Vantul aprig de toamna ar fi fost in stare sa te taie pana la os daca ar fi putut. Era un ger cumplit. Pamantul ud inghetase in timpul noptii ce se stinsese. Ceata incepuse sa se ridice odata cu venirea amiezii. Viscolul purta pulbere de zapada pe aripile lui. Pamantul negru si tare, cerul acoperit si coloanele de fum ce se inaltau spre cer dadeau o senzatie de pustiu mort. Zidurile violate inainte de vreme se inaltau si ele falnic in oceanul de moloz. Tapetul jupuit de pe peretii cenusii se dezintegra sub forta vantului.
De cum intrai in oras prin partea de est te intampinau cutii imense de beton armat. Bare uriase de otel atarnau amenintator de peretii acestora. La cativa zeci de metri mai incolo o intalneai pe baba Slavena acre statea in fata blocului, in care locuia odata viceprimarul orasului, pe o canapea rosie, cu arcurile ruginite scoase pe afara si tapiteria din catifea falsa, roasa de molii. Era imbracata intr-un sacou militaresc, furat de pe nu-stiu-unde, si repeta isteric: “Te vad. Te vad.” desi,... avea doar un singur ochi, dar nici cu acela nu vedea bine din cauza cataractei.
Spre sud, vei intalni o fosta albie de rau peste care se inalta odinioara un pod grandios, cu schelet din otel de calitate si partea pietonala din lemn de molid. La capete intalneai candva cate un elefant de aur, sezand, de o parte si de alta a podului. Acum apa nu mai era, caci Trina secase, iar in loc,erau depozitate deseuri, moloz, noroi sau lesuri de animale. Aproape de malul opus, in groapa de gunoi, se odihnea o papusa din plastic moale, cu parul valvoi, cu genele rupte si pielea murdara. Avea niste ochi albastri patrunzatori, iar mana dreapta, care nu mai avea palma, era indreptata spre tine. Oricat de mult si de des ar fi fost aruncate gunoaie, papusa nu era acoperita si, parca, inota mereu spre suprafata. Ori de cate ori te uitai la ea iti crea o senzatie de vinovatie. Reusea intotdeauna sa iasa din oceanul de deseuri, dar mai avea nevoie de doar o mana de ajutor, si ti-o cerea tie ca s-o scoti din acel iad.
Dincolo de fantoma podului era cartierul rezidential al mai marilor orasului. Casele erau innegrite de fum, arse pentru a fura aurul de pe zidurille ciuruite de obuzele ucigase. Copaci smulsi din radacini intepau acoperisurile din tigla scumpa. Strada presarata cu cioburi era un cimitir viu de pisici vii: mate fara picioare, cu maxilarul zdrobit sau fara dinti; pisoi care nu au deschis ochii niciodata, plin de purici si de scabie; motani cu limba arsa de clor si coada retezata. Unui pisoi chior i se blocase una din labele din fata in cuiul unu grenade nedetonate. Incerca furios s-o scoata. O pisica neagra lingea trupul plin de muste verzi al alteia. Alta roz facea echilibristica pe teava unui tun.
Soarele apunea mereu pe cladirea Primariei. La intrare erau tancuri uriase, distruse toate. Cladirea avea cupola retezata, iar cand te uitai inauntru ii puteai da calificativul de “scrumiera”. In camera primarului, scaunul nu avea spatar, iar biroul arata precum o sita. Stiloul cazuse de pe masa, iar acum zacea in excremente uscate de caine. Doar penita mai putea respira. Steagul albastru fusese facut confetti si era imprastiat peste tot in camera. Palaria primarului era prafuita, dar nemiscata. Intr-un colt, statea neatins, un pahar cu whiskey.
Partea nordica a orasului era un amestec eterogen de uzine si fabrici, case si blocuri de locuinta. Fabricile dezafectate erau acum locul de joaca al copiilor. Multe case, distruse anticipat, erau aruncate intr-un crater imens produs in urma unei explozii de proportii colosale. Fu de ajuns un singur glont fara destinatie initiala, si tot cartierul de nord fuse desfiintat in cateva minute. Explodara mai intai rezervoarele pline cu combustibil de sub o benzinarie. Focul lua firul conductelor subterane si atinsera mai multe puncte fatale. Explozia de la fabrica de vopseluri si mase plastice fu cea mai distrugatoare. Pe unele benzi de productie stau intinse oasele incinerate ale muncitorilor. Unda de soc sparsese toate geamurile si indoise fara probleme utilaje grele. In mijloc era sapata o groapa adanca de vreo noua metri in care se ingramadeau o multime de conducte franjurate.
La iesirea din oras, intalneai cel mai viu loc din regiune. O uzina constructoare de autovehicule devenise un fel de rai agreabil. Aici isi tarau dupa ei viata vreo zece familii de rromi.