agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-03-12 | [This text should be read in romana] | Submited by mihai stamati
Roberto ascultase privind-o țintă pe Lilia, care sta întoarsă cu spatele, și hotărîse că Ei avea el să-i fie pentru totdeauna celălalt picior al compasului, și că trebuia să învețe engleza ca să mai citească și alte lucruri de poetul acela, care tălmăcea așa de bine fremătările lui. Pe timpurile acelea nimeni la Paris n-ar fi vrut să învețe o limbă atît de barbară, dar însoțindu-l pe d'Igby înapoi la locanda lui, Roberto înțelesese că acesta întîmpina greutăți să se exprime într-o italiană corectă, deși călătorise în Peninsulă, și se simțea umilit că nu avea suficient control asupra unui idiom indispensabil oricărui om educat. Hotărîseră să se frecventeze și să se ajute reciproc să stăpînească fiecare graiul de acasă al celuilalt.
Astfel se născuse o prietenie solidă între Roberto È™i omul acesta, care se dovedise a fi foarte instruit în ale medicinei È™i ale naturii. Avusese o copilărie îngrozitoare. Tatăl său fusese implicat în Complotul Prafurilor, È™i executat. Și, coincidență ieÈ™ită din comun, sau poate numai consecință firească a unor insondabile înclinări ale sufletului, Igby avea să-È™i închine viaÈ›a meditînd la un alt praf. Călătorise mult, mai întîi timp de opt ani în Spania, apoi trei în Italia, unde, altă coincidență, îl cunoscuse pe preceptorul carmelit al lui Roberto. D'Igby mai era, aÈ™a după cum cereau peregrinările lui de corsar, È™i un bun spadasin, È™i după numai cîteva zile avea să tragă spada exersînd în glumă cu Roberto. Mai era în ziua aceea cu ei È™i un muÈ™chetar, care începuse să se ia la întrecere cu un lăncier din compania cadeÈ›ilor; se luptau în joacă, iar scrimerii erau foarte atenÈ›i, însă, la un moment dat, muÈ™chetarul exersase un atac deschis luîndu-È™i prea mult avînt È™i, constrîngîndu-È™i adversarul să reacÈ›ioneze la fel, fusese rănit la braÈ›, destul de adînc. Imediat d'Igby îi legase braÈ›ul cu una dintre jartierele lui, ca să È›ină venele închise, dar în răstimp de cîteva zile rana ameninÈ›a să dea în cangrenă, iar chirurgul zicea că va trebui să-i reteze braÈ›ul. Cu prilejul acela ajunsese D'Igby să-È™i ofere serviciile, prevenindu-i însă că puteau să-l considere un È™arlatan, È™i rugîndu-i pe toÈ›i să-i acorde încredere. MuÈ™chetarul, care acum nu mai È™tia ce să facă să scape cu bine, răspunsese cu un proverb spaniol: "Hagase el milargo, y hagalo Mahoma". Atunci d'Igby îi ceru cîteva bucăți de pînză pe care să fie sînge de la rană, iar muÈ™chetarul îi dădu o fașă cu care se oblojise cu o zi mai înainte. D'Igby ceruse să i se aducă un lighean cu apă È™i vărsase în el pulbere de vitriol, topind-o rapid. Apoi pusese faÈ™a aceea în lighenaÈ™. Dintr-o dată muÈ™chetarul, care în timpul ăsta se uitase-ntr-acolo, tresărise apucîndu-È™i cu mîna braÈ›ul rănit; zisese că aÈ™a deodată îl lăsase arsura, È™i că chiar simÈ›ea o prospeÈ›ime pe rană. "Bine", zisese d'Igby, "acum n-ai decît să È›ii rana curată spălînd-o zilnic cu apă È™i sare, aÈ™a ca să poată primi mai bine influenÈ›a. Iar eu o să pun ligheanul ăsta, ziua la fereastră, iar noaptea în firida căminului, ca să-l menÈ›in permanent la o temperatură moderată". Dar pentru că Roberto atribuia uÈ™urarea aceea neaÈ™teptată cine È™tie cărei alte cauze, d'Igby, cu un zîmbet de înÈ›elegere, luase fîșia È™i o uscase pe È™emineu, È™i imediat muÈ™chetarul începuse din nou să se vaiete, aÈ™a că fu nevoie să ude din nou cîrpa în soluÈ›ie. Rana muÈ™chetarului se vindecase în interval de o săptămînă. Cred că, într-o epocă în care dezinfecÈ›iile erau sumare, simplul fapt de a spăla zilnic rana era deja o cauză suficientă de vindecare, dar nu-l putem dojeni pe Roberto că È™i-a pierdut zilele următoare întrebîndu-È™i prietenul despre cura aceea, care după toate astea îi amintea de isprava carmelitului, la care asistase în copilăria lui. Atîta că acesta aplicase pulberea pe arma care provocase răul. "ÃŽntr-adevăr", răspunsese d'Igby, "disputa despre unguentum armarium durează de mult timp, È™i primul a vorbit de ea marele Paracelsus. MulÈ›i folosesc o pastă grasă, È™i consideră că acÈ›iunea ei se exercită mai bine asupra armei. Dar precum înÈ›elegi È™i domnia ta, arma care a lovit sau cîrpa care a înfășat sînt acelaÈ™i lucru, pentru că preparatul trebuie să se aplice acolo unde sînt urme de sînge ale rănitului. MulÈ›i, văzînd că se tratează arma pentru a îngriji efectele loviturii, s-au gîndit la vreo acÈ›iune de magie, în timp ce Pulberea mea Simpatetică își are temeiurile în felul cum acÈ›ionează natura!" "De ce Pulbere Simpatetică?" "Și aici numele ar putea să înÈ™ele. MulÈ›i au vorbit de o conformitate sau o simpatie care ar lega între ele lucrurile. Agrippa spune că, pentru a stîrni puterea unei stele, va trebui să ne adresăm unor lucruri care-i sînt asemănătoare È™i care, prin urmare, îi primesc ipfluenÈ›a. Și numeÈ™te simpatie această atracÈ›ie reciprocă a lucrurilor între ele. AÈ™a cum cu păcură, cu sulf È™i cu ulei se pregăteÈ™te lemnul ca să primească flacăra, la fel, folosind lucruri potrivite cu operaÈ›ia È™i cu steaua, o binefacere aparte se răsfrînge asupra materiei care-i pusă exact unde trebuie prin lucrarea sufletului lumii. Pentru a înrîuri asupra soarelui ar trebui aÈ™adar să acÈ›ionăm pe aur, care-i solar prin natură, È™i asupra acelor plante care se întorc după soare, sau care se înclină È™i-È™i strîng frunzele la apusul soarelui ca să le deschidă din nou cînd răsare el, cum sînt lotusul, bujorul, rostopasca. Dar astea-s basme, nu-i de ajuns o analogie de felul ăsta ca să explice acÈ›iunile naturii." D'Igby îi împărtășise lui Roberto din secretele lui. Orbita, sau sfera aerului, e plină de lumină, iar lumina este o substanță materială È™i corporală; noÈ›iune pe care Roberto o acceptase bucuros fiindcă în cabinetul Dupuy auzise că È™i lumina nu era altceva decît pulbere foarte fină de atomi. "E evident", zicea d'Igby, "că lumina ieÈ™ind fără încetare din soare È™i aruncîndu-se cu mare iuÈ›eală din orice parte în linii drepte, acolo unde întîlneÈ™te vreun obstacol în drumul ei cînd i se opun corpuri solide È™i opace, se reflectă ad angulos aequales, È™i ia un alt curs, pînă cînd deviază din vreo altă parte prin întîlnirea cu un alt corp solid, È™i aÈ™a continuă pînă cînd se stinge. Ca la jocul cu mingea cu elastic, cînd mingea aruncată în perete sare înapoi din acesta în peretele din față, È™i adesea îndeplineÈ™te un adevărat circuit, întorcîndu-se în locul de unde a plecat. Acum, ce se-ntîmplă cînd lumina cade pe un corp? Razele saltă înapoi dezlipind de pe el atomi, adică niÈ™te mici părticele, aÈ™a cum mingea ar putea lua pe ea o parte din tencuiala proaspătă a peretelui. Și fiindcă aceÈ™ti atomi sînt formaÈ›i din cele patru Elemente, lumina cu căldura ei încorporează părÈ›ile vîscoase, È™i le transportă departe. Probă este că, dacă încerci să usuci o cîrpă umedă la foc, vei vedea că razele, pe care cîrpa le reflectă, poartă cu ele un fel de abur umed. AceÈ™ti atomi rătăcitori sînt ca niÈ™te călăreÈ›i pe niÈ™te fugari înaripaÈ›i, care călătoresc prin spaÈ›iu pînă cînd soarele în amurg le ia înapoi PegaÈ™ii, iar ei nu mai au ce să-ncalece. Și atunci ei cad înapoi grămadă către pămîntul de la care provin. Dar aceste fenomene nu se petrec numai cu lumina, ci, de exemplu, È™i cu vîntul, care nu-i altceva decît un mare fluviu de atomi asemănători între ei, atraÈ™i de corpurile solide terestre..." "Și fumul", sugeră Roberto. "Desigur. La Londra se face focul cu cărbuni de pămînt aduÈ™i din ScoÈ›ia, care conÈ›in o mare cantitate de sare volatilă foarte acră; această sare transportată de fum se împrăștie în aer, stricînd pereÈ›ii, paturile È™i mobilele de culoare deschisă. Cînd È›ii închisă o odaie timp de cîteva luni, după aceea găseÈ™ti pe ea o pulbere neagră ce se depune pe toate lucrurile, aÈ™a cum vedem o pulbere albă prin mori È™i prin prăvăliile brutarilor. Iar primăvara toate florile apar murdare de unsoare." "Dar cum e posibil ca atîția corpusculi să se împrăștie prin aer, iar corpul care îi emană să nu simtă nici o micÈ™orare?" "Poate că este o micÈ™orare È™i îți dai seama de ea cînd pui să se evapore niÈ™te apă, dar la corpurile solide nu ne dăm seama de ea, cum nu ne dăm seama nici la mosc sau la alte substanÈ›e mirositoare. Oricare corp, oricît de mic ar fi, se poate divide mereu în părÈ›i noi, fără să ajungă vreodată la sfîrÈ™itul diviziunii lui. GîndeÈ™te-te la micimea corpusculilor care se eliberează dintr-un corp viu, datorită cărora cîinii noÈ™tri englezi, conduÈ™i de miros, sînt capabili să ia urma unui animal. Oare vulpea, la sfîrÈ™itul alergării ei, ni se pare mai mică? AÈ™adar, tocmai în virtutea unor astfel de corpusculi au loc acele fenomene de atracÈ›ie pe.care unii le glorifică ca fiind AcÈ›iune la Distanță, care nu-i la distanță, È™i deci nu e magie, ci are loc prin schimbul permanent de atomi. Și aÈ™a are loc atracÈ›ia prin sugere, cum e aceea a apei sau a vinului printr-un sifon, atracÈ›ia magnetului asupra fierului, sau atracÈ›ia prin filtrare, ca atunci cînd pui o fîșie de bumbac într-un vas plin cu apă, lăsînd să atîrne afară din vas bună parte din fîșie, È™i vezi că apa urcă dincolo de buza vasului È™i picură pe jos. Și ultima atracÈ›ie e aceea care are loc prin foc, care atrage aerul înconjurător cu toÈ›i corpusculii care se învîrtesc prin el: focul, acÈ›ionînd după propria-i natură, poartă cu sine aerul care îi stă împrejur aÈ™a cum apa unui rîu tîrăște pămîntul din albia lui. Și dat fiind că aeru-i umed iar focul uscat, iată că se lipesc unul de altul. Deci, ca să ocupe locul aerului luat de foc, e necesar să vină alt aer din apropiere, altfel s-ar crea un gol." "Atunci domnia ta negi golul?" "Nicidecum. Spun că, îndată ce îl întîlneÈ™te, natura caută să-l umple cu atomi, într-o luptă pentru a-i cuceri orice porÈ›iune. Iar dacă n-ar fi aÈ™a, Pulberea de Simpatie nu ar putea să acÈ›ioneze cum, dimpotrivă, experienÈ›a mea a arătat că face. Focul provoacă prin acÈ›iunea-i un aflux constant de aer, iar divinul Hipocrate a curățat de ciumă o provincie întreagă punînd să se aprindă peste tot torÈ›e mari. Tot în timp de ciumă se ucid pisici È™i porumbei È™i alte animale cu sînge cald care asudă într-una spirite, pentru ca aerul să ia locul spiritelor eliberate în cursul acestei evaporări, făcînd ca atomii plini de ciumă să se lipească de penele È™i de părul acelor animale, cum pîinea scoasă din cuptor atrage la sine spuma din butoaie È™i alterează vinul dacă o pui pe capacul butoiului. AÈ™a cum se-ntîmplă de altfel È™i dacă pui la aer o livră de sare de tartru calcinat È™i încins cum trebuie, care va de zece livre întregi de ulei bun de tartru. Medicul Papei Urban al VIII-lea mi-a povestit întîmplarea unei călugăriÈ›e din Roma care, de prea multe ajunări È™i rugăciuni, își încălzise trupul aÈ™a de tare, încît oasele i se uscaseră toate. Acea căldură dinăuntru atrăgea cu adevărat aerul care se încorpora în oase aÈ™a cum face cu sarea de tartru, È™i ieÈ™ea prin locul unde se află descărcarea serozităților, adică prin bășică, aÈ™a încît sărmana sfîntă dădea mai mult de două sute de livre de urină în douăzeci È™i patru de ceasuri, miracol pe care toÈ›i îl primeau ca dovadă a sfinÈ›eniei ei." "Dar, dacă prin urmare totul atrage totul, pentru care motiv elementele È™i corpurile rămîn separate È™i nu avem lipirea oricărei forÈ›e cu o altă forță?" "Pătrunzătoare întrebare. Păi aÈ™a cum corpurile care au greutate egală se unesc mai uÈ™or, iar uleiul se uneÈ™te mai uÈ™or cu uleiul decît cu apa, trebuie să tragem de aici încheierea că ceea ce È›ine pe loc laolaltă atomii unei aceleiaÈ™i naturi este raritatea sau desimea lor, aÈ™a precum È™i filosofii pe care domnia ta îi frecventezi È›i-ar putea-o spune." "Și mi-au È™i spus-o, dovedindu-mi-o cu felurite soiuri de sare: că oricum le-ai măcina sau închega, își reiau totdeauna forma lor naturală, iar sarea obiÈ™nuită se înfățiÈ™ează permanent în cuburi cu feÈ›e pătrate, salpetrul în coloane cu È™ase feÈ›e, iar sarea de amoniac în hexagoane cu È™ase vîrfuri, ca È™i zăpada." "Iar sarea din urină se formează în pentagoane, de unde domnul Davidson explică forma fiecăreia din cele optzeci de pietre date afară din bășica domnului Pelletier. Dar dacă corpurile cu formă asemănătare se amestecă cu mai multă uÈ™urință între ele, cu atît mai învederat se vor atrage cu putere mai mare decît celelalte. De aceea, dacă te frigi la o mînă vei obÈ›ine răcorirea durerii È›inînd-o puÈ›in dinaintea focului." "Preceptorul meu, o dată, cînd un țăran a fost muÈ™cat de o viperă, i-a È›inut pe rană capul viperei..." "Sigur. Veninul, care începea să se filtreze către inimă, se întorcea la izvorul său principal, unde se găsea venin în mai mare cantitate. Dacă pe timp de ciumă porÈ›i cu tine într-o cutie pulbere de broscoi, sau chiar un broscoi È™i un păianjen viu, sau fie È™i arsenic, substanÈ›a aceea veninoasă va atrage la sine infecÈ›ia din aer. Iar cepele uscate fermentează în hambar cînd cele din grădină încep să încolÈ›ească." "Asta explică È™i poftele copiilor: mama doreÈ™te mult ceva È™i..." "La asta aÈ™ fi mai cu băgare de seamă. Uneori fenomene analoage au cauze diferite, iar omul de È™tiință nu trebuie să se încreadă în orice superstiÈ›ii. Dar să ne-ntoarcem la pulberea mea. Ce anume s-a întîmplat cînd am supus pentru cîteva zile acÈ›iunii Pulberei cîrpa murdară de sîngele prietenului nostru? ÃŽn primul rînd, soarele È™i luna au atras de la mare distanță spiritele din sînge care se găseau în cîrpă, datorită căldurii din jur, iar spiritele din vitriol care stăteau în sînge nu au putut evita să facă acelaÈ™i parcurs. Pe de altă parte rana continua să trimită afară o mare abundență de spirite calde È™i igneice, atrăgînd astfel aerul înconjurător. Acest aer atrăgea celălalt aer È™i acesta alt aer iarăși È™i spiritele din sînge È™i din vitriol, răspîndite la mare distanță, în fine se împreunau cu aerul acela, care ducea cu sine alÈ›i atomi din acelaÈ™i sînge. Acuma, cum atomii din sînge, cei proveniÈ›i de pe cîrpă È™i cei proveniÈ›i de la rană, se întîlneau, lăsînd deoparte aerul ca pe un tovarăș de drum nefolositor, È™i erau atraÈ™i la locul lor cel mai important, anume rana, unindu-se cu ei, spiritele vitriolului pătrundeau în carne." "Dar n-aÈ›i fi putut pune direct vitriolul pe rană?" "AÈ™ fi putut, avînd rănitul aproape. Dar dacă rănitul ar fi departe? Mai pune că daca aÈ™ fi pus direct vitriolul pe rană puterea lui corozivă ar fi iritat-o cît se poate de mult, în timp ce, transportat de aer, el dă numai partea sa dulce È™i balsamică, în stare să oprească sîngele, È™i este folosită È™i în colirurile pentru ochi", È™i Roberto trăsese cu urechea, agonisindu-È™i apoi în viitor comoară din sfaturile acelea, lucru care desigur explică agravarea răului de care suferea. "Pe de altă parte", adăugase d'Igby, nu trebuie folosit bineînÈ›eles vitriolul normal, cum se folosea pe vremuri, făcînd mai mult rău decît bine. Eu îmi procur vitriol de Cipru, È™i mai întîi îl calcinez la soare: calcinarea îi ia umiditatea prisositoare, È™i e ca È™i cum din el aÈ™ face o supă deasă; È™i apoi calcinarea face spiritele din această substanță capabile să fie transportate de aer. ÃŽn fine îi adaug È™i sacîz de arbore, care face rana să se închidă mai repede." M-am oprit asupra a ceea ce Roberto învățase de la d'Igby pentru că această descoperire avea să-i marcheze destinul. Trebuie să spun însă, că spre ruÈ™inea prietenului nostru, È™i o mărturiseÈ™te È™i el în scrisorile lui, n-a fost atras de revelaÈ›ia asta din motive de È™tiinÈ›a naturii, ci numai È™i numai din cauza iubirii. Cu alte cuvinte, descrierea aceea a unui univers plin de spirite ce se uneau după afinitățile lor, îi păru a fi o alegorie a îndrăgostirii, È™i începu să frecventeze cabinetele de lectură căutînd tot ce putea să găsească despre unguentul armariu, care în epoca aceea însemna mult, È™i avea să însemne È™i mai mult în anii următori. Sfătuit de monseniorul Gaffarel (în È™oaptă, ca să nu audă ceilalÈ›i frecventatori ai familiei Dupuy, fiindcă nu prea credeau în lucrurile astea) citea Ars Magnesia de Kirker, Tractatus de magnetica vnlnerum curatione de Goclenius, pe Fracastoro, Discursus de unguento armario al lui Fludd, È™i Hopolochrisma spongus de Foster. Devenea tot mai È™tiutor în a-È™i traduce învățătura în poezie È™i a putea într-o bună zi să strălucească în elocință, mesager al simpatiei universale, acolo unde era umilit într-una de elocință altora. Multe luni de zile ― atîta trebuie să fi durat cercetarea lui ambiÈ›ioasă, pe cînd nu înainta nici măcar cu un pas pe calea cuceririi ― Roberto practicase un soi de principiu al dublului, ba chiar al multiplului adevăr, idee pe care la Paris mulÈ›i o considerau temerară È™i prudentă în acelaÈ™i timp. Discuta ziua despre posibila veÈ™nicie a materiei, iar în timpul nopÈ›ii își ostenea ochii pe fel de fel de tratate de doi bani care-i făgăduiau ― chiar dacă în termeni de filosofie naturală ― miracole oculte. ÃŽn faptele mari trebuie căutat nu atît să creezi ocaziile, cît să profiÈ›i de cele care se prezintă. ÃŽntr-o seară la Arthenice, după o disertaÈ›ie însufleÈ›ită despre Astreea, înalta Gazdă îi stîrnise pe cei prezenÈ›i să încerce să vadă ce au în comun prietenia È™i dragostea. Roberto luase atunci cuvîntul, făcînd observaÈ›ia că principiul iubirii, fie ea între prieteni, fie între iubiÈ›i, nu era deosebit de acela prin care acÈ›iona Pulberea de Simpatie. La primul semn de interes, repetase ce-i povestise d'Igby, excluzînd numai întîmplarea cu sfînta care urina întruna, apoi începuse să vorbească doct pe această temă, uitînd prietenia È™i vorbind numai despre iubire. "Iubirea ascultă de aceleaÈ™i legi ca È™i vîntul, iar vînturile au totdeauna mireasma locurilor din care vin È™i dacă provin din grădini de legume sau de flori, pot mirosi a iasomie sau a mentă, sau a rosmarin, È™i astfel îi fac pe navigatori doritori să atingă uscatul ce le trimite atîtea promisiuni. Tot în acest chip spiritele amoroase îmbată nările inimii îndrăgostitului" (iar noi să-i iertăm lui Roberto tropul ăsta nefericit). "Căci inima iubită-i o lăută, ce face să răsune împreună cu ea corzile unei alte lăute, aÈ™a cum bătaia clopotelor acÈ›ionează pe suprafaÈ›a cursurilor de apă, mai ales noaptea, cînd în lipsa altui zgomot se naÈ™te în apă aceeaÈ™i miÈ™care care se născuse în aer. Cu inima iubitoare se-ntîmplă ca È™i cu tartrul, care uneori miroase a apă de trandafiri, atunci cînd a fost lăsat să se topească în întunericul unei pivniÈ›e pe timpul cînd înfloresc trandafirii, iar aerul, plin de atomi de roze, schimbîndu-se în apă prin atracÈ›ia sării din tartru, parfumează tartrul. Nu contează aici cruzimea iubitei. O butie de vin, cînd viile sînt în floare, fermentează È™i aruncă la suprafață o floare albă din ea, care rămîne aÈ™a pînă ce cad florile de pe viÈ›a de vie. Dar inima ce iubeÈ™te, avînd tărie mai mare decît vinul, cînd se umple de flori la înflorirea inimii iubite, își cultivă îmbobocirea chiar È™i cînd sursa a secat. I se păru că surprinde o privire înduioÈ™ată a Liliei, È™i continuă: "A iubi este ca È™i cum ai face o baie de Lună. Razele care vin de la lună sînt cele ale soarelui, răsfrînte pînă la noi. Concentrînd razele soarelui cu o oglindă, le È™i întăreÈ™ti puterea dătătoare de căldură. Concentrînd razele lunii cu un lighenaÈ™ de argint, se va vedea că fundul lui concav îi reflectă razele împrospătate de rouă pe care o conÈ›in. Pare o neghiobie să te speli într-un lighenaÈ™ gol: È™i totuÈ™i te trezeÈ™ti cu mîinile umezite, iar ăsta-i un leac fără greÈ™ contra negilor". "Domnule de la Grive!, zisese cineva, "dar iubirea nu-i un medicament pentru negi!" "Oh, nu, desigur", se corectase Roberto, acum greu de oprit, "dar am dat exemple care vin de la lucrurile cele mai umile ca să vă reamintesc că È™i iubirea depinde de una È™i aceeaÈ™i pulbere de corpusculi. Acesta-i un chip de a spune că iubirea se trage din aceleaÈ™i legi ce guvernează atît corpurile sublunare, cît È™i pe cele cereÈ™ti, numai că acestor legi ea le este cea mai nobilă dintre manifestări. Iubirea se naÈ™te din privire È™i se aprinde la cea dintîi vedere: È™i ce anume este vederea dacă nu aprinderea unei lumini reverberate de corpul pe care-l privesc? Văzîndu-l, corpul meu este pătruns de partea cea mai bună a corpului iubit, aceea mai aeriană, care prin deschizătura ochilor ajunge direct la inimă. Și deci a iubi la prima vedere înseamnă a bea spiritele din inima iubitei. Marele Arhitect al naturii cînd a alcătuit trupul nostru a pus în el niÈ™te spirite lăuntrice, în chipul unor sentinele, ca ele să-È™i aducă propriile descoperiri la cunoÈ™tinÈ›a generalului lor, adică a imaginaÈ›iei, care este un fel de stăpînă a familiei trupeÈ™ti. Și dacă ea este lovită de vreun obiect oarecare, are loc ceea ce se-ntîmplă cînd auzim cîntînd niÈ™te viole, anume că purtăm melodia lor în memorie, È™i o auzim pînă È™i în somn. ImaginaÈ›ia noastră construieÈ™te din el un simulacru, care-l desfată pe îndrăgostit, deÈ™i nu-l face să sufere, pentru că, se înÈ›elege, nu este decît un simulacru. Din aceasta devine ca atunci cînd un bărbat e surprins de vederea persoanei demne de iubit își schimbă culoarea feÈ›ei, se roÈ™eÈ™te sau se face palid, după cum acei miniÈ™tri care sînt spiritele interne merg mai repede È™i mai încet către acel obiect, pentru ca apoi să se întoarcă la imaginaÈ›ie. Dar aceste spirite nu merg numai spre creier, ci direct către inimă prin marele conduct care cară de la aceasta la creier spiritele vitale care acolo devin spirite animale; È™i tot prin acest conduct imaginaÈ›ia trimite către inimă o parte din atomii pe care i-a primit de la vreun obiect extern, È™i aceÈ™ti atomi sînt cei care produc acea ebuliÈ›iune a spiritelor vitale, care uneori dilată inima, iar alteori o conduc către sincopă." "Domnia ta ne spui, domnule, că amorul se comportă ca o miÈ™care fizică, nu altfel de cum se acoperă vinul de floare; însă nu ne spui cum se face că amorul, spre deosebire de alte fenomene ale materiei, este virtute electivă, adică alege. Pentru care motiv deci amorul ne face sclavii unei făpturi È™i nu ai alteia?" "Tocmai de aceea am redus virtuÈ›ile amorului la principiul însuÈ™i al Prafului de Simpatie, È™i anume că atomi egali È™i de aceeaÈ™i formă atrag atomi egali! Dacă eu aÈ™ unge cu pulberea aceea arma ce l-a rănit pe Pilade, n-aÈ™ vindeca rana lui Oreste. Deci amorul uneÈ™te numai două fiinÈ›e care într-un fel oarecare aveau chiar aceeaÈ™i natură, un spirit nobil cu un spirit tot atît de nobil È™i un spirit vulgar cu un spirit tot atît de vulgar ― dat fiind că se-ntîmplă să iubească È™i țăranii, bunăoară păstoriÈ›ele, cum ne învață minunata povestire a domnului d'Urfe. Iubirea arată o armonie între două făpturi, care era deja ursită de la începutul timpurilor, aÈ™a cum destinul hotărîse dintotdeauna ca Piram È™i Tisbe să fie uniÈ›i într-un singur arbore de dud." "Iar iubirea nefericită?" "Eu nu cred să existe cu adevărat vreo iubire nefericită. Există numai iubiri care nu au ajuns încă la deplină maturizare, unde pentru vreun motiv oarecare iubita nu a primit mesajul care vine din ochii celui ce iubeÈ™te. Și totuÈ™i îndrăgostitul È™tie aÈ™a de bine în ce măsură asemănarea de natură i s-a fost arătat că, prin puterea acestui crezămînt poate să aÈ™tepte, fie È™i toată viaÈ›a. El È™tie că revelaÈ›ia față de amîndoi, È™i reunirea lor, va putea să se împlinească È™i după moarte, cînd evaporîndu-se atomii fiecăruia dintre cele două trupuri ce se descompun în pămînt, ei se vor întîlni din nou în unul dintre ceruri. Și poate, ca È™i un rănit, care fără să È™tie că cineva tocmai presară cu Pulbere arma ce l-a lovit, se bucură din nou de sănătate, cine È™tie cîte inimi iubitoare nu se bucură acum de o uÈ™urare neaÈ™teptată a spiritului, fără să È™tie că fericirea lor e opera inimii iubite, devenită iubitoare la rîndu-i, care a lăsat drum liber împreunării atomilor ce-i sînt gemeni." Trebuie să spun că toată această complicată alegorie stătea în picioare numai pînă la un punct, È™i poate că MaÈ™inăria Aristotelică a părintelui Emanuele ar fi putut să-i arate instabilitatea. Dar în seara aceea toÈ›i rămaseră convinÈ™i de înrudirea dintre Pulbere, care lecuieÈ™te un rău, È™i Iubire, care pe lîngă faptul că lecuieÈ™te, cel mai adesea face rău. Din pricina asta istoria respectivului discurs despre Pulberea de Simpatie È™i despre Simpatia de Amor făcu timp de vreo trei luni È™i mai bine înconjurul Parisului, cu rezultatele pe care le vom spune. Și tot din pricina asta, Lilia, la terminarea cuvîntării, îi mai surîse o dată lui Roberto. Era un surîs de complimentare, sau cel mult, de admiraÈ›ie, dar nimic nu-i mai firesc decît să crezi că eÈ™ti iubit. Roberto înÈ›elese surîsul ca pe o acceptare a tuturor scrisorilor pe care le trimisese. ObiÈ™nuit de prea multă vreme cu chinurile absenÈ›ei, părăsi adunarea, mulÈ›umit de victoria aceea. Făcu rău, È™i o să vedem mai pe urmă de ce. De atunci îndrăzni fireÈ™te să-i adreseze cuvîntul Liliei, dar totdeauna avu drept răspuns de la ea comportări potrivnice. Uneori ea È™optea: "tocmai cum se spunea acum cîteva zile". Alteori însă murmura: "È™i totuÈ™i, domnia ta spuneai cu totul altfel". Iar alteori făgăduia, dispărînd: "dar o să mai vorbim, fiÈ›i perseverent". Roberto nu înÈ›elegea, dacă ea, din neatenÈ›ie, de fiecare dată îi atribuia lucruri spuse È™i făcute de un altul, sau îl provoca cu cochetărie. Ceea ce urma să i se întîmple avea să-l facă să pună la un loc episoadele acelea rare într-o istorie cu mult mai neliniÈ™titoare. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy