Va mai amintiți cât a mai pătimit bietul domn Pretor din cauza Trabantului.
Pe vremuri, sau mai bine zis, pe vremea noastră, „trabanțiștii” erau niște oameni respectabili și respectați, oarecum. O dată că se respectau între ei, se salutau cu farurile, cum aud că se întâmplă pe alte meleaguri și în zilele noastre. Și apoi, erau considerați oameni cu mașină. E drept, nu de toată lumea. Și, de obicei, se obținea greu un Trabant dacă nu aveai „pile”. Desigur, „trabantiștii” erau și ironizați uneori, dar economia de bani și de carburanți compensa totul. Să nu mai spun că un Trabant mergea aproape cu orice, de la gazolină până la petrol lampant. Iar pe vremea tichetelor de benzină, asta însemna oarece.
În concluzie, „trabantiștii”, chiar dacă nu erau „cineva” măcar erau ceva. Însă iată ce-au ajuns ! Niște încurcă lume(nu doar circulație). Revenim la săracul domn Pretor. O fi el demnitar, dar tot sărac se numește. Cea mai bună dovadă e Trabantul. Deși, la noi, pare a fi un paradox sintagma: „săracul ministru”. Mai ales acum când până și ultimul funcționar de la primărie poate mai mult. Adică își permite. Poate-o fi cinstit, săracul domn Pretor! Tot ce și-a putut permite a fost să facă valuri, adică mare tămbălău în presă. E ceva și asta, nu ori cine ar fi putut realiza așa o performanță. Dar o bătaie bună tot a luat. Și numai din cauza Trabantului. Cred că dacă avea Dacie scăpa mai ieftin, doar cu câțiva pumni, nu-l mai loveau și cu picioarele. Trabantul e prea jos, aproape te invită să lovești cu piciorul.
Vă recomand Jeep-ul. Și ce-i dacă vă blochează o mașină calea ? Dar credeți că îndrăznește careva?! Nu riscați nimic, chiar dacă faceți parte din sexul slab și nu toată lumea are încredere în felul cum conduceți. Iar dacă vă enervează mașinile dintr-o coloană, intrați în depășire cu 140 de km la oră și …Dumnezeu cu mila. Adică mare lucru nu vi se poate întâmpla dacă nu vedeți venind vreun mastodont din față.
Așadar totul se rezumă la marca mașinii cu care se circulă. De fapt, ca să fim cinstiți până la capăt, și la preț. Și aici se face diferența, care poate fi uneori și de sute de milioane. Dar asta e o altă problemă care face parte din economia de piață și pe care nu o putem înțelege noi, nostalgicii.
Ce-a avut de pierdut domnul Pretor din incidentul cu Trabantul, știm. A ieșit cam șifonat. Dar să vedem cât de șifonat ?Cine era domnul Pretor înainte de întâmplarea asta ? Un biet secretar de stat. Uite că există și din ăștia ! Eu, să vă spun drept, nu auzisem până atunci de domnia sa. Dar dumneavoastră ? Și iată ce s-a ajuns: o personalitate; o victimă a sistemului și a instituțiilor sale; o rara avis, adică, un ministru sărac și pe cale de consecință(cum se zice acum, mai ales în parlament), probabil cinstit. Ceea ce nu e puțin lucru. E cunoscut de o țară întreagă, care-l vorbește numai de bine.
Dar mai sunt și altele câștigate de domnul Pretor, deși ne spune că încă n-a avut timp să se gândească la daunele materiale și morale pe care să le pretindă. Dar o să-și facă(timp). Iar de când și-a ras surogatul ăla de barbă, începe să arate a om. Și încă cu personalitate. Ce să mai zic, dacă și-ar pune și ceva haine pe el, nimeni n-ar mai spune: Fugi domnule de aici, ăsta ministru ?! Este însă tot așa de adevărat că tricoul albastru și rupt de pe dânsul, a devenit mai popular decât puloverul roșu a lui Petre Roman. Cu asta vreau să zic că, la noi, se pot întâmpla evenimente importante și dacă nu e neapărat revoluție; adică, și pe timp de pace.
E adevărat că i se închid niște ferestre domnului Pretor: cele două fetele ale sale n-o să-l mai compare o bună bucată de vreme cu Sylvester Stallone, iar doamna Pretor îi va repeta mai des expresia: „cinstit și prost” sau, în varianta mai explicită: „prost de cinstit”. Însă să vedeți câte uși i se vor deschide domnului Pretor. În primul rând cred că-mi va asculta sfatul și n-o să mai circule cu Trabantul. Din binecuvenitele daune morale o să-și poată permite o mașină, chiar un 4X4, că tot mai rămâne ceva acolo, măcar de-o vilă. Și-apoi imaginea, notorietatea. Eu, de-aș fi în locul lui, aș candida repede pentru Senat. Chiar ca independent. Poate mai bine așa: singur împotriva tuturor. Am auzit că și parlamentarii au salarii bunicele și vor să facă și ceva „senatori pe viață”. Cine n-ar vota pentru senat o victimă a cinstei și modestiei? Chiar senator pe viață ! Așa ne trebuie, am vrut să spun, de ăștia ne trebuie!