agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-18 | [This text should be read in romana] |
Jar încins
Declara un regizor celebru „artiștii au nevoie de confirmare pentru a continua. Succesele, premiile sunt combustibilul care te ajută să lupți oricât de greu ar fi.” Eu unde să-mi găsesc resursele pentru a-I fi sprijin când întâlnea doar blocaje ? Percepeam obstacolul ca pe un munte ce trebuia străpuns cu mâinile goale, folosind fruntea în loc de picamer. Era imposibil de săpat tunelul, minunile din biblie s-au petrecut atunci, pe vremea lui Cristos. Așa gândeam în acea zi de vară când am analizat la rece șansele Ei pentru a reuși. Un profesor în vârstă mă avertizase: „domeniul e închis , trebuie abordate alte posibilități, eventual o formație de muzică de cameră.” Ea își dorește solistică, îi răspundeam. Când era mică spunea: ”am să fiu mai ceva ca Neli Mellba”. Nu și-a închipuit că va trebui să lupte, nu cu instrumentul, nu cu sine, mai bine și mai bine pentru a-și atinge pragul de excelență ci doar cu aceia care nu o lăsau să urce pe scenă ! Mi-e rușine maestre că vorbesc astfel, pare că ea și-ar dori luna de pe cer iar eu bântui prin lume să i-o aduc. Am s-o sfătuiesc să renunțe! N-o să-i cer acum, trebuie mai întâi să se liniștească. Picase iarăși la un concurs! Îmi spusese când s-a întors acasă, „promovarea în etapa a doua n-a avut nici-o legătură cu profesionalismul ! Altele au fost criteriile ! E halucinant ce se întâmplă !” Și mă întrebam, de ce să continue acest drum închis?! Au mai trecut câteva zile, s-a liniștit și n-am îndrăznit nici atunci să abordez subiectul. Studia concertul pentru vioară și orchestră de Sibelius și uneori, seara, când ea repeta, mă opream din orice activitate. O ascultam transpus. Apoi l-a interpretat ca solistă acompaniată de Orchestra din Ploiești. La terminarea concertului, publicul strigase, bravo, iar o fetiță a urcat pe scenă și a îmbrățișat-o :” eu nu îți mai dau drumul, te iau cu mine acasă ! mi-a plăcut atât de mult !” O doamnă i-a mărturisit: „mi-au dat lacrimile în timp ce ascultam partea a doua. La început mi s-a pus un nod în gât și apoi n-am putut să mă mai abțin”. După astfel de aprecieri s-a pregătit și mai intens pentru a participa la un concurs internațional, în Polonia, la Lods, dedicat personalităților muzicale.... De data asta va fi altfel, spera ea. După ce a cântat în finală, mi-a trimis mesaj pe mobil ...”A fost foarte bine, juriul din 17 membri m-a aplaudat spontan”. Eram în mașină la semafor când am citit mesajul Ei, mi-au dat lacrimile de bucurie, am zis, gata, în sfârșit blocajul a fost spart. O să ia un premiu și va fi programată să cânte... Cumplită dezamăgire! În finală au concurat Rusia, Ucraina, România, Polonia, dar ea nu a obținut nimic ! La dialogul ce a urmat între concurenți și o parte din membrii juriului după afișarea rezultatelor, un dirijor i-a spus: „ dintre toți concurenții, și au fost destui, doar tu și rusoaica ați cântat bine, restul nu au contat. Nu te opri din drum, oricâte obstacole vei întâmpina, mergi până la capăt !” Până la care capăt ??!! Chiar și profesorul ei din București o blocase în tentativa de a urca pe scenă. Voia să interpreteze Concertul pentru vioară și orchestră de Ceaikovski iar el i-a recomandat unui oficial din Cluj: „s-aștepte, are destul timp în față!” N-a așteptat, a cântat peste un an Concertul pentru vioară și orchestră de Brahms acompaniată de Orchestra din Râmnicu Vâlcea. La doar o săptămână a urcat pe aceiași scenă celebrul ei profesor, interpretând alt concert. Apoi la cca două luni, înainte de a susține examenul de licență a înfruntat-o: „ mă sfidezi, n-ai venit la toate orele de curs !” În timpul examenului, orice profesor își susține elevul, studentul, el a intrat peste comisie și a început să vocifereze în timp ce Ea cânta: „astea sunt digitații, cine ți-a pus arcușele alea ???!!! Erau ale profesorului Michael de la Universitatea de Muzică din Viena. În sfârșit am înțeles, numai unii trebuie să urce pe scenă ! „Solistica nu e pentru d’alde tine, țintești prea sus, fato ești deja în vârstă pentru a te afirma”, o apostrofase o profesoară trecută bine de șaizeci de ani, complexată de propria-i neputință.. Despre acest blocaj vorbeam la începutul poveștii. Tristețea mea nu cunoștea margini. N-aveam posibilitatea s-o ajut, iar ea se încăpățâna să continue. Îmi aminteam când soția era gravidă și asculta concertele dirijate de Celibidache. Atunci se ruga, Doamne, cel mai mult aș dori ca ființa ce se va naște să iubească muzica la fel de mult ca acest dirijor. Probabil că Dumnezeu i-a ascultat ruga, ea iubește muzica mai presus ca orice ! V-a trebui totuși să înțeleagă că nu poate construi tunelul în munte lovind doar cu fruntea ! Oare va înțelege ? Va accepta să renunțe la acest drum chinuitor pentru a se angaja într-o orchestră oarecare, fie și la ultimul pupitru de la vioara a doua ? Sursa principalelor noastre suferințe o reprezintă exacerbarea egoului. Nu cumva la ea este supradimensionat? În această stare, aproape disperată, eram când am pornit spre Vulturești, satul unde m-am născut și am copilărit. Aveam nevoie să-mi adun gândurile, să-mi încarc bateriile, să uit de orice. Când am ajuns la casa dintre dealuri și am intrat în bucătărie, m-am liniștit deodată. Pe plită, ciorba de cocoș era aproape gata. Tata și mama tăifăsuiau așezați la masa cu trei picioare. -Ce face fetița, au întrebat ei zâmbind. -E sănătoasă, noi la fel. -Ne e foarte dor de ea. Chiar atunci, vecina de peste drum a intrat în casă cu un copil de mână. -Merg până în Mâzgana, poa’să rămână copilul câtva timp acilea ? -Sigur Marie, i-a zis mama. Băiețelul s-a așezat pe un chituc alături de noi. Nu-i da nimeni atenție. Vorbeam despre fată, despre perspectiva de a renunța la dorința ei că e prea mult zbucium, când copilul a cerut de mâncare. -Așteaptă și tu un pic, nu vezi, suntem ocupați și nici n-a fiert cocoșul ! Băiețelul s-a ridicat de la masă, a deschis ușa de la sobă și a băgat capul înăuntru. Am sărit țipând. -Ce faci ?! Apoi m-am adresat mamei, tatei: „ați fost de față, ați văzut ce s-a-ntâmplat, nu sunt vinovat !” Copilul a scos capul din sobă și a zis, „gata, a fiert ciorba”. Avea pete roșii pe frunte și față dar părul nu îi arsese. Mâncam în tăcere, eram prea speriați pentru a mai spune ceva. -Bună ciorbă am mâncat, s-a arătat mulțumit băiețelul. S-a închinat, a întins mâinile în sus și a căscat. -Merg să mă hodinesc puțin, mi s-a făcut așa somn ! A deschis ușa de la sobă și a intrat cu totul. S-a întins direct pe jar. Am încremenit. Jarul se da la o parte luând forma unei copăițe. Copilul ne zâmbea de acolo. Am început să strig: -Minune, minune dumnezeiască și în momentul acela m-am trezit. Singur în casă, la miezul nopții, mă întrebam ce poate să însemne visul ăsta. Pe tata și mama îi aveam prezenți în minte deși muriseră cu ani mulți în urmă, în noaptea de Înviere și în noaptea de Crăciun. Am îngenuncheat și am plâns în hohote. Iartă-mă Doamne că m-am îndoit, o voi susține până la capăt și vom lupta împreună să construim tunelul doar cu fruntea și palmele. Notă În prezent Delia urmează un masterat de solistică la Universitatea de Muzică din Verona, Italia.. Pregătește Concertul numărul 1 pentru vioară și orchestră de Prokofiev și ar dori să-l interpreteze ca solistă acompaniată de o orchestră. Oare va reuși? Nicolae Aurelian Diaconescu |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy