agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-11-29 | [This text should be read in romana] |
Luna se oglindește fremătând parcă în oglinda imensă a mării.
Întunericul, solemn și necruțător, a îngenunchiat lumina care s-a strâns, s-a chircit și-a dispărut împreună cu soarele într-un apus sângeriu. Încă o bătălie..un nou final...mâine o altă renaștere. Orașele dorm vrăjite de zeul Întuneric. Sufletele însă, călătoresc tăcute spre lumea viselor. Se zbat agonic în somn, râd sau plâng răpuse de propriile lor himere. Mâine se vor trezi și vor alerga buimace, către o nouă noapte. Își vor amesteca haotic zâmbetele, trupurile, culorile, senzațiile...la fel de amăgitoare ca însăși realitatea în care-și caută disperați menirea. Ea...nu doarme. Sub pașii ei frunzele nu foșnesc, respirația ei nu naște aburi. E învelită în ceață, corpul ei e vaporos în întregime iar ochii galeși privesc tainic luna. În urmă copacii se vaită despoiți de frunze, câinii urlă tânjind după ceva știut doar de ei, copiii suspină în somn căutând cu mâini nerăbdătoare sânul cald al mamei. Prinde o pasăre de vânt și-alunecă lin deasupra mării...spre țărm. Cântă... Vocea ei e blândă și melancolică. Chipul ei apare fugar ca o umbră în întuneric. Pe o bancă, el, cu ochii închiși, cu sufletul vibrând, o ascultă. O știe...n-a văzut-o însă niciodată. O cheamă și-o alungă când o simte aproape...îi e teamă de ea...se sufocă dacă n-o are. Azi însă...n-a fost niciodată atât de trist. O vede clar în strălucirea lunii. -Ai venit. Te-am așteptat. Te aștept de ceva vreme... ...închideam ochii și admiram cerul din lumea mea. Era ceață și străzile nu se vedeau. Doar una...și-aceea ducea înapoi. Fâșii de idei, cuvinte se desprindeau din mine și fluturau amețitor. Întindeam mâna.. Era întuneric.. Voiam să scriu. Îmi alegeam cu mâna cuvintele: ...iubire, durere, calmante... Mă chinuiam să le așez tremurând de o emoție ca o durere... Mă durea murmurul necontenit al lumii, mă chinuia cumplit râsul lor, salturile imprecise de la iubire la ură... Într-un târziu..am adormit sub efectul calmantului spunându-mi: ...mâine voi uita! Se opri din vorbit și privi speriat în jur. -Singurătate...mai ești cu mine? Absurd se-nvârte lumea-n jurul meu...doar când apari tu. Ea se-nfiripă iar din ceață. Cu palme aburii îi prinde fruntea și gura ei de înger fantomatic se-apropie și-i pecetluiește parcă buzele. -Ce-ți lipsește suflet chinuit? De ce te zbuciumi fără rost? Ce cauți tu...nu vei găsi. Răspunsul e în mintea ta bolnavă de cuvinte și întrebări. Va fi bine...te vei întoarce printre oameni și dacă nu te poți liniști...dormi. Visele te vor risipi din realitate. Pe tărâmul nopții ne vom întâlni. Nu vei mai avea nevoie de cuvinte...nici de răspunsuri...În întuneric și-n adâncul viselor...acolo e adevărul pe care-l cauți. Nu te uita mirat în ochii mei! Hipnotizat o prinde-n brațe. Ceața se destramă ca cioburile unei oglinzi sparte. -Sărută-mă frumoasă clipă! Ne vom topi unul în celălalt...vom deveni iubire. Ea râde...Vântul îi poartă râsul până la marginea mării...i-l înneacă în valuri...marea se zvârcolește eternă...născând alți aburi. Îi răspunde cu vocea ei blândă de parcă i-ar cânta să-l adoarmă. -Sărutul tău...e sărat ca aburul mării. Iar iubirea ta e doar iluzie. Privește norii cum înconjoară luna. Când se unesc...pasiunea lor uite câtă lumină răspândește...aia e iubire. Noi doi suntem doar...cuvinte într-o pagină. Întoarce-te în lumea ta suflete iubit. Mă vei uita. Va veni o vreme când îmi vei auzi chemarea și vei fugi speriat... Rămase neînsemnat s-o privească cum se duce...cum se-nalță spre răsărit de unde soarele își trasează linia de start a zilei. Pe lângă el trec oameni alergând în răcoarea dimineții. Orașul se însuflețește odată cu fiecare clipire a ochilor lui obosiți. Se ridică...cu pași repezi se-amestecă de parcă s-ar ascunde între ei. Tâmplele-i zvâcnesc frenetic, plămânii lui cer aer de parcă abia s-ar fi salvat de la înnec. Trăiesc... promit să mă adaptez, să fiu ca ei, să alerg cu ei, să...mor ca ei... Lumea nu se învârte-n jurul meu...eu sunt doar ...o sclipire de licurici. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy