Letiția așa, aplecată peste mătura ei, sârguincioasă ca întodeauna se grăbea să termine cu măturatul ultimelor scări din blocul de locuințe unde pentru un salariu de nimic trudea în disprețul total al locatarilor . Dar ce să facă ea …
Fața mai că nu i se vedea de broboada înfășurată și strânsă bine pe cap . Iar dacă totuși zăreai ceva , trăsăturile șterse aproape impersonale nu-ți spuneau nimic despre această femeie ; se contopea, într-o liniște totală cu umbra ei . Gândurile-i nu erau sonore când vorbea , cuvintele ieșeau stinse , furișate . Era oricum zgârcită la vorbă să vorbești ne-ntrebat implică multe riscuri știa pe propria-i piele din căsnicia ei de la bărbată-su , așa că-i mai bine să-ți vezi de-ale tale și-apoi multe n-avea de spus .

Oamenii ăștia făceau multă mizerie în bloc de parcă n-ar fi fost casa lor de parcă n-ar fi existat ghenele de gunoi pe fiecare hol pe fiecare etaj , puțin le păsa lor că ea nu mai prididea cu atâta curățenie , era angajată pentru asta , să dea cu mătura că de-aia o plăteau cu toții . Așa că dacă la-nceput mai spunea unu-altuia de mizeria de pe holuri acum renunțase de-atâta ocară câtă primise din gurile lor aprige . Nici măcar administratorul blocului nu se lăsase impresionat de văicăririle ei . O plătește ? Da , o plătește . Atunci să facă bine să-și vadă de treabă să muncească pentru banii primiți sânt atâți oameni fără un loc de muncă să zică mersi că nu se află printre ei , își câștigă pâinea , ce mai vrea , a cui e vina că de atâta-i bună , să fi stat acolo la țară, de unde-a venit sânt atâți de-aici din oraș , care n-au un loc de muncă iar ea , uite , iarnă , vară , are locul ei asigurat de unde-și ia un bănuț cinstit sânt doar trei scări de bloc , ce-i mare lucru , doar e femeie în toată puterea !
De patru ani muncea în acest bloc zi de zi la-nceput fusese mai greu atunci căutase ea înțelegere din partea locatarilor din partea administratorului că îi e greu și ei cu atâta mizerie, că ar fi bine să se păstreze cât de cât ceva curățenie , dar n-a fost chip , parcă vorbea o altă limbă oamenii se uitau mirați la ea, parcă întrebându-se că ce-o mai vrea și asta . Și-a dat ea seama , într-un târziu , că numai de ea depindea curățenia blocului și nu de locatari așa că asta trebuia să facă ea , curățenie .
În fiecare zi dis-de-dimineață făcea același drum de-acasă spre impunătorul bloc ce aștepta să fie ferchezuit .
Odată ajunsă Letiția își îmbrăca halatul lua mătura și găleata de la administrație și se apuca vârtos de treabă .
Locatarii , unul câte unul , somnoroși , grăbiți , ursuzi , părăseau apartamentele plecând spre locurile de muncă . Blocul se golea căpătând rezonanță , amplificând orice zgomot . Hârșâitul măturii căpăta volum sâcâitor , șficuitor .
Letiția , precum un aspirator , lăsa în urma ei scară după scară , hol după hol , curat . Se oprea din când în când pentru a-și șterge sudoarea și îndreptându-și spatele pornea hotărâtă spre următorul etaj . Începea întodeauna de sus de la ultimul etaj , iar când ajungea jos la parter se însenina mulțumită de eforul ei , de treaba bine făcută .
Ca și altădată , și acum , ajunsă la parter , în maratonul ei zilnic , Letiția , aplecată peste mătura ei , sârguincioasă ca-ntodeauna , răsuflă ușurată că încheie victorioasă încă o zi de muncă .
De la șase dimineața, de când venise ea timpul trecuse fără veste așa se întâmpla mereu pe la ora prânzului își termina și ea treaba , nici nu era nevoie să se uite la ceas , de ani de zile se-ncadra în acest orar .
Acum spre casă și poate trece și prin piață că-i aproape , sa ia cartofi , zarzavaturi să-ncropească ceva de-ale gurii . Să plece așadar dar se auzi strigată . Nea Raicu de la etajul 8 , el era , se-ntoarse din drum și vorbi cu el Poate are timp , azi , mâine să treacă pe la el să-i mai deretice prin casă că s-apropie crăciunul și nu se cuvine să-l găsească așa . Poate azi ? Poate! Așa că plecară împreună spre lift . Îl mai ajuta din când în când pe nea Raicu , era bătrân și singur . Avea 81 de ani și nevasta îi murise cu mulți ani în urmă. Îi plătea , întodeauna îi plătea , avea pensie bunicică; veteran de război .

După două-trei ore Letiția plecă de la nenea Raicu se salutară în ușa garsonierei , își mulțumiră , nea Raicu se duse în casa mult mai curată acum iar Letiția spre lift grăbită s-ajungă totuși prin piață mai ales că acum își putea permite și o pungă de tacâmuri de pui pentru ciorbă , vroia să facă o ciorbă așa cum doar ea știa să facă . Piața era aproape , casa de asemenea . Chiar în capătul blocului era casa ei . Avea o căsuță și ceva curte acolo . Era mai bine decât la bloc , n-avea atâtea și-atâtea de plătit . Telefon nu gaze nu, întreținere nu . Plătea curentul dar consuma puțin , frigiderul micuț și vechi și becul chior pe care-l aprindea pe-nserat câteva ore până se culca . N-avea casă mare , două odăi acolo și doar una folosea de fapt . Cealaltă era plină de vechituri strânse de-a lungul vremii de pe la bloc , de pe te miri unde . Ar fi vrut să fie casa ei și nu era a ei . Era a lui bărbată-su , el murise și rămăsese ea acolo din mila fetei vitrege . N-au avut copii împreună , avea el o fată ei n-au fost căsătoriți au stat așa timp de zece ani și după ce a murit el ,fata , Petruța , a zis să rămână liniștită acolo că merită că știa doar și ea că tata bea mult și o bătea , ei nu-i trebuie casa , să rămână așadar acolo .Fusese bucuroasă că nu rămâne pe drumuri dar parcă tot simțea o neliniște la gândul că Petruța era proprietara acolo și stătea în puterea ei să-i spună să plece . Se obișnuise să trăiască cu această spaimă și oricum trecuseră trei ani dacă nu mai bine , de liniște . Nici măcar n-o vizita , o tolera așa că n-avea de ce să-și facă griji .

Nelu , bărbată-su se prăpădise , așa-i . Prea multă băutură , ciroză ,au spus doctorii . Așa că a rămas singură și l-a plâns o vreme . Fusese rău cu ea , dar parcă era și mai rău singură .Femeie la 50 de ani , fără bărbat , fără copii .
Spre seară a făcut ciorba , a mâncat , s-a băgat în pat și a prins-o somnul cu radioul deschis . Pe la două dimineața , somnoroasă și zgribulită a mai încins soba cu ceva lemne , a închis radioul și a adormit cu gândul la ziua ce avea să vină .