A coborât din tren în halta Hașagului. Avea la el doar un mic geamantan și o umbrelă mare, neagră, ce o purta agățată de brațul stâng. A luat-o, parcă ar fi fost un cunoscător al locurilor, pe Sub Stăuini, spre sat. Când a ajuns la ogoarele, unele arate altele nu, care purtau numele de Beis s-a oprit. Tocmai înainta spre drum un plug purtat de doi cai. A așteptat ca plugul să se oprească înainte ca omul să-l întoarcă pentru a răsturna alte brazde negre peste cele care luceau în bătaia soarelui primăvăratic. Apoi zise, ca ori ce drumeț ce trece pe lângă un om ce muncește:
- Merge lucrul, merge?
- Trebuie să meargă! Caii sunt odihniți că toată iarna au stat și au mâncat. Dar bag de seamă nu sunteți de pe aici. Cu ce treabă prin satul nostru?
- Am treabă la primărie
Cel care ținea de coarnele plugului era destul de în vârstă. Pălăria putea fi și a unui român dar pantalonii negrii și vorba domoală, mai mult datorată căutării cuvintelor, arătau, fără îndoială, că este sas.
- N-o să găsești pe nimeni la primărie. În sat, prin ulițele locuite de români dar și prin cele săsești, n-o să găsești nici bărbați. Sunt toți ba la arat, ba la curățirea pășunatului. Vei găsi numai bătrâni, mult mai bătrâni ca mine, ori femei și copii foarte mici
Omul, care avea chef de vorbă, își scoase din cureaua lată o pipă, o înfundă cu tutun dintr-o pungă de pânză, apoi începu să bată cu amnarul în cremene. N-a durat mult până ce iasca aprinsă făcu să iasă din pipă, printre cuvinte, un fum albăstrui
- Apoi, dacă ai dumneata treabă la primărie, n-ai vrea să grăiești cu primarele care nu-i departe de aici?
- Cum să nu bade ? Sigur că vreau să vorbesc cu primarul, că doar de aceia am venit tocmai de la Sibiu
- Dacă ași putea striga tare m-ar auzi. Uite-l acolo mai la vale. Nu te uita la alții care ară că-s mulți și n-o să-l găsești Uită-te la cei trei pomi. Sunt trei meri. Aproape de ei ară Niculae Dragotă, noi îi zicem A Lui Ilină. Cu el îi și băiatul lui, Zaharie. Ãlalalt ficior nu i-a venit încă de pe la război. Putea să vină că doar au venit toți cei despre care nu s-a știut că au murit. Despre Ilia lui Ilină, feciorul lui Niculae, nu se știe încă nimic. Da dumnezeu, Herr Got, îi mare și-l va aduce și pe el
I-a mulțumit omului pentru bunăvoința sa și s-a îndreptat spre cei trei meri cu frunzele de abia mijite și mugurii umflați, gata să țâșnească din ei flori.
- Bună ziua domnule. Ce cauți dumneata pe câmpurile astea abia uscate de tina zăpezilor și ploilor
- Pe dumneata te caut Bade Niculae
- Da de unde ști dumneata, domnule, cum mă cheamă și ce treabă îi avea cu mine? Mă gândesc că ți-o fi spus numele Iohan Boteș, sasul cu care ai vorbit mai înainte.
- Bade Niculae, îți știam numele încă înainte de a te vedea. Eu sunt Ilie Aleman și am fost trimis în satul Ruși să fiu notar.
Tare s-a mai bucurat badea Niculae la auzul acestor cuvinte. L-a rugat pe domnul notar să mai aștepte o vreme, nu mult, până va mai trage încă cele câteva brazde care-i mai rămaseră din iugărul ce-l ara. Ficiorului nu-i va fi greu să grăpeze singur. Numai la arat trebuia să fie doi, ca unul să mâne caii, ca să nu se încalece brazdele.
În drumul spre sat au vorbit de toate. Niculae nici n-a vrut să audă că va trebui să caute gazdă pentru domnul notar. Va locui în casa lui… Și ce-i dacă va veni și doamna? Loc este destul. Băiatul nu doarme în casă. De când se desprimăvărează și până toamna târziu el doarme în șopru, adică în podul grajdului, pe fân. Așa fac toți feciorii satului. Și este bine așa pentru că pot să stea prin sat cât vor ei, mai ales sâmbătă seara. Ai casei, în felul acesta, nu-i întreabă pe unde au umblat și ce au făcut. Trebuie numai „să fie oameni ziua” dacă au pierdut noaptea cine știe pe unde. Adică să lucreze ca și când s-ar fi odihnit toată noaptea… Fata lor care îi la școală în Sibiu, dar acum e în vacanța de Paști, stă mai mult pe la soră sa care-i măritată și are și ea o fată de aceiași vârstă. Cealaltă copilă doarme în tindă. Așa că poate veni și doamna. Casa ai bună, adică odaia de către uliță, îi încăpătoare și destul de călduroasă pentru că are ferestrele spre miază-zi... Nu, în nici o altă casă din sat nu va găsi gazdă mai bună ca la el. În toate casele sunt mulți copii... Ce o să spună nevastă-sa? Păi Mărie nu iasă niciodată din vorba lui. Și apoi și ei îi place între oameni.
- Să vezi domnule notar că o să fie bine. Numai dacă dumnitale, ori doamnei n-o să-i placă mâncărurile noastre țărănești... Da, da, lapte avem. De la două vaci. În curând va făta și bivolița care ne va da un lapte gras numai bun de făcut unt. Și ouă avem destule. Găinile au început să ouă mai bine de când s-a mărit ziua.
Tot povestind au ajuns acasă. Și Mărie s-a arătat la fel de binevoitoare. La început amândoi, parcă s-au vorbit înainte, n-au vrut să audă de vreo plată. Au ajuns totuși la o înțelegere. Notarul va plăti ouăle și laptele după prețul din Foaia Poporului. Ziarul care apărea odată pe săptămână, dumineca, avea și prețurile din târg din săptămâna care s-a scurs. Va face el, notarul, la primărie, un abonament lunar pentru Foaie. În această privință are dezlegare de la mai marii din Sibiu Va mai plăti în fiecare lună și prețul a jumătate de stânjen de lemne.
- Astăzi îi miercuri domnule primar. Ași vrea să mergem să vedem primăria. Vineri m-ași duce acasă, la Sibiu, să o aduc și pe Lucia, soția mea. Să vadă și ea unde voi lucra. Poate că, dacă și-a terminat tot ce și-a propus să cumpere, pentru mutare, va veni și ea cu bagajele. Dacă nu va sta numai sâmbătă și duminică
- Domnule notar, te rog să nu-mi mai spui „domnule”. Eu nu sunt domn că n-am carte. Numai în câteva ierni am fost la școală de am învățat să cetesc și să scriu. Mie să-mi spui Bade Niculae, ca toți ceilalți care sunt mai tineri. Eu o să-ți spun, ca și până acum, Domnule notar pentru că meriți. Meriți pentru că te-ai străduit și ai învățat, meriți pentru că ai ascultat de părinți, cred eu.
- O să-ți povestesc, poate, altă dată, despre ai mei bade Niculae
- O să avem vreme, domnule notar, vineri. M-am gândit că dacă vrei să mergi la Sibiu te duc eu cu căruța. Tot am treabă în târg să cumpăr pentru ai casei niște lucruri pentru paști. Om tot vorbi, patru ceasuri, până ajungem.
Joi au stat cam toată ziua prin primărie. Aleman s-a uitat prin toate hârtiile și registrele de acolo.
- O să avem de lucru Bade Mikloș
- Cum mi-ai zâs? Dumneata ai uitat cum mă cheamă?
- Te cheamă așa cum scrie prin hârtiile astea. Uită-te, aici sunt trecute toate gospodăriile din sat și cum îl cheamă pe fiecare.
A aflat atunci Niculae că toți oamenii din sat aveau, în acele registre și hârtii, nume ungurești. Ba chiar și în cele vechi, scrise pe nemțește, erau trecute peste numele românești, cu plaivasul, nume ungurești. Atunci a aflat și Niculae că lui Constandin i se spune pe ungurește Silard, lui Augustin Agaston, Elisavetei Erji și că pe el l-ar chema, de ar fi ungur, Micloș


-