dar in taina."

Nici luna nu o sa vada...nici tiganca ce dansa pe-o neauzita muzica, nici chiar cel imi citeste viata nescrisa inca.Nu ma vor gasi in literele de pe piele!
Carnea-mi multumeste, mangaiind fiecare linie, fiecare litera...iar ele,literele devin eu. Incet dispar de pe piele, devenind muschi si oase, iar apoi daca Cel De Sus ma iubeste cu adevarat o sa le faca suflet.

Nu!Nu mai pot scrie asa
Pleoapele-mi sunt grele de povesti
Cerneala pe sfarsite...
Un zambet anunta dimineata, iar lumina-i trista acum.
Un raft ma indeamna sa imi pun coperte
Si sa ma inchid voua...
Pana cand un alt Eu, inca nezamislit,
Va veni desoperindu-ma si redandu-ma mie.
In pagini de hartie
Nu in carne sau in gand....

Si daca Cel De Sus ma iubeste cu adevarat, nu o sa ma mai lase sa ma scriu asa niciodata, ...si totusi eu o fac. O pagina in plus in mine pe clipa ce trece



Cineva zicea odata "cartile-s nemuritoare"...nedeschise de suflet-copil...