1. Să invățăm muzică bisericească.
2. Să mergem la Sibiu.
3. Să fim ,fiecare in parte,un bun doctor, un bun psiholog, un bun scritor,un bun consilier... un bun preot.
4.Să ne vedem mai des zambetul unul altuia.
5.Să nu ne pierdem, să ne regăsim,să fim impreună uitand trecutul si amintinu-ne clipa.
Au existat odata vise pe măsura oamenilor care au îndrăznit să viseze,să-și asculte sufletul și să vadă lumină în suferință, în răul ce poate fi transformat în bine,într-o petală de trandafir ascunsă în suflet chiar în momentul în care singura urmă de floare e nevoința ta.Lacrimi de îngeri încă mai cad și de pe buzele lor încă se mai aud încetișor,șoptit,în mângâiere de vânt,rugăciuni,promisiuni e izbavire.Pe pervazul camerei mele se așează un porumbel.Îl privesc bucuros.Orice sclipire de frumusețe e întotdeauna binevenită și apariția neașteptată e o amintire pe care știu că o voi pătra pentru totdeauna in inima mea împreună cu alte asemenea nestemate ce fac viata dovadă vie a paradisului promis.Posibilitate de a zbura ,prin zambet ,chiar si sub norul cel mai gros.
Într-o zi cand veneam de la cursuri am văzut o minune.Un bătrân dădea de mâncare la porumbei.Asta se întâmpla într-o stație de autobuz plină de lume.Și la fel era si el. Plin. Plin de porumbei gureși si lumină.M-a făcut să mă gândesc că poate Dumnezeu și-a luat o clipă liberă și a venit sub forma de bătrân istovit să împartă lumină.I-am zâmbit și la rândul lui mi-a zâmbit și el.A fost de parcă in acea clipă am înțeles amndoi importanța aruncării cu lumină la întâmplare.Doar pentru că ești binecuvântat și acea binecuvântare o poți da și altora.Întodeauna mi-a plăcut frumusețea dansului petelor de culoare.Iar pe acei porumbei petele pareau a incita imaginatia cu poeme de soare si nor.Cu orice fâlfâit de aripă în fața ochilor mi se arata o parte ascunsă a universului,de parcă în jurul bătrânului exista o altă realitate care nu se confunda cu incruntarea si graba restului oamenilor din statie.La un moment dat m-am întrebat dacă e adevărat și dacă nu e doar o sclipire de miraj in soare de primăvară... MI-a zâmbit din nou.Mi-a adus aminte că oriunde te uiți există o scânteie de divin,și sentimentul acesta e întotdeauna mult mai puternic decat întunericul,greșeala sau ispita.E iubire.Acea parte ascunsă e în jurul nostru,e parte din noi chiar și atunci când ți se pare că nu mai poți face un pas,iar visele și speranțele tale pot fi rugăciuni căzute din inimă de înger rănit.Mai ales atunci!Pentru că scânteia divină e menită să-ți aducă aminte de rugăciune,de milă,de jertfă și de faptul că există întotdeauna putere de a merge mai departe,de a fi mai bun,de a iubi mai mult.Chiar și atunci când in inimă e durere și in ochi o lacrimă de înger!Un înger nu plânge niciodată făra rost..