agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-05-12 | [This text should be read in romana] | Submited by Necula Florin Danut
Istoria È™tie că cel mai crud dintre guvernatorii Sudanului a fost Yakub Beteagul, care È™i-a lăsat È›ara pradă silniciilor făptuite de perceptorii egipteni È™i a murit într-una din odăile palatului său, în ziua a paisprezecea a lunii Barhamat din anul 1842. Unii insinuează că vrăjitorul Abderrahmen El Masmudi (al cărui nume se poate traduce prin Slujitorul Prea Milostivului) i-ar fi grăbit sfîrÈ™itul cu ajutorul pumnalului sau al otrăvii, însă o moarte naturală este mai lesne de presupus − de vreme ce i se spunea Beteagul. Fapt este că, în anul 1853, căpitanul Richard Francis Burton a stat de vorbă cu vrăjitorul pomenit È™i relatează că acesta i-ar fi istorisit ceea ce voi transcrie în continuare:
« Este adevărat că am fost întemniÈ›at în fortăreaÈ›a lui Yakub Beteagul, în urma conspiraÈ›iei pusă la cale de fratele meu Ybrahim, cu prefăcutul È™i mincinosul sprijin al căpeteniilor negre din Kordofan, care l-au È™i dat în vileag. Fratele meu a pierit sub tăiÈ™ul spadei, pe pielea de viÈ›el însîngerată, pe care se făcea dreptatea, dar eu m-am aruncat la picioarele detestate ale Beteagului È™i i-am spus că sunt vrăjitor È™i, dacă îmi dăruieÈ™te viaÈ›a, am să-i arăt forme È™i întruchipări cu mult mai minunate decît acelea plăsmuite de Fanusà jiyal (lanterna magică). Infamul îmi pretinse o dovadă imediată. Atunci eu am cerut o peniță din trestie, niÈ™te foarfece, o foaie mare de hîrtie veneÈ›iană, un corn cu cerneală, un vas cu jăratec, niÈ™te boabe de coriandru È™i o uncie de smirnă. Am tăiat foaia în È™ase fîșii, am scris formule magice È™i invocaÈ›ii pe primele cinci, iar pe cea care rămăsese, cuvintele următoare, aflate în gloriosul Coran: "Þi-am dat deoparte vălul È™i vederea ochilor tăi este tulburătoare." Apoi am desenat un contur magic în palma lui Yakub, i-am cerut să È™i-o strîngă în formă de căuÈ™ È™i am turnat un cerc de cerneală drept în mijloc. L-am întrebat dacă desluÈ™eÈ™te cu limpezime reflexul său în acest cerc È™i mi-a răspuns că da. I-am spus să nu ridice ochii. Am aprins coriandrul È™i smirna È™i am ars invocaÈ›iile în vasul cu jăratec. I-am cerut să-mi numească figura pe care ar dori să o vadă. S-a gîndit È™i mi-a spus că ar voi să vadă un cal sălbatic, cel mai frumos din toÈ›i acei care pasc pe pajiÈ™tile care străjuiesc deÈ™ertul. Privi, È™i văzu cîmpul verde È™i tihnit È™i apoi un cal care se apropia, agil ca un leopard, cu o stea albă în frunte. ÃŽmi ceru atunci o herghelie de cai, toÈ›i fără de cusur, ca cel dintîi, È™i în zare se văzu un prelung nor de praf, iar apoi herghelia. Am înÈ›eles că viaÈ›a îmi era la adăpost. Abia se crăpa de ziuă cînd doi oÈ™teni intrau în tainiÈ›a în care mă aflam È™i mă duceau în odaia Beteagului, unde mă aÈ™teptau, gata orînduite, tămîia, vasul cu jăratec È™i cerneala. Astfel, el îmi ceru iar eu îi arătai toate închipuirile din lume. Acest ins, acum mort, pe care îl urăsc în continuare, a izbutit să aibă în mîna lui toate cîte au fost văzute de morÈ›i È™i le văd cei care sunt vii: oraÈ™ele, felul stihiilor È™i împărățiile care se află pe pămînt, comorile ascunse în miezul lui, corăbiile ce brăzdează marea, instrumentele războiului, ale muzicii È™i ale chirurgiei, femeile cele mai minunate, stelele fixe È™i planetele, culorile pe care le folosesc necredincioÈ™ii cînd își pictează odioasele tablouri, mineralele È™i plantele cu tainele È™i virtuÈ›ile pe care le ascund în ele, îngerii de argint a căror hrană e lauda È™i preamărirea Domnului, distribuirea premiilor în È™coli, statuile de păsări È™i de regi care zac în adîncul piramidelor, umbra lăsată de taurul ce sprijină pămîntul È™i de peÈ™tele ce se află dedesubtul taurului, pustiurile Domnului Prea Milostiv. Văzu lucruri cu neputință de descris, cum ar fi străzile luminate cu gaz ori balena ce moare cînd aude strigătul omului. Odată mi-a poruncit să-i arăt oraÈ™ul care se numeÈ™te Europa. I-am arătat strada lui principală È™i cred că atunci, în mijlocul acelui năvalnic rîu de oameni, toÈ›i îmbrăcaÈ›i cu grijă în negru È™i unii dintre ei cu ochelari, a apărut pentru întîia oară Omul cu FaÈ›a Acoperită. ÃŽntruchiparea aceea, uneori cu veÈ™minte sudaneze, alteori îmbrăcată în uniformă, dar totdeauna cu faÈ›a acoperită, a pătruns definitiv în viziuni. Era de nelipsit È™i nu bănuiam cine ar putea să fie. De bună seamă, înfățișările oglinzii de cerneală, la început fugare ori nemiÈ™cate, erau acum mult mai complexe, îndeplineau fără întîrziere poruncile mele iar tiranul le desluÈ™ea cu limpezime. Fapt este că, de fiecare dată, amîndoi sfîrÈ™eam extenuaÈ›i. Caracterul atroce al scenelor văzute constituia un alt izvor de istovire. Căci nu mi se cereau decît ucideri, È™treanguri, schilodiri, desfătări de călău ori de ins colcăind de cruzime. Astfel, ajunserăm în zorii zilei a paisprezecea din luna lui Barhamat. Cercul de cerneală fusese desenat în palmă, smirna azvîrlită în vasul cu jăratec, invocaÈ›iile arse. Eram numai noi doi. Beteagul îmi ceru să-i arăt o iremediabilă È™i dreaptă pedepsire, căci inima lui, în dimineaÈ›a aceea, simte dorinÈ›a să privească o moarte. I-am arătat oÈ™teni bătînd din tobe, pielea de viÈ›el întinsă pe jos, oameni fericiÈ›i să se uite, călăul cu spada dreptății. Se minună È™i îmi spuse: "Este Abu Kir, cel care l-a scurtat de cap pe fratele tău Ibrahim, cel care îți va curma destinul cînd îmi va sta în puteri să chem toate aceste întruchipări fără ajutorul tău." ÃŽmi ceru să fie adus osînditul. Cînd îl aduseră, se tulbură, căci era chiar acel inexplicabil ins cu masca albă. ÃŽmi porunci ca, înainte să fie ucis, să i să scoată masca. Eu mă azvîrlii la picioarele lui È™i îi spusei: "O, rege al timpului È™i substanță È™i sumă a veacului, figura aceasta nu este ca toate celelalte, căci nu-i cunoaÈ™tem numele È™i nici pe acela al părimÈ›ilor È™i nici pe acela al cetății care-i e patrie, astfel că eu nu mă încumet s-o ating, pentru a nu cădea într-un păcat de care apoi să fiu silit să dau socoteală." Rîse Beteagul È™i sfîrÈ™i prin a jura că ia asupra lui păcatul, dacă de păcat va fi vorba. Jură pe spadă È™i pe Coran. Atunci poruncii să fie dezgolit osînditul È™i È›intuit pe pielea de viÈ›el iar masca de pe chip să-i fie smulsă. Toate acestea se făcură. ÃŽnspăimîntaÈ›ii ochi ai lui Yakub izbutiră să vadă în sfîrÈ™it acel chip − care era chiar chipul său. Pe dată fu cuprins de groază È™i de nebunie. ÃŽi încleÈ™tai tremurătoarea dreaptă cu a mea ce rămăsese neclintită È™i-i poruncii să urmărească în continuare ceremonia propriei lui morÈ›i. Era cu totul stăpînit de oglindă: nici n-a încercat măcar să ridice privirea, ori să verse cerneala. Cînd spada a căzut, în nălucire, asupra capului lui vinovat, a gemut cu un glas care nu m-a înduioÈ™at È™i s-a rostogolit la pămînt, fără viață. Gloria fie cu Acel care nu moare È™i care È›ine în mîna lui două chei, pe a nemărginitei Iertări È™i pe a nesfîrÈ™itei Pedepse.» |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy