agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-09-14 | [This text should be read in romana] |
Un actor Rabbit
Nu respir bine pe o nară!... Ieri parcă am respirat numai pe stânga… Acum văd că îmi merge bine dreapta. Nu are nimic. Nici nu vreau să mă obosesc gândindu-mă. Doamna Ceci, actrița cu care împart camera din teatru, nu a mai dormit aici de două luni. O văd mereu însă prin teatru, nervoasă înaintea fiecărei repetiții, mișcându-se de acolo, căutând bărbați pe care să-și verse nervii. Da! Și era să uit!... Și ce lucru extrem de important era să uit… Poezia ei țigănească… Ritualul ei. Scenograful o strigă cu o voce pițigăiată. – Sesi! Cecille! – Ușurel! Vin acum! Acușica! Stai să mă termin!... Și doamna Ceci își continuă nestingherită meditația. – …tangherap de undi scai… Îîîî! Te cunosc de undeva… Hîîî! Suzuki cantara…Gata! Vin acum! confirmă ea satisfăcută. Doamna Ceci e mult mai femeie decât era Doamna Veronica. Și parcă e mult mai bine că am scăpat – cel puțin în timpul somnului – de influența celor patru entități ale șeptarului. Doamna Ceci e ceea ce se poate numi o Madame. Măcar atunci când se joacă Rossini. Ea știe ce fel de marfă sunt. Îmi cunoaște lipsurile. Îmi cunoaște până și surplusurile. – Ce miroase aici, Mirciulică? mă întreabă ea, continuând să adulmece camera, căutând să se edifice de una singură de unde provenea mirosul neplăcut, înainte să apuc eu să răspund. – Am uitat să aerisesc… Îl deschid acum!... răspund eu fâstâcit, cu o mână deja pe tocul ferestrei. – Sper că cu fete! Da, Mirciulică?! Singurătatea e mai rea decât bătrânețea, să știi! Hai că plec! Ai grijă să nu te rănești, Puck! – Unde? întreb eu confuz. Mirciulică mai merge, dar Puck în nici un caz. Nu o să-i mai permit. Poate nu e chiar așa de Madame precum o credeam. Madame Butterfly… Madame Fluturoasa mai bine! Dar nu-mi permit să i-o spun cu voce tare. Oricum, e bine și în gând. – În suflet! Și să uzi și florile! mă edifică ea Și a plecat. Stagiunea e fermé, zu, chiuso – ca la tren. Geamul e deschis. Þambalul Fluturoasei miroase exact ca ea. Mda… Parcă are și un iz de scenă, de blană lustruită cu ciorapi de damă. Am jucat alături de ea săptămâna trecută. Eu eram un miciman. Rol mic. Ea superbă. Fără farmec, cam spoită de aproape, dar de la cinșpe metri superbă. Ultima oară când a dormit în cameră nici nu s-a obosit să se mai demachieze. Oricum și-a șters fața de cearșaf în timpul somnului ei tulbure. Bine că a plecat la Celije. Barem știu că timp de două luni nu mai există riscul să o aud sforăind. A sforăit îngrozitor atunci. Poate că și ea tot pe o singură nară respiră. Trei purici altoiți am prins odată la ea pe pat. Sugeau fondul de ten și pudra rămasă pe fața de pernă și pe cearșaf. Ce să facă și ei săracii? Eu eram beat în ziua aia și prin urmare fără sânge prielnic pentru mațele lor microscopice. Nu degeaba s-a văitat Narcisa că o mânca ceva. Sigur nu erau mai mulți de trei… Ne-am nimerit pe patul ei alaltăieri. Așa am apucat încârligați în focul dragostei. M-am uitat cu ochiul de la spate și am văzut că al meu era plin de foi, firimituri și ce dracu’ mai lăsasem din comoditate. Pe al Doamnei Ceci era un pix mov. L-a spart Narci cu coccisul, sau cu buca poate… Aaa! Nu! Eu m-am așezat primul… și ea peste. Eram la rând să fac pe sublocotenentul. Mă uitam la Narci cum doarme. Nu sforăia. Nu am obosit-o îndeajuns după câte se pare. Vai de tine Clau! Nu mai ești în stare de nimic!... Cred că trebuie să mai dau o raită și pe la Hotel Cucu. Sfaturile lui Costi mi-ar prinde bine! Și parcă are și ceva bani să-mi dea. Aproape că uitasem complet de ei. Vine și dimineața. Narcisa pune apă la flori cu lingura, exact așa cum am instruit-o. M-ar ucide Fluturoasa dacă i-aș usca bonsaiul. – Ușoor! Mai lasă-l un pic, să nu-i acoperi complet rădăcinile! îi explic eu grijuliu, cu o voce neobișnuit de groasă. – Știu! Știu… Lasă-mă că doar nu am trei ani! mă potolește ea. – Se zice trei ANIȘORI! Mie cam foame să știi!... mă plâng eu între două reprize de căscat. A mai rămas vreun pateu… ceva?! Nici vreun ștrudel d-ăla?! – Nimic! Nimica și deloc. Îți dau și din cap pentru confirmare dacă dorești! mă înțepă și ea cu vorbe în stomacul și așa vătămat de ghiorțăieli. Ce urât ești astăzi! – Și ce?! Mă doare-n paișpe! Sunt actor! Un actor grăbit chiar. …și de la trei orgasme nocturne proaspăt sosit! – Da?! se miră ea. Ce ești sau ce vrei să fii astăzi mi-e indiferent! Dacă speli pe jos în teatru și saluți actorii nu înseamnă că ești și tu de teapa lor!... mă demolă ea. – Dar câștig mai bine decât ei. Mănânc mai bine decât ei, nu? Și am făcut și figurație acum trei luni! Și la urma urmei… ce pisicii mei?!... Că tot vorbeai de urâțenie… Alege-ți tu ce vrei să fiu! Depinde de percepție. Uită-te bine la moaca mea! Ce sunt? Un chinezoi odihnit sau un european nedormit, cu ochii umflați?! – Ce vreau să fii acum, în momentul ăsta?! Vreau să fii un căcat cu ochi! Poți?! Termină cu prostiile astea! încercă ea să mă calmeze râzând. – Nu am la ce să mai sper de la tine! Bine zicea Gagarin ce zicea… Degeaba îi spui unei babe de plaja Kokomo, că ea tot în țărână vrea să-și frece jipul de pe picioare… Acum îmi era și mai clar că maiștrii militari avuseseră dreptate în multe privințe, dar pentru mine, cel de atunci, totul reprezenta doar un șotron cazon desenat cu o cărămidă în formă de Puță. Camera se-nvârte cu mine. Asta nu gătește, e indiferentă la tot, chiar și la bășinile mele pe care până și mie îmi vine greu să mai le suport de la un timp de vreme. Aduc un iz lăuntric de om bătrân, de parcă m-aș hrăni tot timpul cu chitanțe de asociație de locatari sau aș împrumuta pentru hașdoio ceașca comună de Mocca a celor două țigănci – colege de breaslă – care mătură Electrecordul. Parcă una a ajuns chiar redactor muzical… Acum poate e mare sculă feminină pe la Radiodifuziune, dar nu e asta e baiul. Treaba nasoală e indiferența ăsteia. Acum nu se sinchisește nici măcar să mă mai privească. Dar oare merit?! Când Bog vrea să umilească populația masculină de pe plaiurile Mioriței, ne aduce câte o basculantă rătăcită cu fete EXPORT – MOLDOVA. Și toți stăm cu sacii de testosteron atârnați de gât precum viespii, care doar ce au făcut piața prin flori și îi mai și purtăm cuviincios ca pe niște mănuși de box folosite. Și în final ne lipim – ca un ac de siguranță de un magnet – de cel puțin una. S-ar putea să fie cel mai bine așa. Acasă stă ghemuită în pat A NOASTRÃ; la piață, în metrou sau tramvai găsim femeile-TANC – femei cu conformații bărbătești și din cauză cărora după 35 de ani nu ai loc în pat. Și au mai rămas doar femeile ELTON JOHN. Un tip subtil de femei. Și ca să nu mai lungesc… îmi aleg una. Una singură. Mințile noastre vorbesc. Începe telepatia… – Cum te cheamă, Suflete? încep eu. – Narcisa. – Se vede. Eu sunt al doilea, nu? – Exact. Vezi că ai temele deja făcute. Să nu mai pierdem timpul… – Și primul cine a fost? continui eu, cunoscând deja răspunsul. – Vrei să pierdem timpul?! Bine… La fel ca pentru toate! mă lămurește ea curățându-și o unghie. …băiat blond cu mucii verzi, descendent pe linie masculină al priapicului Ștefan Babanu și pe linie feminină al fetiței sultanului Mehmed al II-lea, și anume vestitul agă, Dimitrie Cantemir. – Și cum îl striga sultanul? întreb eu consternat. – Cum alfel?! Cu mult respect… ca la Kișnev. Adică „Dânsa”. M-a doborât. Foarte înfiptă. O adevărată fată de casă. Pregătită încă de mică să atace ziarele, televiziunile și birourile luxoase. Dar acum a greșit ținta. Eu sunt un om integru care are privilegiul să doarmă iepurește și să-și facă nevoile în aceeași budă cu actorii. E limpede ca bună ziua că aiurez din cauza foamei. Abia aștept să vină Doamna Ceci și să fiu iarăși micimanul ei. Până atunci mă mulțumesc cu această aptitudine specială primită de la cele două ursitoare ale mele. – Făăă! Eu zic să fie voinic ca Fulgencio Batista! îmi ură prima. – Eu… Eu vreau să fie focos, să fie ca un mini-dragon de Shanghai! mă pricopsi și a doua. Se pare însă că am fost receptiv doar pe jumătate. Probabil că de aceea nu respir bine pe o nară… |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy