Bogdan ieși din stația de metrou cu capul vâjâindu-i. Își reaminti de evenimentele petrecute de ziua lui de naștere și, în loc să se îndrepte spre casă, făcu stânga-împrejur și porni spre locul unde începuse totul, unde o întâlnise pe acea necunoscută care nu-i păruse tocmai necunoscută. Hotărî să meargă pe aceeași parte a trotuarului ca în ziua cu pricina, doar că acum se deplasă din direcția din care venise necunoscuta, poate că așa va obține aceeași perspectivă cu ea, chicoti el debusolat. Trecu pe lângă un parc de agrement, o tânără rockeriță pășea pe banda îngustă din beton care delimita un rond de flori, iar un băiat cam de vârsta ei o fotografia din toate unghiurile. "Tot degeaba dacă nu experimentează cu adevărat senzația furnizată de crestarea venelor!" gândi el mai degrabă auto-ironic decât malițios. "Dar oare chiar am trăit această experiență? Cred că nu, dar, totuși, fusese atât de reală!" Merse mai departe ajungând în locul unde o întâlnise pe necunoscută. Un câine care ieșise din parc începu să latre la el dând din coadă în același timp. Comportament parșiv specific unui câine european menit să testeze intențiile celui care-i încalcă teritoriul. Câinele era în egală măsură dispus să primească un bonus alimentar sau să adopte un comportament defensiv-agresiv în funcție de acțiunile imediat următoare ale omului de lângă el. Doar că Bogdan nu avea chef de jocuri teritoriale, în definitiv acesta era teritoriul său, aici începuse o nouă viață pentru el, una complet anomică și surmenantă, dar, totuși, acesta rămânea limbul de uscat aflat la discreția mareelor de unde fusese proiectat de furia talazurilor destinului într-un labirint ludic aparent lipsit de finalitate sau de sens. După vreo două minute de proteste și amenințări nearticulate patrupedul părăsi demn, dar jigărit, bulevardul reîntorcându-se în parc. Bogdan privii vis-a-vis, spre magazinul de pompe funebre. O varietate de sicrie sprijinite oblic de pereții spațiului comercial creau un peisaj caracteristic mai degrabă periferiei capitalei, decât centrului ei. Ca pentru echilibrarea vizuală a peisajului urban, în spatele lui era un mini-market cu vitrina ticsită de dulciuri și de produse contra-indicate cardiacilor. Încă mai spera să se întâmple ceva. Bineînțeles că nu avea să se întample nimic, așa că se urni din loc pentru a evita să atragă atenția asupra lui mai mult decât o făcuse deja. Poate din cauza diminuării mobilității fizice preferă să meargă drept înainte, în direcția opusă casei: se lasă din nou dus de val. Se opri la un semafor chiar în momentul în care două mașini se tamponară. Șoferul mașinii din față, care fusese lovită datorită unei frâne întârziate a persoanei care conducea automobilul din spate, ieși din vehicul începând să vocifereze ca un isteric. Zgomotele produse de coardele vocale ale "victimei" rezonau în atmosfera poluată a centrului precum lătrăturile unui câine uriaș închis în baie. Femeia de la volanul mașinii din spate încercă să aplaneze conflictul mărindu-și frecvența clipirilor din ochi și a gesturilor având drept scop aranjarea părului care-i acoperea a bună parte din față. "Tâmpito, locul tău este la salonul de coafură și nu pe străzile orașului, ești un pericol public, numere pare de înmatriculare ca cel al mașinuței tale n-ar trebui să circule decât în week-end și atunci doar în afara Bucureștiului!" Personalul unui service auto aflat chiar lângă locul tamponării se adunase ciorchine savurând discuția. Unul dintre angajați agită un furtun din cauciuc. Culoarea semaforului se schimbă așa că Bogdan își continuă drumul neinteresat de finalul tratativelor. "Ar putea să se ducă la cofetarie!" se amuză el. Dupa vreo alte cinci minute de mers pe jos, o coti la dreapta și se decise să intre într-un restaurant cu terasă. Terasa era închisă fiind decembrie. O străbatu remarcând faptul că acum era chiar mai dezolantă decât era în perioada anului când funcționa și intră în restaurant. Nu avea chef să se reîntoarcă acasă și-și comandă o cafea. Îsi aprinse o țigară, din cauza stress-ului ultimelor luni aproape că uitase ca era fumator și că, implicit, ar fi trebuit să simtă nevoia să fumeze. Efectul psihic era în aparență paradoxal. Oare îi dispăruse nevoia de a se alimenta cu nicotină, oare creierul lui nu mai necesita supra-secreția înzecită cotidiană de serotonină, hormon al plăcerii care constituie baza psiho-somatică a adicției de fumat? Sau era într-atât de masochist încât se delecta cu propria-i suferință, iar nevoia de țigări căzuse într-un plan secundar? "Să las filosofia de o parte, știu foarte bine că motivul real al abstinenței mele tabagice se datorează fricii de moarte. Instinctul de auto-conservare este cel mai puternic instinct al regnului organic, era normal să nu-mi mai ardă de nimic în această situație pe care nici cele mai nefericite personaje kafkiene sau ale lui Sadegh Hedayat n-o trăiseră în pseudo-existența lor livrescă!" Un televizor color suspendat în dreapta barului fusese comutat pe un canal sportiv. Opțiunea angajaților restaurantului era în conformitate cu natura clientelei lor. La un moment dat intră în restaurant un tânăr îmbracat complet în negru care se îndreptă țintit spre bar și ignorând meniul alimentar își comandă o bere și se așeză la o masă învecinată. Avea în jur de 25 de ani și o obsesie cromatică evidentă, chiar și pachetul de țigări pe care-l scoase din buzunarul gecii era tot negru, o curea din piele și inox pe care o purta pe mâna stângă era, de asemenea, neagră. Probabil că acesta i-ar fi remarcat privirea insistentă dacă nu i-ar fi sunat telefonul. Purtă o convorbire de circa un minut, după care închise telefonul și-l privi pe Bogdan drept în ochi. "Sunt încântat să te revăd!" i se adresă el în mod surprinzător. "Pot să vin la masa ta?"- "Da, bineînțeles!" încuviință nedumerit Bogdan. "Ultima oară când te-am văzut arătai mult mai rău, ce rost a avut să te agăți de coșmarul ăsta halucinant vechi de 27 de ani?"- "Ce vrei să spui și cine ești?"- articulă Bogdan simțind un nod în gât. "Eu sunt cel de pe scaunul mortului, ca să spun așa. Pe onoarea lui Legba, dar arăți mult mai bine acum, să mai spună cineva că adepții religiilor atheiste sunt păcătoși!"- "Amice, se pare că ești mai ciudat decât mine, ne-am cunoscut cumva la vreuna dintre întâlnire lui David?"- "În niciun caz, dar să lăsăm ghicitorile, am venit să-ți spun că trebuie să ajungi cât mai rapid la Institutul Medico-Legal, încearcă să stai în dreapta taximetristului și ar fi de preferat ca taxi-ul să fie negru!" Tânărul izbucni într-un râs psychedelic creându-i impresia că de fapt cântă. "Ce să fac acolo?"- "Să faci ceea ce Socrates le-a spus discipolilor lui până când a fost obligat să stea la un pahar de absint, pardon, de cucută. Să te cunoști pe tine însuți. Se pare că Pythia a și ajuns acolo!"- Bogdan remarcă faptul că țigara pe care o fuma tânărul era, la rândul ei, neagră. "Vrei un pahar de rom ca să faci față situației?" îl îmbie străinul scoțând din captușeala gecii o sticlă de un litru de rom cu o etichetă în franceză. Culoarea ciclam-portocalie a lichidului îi reaminti lui Bogdan de vedeniile lui posedând drept numitor comun sau leit-motiv sângele. "Nu-ți place?", chicoti străinul sesizându-i rictusul. "Romul îmi place, nu și... sângele!" zâmbi Bogdan. "Fii pe pace, acum s-a coagulat într-o cantitate cvintuplă celei din sticla asta!"- "Ce vrei să spui?"- "Consider-o ca pe o temă de reflecție până când ajungi la destinație, însă grăbește-te că știi foarte bine că femeilor nu le place să aștepte prea mult. Scuză-mă, uitasem!" și începu să se hlizească din nou. "Să știi că mi-a făcut plăcere să lucrez cu tine!"- "Dacă nu m-ai șoca să știi că m-ai fi amuzat teribil!" rosti Bogdan acceptând să i se toarne rom în ceașca goală de cafea. "Asta ca să-ți încălzească viitorul!"- "De când țigările brand-ului Z sunt negre?" întrebă Bogdan ca să-și permită un moment de răgaz necesar procesării cuvintelor încriptate ale interlocutorului său. "Au alt producător, unul devenit francofon de câteva veacuri încoace, însă eu n-aș vorbi despre brand-uri tocmai acum...!" răspunse tânărul și râse din nou. "Păi de cât timp firma asta produce țigarete, de dinaintea descoperirii tutunului?"- "Mai mult sau mai puțin, aici suntem noi pe piață! Dar gustă din băutură căci sunt convins c-o să-ți placă, lui nu-i face plăcere să fie refuzat, dacă mă înțelegi! Poți să refuzi vinul, dar nu trebuie să declini nectarul, ca să spun așa!"- "Despre ce vorbești de fapt?"- "Nu știu, nu știu, tu nu ai auzit de dubla negație, cred că vorbesc despre Papa!"- "Tatăl cui?"- "Cel mai strașnic agent de circulație care a existat vreodată, cel mai bun producător de băuturi de dincolo de vise!"- "E clar că nu pot să aflu nimic de la tine!" se înciudă Bogdan sorbind din ceașcă. Într-adevăr, romul era excelent. "Numele meu este Damian și în afară de acest lucru să știi că ți-am spus suficiente lucruri pentru faza în care te găsești!"- "Bănuiesc că nu mai este nevoie să-ți spun numele meu!- "Nu Bogdane!"- "În ce "fază" mă găsesc după tine, dacă nu sunt prea indiscret?"- Damian își mai aprinse o țigară și trase cu ochiul la televizorul spânzurat lângă bar. "Te-ai accidentat și urmează să fii înlocuit, așa vei avea o viziune panoramică asupra jocului! Doar nu te așteptai să-ți spun că ești în off-side!" și începu să zâmbească iar. " Eu cred că... ești cu mult mai nebun decât mine ceea ce trebuie să admit cu respect că este o performanță!"- "Dar tu nu ești nebun șahistule, doar că ai suferit anumite transformări ontologice fundamentale!"- "Cum, bând "nectarul" ăsta?" făcu Bogdan arătând spre recipientul umplut cu rom haitian. "Nu tocmai, mai degrabă prin faptul că ți-ai sărbătorit aniversarea într-un mod crucial diferit de toți ceilalți, dar fii liniștit, de aceea îl avem pe Baron, ca să pună lumânări pe torturi, ca să spun așa. Sau cum spun creștinii, de unde venim, acolo ne întoarcem!"- "Adică am murit?"- "Câte semnificații poate să aibă expresia 'modificări ontologice'? De când lucrez pentru el am constatat aproape întotdeauna același lucru, aceeași reluctanță de comprehensiune la toți subiecții întâlniți, de parcă gândurile conținute în cuvinte și-ar fi pierdut valorile semantice pe care tot voi le-ați stabilit ca să ne obligați să învățăm să vorbim limbi străine! Trebuie să te duci la Institut, că vorba jupânului, o dată ne naștem. Să știi că mi-a făcut plăcere să te revăd!" Zicând acestea Damian se ridică de la masă și se îndreptă spre ieșire. Ajuns în dreptul ușii îl salută cu mâna fără să se întoarcă și păși afară. Bogdan era încă buimăcit de discuția purtată cu necunoscutul care pretindea, pe deasupra, că s-au mai cunoscut. Bău ce mai rămăsese din rom remarcându-i odată în plus calitatea deosebită, după care, pregătindu-se să plece, observă că straniul lui interlocutor își uitase sticla de rom pe masă. O luă și se uită mai bine la ea. Citii numele imprimat cu negru pe etichetă: "Samedi" și intuiția îi spuse că nu era vorba despre ziua de sâmbătă, ci, mai degrabă, despre Baron Samedi alias Ghede din pantheonul Voodoo. Sticla era plină pe jumătate. Bogdan ieși din restaurant cu gândul de a-i restitui sticla lui Damian. Ajuns în stradă nu văzu decât un cuplu de tineri care mergeau, probabil, spre liceul din apropiere și o femeie care vorbea la telefon pe partea opusă a trotuarului. "Cineva grăbit și, pare-se, ocupat ca el trebuie s-o fii luat înspre bulevard" se gândi Bogdan. În zece secunde ajunse la intersecție. Nici urmă de Damian. Scană cu privirea întreaga zonă fară să observe pe nimeni care să-i semene celui căutat. Resemnat își reaminti de prioritatea pe care i-o stabilise Damian și apelă prima firmă de taxi-uri care-i apăru la derularea alfabetică a numerelor de telefon din agendă. Îi spuseseră că în cinci minute va veni o mașină. Se așeză pe banca din lemn și fontă de sub cupola stației de autobuze, inspiră aerul care-i părea tot mai acru, chiar pestilențial, ca și cum un cadavru de animal ar fi fost aruncat în apropiere, și privi în sus prin sticla murdară a cupolei. Linii drepte, negre si roșiatice, își extindeau lungimile pe cerul fără nori. Opină că trebuie să fie o demonstrație aviatică, însă lipseau tocmai avioanele care ar fi trebuit să lase în urmă acele jeturi de fum colorat. După vreo jumătate de minut liniile începură să se flexioneze în unghiuri de 90 de grade formând construcții geometrice tot mai complexe, pătrate, dreptungiuri, pătrate circumscrise în dreptunghiuri, dreptunghiuri circumscrise în pătrate, dreptunghiuri subsumate în alte dreptunghiuri, pătrate în alte pătrate, apoi unele dintre pătrate începură să se rotească formând romburi. În mai puțin de un minut un sector de cer care acoperea întreaga zonă situată între parc și intersecția imediat următoare stației de autobuze era ecranată de aceste poligoane inter-conținute într-un puzzle bicolor și ciudat. Erau precum o rețea mobilă și aflată într-o continuă expansiune. "La ce te uiți?" îl întrebă o fetiță. "Tu nu vezi?" și Bogdan îi arătă cu mâna spectacolul de pe boltă. "Ce sa văd, este cerul!" se miră fetița. "Trebuia să mă aștept" se impacientă Bogdan, iar m-a apucat. O mașină oprii în dreptul intersecției. Era taxiul.