Azi dimineață în jurul orei 7 cineva suna fără oprire. Am uitat brusc ce visam, dar nici nu am reușit să mă trezesc de tot. Am deschis ușa, am vorbit câteva minute și apoi m-am întors în pat încercând să înnod somnul de unde îl lăsasem. Mi-am amintit brusc.
În momentul în care suntem concepuți apărem într-un loc numit „anteviață” sau în traducere liberă „înainte de viață”. Este un loc fără culoare, fără timp propriu-zis, fără nimic. Mă întreb cum de nu m-am plictisit.
Cert este că din momentul sosirii în acest loc începe un curs despre viață. Nu îmi aduc aminte figura sau vocea persoanei care ne-a predat cursul. Poate nu se numește persoană, se numește într-un fel pe care nu mi-l aduc aminte.
Aici am învățat tot ce se putea despre Terra și nu ce ni se servește acum nou pe post de realitate ci adevărurile pe care le pipăim cu ochii închiși o viață întreagă. Recunosc că nu îmi aduc aminte decât sentimentul că am învățat. Si atunci ca și acum eram curioasă și am privit în jur preț de o clipă. O mulțime imensă de „anteoameni” stăteau cu gurițele căscate și ascultau ce li se transmitea fără a pune întrebări.
Nu existau ceasuri așa cum nu exista nici un alt obiect dar clar după un timp de ședere de maxim 9 luni fiecare se ridica în piciorușe și părăsea mulțimea pentru a ajunge „om”.
Aici urma partea distractivă. Ca la orice final de curs se dădea un test. În caz de promovare primeam dreptul de a trăi. Astfel ni se prezenta cuplul mamă-tată ce ne erau asociați printr-un algoritm ce nu l-am înțeles. Ca bonus aveam posibilitatea de a accepta acel cuplu sau de a apăsa un buton pentru a ni se asociat un altul.
În momentele acelea știam totul despre viață dar nu și despre locul în care încă ne aflam. Am intuit doar că actul de procreare jucat de un cuplu nu aducea cu sine primirea rezultatului acelui act. Și tind să cred că este adevărat pentru că de multe ori am auzit oameni spunând despre copii „lor” ca nu seamănă cu nimeni din familie.
Foarte vag retrăiesc momentul când mi-au fost prezentați Ma’ și Dânsul. Păreau așa drăguți împreună astfel încât nu am vrut să încerc alții. I-am acceptat. Dintr-o dată s-a făcut lumina și am pătruns în „viață”.
Îmi dau seama că până azi dimineață nu îmi aminteam nimic de perioada „de dinainte”. Dar accidental fiind într-o stare de semitrezie s-a auzit un pocnet printre neuroni și am început să scriu toate astea.
Acum că știu mă întreb dacă am făcut alegerea greșită, dacă apăsam acel buton primeam niște părinți mai buni sau mai răi? Și dacă aș fi picat testul unde aș fi ajuns?
Acum învățam iar despre viața pe Terra dar din altă perspectivă, știm că există un sfârșit nedefinit și atât. Poate în final nimic nu mai contează.