agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3130 .



Spre Necunoscut. Capitolul IX
prose [ ]
Badea Niculae. Copiii. 12

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [inocentiu ]

2007-11-06  | [This text should be read in romana]    | 



Era pe înserat. Începuse a adia un vânt dinspre miazăzi. Căută cu ochii de jur împrejur. Găsi-va un adăpost pentru noapte? Dintr-o casă, cu intrarea direct din uliță se auzea cântec. Voci groase de bărbați se îmbinau plăcut cu sunete de vioară și acordeon. Era un cântec trist, parcă acele voci spuneau o poveste. Din când în când se ridica una, mult mai sus decât celelalte. Ziceai că oftează cu deznădejde ca apoi, dintr-o dată, să îndemne, poate, la luptă. Sau anunța o victorie? Zaharie asculta rezemat de un pom ale cărui ramuri avea frunze mici, abia ieșite, de câteva zile, din muguri.
Apoi fără a mai țină seama de primejdiile care puteau să-l încolțească urcă cele câteva trepte ale crâșmei. Se uită ca vrăjit, sprijinit de peretele de lângă ușă, la cei cu instrumentele. Erau tuciurii la față și îmbrăcați ca ori ce țigani care treceau și prin satul lui. Limba în care cântau era străină. O mai auzise el prin satele prin care trecuse. Era limba pe care o vorbeau rușii. Ori poate ucrainienii.
Se apropie cârciumarul. Îl întrebă ceva într-o limbă străină. Și-a dat seama, că cel întrebat nu înțelege.
- Ești moldovean băiete?
- Da domnule.
- Ce dorești? Vrei să bei ori să mănânci ceva? Ai bani?
- N-am domnule.
Apoi cu o voce scăzută;
- Ce vânt te aduce pe aici băiete?
- Trebuie să ajung la Ieși. Dar soldații nu mă lasă dacă n-am hârtii.
- N-am cum te ajuta. Dar stai uite acolo, pe scaunul din colț. Îți voi aduce un deșt de votcă și o hamsie. Să fie de sufletul mamei mele. Tocmai s-au împlinit azi patruzeci de zile de când a răposat întru domnul.
- Dumnezeu s-o ierte și să o odihnească. Îi faceți o mare pomană.
A ascultat cântece Zaharie, înghițind pe rând din păhăruț și din peștele sărat

Cei doi țigani, care cântau la instrumente erau din șatra care se oprise, pentru o noapte, la marginea satului. S-a oprit șatra pentru o noapte dar acum era a treia seară de când Goșu și Ariton cântau, primul la acordeon și celălalt la vioară. Cântau la porunca bulibașei Uj, care se învoise cu cârciumarul. Pentru fiecare seară, când cei doi cântau, Uj va primii câte o sticlă de un litru de votcă și doi litri și jumătate de vin. Avea nevoie de băutură pentru că o va mărita pe Leisa, fiica cea mai mică. Împlinise deja unsprezece ani. Mire va fi Uzal. Toți știau asta de când fata se născuse iar mirele nu împlinise încă un an. Nunta va fi în toamnă undeva lângă Tisa. Dar este bine să te pregătești din timp. Este sigur că și Mend, tatăl mirelui, are cei două zeci de napoleoni de aur, așa cum s-au înțeles de când au hotărât nunta. Dacă ar fi fost furat sau ar fi pierdut cumva banii bulibașa ar fi fost primul care ar fi aflat.
Și el, Uzum, va trebui să aibă bani pentru nuntă. Þigăncile nu vor putea fura atâtea găini de cât este nevoie. Nici purceii nu sunt pe toate drumurile ca să poată fi luați. Și apoi trebuie să se fure cât mai puțin. Legile locurilor pe unde trec sunt aspre, acum la vreme de război. Pentru câteva găini sau o oaie cel prins poate fi omorât. Și el trebuie să aibă grijă de toți. Și acești toți sunt tot mai puțini. Cât au colindat prin Rusia, vreme de un an s-au născut douăsprezece suflete, e drept trăiesc toate aceste suflete, dar au fost îngropați la margini de ape ori în păduri nouăsprezece bărbați și femei.
Oamenii au început să iasă din crâșmă unul câte unul. Au plecat și țiganii. S-a sculat și Zaharie. S-a apropiat din nou crâșmarul.
- Cum zici că te cheamă băiete?
- Zaharie.
- Dacă te învoiești, Zaharie, să stai câteva zile cât or mai sta și țiganii și să mă ajuți în gospodărie îți voi da de mâncare, loc unde să-ți pui capul pentru odihnă și îți voi spune ceva care să te ajute.
- Mă învoiesc. Parcă Dumnezeu va scos în calea mea. Îmi faceți un mare bine.
Și i-a spus crâșmarul despre șatra de țigani. Va pleca în curând spre apus. El crede că se va putea aciua pe lângă ei. Bulibașa are o hârtie cu numărul supușilor. Câți bărbați câte femei și câți copii, ce animale au. Acea hârtie o arată soldaților de la pod. Poate nu s-a dus, încă, la isprăvnicie pentru a raporta numărul oamenilor din șatră. Mâine dimineață bulibașa va veni la cârciumă pentru niște socoteli ce le are cu el. Vor vorbi atunci.
Au vorbit. Știa bine românește bulibașa.
-Te trec și te duc mai încolo, dacă e în drumul meu. Dar vreau să știu ce îmi dai în schimb.
- Îți dau două ruble.
- Mă învoiesc. Dar să fie patru. De acelea de aur.
- De acelea îți dau, dar n-am decât două.
Bulibșa a fost de acord să sporească numărul supușilor cu unu. Astfel pe hârtie vor fi patruzeci și una de femei, treizeci și nouă de bărbați și șaptezeci și patru copii. Zaharie va merge pe lângă căruța lui Uzum Bașa.
Banii i-a luat când Zaharie a primit hainele țigănești și i le-a predat pe cele primite de la moș Grigore. În felul acesta Bulibașa era sigur că Zaharie nu mai avea și alți bani. Când își schimba hainele bulibașa s-a uitat lung la izmenele lui dar nu a zis nimic.
După patru zile, când șatra s-a pus în mișcare Zaharie era îmbrăcat ca un țigan și mergea lângă loitrea din spate, din parte stângă, a primei căruțe. Femeile, mai ales, dar și bărbații, se uitau curioși la el. Dar nici unul nu îndrăznea să-l întrebe ceva. Era omul adus de Bulibașe și nu era treaba lor să-i ceară socoteală. Știa el, Uzum Bașa, ce face Au trecut cu bine apa Prutului. Zaharie știa că este mai aproape de casă. Că va pute vorbi fără frică în singura limbă pe care o cunoaște. Dar mai știa și că undeva, mergând spre apus, va trebui să întâlnească armata din care el plecase, fără să ceară voie nimănui și în care n-ar vrea, în ruptul capului, să se mai întoarcă. Oare va mai ține mult războiul acesta?



.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!