Ca la noi

Când m-am trezit, am găsit-o dormind cu gura întredeschisă, visând la cine știe ce păreri despre bărbații care îi aruncaseră rând pe rând în față câte un șeptar și o păcăliseră să se dea peste cap ca drept pedeapsă. Asta s-a întâmplat chiar când am dat buzna pe ușă și astfel i-am văzut picioarele scurte și terminate cu o negreală ștearsă de pe covor, fluturând îndoite de la genunchi.
– Opa! exclamă unul din cei trei bărbați, încercând fără rost să-și îndese maioul, ieșit pe jumătate din pantaloni. Hopa sus!
– Gata! suflă obosită femeia. Ce vă uitați, bă? Ce?! Nu ați mai văzut cur de femeie? Ce te uiți Othello? Dacă ai văzut ceva... să mănânci tot!
– Jur că îți mănânc tot dar am nevoie de două felii de pâine!... Și să stai nemișcată. Nu pot să mănânc hrană în mișcare. Să nu te miști!
Și Atilla m-a trimis pe mine după pâine. De fapt îl chema Pascu, dar noi bărbații pronunțam corect și îi spuneam Otillo, cu accent pe primul o. Doamna Veronica îi spunea Othello doar când era beată. Când era trează îi spunea bă. Deși eram cu un cap mai înalt decât ea, mie îmi spunea Puță. Puță în sus, Puță în jos, Puță fă aia, Puță fă ailaltă. Și le-am cumpărat o pâine din care am rupt furios un colț și l-am mâncat repede aducând acasă doar o franzelă cheală. Speram ca Othello s-o mănânce toată cu tot cu Doamna Veronica și dacă nu putea, barem să se înece cu ea.
Am intrat cu greu în casă călcând – mai mult intenționat – cizmele și pantofii de prost gust ai petrecăreților.
– Ia! am spus eu întinzând restul de pâine către Gagarin, un bărbat apărat de o mustață deasă și neagră care se lăudase că a băut cherosen și nu a avut nimic. Dă-i-o lu’ nenea Pascu!
– Neanto Pascu! Bă Neanto Pascu! Ia pâinea și începe! Hai, mă, ia-o! îl îndemnă Gagarin agitându-i pe la nas bucata de franzelă. Vreau să văd cu ce începi!
– Las-o, mă, că doarme! Nu te uiți la ea ce frumos doarme? îi opri Costi.
Costi era unchiul meu. El mă îndemnase să vin la liceu în Timișoara și din cauza lui devenisem Puță. Dar e bine și așa decât nimic.
– Și dacă doarme, ce?! O pun eu să bea și să stea cu noi la cărți. Nu vezi că are ștrampii rupți? se revoltă Gagarin. Ai zis că o mănânci... acu’ mănânc-o!
– Te-ai îmbătat, Gaga! Bine, mă! Ia 5 mii pentru pâine și hai noroc! spuse Costi aruncând prima hârtie găsită în buzunar spre Gagarin.
Gagarin avea foarte mare grijă de mustața lui. Miercurea și sâmbăta dimineața baia era sub ocupația lui și păzită bine sub amenințare pumnului, așa că nimeni nu avea voie să-și încerce norocul. De multe ori l-am prins pe Othello pișându-se liniștit în chiuveta de la bucătărie. Se scuza că are piatră la rinichi și încerca din răsputeri deși era adormit să nu atingă nicio farfurie murdară uitată acolo. Gaga își mânjea mustața cu mâncare de fiecare dată când mânca și nu uita să o acopere și pe ea cu spumă de fiecare dată când se bărbierea. După ce-și netezea obrajii scotea o forfecuță femeiască pentru pielițe și își ciuntea podoaba greșind-o, apoi se încrunta înjurând-o mocnit de fiecare dată, amenințând că o taie.
– Nu! Nu o tai că am nasu’ mare și îmi stă urât. O mai las. Puță... ăsta.... Claudiu! Ce zici? Să o tai sau să o las? Tu... așa... ce spui? mă întreba mereu dacă mă prindea pe lângă baie, în timpul actului de defrișare.
Era oribilă. Și începea să devină grizonantă. Parcă erau purici de televizor.
– Las-o! Las-o așa! E mai bine așa! Și eu dacă aș avea-o așa deasă mi-aș lăsa-o... Zău!...