Privește, departe în brațele copacului pe care se sprijină soarele, se află o stea ruptă din răceala vremii. Tu o privești cu ochi, eu o privesc cu tine. Așează-te și vezi ce gând ai in tine. Eu văd o pânză de păianjen, cu mii de fire răspândite spre brațele naturii. Am început să număr câte stele sunt în acest copac, am început să văd cum crește de ieri din noi. Ai început să nu mai vezi cuvântul care l-ai spus. Ai început să uiți că e lumină afară. Am început să uit că e înnorat afară. Ce zi e azi pentru tine? Pentru mine este ziua de mâine și cea de ieri. Pentru tine e Azi. E atât de greu să adun două zile în una și să trec în ziua de mâine. Privește cum picături din stelele din copac se sprijină pe geam, ca într-o cascadă de stele. Așa e că mâine și ieri va fi azi și pentru tine? Așa e că pânze de păienjeni vor aluneca în picăturile de la geamul tău? Mâine să întinzi mâna și să apuci cât mai multe stele din copacul din tine, să le legi și să le arunci cât mai departe. Nu o să mai plângi vreodată...