agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-16 | [This text should be read in romana] |
Frigul se încăpățânează să păstreze iarna vie. Pe străzi, grămezi omniprezente de zăpadă murdară își dispută întâietatea cu gunoaiele și excrementele de câine. Dedesubtul unui cer vânăt, șuierul rece, bezmetic face tot ce poftește cu orașul gri și oamenii lui. Bucăți de hârtie și plastic, căciuli, mănuși, bilete de tramvai sunt furate, amețite într-un zbor impertinent.
Urbea e obosită și încremenită de atâta iarnă. Șapte săptămâni în șir fără soare, stăpânite de un frig pătrunzător, din când în când măturate brutal de iureșuri cu vânt înghețat. Siluete înfrigurate, gulere ridicate protector, ochi abia zăriți de sub căciuli. Pe marginea rigolelor, copacii descărnați de suferintă sunt acum iscoadele condamnate ale unui timp înfrânt. Nimeni nu mai e dispus să-și amintească strălucirea primei zăpezi, bucuria derdelușului, Sărbătorile. Nu e nici-o plăcere să aștepți un tramvai care a uitat să mai vină, într-o iarnă care a uitat să mai plece. E capătul liniei. În stație, câțiva întârziați încotoșmănați așteaptă resemnați tramvaiul salvator. Șina de tramvai înconjoară vechea biserică din centrul orașului într-un ocol larg care te-ajută să o vezi pe de-a-ntregul. Călătorii se ignoră reciproc, nu e loc și nu e chef de politețe, de vorbe. Totuși se găsește cineva care să vorbească, vremea asta nu i-a înrăit chiar pe toți. Un tinerel bine legat, blond, cam nespălat dar simpatic îți vinde ieftin o cameră video sau o bormașină, dacă te interesează. Nu interesează pe nimeni așa că pleacă băgându-și aparatele, ca într-un marsupiu, în sân, după care își îndeasă mâinile goale în buzunare. Refugiații din stație se gândesc la tramvai, la locul de lângă calorifer. Câteva perechi de ochi urmăresc ceata de câini și cerșetori aciuiați în curtea bisericii. Se înțeleg cu toții de minune. Ziua capătă aici mâncare iar noaptea adăpost. Biserica e veche, vestită, are hram și vad iar ciurda de rătăciți ai sorții, oameni și animale, e pe măsură. Blondul apare iar, ca din pământ. Studiază bine ceata de posibili pasageri, sporită între timp, după care se apropie pe rând de fiecare bărbat. Îți dă o fată, tot ieftin. O ’’căprioară’’ sau o ’’oaie’’, cum preferi. Nici acum nu intereseaza pe nimeni. După fiecare refuz ridică mult sprânceana dreaptă și strânge buzele, într-o grimasă poznașă, după care țocăie. În cele din urmă dispare cu mâinile în buzunare îndărătul unor case bătrâne, igrasioase. Mulți se gândesc cum să urce în tramvaiul care o să vină odată și odată, fără să atingă barele de metal ale scării. Merită fentată cu orice mijloace senzația produsă de atingerea metalului congelat. Trece dintr-o extremitate în alta a corpului de parcă ar umbla prin tine un șarpe de gheață. Întunericul ia în stăpânire locul. Din loc în loc, e străpuns de pumnalele portocalii aruncate de becurile cocoțate în vârful stâlpilor de iluminat. Împrejurul lor e o lumină difuză care dispare treptat, în câțiva pași. Câinii sfidează frigul și se pornesc pe hârjoneală. Calicii mormăie, se înghiontesc, unii își pregătesc plecarea spre locurile de înnoptare.Alții, vegheați de preafericiții și boierii de os domnesc îngropați sub crucile mari de piatră, își aștern culcușul chiar în pridvorul bisericii, printre cartoane, saci de plastic, bureți și pleduri slinoase. Rezemată de gardul bisericii, pe dinafara lui, în dreptul unui stâlp de iluminat, e o buturugă mare. Din stație, priviri curioase descoperă că buturuga e de fapt o femeie ghemuită în unghiul drept dintre trotuar și gard. E îmbracată în haine vechi și zdrențuite și în pungi de plastic. Veșmintele sunt atât de murdare încât nu mai au nici-o culoare ci doar un luciu întunecat. Fața și mâinile sunt la fel de murdare și lucioase ca și straiele. E bătrână și foarte ridată. Privește fără să clipească, drept în macazul șinei de tramvai. Picioarele sunt înfășurate, până aproape de genunchi în straturi groase de pungi de plastic. La fel e bandajată și spinarea. Pe cap, pe deasupra căciulii e îmbrobodită cu două pungi de plastic. Stă chircită pe cele două legături din fel și fel de folii de plastic în care e adunată toată averea ei. Nimic de preț, lucruri strânse de prin gunoaie iar la loc de cinste, multe sticle goale de plastic. E femeia-pungă, una dintre cele câteva care bântuie străzile orașului, o specie aparte între sutele de oameni fără adăpost . Pentru o clipă curioșii pasageri se tem că femeia-pungă vrea să urce în tramvaiul lor. Aproape că încep să simtă în nări duhoarea ei insuportabilă și fiecare își face un plan ca s-o evite, să stea cât mai departe de ea. În seara asta însă, călătoriile s-au încheiat pentru ea. Din grupul aflat în curtea bisericii se desprinde o umbră, iese pe poartă și se îndreaptă șchiopătând spre femeia-pungă. Un bătrân nebărbierit de multe zile, înalt, înfășurat în aceleași resturi textile slinos-lucioase, târșâie încetișor o pereche uriașă de bocanci rupți, fără șireturi. Pe deasupra rupturii de palton e legat în talie cu un cablu electric. Are în mâna dreaptă tija despuiată a unei foste umbrele, cu care își ajută mersul, iar în stânga o boccea din nelipsitele pungi de plastic. Se oprește lângă femeie, se ghemuiește alături de ea și o privește fără să scoată un cuvânt. Fără a-și desprinde privirea de pe triunghiul feței femeii-pungă, figura i se destinde puțin câte puțin, până când ajunge la un zâmbet liniștit. Cotrobăie în bagajul de plastic și scoate o ciocolată pe care i-o intinde cu un gest lin ca într-o reluare de fază cu încetinitorul. Femeia își smulge privirea din macaz, întoarce capul către noul sosit și-i răspunde cu cel mai generos surâs de care mai e capabil chipul ei învins de oboseală și bătrânețe. Printre riduri, pungile de la ochi și murdărie își face loc un zâmbet entuziast, ușor deplasat care-i dezvelește gingigiile pustii. Primește ciocolata și începe s-o molfăie pe îndelete aruncând priviri pline de recunoștință către bătrân. Nu și-au spus încă vre-o vorbă dar nici nu par a avea nevoie de ele. Rămân alăturați și după ce femeia a terminat de mâncat. Se privesc reciproc mulțumiți unul de celălalt, zâmbitori și îngăduitori, de dincolo de timp, de iarnă, de soartă. Stau așa vreme îndelungată privindu-și unul altuia chipul. Mâna dreaptă a bătrânului cerșetor pornește domol către obrazul femeii-pungă, care o petrece cu o privire împacată. Mângâierea prinde viață acolo, pe trotuarul din fața vechii biserici, alături de pungi de plastic, veșminte soioase, mirosuri pestilențiale.O dezmierdare lungă, duioasă, prelungită minute în șir, care aduce pe chipurile schimonosite de trecerea anilor și încercările vieții, clipa plină de bunătate și mulțumire. Lumina portocalie înfășoara perechea într-o aură strălucitoare și-i face pe cei doi să pară poleiți cu aur, aidoma icoanelor bisericii din spatele lor. Miruită și înălțată de mitropoliții și voievozii din morminte, venită numai ea știe de unde, iubirea-pungă s-a arătat în acea seară. Din gunoaie a ieșit fără pată. Din sărăcie și neșansă s-a născut avută și norocoasă. Din miasme a plutit parfumată. Tinerelul simpatic apare încă o dată, din bezna caselor ruinate. Puțin în urma lui, încă doi puști. Niciunul nu are mai mult de optsprezece ani. Intră împreună în curtea bisericii. Se opresc pe rând, la fiecare dintre cei pe care îi întâlnesc. Totul se plătește. Și se plătește numai cu bacnote, nu vor măruntiș. Mai sunt unii care nu înțeleg, dar după o palmă neiertătoare sunt convinși. Blondul iese din curte și se îndreaptă spre femeia-pungă și bărbatul-pungă, încă așezați pe trotuar, oprindu-se în fața lor cu picioarele larg depărtate . Trei lumini mișcătoare apar de după biserică, în lungul șinei. Un uruit care se întețește confirmă vestea că a sosit în sfârșit multașteptatul tramvai. Mâna dreaptă a bătrânului se desprinde de pe obrazul femeii și scotocește prin toate buzunarele, prin toate cotloanele straielor pe care le poartă. Întinde în cele din urmă un pumn plin de monede în sus, înspre vizitatorul nedorit. Un șut perfect aplicat lovește pumnul și monedele se împrăștie pe trotuar. Doi dulăi se reped și încep să adulmece piesele metalice căzute. Oamenii din stație dau buzna pe scările tramvaiului abia oprit. Abia așezat pe scaunul său, un adolescent cu ochelari ’’fund de sifon’’ reușește să vadă cum boschetarul de peste drum încasează încă un șut, de data asta în obrazul stâng. Ochelaristul clipește rapid de două ori, mărturisindu-și că, la urma urmei, a fost un spectacol interesant, aproape la fel de interesant ca jurnalele de știri televizate. Tramvaiul se urnește din loc împreună cu cele câteva suflete congelate de așteptare, alunecând liniștit pe langă biserică, cerșetori, câini, blond. Vehiculul pestriț seamănă în mișcarea lui cu o mana uriașa care strânge tot peisajul într-o îmbrațișare colțuroasă, metalică dar părintească. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy