agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-08-18 | [This text should be read in romana] |
Sfarsit de noiembrie. Ploua de doua zile neincetat. Noroi, umezeala si ceata. Toate patrund pe sub haine si in suflet. Umezeala te cuprinde ca o imbratisare rece, lipicioasa, de care nu mai poti scapa. Gandurile te duc catre casa, unde este caldura primitoare, lumina blanda si calda.
De dimineata strada este murdara. Masinile se inghesuie bara la bara, in injuraturile soferilor grabiti catre serviciu. Fiecare incearca sa se strecoare, sa ajunga cu un minut mai devreme, sa prinda un loc mai bun de parcare. Pietonii, zgribuliti, cu umbrelele deschise inutil, caci vantul bate cu putere, intorcandu-le pe dos. Se inghesuie unii intr-altii la trecerile pentru pietoni, tragandu-si nasurile inghetate sau sufland in pumni sa se mai incalzeasca. Un Bucuresti murdar si cenusiu se trezeste somnoros la prima ora a diminetii. Vitrinele magazinelor incep sa se aprinda pe rand. Covrigariile deschid, lasand afara aburii calzi ai painii proaspat coapte. Deprimant aspect de toamna. Claxoane rasuna de-a lungul soselei. Si totusi, este o forfota care nu are nimic in comun cu graba, cu inceputul unei zile obositoare si lungi, cu ploaia si cu frigul. S-au instalat beculetele pentru sarbatori. Desi nu sunt aprinse, ele parca ascund o mare bucurie. Se apropie Craciunul. Pe masura ce sirul de masini se taraste si ne apropie de banca parca bucuria din suflet creste. Dincolo de noroi vine Craciunul. Si din lapovita uricioasa de pana atunci cerul incepe sa cearna fulgi. Stelute cu geometrie perfecta, sclipitoare si vesele, jucause si nerabdatoare. Se asaza pe parbriz cu o miscare de mangaiere. Zbor diafan, patrunzand in suflet si incalzindu-l ca un ceai cald si aburind. Se zareste banca. Regina cenusie a intregului cenusiu de Bucuresti. Casa umbrelor, institutia rigida care ne inchide viata si ne inghite zilele pe rand, cu bipait de cartele si aer rece, conditionat de artificialitate. Cladirea unde geamurile nu se deschid si aerul adevarat nu patrunde niciodata. Unde zidurile amortizeaza orice zgomot, amplificand parca tacerea din suflet. Aceasta institutie care ucide sufletul si spiritul. Care te transforma pentru trei sferturi de zi in robot. Care te face robul calculatorului si al cifrelor si al planurilor anuale si trimestriale. Care iti ofera dimineata o cafea artificiala, cu orice gust doresti, fabricat pe moment, dar numai cu gust si aroma de cafea nu. Institutia care iti ofera colegi si amicitii la o tigara, care-ti da parteneri de mail, de convorbiri telefonice la distanta; care-ti da masa de pranz intr-o cantina aparent curata si interesanta, prilej de discutii colegiale, tot despre probleme financiare. Cladire cuib de barfe, dezumanizanta, incurajatoare a artificialului, care-ti fura viata fara sa fie condamnata vreodata pentru furt. Ajuns acolo lasi la usa sentimente, regrete si bucurii. Devii una cu ceilalti, entitate a unui angrenaj din care esti o rotita penibila si patetica. Dar care iti ofera iluzia ca esti bun, performant; iti confera falsa iluzie ca asta este menirea ta. Ca esti si trebuie sa fii bun si dezumanizat ca sa te angrenezi in mecanismul imens ce-ti asigura painea cea de toate zilele, dar cu ce prêt? Intri, dar la figurat, daca nu esti atent, nu mai iesi niciodata. Pentru ca reusesti sa te strecori seara afara, sleit de puteri, cu ochii mijiti si bolnavi de radiatiile calculatorului, cu capul vuind de cifre si ecrane, cautand sa nu te zgribulesti in frigul sfarsitului de zi si de toamna. Daca esti norocos poate intalnesti si oameni. Uneori te mai incalzeste o voce blanda de la capatul celalalt al firului de telefon. O nuanta, un ton, o gluma, un semn de iubire. Ce ne-am face fara astea toate? In nebunia zilei de munca mai ajunge pana in interiorul tau profund cate o nota dintr-o melodie dulce; mai patrunde cate un sentiment duios si mai zambesti cateva secunde cu nostalgia evocarii - in mare graba de altfel - a unor clipe de iubire din nopti despre care te indoiesti ca au existat cu adevarat vreodata in lumea ta. Te opresti uneori si privesti pe ferestrele mari varfurile copacilor dezgoliti, batuti de vant si ploi si te visezi o fractiune de secunda libera. Incredibil! Sa furi atatea momente frumoase in detrimentul unei astfel de institutii monstruoase! Condamnabil! Cu cat mai condamnabil, cu atat mai tentant. Si la plecare, reintoarcerea in lumea reala, fericita ca scapa de lanturile acelei zile, cu gandul deja la seara tihnita care urmeaza. Pentru unii. In realitate nu prea mai urmeaza mare lucru. O seara in care treburile casnice te tin in bucatarie mai mult decat preconizai. Macar spiritul este mai liber acasa decat la serviciu. Acasa poti visa in voie. Se poate umaniza viata macar cu cate o sclipire de muzica, sau cu imaginea fulgilor ce se ingramadesc in felinarele strazii ca fluturii vara. Zbor diafan! Minune dumnezeiasca! Totul e sa nu te gandesti imediat la ce implica o ninsoare peste noapte. La cat timp o sa-ti ia a doua zi dimineata dezapezirea masinii si facutul partiei de iesire de pe straduta stramta a blocului. Sa nu te gandesti la cat de ingreunat va fi traficul din cauza inghetului, la gerul de afara, la o noua zi. Sa traiesti din plin bucuria si linistea clipei. Multumim, Doamne, pentru toate acestea. Totusi traim! Simtim! Si, mai presus de toate, pe franturi, iubim! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy