A fost odată ca niciodată un cal cu totul și cu totul albastru. Acest cal credea despre el că este un cal fermecat, dar în afară de a fi albastru nu era cu nimic diferit de alți cai. Era chiar foarte necăjit în ultima vreme pentru că nu-și găsea locul în nici o herghelie unde caii erau negri, bruni sau suri. Își dorea mult să-și găsească și el un prieten de joacă. Am uitat să spun că era încă un mânz.
Într-o bună zi alergând el pe câmpii în căutarea unui prieten, se întâlni cu o pasăre colorată în toate culorile curcubeului.
-Vai, ce frumoasă ești pasărea curcubeului!
-Dar și tu ești un cal deosebit. N-am mai văzut niciodată un cal albastru.
-Da, dar uite, eu nu am aripi, nu pot să zbor. Și m-am plictisit să fiu albastru.
-Nu fi trist Cal Albastru. Ai încercat vreodată să zbori?
-Nu, cum să încerc dacă nu am aripi?
-Dar ai vrea să zbori, nu?
-Da, tare mult îmi doresc să zbor, Pasăre Curcubeu.
-Atunci încearcă acum. Trebuie doar să vrei foarte mult și să nu uiți că ești un cal fermecat.
Calul albastru începu să alerge cât putu de repede și își spunea întruna: sunt un cal albastru fermecat! sunt fermecat!
Dintrodată, ca prin minune, calului îi crescură două aripi mari și fără să priceapă mare lucru, se trezi că zboară. Se înălță în văzduh până la nori unde Pasărea Curcubeu îl aștepta și-i spuse cu bucurie:
-Vezi Cal Albastru că poți. Doar ești un cal fermecat.

-Mulțumesc, Pasăre Curcubeu. Acum voi zbura oriunde voi dori, și se îndreptă spre un curcubeu minunat ce tocmai apăruse pe cer.
Acolo își scăldă aripile în toate culorile până deveni atât de frumos colorat ca și pasărea curcubeu.

Calul Albastru, care mai era albastru doar pe picioare și pe urechi, era tare fericit că putea zbura și mai ales că-și găsise o prietenă, Pasărea Curcubeu, care îi arăta în fiecare zi locuri noi din înaltul cerului.

Într-o zi se opriră pe malul unui lac limpde ca și cristalul.
-Vai, ce sete îmi e! spuse Calul Albastru care deși era foarte colorat se numea tot Cal Albastru.
Când să bea apă, văzu prin transparența ei limpede un peștișor auriu înotând.
-Cine ești tu, întrebă calul.
-Eu sunt peștișorul de aur. Sunt fermecat. Dar tu?
-Eu sunt calul albastru.
-Dar văd că ești cal_curcubeu ca și pasărea care e cu tine.
-Da,acum sunt Calul Curcubeu. Dar am fost numai și numai albastru. De când știu că sunt fermecat am și aripi. Pot să zbor. Și calul se întristă pe dată.
-Dar nu pot să înot, spuse el supărat.
-Ai încercat vreodată, întrebă peștișorul auriu?
-Nu, nu am încercat. Cred că m-aș îneca.
-Îți dorești mult?
-Îmi doresc mai mult decât orice pe lume să văd adâncurile apelor.
-Atunci vino cu mine Cal Curcubeu. Trebuie doar să îți dorești tare mult și să nu uiți că ești fermecat..
Calul se scufundă în lac și pe dată începu să înoate ca un pește. Îi crescură solzi colorați și strălucitori, îi crescură înotătoare. Acum putea să vadă minunățiile adâncului. Era tare fericit și se gândi s-o cheme și pe Pasărea Curcubeu, prietena lui.
-Nu, eu nu voi înota cu voi, spuse pasărea. Eu sunt pasăre și îmi place să zbor. Asta face o pasăre.
-Dar ești pasăre fermecată.
-Da, sunt, dar sunt fermecată numai când zbor.
Calul se miră puțin apoi se scufundă.

După un timp, calul își dori iarăși să alerge , să zboare...Ieși pe mal, dar picioarele și aripile devenite înotătoare nu-i erau de nici un folos pe uscat, iar pielea îi era acoperită de solzi strălucitori.
-Nu mai pot să zbor, nici să alerg, spuse calul, care între timp devenise Pește Curcubeu.
-Nu, acum nu mai poți , doar ți-ai dorit să te transformi în pește ca și mine, spuse peștișorul auriu.
-Dar eu vreau să pot să alerg, să zbor, să înot. Toate acestea ...
-Nu poți fi cal pasăre și pește în același timp. Va trebui să alegi ce vrei să fii.
-Păi, cred că îmi doresc să fiu un cal albastru.
-Atunci vei fi un cal albastru, spuse peștișorul și se scufundă în lac.
Calul redeveni din nou ca prin minune Calul Albastru. Alergă fericit pe câmpii, până văzu în fața lui o herghelie de cai negri, bruni și suri.
-Uite ce cal albastru spuseră caii negri, bruni și suri, doar nu o fi vreun cal fermecat?
-Nu, nu sunt decât un cal albastru. Voi sunteți cai fermecați și m-aș bucura foarte mult să mă primiți să stau cu voi.
-Nu, noi nu suntem fermecați. Dar de ce ai crede asta?
-Pentru că voi dacă ați vrea ați putea să zburați sau să vă scufundați în lac și să înnotați.
-Dar de ce să vrem așa ceva, spuseră caii negri și bruni și suri, doar avem câmpii minunate unde să alergăm.
-Așa este. De aceea sunteți fermecați. Pentru că puteți să alergați și să vă jucați pe cele mai minunate câmpii.
-Hai și tu cu noi Cal Albastru. Fii și tu fermecat, spuseră caii nechezând de bucurie.
Și Calul Albastru rămase cu ceilați cai negri, bruni și suri și a fost mai fericit ca niciodată, deși mai privea din când în când cerul albastru sau adâncul lacului amintindu-și că acolo erau prietenii lui.

Se gândea uneori că abia acum devenise cu adevărat un cal femecat. Și că toată lumea asta era o lume fermecată.