agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-10-22 | [This text should be read in romana] | Reconstituirea La 15 km de lacul Tanganika, un geolog a dat din întâmplare peste primul ciomag folosit de omul preistoric. Imediat, la fața locului s-a prezentat o echipă de antropologi. Supus unor cercetări amănunțite, i-au fost smulse ciomagului toate secretele ce le deținea despre vremurile acelea, putându-se astfel reconstitui unul dintre cele mai fascinante scenarii ale aventurii umane... Era o vară toridă. Un cârd de umanoizi – pentru că la organizarea de trib nu ajunseră încă – își făcea veacul pe nisipurile lacului Tanganika, scăldându-se cât era ziua de lungă și făcând plajă. Cui i-se făcea foame, nu trebuia decât să se deplaseze o sută de metri până la marginea pădurii de arbori fructiferi plini cu de toate bunătățile acelor timpuri. Umanoidul își întindea mâinile până la crengile pline de fructe și mânca atât cât îi cădea bine, apoi se întorcea satisfăcut pe nisipurile aurii ale lacului. Azi așa, mâine așa, dar într-o bună zi se terminară fructele ce puteau fi culese cu mâna, și să se urce în copaci după ele nu le dădea prin minte. Se văzură nevoiți să intre în pădure către alți arbori cu poalele pline de fructe. De la o vreme, necaz mare! – trebuia să mergi un ceas, două până la ei și, când te întorceai pe plajă să te bucuri de soare și apă, ți se făcea iar foame. Ce să te fi făcut atunci? Oftai și o luai iar către pădure, șotânc, șotânc, cu bătături dureroase pe tălpi de atâta umblat. Cum nu există pădure fără uscături, era și în cârdul acela unul fără pereche de leneș, care exclamase într-o zi: - Mai bine mor de foame, dar eu unul nu mai fac un pas către pădure! Zis și făcut. Se întinse pe nisip și, după două zile, ascultând cum îi chiorăie mațele, îi trase un cot în coaste unui umanoid tânăr ce moțăia alături. - Nu ți s-a făcut foame? - Ba da, arde-le-ar focul de fructe, că, oricâte ai mânca, peste un ceas iar ți se face foame! - Uite ce vreau să te rog. După ce mănânci pe săturate, ia în mână un fruct și pentru mine. - Cum să-l iau?! Leneșul luă o piatră și i-o puse în palmă. - Acuma strânge degetele...Așa-i că o poți duce cu tine dacă vrei? - Așa-i! se minună tânărul. - Tot așa fă și cu fructul. Ba ai putea să-mi aduci unul și în mâna cealaltă. Peste câteva ceasuri, tânărul veni cu două fructe și i le întinse leneșului. Văzând una ca asta, tot cârdul se strânse în jurul lor. - Ce vă mirați așa?! se nedumeri tânărul. - Cum să nu ne mirăm de ideea asta?! Dar de ce i le-ai dat leneșului? Nu ți-ar fi prins bine să le fi ținut pentru cină? - Păi el mi-a spus să i-le aduc! Indignați, umanoizii îi strigară leneșului: - Dă-i fructele înapoi! Nu ți-e rușine să profiți de naivitatea unuia mai tânăr? - Ascultați-mă prima dată! - Dăi imediat fructele înapoi! Cu lacrimi în ochi, leneșul i-le întinse tânărului. Se făcu seară și leneșul, să înnebunească nu alta de foame. O luă văietându-se către marginea pădurii. Stătu el cât stătu cu ochii neputincioși pe bunătățile din vârful unui arbore și, de ciudă că nu are cum să ajungă la ele, rupse o creangă și o aruncă în sus. Ca la o comandă, o grămadă de fructe căzu peste el, năucindu-l. Bucuros nevoie mare, leneșul curăță creanga de frunze și o aruncă iarăși. Căzură alte fructe. Mâncă pe săturate, apoi ascunse ciomagul într-o scorbură și, să nu descopere cineva toată tărășenia, se hrănea numai noaptea, când ceilalți dormeau tun. Peste vreo două săptămâni, un umanoid nu mai rezistă de curiozitate și-l întrebă: - Cum faci că de-atâtea zile nu mănânci, dar de aceea ești mai gras decât noi toți la un loc? - Dacă juri să faci întocmai ce-ți voi porunci, îți spun. - Jur! Leneșul îi destăinui apoi despre ciomagul ascuns în scorbură și-i explică amănunțit cum să-l folosească. - De ce numai atunci, că mie acuma mi s-a făcut foame! Zicând acestea, umanoidul fugi repede la scorbură și, în văzul întregului cârd, aruncă ciomagul către vârful unui arbore. - Deștept trebuie să fii! îl lăudară cu toții, repezindu-se care mai de care să culeagă fructele căzute. La sfârșitul festinului, cel cu ciomagul luă două fructe în mâini. - Unde le duci?! - M-a rugat leneșul... - Aruncă-le jos, că-ți tragem și ție câteva! Cine se crede leneșul ăsta?! Nu crapă oare de rușine să stea toată ziua cu burta la soare, pe când noi umblăm ca niște furnici după mâncare? Lasă că-i dăm noi o lecție să o țină minte toată viața! și, ajunși pe plajă, îl bătură măr pe bietul leneș. Câteva zile, acesta zăcu mai mult mort decât viu. Doar o femeie mai miloasă se îndură de el și-i aducea pe furiș câte un fruct, două. Cumva, cumva se înzdrăveni, dar umanoizii, bănuitori și ursuzi, stăteau cu ochii pe el. Într-o dimineață, se strânseră cu toții în jurul lui. - Acuma, că n-ai murit, ridică-te în picioare și du-te tu singur să-ți culegi fructe! - Nu pot umbla încă! - Voi a-ți înnebunit?! strigă și femeia care-l îngrijise. Ce aveți cu el? Să-l lăsați în pace! - Îl lăsăm dacă merge pe picioarele lui după fructe. Dacă nu, lacul este la doi pași!... - Văd că nu pot trăi cu voi laolaltă, gemu leneșul, așa că, dacă vrea femeia asta să-și lege viața de-a mea, sunt gata să părăsesc plaja asta și să mă duc cât văd cu ochii! - Du-te învârtindu-te! îi strigară cu toții. Ajutat de femeie, leneșul o luă către niște munți ce se vedeau în zare... După uzura mare prezentată de ciomag, specialiști calculară că trecură șapte ani de la plecarea leneșului și a femeii, timp în care cârdul folosise ciomagul intens, fără a-l înlocui cu altul. Locul în care îl găsise geologul, se afla cam la 15 km de lac, pe direcția munților către care se autoexilase leneșul. Aceste date erau mai mult decât suficiente ca să se reconstituie ultima fază a vieții ciomagului și cauzele abandonării lui. Într-o bună zi, către cârdul de umanoizi ce făceau plajă, se apropie o arătare ciudată. De frică, umanoizii se vârâră unii în alții. Abia când arătarea ajunse lângă ei răsuflară ușurați, recunoscându-l pe leneș și pe femeia lui, cocoțați pe spatele unui animal de prerie. - Ce dor mi-a fost de locurile natale! descălecă leneșul. Voi cum o mai duceți? - Bine! Dar animalul ăsta nu se enervează când i te pui în spate? - Nu. Cal îi zice. Apoi leneșul își imbie nevasta: - Hai să ne lungim un pic pe vechea noastră plajă! Calul dădu și el de o iarbă grasă și se puse pe păscut. Către seară când se lăsară umbrele, leneșul își fluieră calul. - Voi știți de ce a venit înapoi? zise încruntat unul, uitându-se după calul ce-i ducea pe cei doi către marginea pădurii. - Numai de aceea, ca să-și bată joc de noi, că vedeți, nu merge ca toți oamenii pe jos, mai bine îl chinuie pe nevinovatul ăsta de cal. - Așa-i cum zici. Haideți să-l batem iarăși! - Haideți! Ajuns la marginea pădurii, leneșul luă ciomagul din scorbura în care se păstra cu sfințenie și-l aruncă spre vârful unui arbore. - Măi bărbate, îi atrase femeia atenția, uite ce porniți vin ăștia către noi. Mi-e să nu te bată iarăși! - Bine zici tu! Încălecară grăbiți și-o luară în galop către munte. - Oho! exclamă leneșul când ajunse departe de lac, de zorit ce-am fost,uite, c-am luat și ciomagul ăsta cu mine! - Aruncă-l dracului, că unde ne-am făcut noi casă, nu-s arbori să ne trebuiască! Pentru umanoizii rămași pe marginea lacului, nici o altă nenorocire nu li s-a părut mai mare decât pierderea ciomagului. - Iar o să ne doară tălpile de-atâta umblat prin pădure! - Un pic ne-a fost bine, iar ne este rău! - S-a terminat cu ciomagul, s-a terminat, asta nu înseamnă să se termine și cu noi! - Am plâns, ne-am ușurat, haideți acum după fructe!... |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy