agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-03-09 | [This text should be read in romana] | Submited by mihai stamati
Afacerea cu controlul pasagerilor începu — e cazul s-o spunem — în timp ce vorbeam despre nedeterminare și reziduuri analitice. Jorge Garcia Bouza făcuse câteva aluzii la metroul din Montreal înainte de a se referi mai concret la rețeaua Anglo din Buenos Aires. Nu mi-a zis nimic, dar presupun că avea vreo legătură cu studiile tehnice realizate de companie —poate era chiar compania cea care efectua controlul. Prin metode, pe care ignoranța mea le califica drept speciale, deși Garcia Bouza a insistat asupra simplității lor eficace, se aflase numărul exact al pasagerilor care folosiseră zilnic metroul în cursul unei anumite săptămâni. Cum se dorea să se cunoască și procentul de afluență în diferite stații ale liniei, precum și călătoriile efectuate dintr-un capăt într-altul sau între stațiile intermediare, controlul se realizase cu maximă rigoare la toate intrările și ieșirile dintre Primera Junta și Piaza de Mayo; pe vremea aceea, vorbesc de anii patruzeci, linia Anglo nu era încă legată la noile rețele subterane, fapt care facilita controalele.
ÃŽn ziua de luni a săptămânii alese, s-a obÈ›inut o cifră globală de bază; cifra a fost aproximativ aceeaÈ™i; miercuri, Ia un total analog, s-a produs ceva neobiÈ™nuit: la 113.987 persoane intrate, n-au mai ieÈ™it la suprafață decât 113.983. Bunul simÈ› admise patru erori de calcul È™i responsabilii operaÈ›iei au luat la rând posturile de control, căutând posibile neglijenÈ›e. Inspectorul-È™ef Montesano [dau aici date pe care Garcia Bouza nu le avea, dar pe care eu mi le-am procurat mai târziu) a ajuns chiar să mărească numărul de persoane care efectuau controlul. Dintr-un exces de zel, a verificat metroul dintr-un capăt într-altul, iar muncitorii È™i toÈ›i ceilalÈ›i angajaÈ›i au fost obligaÈ›i să se legitimeze la ieÈ™ire. Toate astea mă fac să înÈ›eleg acum că inspectorul-È™ef Montesano presupunea vag debutul a ceea ce ulterior a devenit clar pentru amândoi. Cred că nu mai e nevoie să spun că nimeni n-a descoperit presupusa eroare (spre a o exclude, fireÈ™te) cu cei patru pasageri dispăruÈ›i. Joi a funcÈ›ionat totul bine: 107.328 de locuitori din Buenos Aires au reapărut cuminÈ›i după imersiunea lor temporară în subsol. Vineri (după operaÈ›iunile precedente, controlul se putea considera perfect de acum) a apărut o persoană în plus față de cei care fuseseră controlaÈ›i la intrare. Sâmbătă s-au obÈ›inut cifre egale È™i compania părea să-È™i fi încheiat misiunea. Anomalia rezultatelor n-a fost comunicată publicului È™i în afară de inspectorul-È™ef Montesano È™i de tehnicienii responsabili cu cal-cuiul electronic din staÈ›ia Once, cred că puÈ›ini au aflat de cele petrecute. Și mai cred că aceÈ™ti câțiva oameni (repet, cu excepÈ›ia inspectorului-È™ef) au considerat că pot da uitării cele petrecute, atribuind eroarea maÈ™inilor sau operatorilor. Asta se întâmpla prin 1946 sau pe la începutul lui '47. ÃŽn lunile care au urmat am avut ocazia să călătoresc mult cu metroul; la răstimpuri, fiindcă traseul era lung, îmi aminteam de discuÈ›ia avută cu GarcÃa Bouza È™i mă surprindeam privind ironic oamenii care stăteau lângă mine sau care atârnau de curelele de piele precum vitele agățate în cârlige. De două ori, în staÈ›ia Jose MarÃa Moreno, am simÈ›it în mod straniu că unele persoane (un bărbat È™i, ceva mai târziu, două femei în vârstă) nu erau călători obiÈ™nuiÈ›i, ca ceilalÈ›i, într-o seară de joi, în staÈ›ia Medrano, după ce fusesem la un med de box È™i îl văzusem pe Jadruc Uanes câștigând la puncte, am avut impresia că fata aproape adormită de pe peron nu se afla acolo ca să aÈ™tepte trenul care sosea. De fapt, s-a urcat în vagonul în care m-am urcat È™i eu, dar numai ca să coboare la Rio de Janeiro È™i să rămână pe peron, de parcă s-ar fi îndoit de ceva, fiind mult prea obosită sau prea plictisită. Spun toate astea acum, când deja nu mai pot afla nimic; la fel pățesc È™i oamenii care, după ce sunt jefuiÈ›i, își amintesc că au văzut niÈ™te È›ipi cam dubioÈ™i dând târcoale locului. Și totuÈ™i, chiar de la început, ceva din aceste idei, aparent fanteziste, ce se ivesc din amuzament, aveau să-mi lase o urmă de suspiciune; iată de ce în seara când GarcÃa Bouza a menÈ›ionat ca un detaliu curios rezultatele controlului, am simÈ›it că exista o legătură între cele două lucruri, ceva care crea un sentiment straniu, de frică aproape. Dintre cei din exterior, cred că am fost primul care am aflat. A urmat apoi o perioadă confuză în care se amestecau dorinÈ›a crescândă de a verifica bănuieli, o cină la El Pescadito care m-a apropiat de Montesano È™i de amintirile lui È™i o coborâre progresivă È™i prudentă în metroul perceput ca fiind altceva: o respiraÈ›ie lentă È™i diferită, un puls care, aproape incredibil, nu bătea pentru oraÈ™, nemaifiind doar un simplu mijloc de transport. Dar înainte de a începe să cobor într-adevăr (È™i nu mă refer la faptul banal de a circula cu metroul ca toată lumea), a existat un timp de reflecÈ›ie È™i de analiză. Trei luni de zile, timp în care am preferat să merg cu tramvaiul 86 pentru a evita verificări È™i coincidenÈ›e înÈ™elătoare, m-a reÈ›inut la suprafață o teorie demnă de atenÈ›ie a lui Luis M. Baudizzone. Cum i-am pomenit — aproape în glumă — de raportul lui GarcÃa Bouza, a crezut că putea explica fenomenul printr-un fel de degradare atomică, plauzibilă în cazul mulÈ›imilor. Nimeni n-a numărat vreodată oamenii care ies de pe stadionul River Plate într-o duminică în care se joacă finala unui campionat, nimeni n-a confruntat cifra respectivă cu cea înregistrată la ghiÈ™ee, într-o turmă de cinci mii de bivoli, străbătând în goană un defileu, sunt tot atâtea capete la intrare ca È™i la ieÈ™ire? Contactul cu oamenii de pe strada Florida degradează uÈ™or mânecile paltoanelor, căptuÈ™eala mănuÈ™ilor. Contactul cu 113.987 călători în trenurile înÈ›esate care îi zgâlțâie È™i îi face să se atingă unii de alÈ›ii la fiecare curbă È™i la fiecare frână, poate avea drept rezultat (prin anularea individualului È™i acÈ›iunea de degradare a entității mulÈ›imii) suprimarea a patru unități în decurs de douăzeci de ore. ÃŽn privinÈ›a celei de-a doua anomalii, când a apărut un călător în plus în acea zi de vineri, Baudizzone a fost de acord cu Montesano, considerând că fusese vorba doar de o eroare de calcul. După aceste presupuneri, literare mai degrabă, mă simÈ›eam iarăși foarte singur, eu care n-aveam idei proprii, trecându-mă însă fiorii ori de câte ori ajungeam la o gură de metrou. Iată de ce am ales, pe cont propriu, un drum în spirală care să mă apropie treptat de adevăr, călătorind mult timp cu tramvaiul înainte de a fi în stare să revin la reÈ›eaua Anglo, înainte de a coborî într-adevăr È™i nu numai pentru a lua metroul. Trebuie să menÈ›ionez aici că ei nu m-au ajutat câtuÈ™i de puÈ›in, ba chiar dimpotrivă; ar fi fost o nesăbuință din partea mea să sper asta sau să le solicit ajutorul. Ei sunt acolo È™i nici măcar nu È™tiu că povestea lor scrisă începe chiar cu acest paragraf, în ceea ce mă priveÈ™te, n-aÈ™ fi vrut să-i trădez È™i în orice caz nu voi pomeni cele câteva nume pe care le-am aflat în săptămânile în care am intrat în lumea lor; dacă am făcut toate astea, dacă scriu acest raport, cred că am avut suficiente motive s-o fac, vrând să-i ajut pe locuitorii din Buenos Aires care erau mereu supăraÈ›i din pricina transportului. Azi nu mai contează nici măcar asta, acum mi-e frică, acum nu mai am curaj să cobor acolo, dar e nedrept să fim nevoiÈ›i să mergem încet È™i incomod cu tramvaiul când avem la doi paÈ™i metroul pe care îl foloseÈ™te toată lumea fiindcă nu se teme de el. Sunt destul de cinstit să recunosc că dacă ei sunt expulzaÈ›i — fără scandal, fireÈ™te, fără a se afla prea multe —, mă voi simÈ›i mai liniÈ™tit. Și nu pentru că viaÈ›a mi-ar fi fost ameninÈ›ată în timp ce mă aflam acolo jos, ci fiindcă nu m-am simÈ›it nici o clipă în siguranță, avansând cu nesfârÈ™itele mele cercetări nocturne (căci acolo totul se petrece noaptea, nimic mai fals È™i mai teatral ca lumina soarelui pătrunzând prin lucarne între două staÈ›ii sau învăluind jumătate din scările de acces în staÈ›ii); se poate ca ceva să mă fi trădat în cele din urmă iar ei să-È™i fi dat seama de ce petrec atâtea ore în metrou, cum È™i eu pot să-i disting de îndată ce îi văd în mulÈ›imea înghesuită. Sunt atât de palizi, acÈ›ionează atât de eficient; sunt atât de palizi È™i atât de triÈ™ti, aproape toÈ›i sunt extrem de triÈ™ti. Ciudat, dar ce m-a preocupat de la bun început a fost să È™tiu cum trăiesc, fără ca motivele acestei existenÈ›e să mi se pară dintre cele mai importante. Am renunÈ›at repede la ideea de linii moarte ori de galerii pustii, cert era că existenÈ›a lor coincidea cu sosirile È™i plecările călătorilor dintr-o staÈ›ie într-alta. E clar că între Loria È™i Piaza Once se distinge vag un Hades plin de săpături, ocoluri, depozite de materiale È™i pe alocuri barăci cu geamuri înnegrite. Acest Niebeland se zăreÈ™te preÈ› de o secundă în timp ce trenul ne zgâlțâie aproape brutal la curbele de dinaintea staÈ›iei, ce apare viu luminată, prin contrast. Dar a fost de-ajuns să mă gândesc la câți muncitori È™i È™efi de È™antier trec prin aceste galerii murdare pentru a-mi da seama că nu puteau fi niÈ™te posibile ascunzători; ei nu s-ar fi expus acolo, cel puÈ›in nu în prima etapă. Mi-au fost de-ajuns câteva călătorii ca să-mi dau seama că nicăieri, în afara liniei propriu-zise — È™i mă refer aici la staÈ›iile cu peroanele lor È™i cu trenurile în permanentă miÈ™care- nu existau spaÈ›ii È™i condiÈ›ii prielnice vieÈ›ii lor. Am eliminat liniile moarte, bifurcaÈ›iile È™i depozitele până am ajuns la oribila evidență — de reziduu necesar — acolo, în regatul acela crepuscular unde noÈ›iunea de reziduu revenea fără încetare. Această existență pe care o schiÈ›ez (pe care o propun, ar zice unii) mi s-a părut condiÈ›ionată de cea mai brutală È™i mai implacabilă dintre necesități; respingând succesiv diversele variante, a mai rămas o ultimă posibilitate. Era destul de clar că ei nu pot fi localizaÈ›i nicăieri, ei trăiesc în metrou, în vagoanele lui È™i sunt în continuă miÈ™care. ExistenÈ›a È™i miÈ™carea lor de leucocite — sunt atât de palizi — favorizează anonimatul care i-a protejat până acum. Odată ajuns la această concluzie, restul decurgea de la sine. Doar în zori È™i noaptea târziu vagoanele reÈ›elei Anglo sunt pustii, fiindcă locuitorii oraÈ™ului Buenos Aires sunt noctambuli È™i există întotdeauna un du-te vino de călători înainte de închidere. Ne-am putea imagina un ultim tren, inutil deja, care merge ca să respecte programul, chiar dacă nimeni nu-l mai foloseÈ™te, dar niciodată nu mi-a fost dat să văd aÈ™a ceva. Sau poate da, am reuÈ™it să-l văd uneori dar numai pentru mine era gol cu adevărat; rarii săi călători erau o parte dintre ei È™i își continuau drumul îndeplinind implacabile instrucÈ›iuni. N-am reuÈ™it niciodată să localizez refugiul lor obligatoriu în timpul celor trei ore cât Anglo se opreÈ™te, de la două la cinci dimineaÈ›a. Fie rămân într-un tren care o ia pe o linie moartă (È™i, în acest caz, mecanicul nu poate fi decât unul dintre ei) fie se amestecă temporar cu personalul care face curățenie în timpul nopÈ›ii. Această ultimă ipoteză e mai puÈ›in probabilă, punându-se problema uniformelor È™i a relaÈ›iilor personale; de aceea prefer să cred că e folosit tunelul pe care pasagerii obiÈ™nuiÈ›i nu-l cunosc È™i care leagă staÈ›ia Once de port. Altfel de ce sala cu inscripÈ›ia Intrarea interzisa din staÈ›ia Jose Maria Moreno e plină de suluri de hârtie, fără a mai pune la socoteală ciudatul cufăr în care se pot depozita lucruri? Vizibila fragilitate a acestei uÈ™i dă naÈ™tere celor mai sumbre bănuieli; È™i totuÈ™i senzaÈ›ia mea, oricât de lipsită de sens ar părea, este că ei își continuă într-un fel existenÈ›a pe care am descris-o deja, fără a părăsi vagoanele sau peronul staÈ›iilor; o necesitate estetică îmi confirmă în fond certitudinea È™i poate chiar motivul. Nu par să existe reziduuri valabile în această permanentă deplasare de la o staÈ›ie la alta. Am vorbit despre necesități estetice, dar poate sunt doar raÈ›iuni pragmatice. Planul lor trebuie să fie extrem de simplu pentru ca fiecare dintre ei să poată reacÈ›iona automat È™i fără greÈ™eală în momentele succesive ce alcătuiesc permanenta lor viață subterană. După cum am putut constata, cu multă răbdare, fiecare È™tie că nu trebuie să facă mai mult de o călătorie în acelaÈ™i vagon pentru a nu atrage atenÈ›ia; în schimb, în staÈ›ia terminus din Piaza de Mayo pot rămâne pe locurile lor, fiindcă afluenÈ›a din mijloacele de transport în comun determină mulÈ›i oameni să se urce în tren la Florida pentru a găsi un loc înaintea călătorilor ce aÈ™teaptă la capăt de linie. La Primera Junta operaÈ›ia e diferită, e de-ajuns să coboare, să meargă câțiva metri È™i să se amestece printre călătorii din trenul de pe linia opusă. Au întotdeauna avantajul că marea majoritate a pasagerilor nu face decât o călătorie parÈ›ială. Cum aceÈ™tia din urmă vor lua metroul abia după un timp, după vreo jumătate de oră dacă au de făcut un drum rapid ori după opt ore dacă sunt funcÈ›ionari sau muncitori, e puÈ›in probabil să-i poată recunoaÈ™te pe cei ce rămân acolo jos, mai ales când schimbă continuu vagoane È™i trenuri. Această ultimă schimbare, pe care am verificat-o cu greu, e mult mai subtilă È™i respectă o schemă riguroasă, destinată evitării eventualelor aderenÈ›e vizuale din partea controlorilor sau a călătorilor care străbat acelaÈ™i traseu (în două din cinci cazuri, în funcÈ›ie de ore È™i de afluenÈ›a publicului) cu aceleaÈ™i trenuri. Știu acum, de exemplu, că fata care aÈ™tepta în Medrano, în seara aceea, coborâse din metroul care îl precedase pe cel pe care îl luasem eu È™i că a urcat în următorul după ce a călătorit împreună cu mine până la Rio de Janeiro; ca toÈ›i ceilalÈ›i, ea avea indicaÈ›ii precise până la sfârÈ™itul săptămânii. ObiÈ™nuinÈ›a i-a învățat să doarmă pe locuri, dar numai pe perioade scurte: cel mult un sfert de oră. Chiar È™i cei care călătorim doar uneori cu Anglo, căpătăm în cele din urmă o memorie tactilă a itinerarului, intrarea în cele câteva curbe ale liniei ne indică în mod clar dacă ieÈ™im de la staÈ›ia Congrese spre Săenz Pena sau dacă urcăm spre Loria. Ei sunt atât de obiÈ™nuiÈ›i, încât se trezesc chiar în momentul în care trebuie să coboare ca să schimbe vagonul sau trenul. Dorm demni, drepÈ›i, cu capul uÈ™or aplecat. Douăzeci de sferturi de oră le sunt de-ajuns pentru a se odihni È™i în plus mai au la dispoziÈ›ie È™i cele trei ore când, după câte È™tiu, metroul este închis pentru public. Când am aflat că posedau cel puÈ›in un tren, ceea ce confirma ipoteza mea despre linia moartă în orele de închidere, mi-am spus că existenÈ›a lor căpătase aspectul unei comunități aproape agreabile dacă ar fi putut călători cu toÈ›ii în acel tren. Rapide dar delicioase gustări colective între staÈ›ii, somn neîntrerupt în drumurile de la un capăt de staÈ›ie la altul È™i chiar bucuria dialogului È™i contactele dintre prieteni È™i poate dintre rude. Dar am constatat că se abÈ›in cu strășnicie să se adune în trenul lor (dacă e numai unul, È›inând cont că numărul lor creÈ™te treptat) căci È™tiu prea bine că orice identificare le-ar fi fatală, fiindcă memoria reÈ›ine mai uÈ™or trei feÈ›e alăturate, după cum se zice, decât indivizi izolaÈ›i. Trenul lor le permite o scurtă întâlnire când trebuie să primească sau să-È™i transmită noua planificare săptămânală pe care Premierul lor o pregăteÈ™te pe foi de agendă, distribuind-o în fiecare duminică È™efilor de grup; tot acolo își primesc banii pentru hrana săptămânală iar un trimis al Premierului (mecanicul trenului, fără îndoială) se informează despre doleanÈ›ele lor cu privire la îmbrăcăminte, mesaje spre exterior È™i starea sănătății. Programul comportă asemenea schimbări de trenuri È™i de vagoane încât nu se mai pot întâlni nicicum până spre sfârÈ™itul săptămânii. Presupun — È™i am ajuns să înÈ›eleg asta după dificile proiecÈ›ii mentale, după ce am intrat în pielea lor, suferind È™i bucurându-mă ca ei — că aÈ™teaptă fiecare duminică la fel cum tânjim noi aici, sus, după liniÈ™tea noastră duminicală. Alegerea acestei zile de către Premier n-are semnificaÈ›ia respectării unei tradiÈ›ii, care m-ar fi surprins din partea lor; pur È™i simplu se È™tie că duminica sunt altfel de pasageri în metrou, trenurile fiind astfel mai anonime decât într-o zi de luni sau vineri. Asamblând subtil multiplele elemente ale mozaicului, am sesizat faza iniÈ›ială a operaÈ›iunii È™i modul în care au pus stăpânire pe tren. Primii patru au coborât într-o zi de marÈ›i, după cum o dovedesc cifrele controlului, în după-amiaza aceea, pe peronul de la Sáenz Pena, am studiat feÈ›ele mecanicilor pe măsură ce trenurile treceau. La un semnal de-al Premierului, s-au urcat într-un tren. Trebuiau să aÈ™tepte staÈ›ia Piaza de Mayo, să dispună de treisprezece staÈ›ii, iar controlorul să se afle într-un alt vagon. Cel mai greu le era să găsească un moment în care să fie singuri; i-a ajutat o dispoziÈ›ie cavalerească dată de Compania de Transporturi din Buenos Aires, care rezervă primul vagon din față doamnelor È™i copiilor, precum È™i dispreÈ›ul vădit al locuitorilor capitalei față de acest prim vagon, în staÈ›ia Peru, două doamne vorbeau despre soldurile de la Casa Lamota (de unde își cumpără hainele Carlota) È™i un puÈ™ti citea, în mod inadecvat, RoÈ™u È™i negru (revista, nu Stendhal). Controlorul se afla pe la mijlocul trenului când Premierul È™i-a făcut apariÈ›ia în vagonul doamnelor È™i a bătut discret în uÈ™a care dădea spre cabina mecanicului. Surprins, dar fără să bănuiască nimic, acesta a deschis uÈ™a când trenul urca spre Piedras. StaÈ›iile Lima, Sáenz Pena È™i Congrese au trecut fără nici un incident. La Pasco, trenul a întârziat puÈ›in la plecare, dar controlorul se afla atunci în capătul celălalt al trenului È™i nu s-a sinchisit câtuÈ™i de puÈ›in, înainte de staÈ›ia Rio de Janeiro, Premierul a revenit în vagonul unde îl aÈ™teptau ceilalÈ›i trei. Patruzeci È™i opt de ore mai târziu, un mecanic în civil, purtând haine cam largi pentru el, se amesteca printre oamenii care coborau în Medrano È™i comenta cu inspectorul-È™ef Montesano surpriza dezagreabilă: o unitate în plus la calculul său de vineri. Iar Premierul conducea propriul tren în vreme ce alÈ›i trei se antrenau pe furiÈ™ pentru a-l înlocui la momentul oportun. Sunt convins că au procedat la fel È™i cu controlorii trenurilor pe care puneau stăpânire. Având acum mai multe trenuri, ei dispun de un teritoriu mobil unde pot opera cu mai multă siguranță. Poate nu voi afla niciodată de ce mecanicii reÈ›elei Anglo au cedat È™antajului sau mitei Premierului È™i nici cum acesta din urmă reuÈ™eÈ™te să evite o eventuală identificare atunci când se întâlneÈ™te cu alÈ›i membri ai personalului, când își ia leafa sau semnează formulare. Am putut acÈ›iona doar din afară, descoperind treapta mecanismele imediate ale existenÈ›ei lor vegetative, comportamentul lor exterior. Am admis cu greu că se hrăneau aproape exclusiv cu produsele care se vând în chioÈ™curile din staÈ›ii, dar m-am convins că o rigoare deosebită stă la baza acestei existenÈ›e deloc uÈ™oare. Ei își cumpără ciocolată È™i turtă dulce, dulciuri cu lapte È™i nucă de cocos, nuga È™i bomboane vitaminizate. Le mănâncă afișând un aer indiferent, precum cineva care își permite o mică plăcere, dar când călătoresc în vreun tren de-al lor, cuplurile îndrăznesc să-È™i cumpere o turtă dulce din acelea mari, cu lapte È™i drajeuri È™i o mănâncă aparent ruÈ™inaÈ›i, ronțăind bucăți mici È™i simÈ›ind plăcerea unei mâncări adevărate. N-au putut să-È™i rezolve niciodată în liniÈ™te problema alimentaÈ›iei în comun, de câte ori le era într-adevăr foame È™i dulciurile îi scârbeau, amintirea sării le umplea gura de o crudă salivă È™i simÈ›eau o bucurie teribilă, fiindcă o dată cu sarea era gustul grătarului inaccesibil È™i supa mirosind a pătrunjel È™i a È›elină. (Cam pe atunci a apărut un local în care se frigea carnea, în staÈ›ia Once È™i uneori mirosul de cârnaÈ›i prăjiÈ›i È™i de hamburgeri ajungea pe peronul metroului. Dar ei nu pot avea acces la acest local fiindcă se află de cealaltă parte, pe peronul ce dă spre staÈ›ia Moreno.) Hainele reprezintă un alt aspect penibil al existenÈ›ei lor. Se urează pantalonii, fustele, combinezoanele. Jachetele È™i bluzele se strică puÈ›in, dar din motive de securitate trebuie să È™i le schimbe după o vreme, într-o dimineață, când îl urmăream pe unul dintre ei, încercând să învăț mai multe despre obiceiurile lor, am descoperit ce legături aveau cu suprafaÈ›a. Cineva de la suprafață vine cu haine de schimb (am verificat apoi că era un schimb complet; de fiecare dată lenjerie de corp curată È™i un costum de haine sau o rochie, călcate din când în când) È™i urcă într-un vagon din următorul tren. Acolo pot sta de vorbă, pachetul trece de la unul la altul È™i în staÈ›ia următoare se schimbă — È™i aici e momentul cel mai neplăcut — în toaletele care întotdeauna sunt murdare. AcelaÈ™i agent îi aÈ™teaptă la staÈ›ia următoare; călătoresc împreună încă o staÈ›ie È™i agentul pleacă cu pachetul cu haine murdare. După ce m-am convins că le cunoÈ™team toate posibilității în acest domeniu, am descoperit, absolut întâmplător, că îi afara schimbării hainelor mai au È™i un depozit în care își È›in, î| condiÈ›ii precare, câteva haine È™i obiecte pentru cazuri de urgență, poate pentru a satisface primele necesități ale noilor veniÈ›i n-am idee câți or fi aceÈ™tia — dar bănuiesc că sunt tare mulÈ›i. Ut prieten mi-a prezentat pe stradă un bătrân anticar din Cabilde. Căutam un număr vechi din revista „Sur". Spre surprindere! mea, È™i admițând inevitabilul, am acceptat să cobor în staÈ›ia Perii cu librarul È™i s-o iau pe peron la stânga, acolo unde încep un coridor foarte frecventat care nu prea seamănă cu un culoar de metrou. Acolo își avea depozitul cu vrafuri de cărÈ›i È™i reviste amestecate. N-am găsit revista „Sur", în schimb era o uÈ™iță întredeschisă ce dădea spre o altă încăpere; cineva stătea acolo cu spatele la mine È™i avea ceafa foarte albă, aÈ™a cum o au ei cu toÈ›ii; la picioarele Iui am izbutit să disting mai multe paltoane câteva batiste, un fular roÈ™u. Librarul credea că eram negustor cu amănuntul sau concesionar ca È™i el; nu l-am contrazis È™i am cumpărat „Trilce" într-o ediÈ›ie frumoasă. Dar povestea asta cu hainele mi-a dezvăluit lucruri cumplite. Cum au mai mulÈ›i bar decât le trebuie È™i vor să-i cheltuie (presupun că la fel se întâmplă în închisorile în care regimul nu e prea sever) își satisfac capricii inofensive cu o violență care mă bulversează. Urmăream pe vremea aceea un băiat blond, îl vedeam mereu în acelaÈ™i costum maro; își schimba doar cravata È™i intra pentru asta de două, trei ori pe zi la toaletă, într-o zi coborî la Lima ca să-È™i cumpere o cravată la chioÈ™cul de pe peron; stătu mu timp să aleagă, fără să se decidă; era marea lui escapada distracÈ›ia de sâmbătă seara. Și atunci i-am zărit buzunarele sacoului pline de cravate È™i brusc am simÈ›it ceva ce semăna cu oroarea. Ele își cumpără batistuÈ›e, mici jucării, portchei, tot ce încape în chioÈ™curi È™i în sacoÈ™e. Uneori ele coboară în staÈ›iile Lima săi Peru È™i rămân È›intuite în faÈ›a vitrinelor de pe peron unde s« expun mobile, privesc lung dulapurile È™i paturile, fixează cu privirea mobilele, cu o umilă dorință refulată iar când cumpăr! ziarul sau „Maribel" zăbovesc pierdute în faÈ›a anunÈ›urilor cu solduri, reclame cu parfumuri, fotografii de modă È™i mănuÈ™i. Parcă sunt gata să uite instrucÈ›iunile de indiferență È™i detaÈ™are când văd mamele urcând ca să-È™i plimbe copiii; pe două dintre ele ie-am văzut după două zile, È™i-au părăsit chiar locurile È™i s-au dus lângă copii, atingându-i aproape; nu m-ar fi surprins dacă i-ar fi mângâiat pe păr sau dacă le-ar fi oferit o bomboană, lucruri care nu se fac în metroul din Buenos Aires È™i în nici un alt metrou, probabil. Mult timp m-am întrebat de ce alesese Premierul tocmai o zi de control ca să coboare cu ceilalÈ›i trei. Cunoscându-i metoda, deÈ™i nu È™i pe el, m-am gândit că nu putea fi vorba de fanfaronadă ori de dorinÈ›a de a provoca un scandal dacă s-ar fi publicat diferenÈ›a de cifre. Mai mult, È›inând cont de înÈ›elepciunea lui, ar fi trebuit să-È™i dea seama că în acele zile atenÈ›ia celor din metrou avea să fie îndreptată, în mod direct sau indirect, asupra desfășurării controlului. Preluarea trenului părea astfel mai uÈ™or de realizat È™i chiar revenirea la suprafață a mecanicului înlocuit nu putea avea consecinÈ›e periculoase pentru el. Abia peste trei luni, după întâlnirea întâmplătoare din parcul Lezama dintre fostul mecanic È™i inspectorul-È™ef Montesano (taciturn È™i indiferent) eu È™i inspectorul am început să înÈ›elegem adevărul. Pe vremea aceea — È™i nu e mult de atunci — aveau deja trei trenuri È™i, cred, deÈ™i nu sunt chiar sigur — că aveau È™i un post în cabinele de coordonare a activității din Primera Junta. O sinucidere înlătură ultimele mele îndoieli, într-o după-amiază o urmărisem pe una dintre ele È™i am văzut-o intrând în cabina telefonică din staÈ›ia Jose Maria Moreno. Peronul era aproape gol È™i mi-am sprijinit capul de peretele lateral, prefăcându-mă obosit după orele de serviciu. Era pentru prima oară că o vedeam pe una de-a lor într-o cabină telefonică È™i nu m-a surprins aerul complice È™i oarecum speriat al fetei, clipa de È™ovăială înainte de a privi în jur È™i de a intra în cabină. N-am auzit mare lucru, un plânsei, zgomotul unei poÈ™ete deschizându-se, nasul suflat È™i apoi: „Dar canarul, ai grijă de el, nu-i aÈ™a? ÃŽi dai în fiecare dimineață mei È™i puÈ›ină vanilie?" M-a uimit discuÈ›ia asta banală; vocea respectivă nu transmitea un mesaj bazat pe vreun cod, lacrimile înmuiau această voce, o înecau. Am urcat într-un tren înainte ca ea să mă poată descoperi È™i am făcut un traseu întreg, continuând să controlez orarul È™i schimbarea hainelor. Când metroul a ajuns din nou în staÈ›ia Jose Maria Moreno, ea s-a aruncat în faÈ›a trenului, după ce È™i-a făcut (se zice) semnul crucii; am recunoscut-o după pantofii roÈ™ii È™i după poÈ™eta de culoare deschisă. Se strânseseră mulÈ›i oameni È™i unii îi înconjurau pe mecanic È™i pe controlor, în aÈ™teptarea poliÈ›iei. Mi-am dat seama că amândoi erau de-ai lor (sunt atât de palizi) È™i m-am gândit că cele întâmplate aveau să pună la încercare valabilitatea planurilor Premierului, căci una e să înlocuieÈ™ti pe cineva în subteran È™i alta e să reziÈ™ti unui interogatoriu al poliÈ›iei. A trecut o săptămână È™i nu s-a întâmplat nimic după această sinucidere banală È™i aproape cotidiană; de atunci mi s-a făcut frică să mai cobor. Știu că sunt multe lucruri de care încă n-am habar È™i sunt chiar esenÈ›iale, dar frica e mai puternică decât mine. ÃŽn ultimele zile mă apropii doar de gura de metrou Lima, care e staÈ›ia mea, trag în piept aerul cald, mirosul acela de Anglo care urcă până în stradă È™i ascult trenurile trecând. Intru într-o cafenea È™i mă simt un imbecil, mă întreb cum de pot renunÈ›a când sunt atât de aproape de revelaÈ›ia totală. Știu atâtea lucruri, aÈ™ putea să fiu util societății, dezvăluind tot ce se întâmplă. Știu că aveau deja opt trenuri în ultimele săptămâni È™i că ei se înmulÈ›esc vertiginos. Cei noi nu pot fi încă recunoscuÈ›i fiindcă pielea se decolorează foarte încet È™i fără îndoială È™i-au dublat măsurile de siguranță; planurile Premierului par ireproÈ™abile È™i mi-e imposibil să calculez câți sunt la ora actuală. Doar instinctul m-a avertizat când încă îndrăzneam să cobor È™i să-i urmăresc: cele mai multe trenuri sunt pline de ei, pasagerii obiÈ™nuiÈ›i pot călători din ce în ce mai greu la orice oră; iată de ce nu mă mai miră că ziarele pretind noi linii, mai multe trenuri, măsuri de urgență. L-am întâlnit pe Montesano, i-am spus câteva lucruri È™i am sperat că el va ghici altele. Mi s-a părut că n-avea încredere în mine, că mergea pe o altă pistă, pe cont propriu, sau că prefera mai degrabă să se debaraseze elegant de ceva care îl depășea, fără să mai vorbim de È™efii lui, care erau È™i ei total depășiÈ›i. Am înÈ›eles că era inutil să-i mai pomenesc despre asta, mă putea acuza că-i complicam viaÈ›a cu fantezii paranoice, mai ales când mi-a spus, bătându-mă prieteneÈ™te pe spate: „SunteÈ›i obosit, ar trebui să călătoriÈ›i." Dar eu trebuia să călătoresc cu metroul. Mă surprinde oarecum că Montesano nu se hotărăște să ia măsuri, cel puÈ›in împotriva Premierului È™i a celorlalÈ›i trei, pentru a distruge acest arbore care își înfige rădăcinile din ce în ce mai adânc în asfalt È™i în pământ. E mirosul ăsta de închis, se aude un tren frânând È™i apoi marea aceea de oameni care urcă scara cu aerul bovin al celor care au călătorit în picioare, înghesuiÈ›i în vagoane mereu înÈ›esate de lume. Ar fi trebuit să mă apropii, să-i iau deoparte È™i să le explic; am auzit atunci venind însă un alt tren È™i mi s-a făcut iarăși frică. Când recunosc pe vreunul din agenÈ›ii lor care urcă sau coboară cu pachetul de haine, mă refugiez în cafenea È™i o vreme nu îndrăznesc să mai ies. ÃŽntre două pahare de gin, mă gândesc că de îndată ce voi prinde iarăși curaj, voi coborî să verific câți sunt. Cred că acum toate trenurile sunt în mâinile lor È™i administrează numeroase staÈ›ii, precum È™i o parte din ateliere. Ieri m-am gândit că vânzătoarea de la chioÈ™cul de dulciuri m-ar putea informa despre creÈ™terea obligatorie a vânzărilor ei. Cu un efort ce depășea uÈ™or golul meu din stomac, am reuÈ™it să cobor pe peron, spunându-mi că nu trebuia nici să urc în tren, nici să mă amestec printre ei; doar două întrebări È™i să revin la suprafață, să fiu din nou la adăpost. Am introdus moneda în automat È™i m-am apropiat de chioÈ™c; mă pregăteam să cumpăr o ciocolată când am văzut-o pe vânzătoare privindu-mă fix. Frumoasă dar atât de palidă, extrem de palidă. Am alergat disperat spre scări, am urcat treptele poticnindu-mă. Știu acum că nu voi mai putea coborî; ei mă cunosc, au sfârÈ™it prin a mă cunoaÈ™te în cele din urmă. Stau de o oră în cafenea È™i nu mă pot hotărî să pun din nou piciorul pe prima treaptă, să stau nemiÈ™cat printre acei oameni care urcă ori coboară, ignorându-i pe cei ce mă privesc chiorâș fiindcă nu înÈ›eleg de ce nu mă hotărăsc să mă miÈ™c într-o zonă în care toată lumea se miÈ™că. Mi se pare aproape incredibil că am reuÈ™it să analizez în fine metodele lor generale, fiind totuÈ™i incapabil să fac ultimul pas ce mi-ar permite să le dezvălui identitățile È™i intenÈ›iile. Refuz să accept că frica îmi înăbușă pieptul în aÈ™a hal; mă voi hotărî poate, mă voi sprijini poate de balustradă È™i voi striga în gura mare ceea ce È™tiu despre planul lor, ceea ce cred că È™tiu despre Premier (da, o voi spune, chiar dacă Montesano îmi va purta pică, văzându-mă că îi dejoc planurile) È™i mai ales ce consecinÈ›e pot avea faptele lor pentru populaÈ›ia din Buenos Aires. Până acum am continuat să scriu în cafenea, faptul că mă È™tiu la suprafață, într-un loc neutru, îmi dă o stare de liniÈ™te pe care n-o aveam atunci când am coborât până la chioÈ™c. Simt că într-un fel sau altul voi coborî din nou, mă voi strădui să cobor scara, treaptă cu treaptă dar între timp ar fi mai bine să-mi termin raportul pentru a-l trimite primarului sau È™efului poliÈ›iei, cu o copie pentru Montesano iar apoi voi' plăti cafeaua È™i voi coborî cu siguranță, de asta sunt sigur deÈ™i nu È™tiu cum o voi face, de unde voi avea forÈ›a să cobor treaptă cu treaptă acum când ei mă cunosc, acum când au sfârÈ™it prin a mă cunoaÈ™te, dar nu mai are nici o importanță, înainte de a coborî voi avea ciorna, voi spune domnule primar sau domnule È™ef de poliÈ›ie, acolo jos e cineva care se plimbă, cineva care merge pe peroane È™i când nimeni nu-È™i dă seama, când numai eu pot să ascult fiindcă doar eu È™tiu, se închide într-o cabină È™i își deschide poÈ™eta. Și atunci acel cineva plânge, plânge puÈ›in la început È™i apoi zice, domnule primar: „Dar canarul, ai grijă de el, nu-i aÈ™a? îi dai în fiecare dimineață mei È™i puÈ›ină vanilie?" |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy