Într-o zi Lavinia avea să aibă revelația existenței așa-numitelor fenomene paranormale. Oare? Pentru ca să devii convins de realitatea lor există o singură cale: să le experimentezi personal sau măcar să auzi mărturii credibile care să le vizeze. Lavinia lucrează ca psihoterapeut în cadrul unui cabinet particular. Într-o zi avea să i se încredințeze cazul unui analizand care acuza suferința și perplexitatea pricinuite de halucinații psiho-senzoriale recurente. În mod normal un astfel de caz ar fi fost de competența psihiatrilor, subiectul putând fi foarte facil încadrat nozologic ca schizofrenic saun paranoiac. Doar că respectivul practicase la rândul lui psihoterapia, iar manifestările reclamate debutaseră în urmă cu câteva luni. Putea, oare, să fie un caz de psihoză temporară indusă profesional, datorată infectării psihice, cât și propriei sensibilități a subiectului, după cum Jung însuși avusese un moment de rătacire printre arhetipurile lui? Sau era doar o psihoză cu debut relativ tardiv, știindu-se faptul că cele mai multe dintre ele își fac simțită simptomatologia cel târziu până la vârsta de 35 de ani, iar analizandul avea 29?
Dupa prima ședință Lavinia avea să afle de la Bogdan că acesta începuse să aibă halucinații odată cu ziua lui de naștere. De atunci ele se manifestau de trei-patru ori pe săptămână, de regulă în momentele în care era singur. Totul a început în clipa în care, grăbindu-se spre casă unde îl aștepta o mică petrecere, a zărit pe cineva, chiar vis-a-vis de un magazin de pompe funebre, iar tipa respectivă era cu siguranță reală, o tânără de vreo 25 de ani care mergea pe stradă în direcția opusă celei în care mergea el. Atunci când drumurile lor s-au intersectat, preț de două secunde, Bogdan avea sa fie cuprins de o stare de amețeală: nu a reușit să-și mai reamintească cum a parcurs cele câteva sute de metri care-l despărțeau de casă. Când a intrat în apartament s-a trezit cu o sticlă de șampanie în mână, pe care probabil că o cumpărase de la super-market, iar prietenii care-l așteptau ca să-i ureze la mulți ani îi spuseseră că are o contuzie pe obrazul stâng, iar geaca îi este murdară de praf. După încheierea petrecerii, pe la orele 22.30, s-a dus în baie să se spele pe dinți și uitându-se în oglindă a fost speriat să constate că îi curgea sânge din gură și din nas. Încercă să-și șteargă petele de sânge coagulat și să-și stopeze hemoragia externă, însă prosopul rămăsese curat; uitându-se din nou în oglindă nu mai văzu nici urmă de sânge. Aprinse televizorul calmându-se între timp cu gândul că "vedeniile" se datoraseră berii pe care o băuse. Se părea că postul X își schimbase programul deoarece tocmai era difuzat un film istoric- o tânără stătea aplecată pe malul unui râu și-și tăia venele cu un cuțit, sângele i se scurgea în dâre subțiri în apa opacă a râului. Bogdan scăpă telecomanda din mână simțind o arsură la încheietura mâinii drepte, stropi de sânge se împrăștiară pe covor, își privi mâna și fusese stupefiat să vadă cum sângele îi mustea din încheietură, o amețeală ușoară și dulceagă îl cuprinse și se așeză pe pat... printr-un efort de voință se ridică în picioare îndreptându-se spre baie unde începu să caute înfrigurat un pansament și ceva care ar fi putut să fie folosit drept garou. Găsi pansamentul chiar în momentul în care încheietura mâinii stângi începuse să-i sângereze și ea. Se împletici spre telefon ca să cheme salvarea- "o să spună c-am înnebunit!", gândi Bogdan, precipitându-se spre telefon. Între timp Ștefan, un amic din provincie care venise în București special pentru aniversarea lui Bogdan, intră în living și deranjat de volumul sonor al televizorului îl setă pe un alt post după care-l reglă. Bogdan trecu val-vârtej pe lângă musafir și înșfăcă receptorul telefonului. Ștefan îl întrebă ce vrea să facă. Până când să-i răspundă, Bogdan observă că tăieturile îi dispăruseră cu desăvârșire, stătea proțăpit în mijlocul sufrageriei, cu telefonul într-o mână și cu o rolă de pansament în cealaltă. "Mă gândisem să comand pizza!" avea să improvizeze el. Din seara aceea halucinațiile psiho-senzoriale începuseră să facă parte din peisajul quasi-cotidian al vieții lui Bogdan- aveau chiar și o componentă tactilă, durerea pe care o simțise fusese ca și reală. Simțise o bizară identificare cu suferința personajului acelui film american. De abia peste vreo două săptămâni de la acel eveniment avea sa aibă o discuție cu unele cunoștinte despre filmele aparținând genurilor thriller și horror, Bogdan menționase filmul care fusese programat pe postul TV "X". Toți interlocutorii săi aveau să dezmintă categoric difuzarea filmului respectiv. "A fost programat chiar de ziua mea!", protestase el. Ignoranța sau amnezia celorlalți se dovedise incontestabilă. Ajuns acasă a verificat dacă acea peliculă fusese cu adevărat difuzată atunci, dar stupoare, la ora specificată televiziunea X difuzase un documentar. Sună la sediul televiziunii și astfel află că programul anunțat nu cunoscuse nicio derogare în întreaga săptămână chestionată. Apoi se întâmplaseră atâtea alte lucruri ciudate încât Bogdan nici nu mai era convins că izbutise să le enumereze pe toate Laviniei. Totul culminase cu ceea ce se petrecuse în urmă cu două zile, atunci când se trezise într-o baltă de sânge, năuc și sufocându-se din lipsa aerului. Se rostogolise din pat și se târâse până la baie unde vărsă îndelung după care-și pierdu cunoștința. Când își reveni constată nedumerit că era ca nou, exceptând gustul amar din gură prelungit vertical într-o senzație de arsură indigestă care se încheia în stomac.
"Dar tu ce explicație găsești celor întâmplate?" îl întrebă Lavinia neștiind ce să mai facă cu informațiile furnizate de analizand. "Eu cred că am mai cunoscut-o pe tânăra întâlnită pe stradă, dar chestia este că nu știu când, pentru că nu am nicio amintire privitoare la acest lucru, ci doar un sentiment, o intuiție! Zilele trecute mi-am reamintit că cu mulți ani în urmă visasem pe cineva extrem de asemănător cu necunoscuta, chiar purtasem un dialog cu ea, iar când m-am trezit am avut impresia că aud șoapte venind de undeva din apropiere, însă când am coborât din pat șoaptele încetaseră. Atunci aveam doar 16 ani și o imaginație la fel de bogată ca și acum, am crezut că din cauza impresiei puternice pe care o exercitase visul acela asupra mea sunetele care formau dialogul oniric mi-au creat senzația de perceptibilitate și în starea de veghe ele fiind, de fapt, rememorări involuntare sau întipăriri mnezice puternice sau un fel de produs parțial interpretat, dar intens, aproape senzorial, al elaborării secundare a visului din care mă trezisem subit."- "A fost un coșmar dacă te-ai trezit subit?"- "Categoric că nu, măcar de asta sunt sigur, poate că m-am trezit chiar din cauza zgomotelor respective sau poate din cauza conținutului dialogului, dar asta nu înseamnă că a fost un coșmar! Și încă ceva, în noaptea imediat următoare am vomitat "kilograme" de alimente semidigerate- m-am trezit în mijlocul nopții cu perna plină deja de vomă, bunica a trebuit să-mi schimbe toate așternuturile!" Lavinia nu-și putea explica nici empatia excesivă pe care o simțise Bogdan față de personajul feminin sinucigaș din cadrul filmului-fantomă. Identificarea până la auto-stigmatizare, ca efect al auto-sugestionării involuntare, nu este un caz unic în istoria psihiatriei universale. Doar că "stigmatele" lui Bogdan fuseseră tranzitorii și strict subiective- nimeni altcineva nu mai văzuse nimic, nici Ștefan, nici fratele lui, nici cunoștintele lui. Și mai rămânea filmul- ar fi putut să fie un succes de box-office... sau poate că l-au ajuns blestemele analizanților lui, nu reuși să se abțină să se gândească Lavinia, așa că a înnebunit.
După ce Bogdan plecă Lavinia începu să noteze în carnet: "... se pare că avem de-a face cu o psihoză declanșată de întâlnirea pe stradă a unui necunoscute care a fost identificată retroactiv și aproape sigur ilicit cu o parte semnificativă a conținutului manifest a unui vis mai vechi... poate că atunci, în anul visului, au și început să apară simptomele psihozei, în perioada cu potențialul maxim de inițiere- adolescența-, cred că poate să fie parafrenie...". "La dracu', dar stiloul ăsta nu mai scrie deloc!" Mâna dreaptă a Laviniei era plină de cerneală roșie. Pentru câteva secunde femeia nu mai gândi deloc, după care-și reveni conștientizând realitatea. Cineva bătu la ușă. "Intră!" Era Iosif, conducătorul grupului de psihoterapeuți și al cabinetului. "Am venit să-ți dau o scrisoare, tocmai a lăsat-o poștașul!"
Lavinia împietri, familia lui Bogdan o ruga să vină la înmormântarea acestuia, corpul lui fusese în cele din urmă găsit- dispăruse în ziua aniversării lui.