agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2044 .



Spre necunoscut. Capitolul X
prose [ ]
Badea Nuculae 12

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [inocentiu ]

2008-02-03  | [This text should be read in romana]    | 



A aflat Niculae de hotărârea doamnei Lucia. Ea va ajunge în sat de-abia mâine cu trenul. De la gară va veni cu o trăsură ce-i va fi trimisă înainte. Va pleca în după-amiaza aceasta numai Iliuță. Va lua cu el, în căruță, bagajul. Două geamantane mari, doi saci cu haine de pat și câteva cutii în care se află lucruri absolut necesare. Doamna nu poate renunța la niciun bagaj. Numai dumneaei știe câte eforturi a făcut, zilele acestea, până a reușit să strângă toate lucrurile în geamantane și saci. Și când te gândești că nu este decât minimul necesar, și poate nici acela. Pe ea cade greul gospodăriei. De bine, de rău, în oraș s-a descurcat. Nu știe însă cum va fi într-un sat unde lipsesc atâtea. În sfârșit, va vedea ea. Dacă asta a fost dorința lui Iliuță, ea nu poate decât să fie de acord. Ar fi găsit, cu relațiile pe care a început să le aibă, un post bun aici, nu departe, pe Heltauergasse, la Consiliul Dirigent. Ce-i dacă ar fi fost leafa ceva mai mică? S-ar fi compensat, acest neajuns, cu traiul decent datorat confortului de care se dispune într-o locuință orășenească…
Niculae reuși, într-o foarte scurtă pauză a expunerii doamnei, să-și facă auzit glasul
- Nu vă faceți griji, doamna notar, și pe la noi trăiesc oameni. Unii mai bine, alții mai rău. Cum a dat Dumnezeu. Trăiesc printre noi, țăranii, și oameni cu carte: popa românesc și cel săsesc, învățătoarea noastră și învățătorul sașilor, sunt și doftori, îi drept că la noi nu, dar la Șeica, la Slimnic și la Ocna. Când dăm în vreun necaz cu sănătatea prindem caii la căruță și în dată suntem în unul din aceste sate. Pentru necazuri mai mici, nu numai femeiești, avem o moașe care le știe pe toate.
Doamna notar n-a mai zis nimic. A intervenit domnul notar care a făcut planul plecării. Niculae va aduce căruța și va încărca bagajul. Se vor întâlni la hanul lui Petrică.
A așteptat Niculae cu căruța încărcată mai bine de un ceas până a venit domnul Aleman.
- O să mă ierți, bade, c-am întârziat. A trebuit să mă duc pe la șefii noștri.
- Nu-i nimic, domnule. Cezar o să ne ducă în pasul său. N-avem de ce-l grăbi. Și el vrea să ajungem cât mai repede, să nu ne prindă noaptea. Dar tot n-om putea ajunge pe zi că soarele apune încă destul de repede.
Au mers tăcuți o vreme. Când au ieșit din oraș, primul a vorbit Niculae
- Și ce mai spun acești șefi la care zici că ai fost, domnule notar?
- Nu pre spun dar au multe de făcut. Ei poartă grija întregului Ardeal.
- Păi cum așa? Eu credeam că poartă doar grija județului nostru.
Abia atunci s-a lămurit și primarul ce-i cu conducerea din Sibiu care se numește Consiliul Dirigent. Că Majestatea Sa Regele Ferdinand a fost de acord cu ce au hotărât ei, ardelenii, la Alba Iulia în decembrie anul trecut dar că nu-și poate întinde imediat stăpânirea asupra lor. Că trebuie ca toate țările care au fost aliate României să fie de acord cu întinderea acestei stăpâniri. Nu va fi departe ziua aceea. La Paris a început marele sfat al învingătorilor care va hotărî și despre unirea Ardealului cu România. Până atunci, este nevoie de acest Consiliu care să ne conducă. Dacă acest Consiliu Dirigent este la Sibiu înseamnă că Sibiul este capitala Ardealului. Și va fi până când se va hotărî, la Paris, că Ardealul este una cu România. De-abia atunci și pentru noi conducerea va fi, ca pentru toți românii, la București.
- Da bine mai povestești, domnule notar. Știam și eu multe lucruri. Asta, cu Parisul, doar, îi ceva nou. Ce bine se leagă acum toate lucrurile între ele. Dar despre noi, ăștia de jos, nu ți-au spus nimic domnii la care spui că ai fost?
- Despre toți, nu mi-a spus nimeni nimic. Dar despre dumneata am a-ți zice două lucruri care au să te bucure, cred eu, foarte tare.
Și i-a spus domnul Aleman că s-a interesat de sâmbriile primarilor, că a fost trimis la casierul Consiliului care i-a înmânat un ștat de plată al primarului și o sumă frumușică ce reprezintă salariul pe ultimele șase luni. Pe lunile dinainte, primăria din Ruși „n-a fost prinsă în buget” și nu este nădejde de a se mai vedea acei bani.
- Și zici că sunt bani mulți?
- Pentru unii ar fi mulți, pentru alții puțini. Cât ai dat pe încălțările ce le-ai luat pentru femeia și fetele dumnitale?
După ce îi spuse suma notarul tăcu o vreme, până ce a făcut o socoteală în cap.
- Cu cât o să-ți dau eu, după ce vei semna „Ștatul,” poți să cumperi de cinci ori pe atâta.
- Vai de mine domnule, n-am avut atâția bani de când am lucrat la casă. Și atunci îi aveam mai mult din împrumuturi pe care numai eu știam cum reușeam să le înapoiez. Era bine când le plăteam prin muncă sau cărăușii și rău când trebui să merg la Sibiu ori să mă duc la alte târguri cu căruța plină și să mă întorc cu puțini bani în șerpar.
Au tăcut amândoi o vreme. Niculae ar fi vrut să-l întrebe care era a doua veste. Tăcea însă. Nici notarul n-a adus vorbă. A început însă a spune despre lucruri care n-aveau legătură cu satul ori cu ei. A aflat Niculae și lucruri pe care nu le știa sau nu le știa așa de bine. Despre unirea Basarabiei cu România în primăvara trecută cu vreo nouă luni înainte de a face acest pas și ei, cei din Ardeal. Că a ajutat Dumnezeu de s-a întâmplat așa dând nenorociri rușilor, care până atunci au fost aliații românilor. Nu se știe de ce le-a dat Dumnezeu pedeapsa comunismului. Oamenii au început, pe acolo, să se învrăjbească între ei. Săraci de felul lor, dar și mai săraci datorită războiului, au ascultat de cei sfătuiți de Ucidă-l Toaca și l-au arestat pe împărat împreună cu familia sa, și era împăratul și ai lui, oameni cu frică de Dumnezeu. Au început să dărâme sfintele biserici și mânăstiri. Și-au bătut joc de oamenii vrednici, care au strâns prin munca lor averi, luându-le toată agoniseala. Pe cei care i-au condus și le-au vrut binele i-au băgat în temnițe ori i-au dat pe mâinile călăilor. Și câte alte blăstămății n-au făcut sfătuiți de Anticrist. Basarabenii, creștini și români ca noi, care de aproape o sută de ani erau sub stăpânire rusească, n-au putut răbda toate aceste blăstămății care au început să se întindă și asupra lor. S-au rupt de stăpânirea rusă care n-a mai avut putere să se opună și uite așa România, încă înainte de a se termina războiul, s-a întregit cu una din părțile sale ajunse sub stăpânire străină.
După ce calul s-a oprit în vârful unui deal, înainte de a coborî în Slimnic, Niculae întrebă dacă toate aceste lucruri au vreo legătură cu viața lor de zi cu zi.
- Cu viața unora nu. Cu a altora da. După cele aflate de mine, cât am fost de dimineață, la conducerea din Sibiu s-ar putea să aibă legătură și cu dumneata.
- Cum?
- Taci și ascultă-mă. Ai să întrebi la urmă.
Și i-a mai povestit, până au ajuns în Slimnic, cum s-a destrămat Austro – Ungaria cum, poate pentru păcatele lor cele multe, comunismul a ajuns și la unguri.



.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!