Un zugrav se angajă să renoveze o casă veche . N-avea însă nici un spor pentru că într-o permanentă stare de agitație , niște fantome îi vărsau
gălețile cu var, borcanele cu vopsele, lunecau peste belțile de toate culorile și-i pătau pereții cu amprente de palme.
Degeaba striga la ele , că nu-l băgau în seamă .
Peste drum de casa buclucașă era o berărie . După fiecare pocionog făcut de nevăzutele făpturi , fugea acolo să-și răcorească nervii .
Într-o zi se așeză la aceiași masă cu un leu impozant venit în oraș pentru a se înscrie la școala de polițiști rutieri . După ce-și vărsă năduful în fața leului ,acesta îi garantă că le v-a pune el la punct pe fantome în cât ai clipi .
Trecură amândoi degrabă strada la casa bântuită unde leul trase un răget atât de strașnic încât preț de vre-un ceas fantomele nu îndrăzniră să facă nici o mișcare . Când începură iarăși să se foiască, urmă la insistențele zugravului, un alt răget care te paraliza .
Văzând că numai cu ajutorul leului își poate continua lucrarea , zugravul îi propuse să-i fie ucenic , asigurându-l că v-a câștiga de zece ori mai mult decât un polițist rutier și n-o să aibă atâtea bătăi de cap .
Leul acceptă bucuros .
- Măi , măi se necăjiră fantomele , uită-te cine s-a găsit să ne strice nouă socotelile , un filfizon de leu ! și una dintre ele , talentată la diplomație , reuși să-l atragă pe leu într-o discuție intimă , departe de urechile zugravului .
- Mă doare sufletul cum profită meșterul de tine . Numai să ne ții pe noi în șah te-a luat de ucenic. Cum termină de renovat casa , îți dă papucii . De aceia zic , pentru binele tău , fugi la școală până nu expiră termenul de înscriere și urmează-ți ambiția de-a fi polițist rutier !
- Mă miram eu de ce îmi cere numai să rag ca măgarul , din ceas în ceas și nu mă pune la lucru, că doar pe un ucenic adevărat , zugravul îl fugărește fără odihnă : du-te după apă , amestecă mortarul , pune umărul și mută schela . Mi-ai deschis ochii domnule fantomă. Din momentul acesta aveți cale liberă !
Atât le trebuiră fantomelor .
- Rage leușorule , nu vezi cum s-au apucat să-mi zgâlțâie schela de sub picioare?!
- D-apoi meștere , caută-ți altă metodă de-a le pune cu botul pe labe că am răgușit .
Parcă încurajate de această dezvăluire , fantomele se opintiră și mai abitir să-l zdruncine.
Cu chiu cu vai , meșterul reuși să sară de pe schela intrată în trepidație și să aterizeze teafăr pe podea. Apoi , privindu-l adânc pe leu în lumina ochilor îi impută :
- Ai trecut de partea fantomelor !
- Nu-i adevărat .
- Ba da . Și să știi, ca părtaș la actele lor de sabotaj, pe tine te pot da în judecată !
Auzind cu ce-l intimidează pe leu , fantomele săriră indignate :
- El îți varsă gălețile ?! El îți pătează pereții ? Nu ți-e rușine, om bătrân, să sperii un biet tânăr neștiutor cu spectrul tribunalului ?
- Mie să-mi fie rușine ?! Nu huliganilor care se distrează și își bat joc de lucru meu?
- N-o lua așa măi omule , interveni împăciuitoare fantoma cea diplomatică . Cel ce te-a angajat este nepotul nostru . Adică noi, suntem fantomele tuturor strămoșilor lui care am locuit în casa asta de peste treisute de ani. Fiecare a contribuit cu câte ceva la ea. Prima baie din orașul acesta decorată cu faianță de Salsburg.Oglindă venețiană, mobilă stil Ludovic, garnitură complectă, cumpărată imediat după revoluția franceză, sufragerie extinsă în anii treizeci ai secolului nostru, acoperiș nou înainte de războiul al doilea, cu țiglă scoțiană, mica seră în care iarna îți poți bea cafeaua.
- Eu am cumpărat pianul.
- Așa-i. Tu ai cumpărat pianul.
- Pe mine m-ai uitat? Șemineul !
- Dar eu cu parchetul de cedru libanez?!
- Tăceți. Nu facem acuma inventarul fiecăruia. Doar să-și formeze meșterul o părere generală despre sacrificiul nostru. Despre cum arăta casa înainte de-a încăpea pe mâna nepotului, nu l-ar mai răbda pământul, iartă-mă doamne că-l blestem,dar o merită cu vârf și îndesat.
- Mie domnul Giusepe mi-a zis că-i agent imobiliar și a cumpărat casa aproape pe nimic, de la un om ce s-a mutat cu familia în Spania. Eu i-o renovez și dânsul o vinde mai departe.
- Mincinosul! Este moștenirea lui. Dacă ne-ai putea vedea meștere cum arătăm, spectrali, numai piele și os , distruși de disperare și durere. Nici nu și-a înmormântat bine părinții , că acest tăietor de frunze la câini, acest ratat tomnatec , scăpat de sub cenzura părintească , a început să înstrăineze rând pe rând comorile inestimabile ale casei . A debutat cu dulapul Ludovic. Peste o săptămână vin iarăși patru hamali și duc scrinul supraetajat. După scrin, când a venit cu hamalii să ridice pianul, le-a deschis ușa și-atâta-i trebuia, la furia înăbușită între coastele noastre, să facă un singur pas în casă! Săream cu toții pe el și-l linșam!
- Așa putere au fantomele?!
- ÃŽn momente culminante, da!
- De ce-l înfrici pe meșter? Stați liniștiți amândoi, puterea noastră are efect numai asupra rudelor de gradul unu, doi și trei.
- Dar ce să înțeleg? Că numai dacă trecea pragul tăbărați asupra lui?
- Felicitări leule. Ai spirit de observație. Meriți să fii polițist rutier. Mulți bat câmpii că fantomele se găsesc pe toate gardurile. Nici pomeneală. Alte fantome decât cele ale clădirilor în care au locuit respectivii nu există. Și marele impediment al fantomelor este, după cum a sesizat și leul, limita de mișcare. Cum n-am ieși la plimbare, la taclale în parc cu alții de teapa noastră? Dar fiind prin definiție fantome casnice ori castelare, nu putem face un pas în afara perimetrului construit. De-aceia meștere, dacă ai inimă, convinge-l pe ticălosul de Giusepe că nu ți-am făcut probleme, că ne-am scufundat în nenturile trecutului ,nici urmă de noi și adu-l în casă.
- Nu-ți închipuii altceva. Vrem doar să stăm ca niște rude civilizate de vorbă cu el.
- Promite-ți? Că altfel cine-mi plătește lucrarea?
- Jurăm. Apucă-te liniștit de lucru, s-a terminat cu sabotajul.
- Atunci mie nu-mi rămâne decât să mă înscriu la poliția rutieră.
- Du-te. Și dacă ai probleme, haide și caută-mă. Eu am fost judecător ,prieten bun cu fostul comandant al poliției. Nu știu dacă mai trăiește ori nu, dar fiul lui, care de asemenea, când m-am dus de pe lumea voastră, era în poliție, mă cunoaște, l-am ajutat în studenție să-și plătească în secret niște datorii la cărți. La o adică, îi spui: Sunt o cunoștință bună a domnului judecător Stegaru. Vă rog, poftiți până la casa cu coloane, să intervină personal pe lângă dumneavoastră pentru înscrierea mea la școală.
- Așa voi face! La revedere! și leul se duse glonț la școală dar deja trecuse termenul de înscriere cu două zile. Disperat, îl căută pe fiul fostului comandant al poliției, și-i explică a cui pilă este. Fiul fostului șef al poliției, colonel în pragul ridicării la gradul de general, avea un cuvânt greu de spus și cu două telefoane îl rezolvă pe leu. Leul veni cu un buchet mare de flori la casa cu coloane unde meșterul lucra în draci să recupereze timpul pierdut din perioada sabotajului.
- Domnule judecător Stegaru! Domnule judecător Stegaru!
- Sunt aici lângă tine, nu mai striga că-mi spargi timpanele. Te-ai înscris?
- Fără ajutorul dumneavoastră nu reușeam. Cum vă pot răsplăti?
- Mi-ajunge mângâierea că am făcut un bine.
Săriră vesele nevoie mare și celelalte fantome să-l felicite și să-i ureze noroc în carieră.
Leul se nedumeri: - Păi eu v-am lăsat cuprinși de disperare. Ce-i cu schimbarea asta?!
- Ne-a vizitat Giusepe! În felul lui are și el dreptate. Covârșit de șirul lung de străbuni. Unde mai pui pe deasupra severitatea extremă a părinților lui. Când ți se impune un cult cu zbiciul ,reacția este clară. Ura din tot sufletul casa. Ajunsese s-o vadă ca pe un muzeu sufocant. Dragul nostru nepot s-a logodit. Treabă serioasă. Peste o lună urmează căsătoria. Am plâns cu toții de fericire că neamul nostru nu se stinge. L-am implorar să nu vândă casa. Cumpără-ți mobilă modernă, aerisită, ultimul strigăt, că nu noi trebuie să profităm de ea! A stat un pic pe gânduri și îmboldit de rugămințile noastre fierbinți a zis: Da, vom locui aici! Hai cu nepotul pe brațe și în strigăte de ura l-am săltat în sus ca pe jucătorul ce-a marcat golul victoriei. Leule, ne-am găsit în sfârșit liniștea.
- Mă bucur pentru voi. Meștere, vii la o bere, că de mâine intru într-un program strict și cine știe când ne-om mai întâlni?
- Abia a venit de la bere. Lasă-l să lucreze.
- N-am știut că-mi comandă niște fantome. Mergem leule, nu le băga în seamă că altă treabă n-au decât să bârfească.
- La revedere domnilor fantome. Și nu fiți supărați pe mine.
- Nu suntem. Mai treci pe la noi. Ești oricând binevenit!
Se dovedi că școala de polițiști rutieri, nu-i chiar jucărie, cum se vede pe dinafară. Leul trebui să se pună serios cu burta pe carte. Abia după ce - și luă examenele de sfârșit de an , răsuflă ușurat și se gândi la casa cu coloane. Cumpără un buchet de flori și în uniformă de gală, cu fireturi aurii porni către ea. În casă, mobilă modernă. Un bărbat matur, cu tâmplele încărunțite citea lejer ziarul tolănit pe o canapeaua ce ocupa mijlocul sufrageriei.
- Bună ziua domnule Giusepe. Sunt o cunoștință a domnului judecător Stegaru.
- Mă confundați cu fostul locatar. Am cumpărat casa acum un an. Nu mai știu nimic despre domnul Giusepe. Plănuia cu banii de pe casă o călătorie în jurul lumii. Ușor speriat leul se îndreptă către colțul camerei.
- Domnule Stegaru? Unde sunteți?
Din bucătărie ieși o femeie .
Îl întrebă din priviri pe bărbat ce-i cu leul proțăpit cu fața la perete.
Bărbatul dădu năuc din umeri.
- M-a confundat cu domnul Giusepe. Domnule polițist, vă putem ajuta cu ceva?
- Nu ,scuze de deranj și înainte de-a ieși din casă ,puse buchetul de flori lângă perete.
Rămași singuri, bărbatul râse diprețuitor.
- Mai ieri se lăudau prin ce teste psihologice complexe trec cu onor polițiștii noștri. Și poftim la ei: Nebuni în toată regula!