A început deja. Nebunia generală de sărbători. Nimic nu mai contează. Totul se reduce la o cursă nebună contra cronometru. Precum coloniștii americani din Vestul sălbatic, dispuși să se calce în picioare pentru o bucată de pământ, așa și contemporanii noștri, obligatoriu se calcă în picioare în decembrie pentru a achiziționa cât mai multe lucruri la un preț cât mai bun. Că le trebuie sau nu, nu mai contează. Dacă te respecți, trebuie să te prezinți acasă la familie cel puțin cu un aparat nou. Ideal ar fi să-ți iei o mașină, dar, după buget, e bună și o mașină de tocat carne. Un mixer, un aspirator. Ceva. Orice. Dar nu ești OM dacă nu adaugi în decembrie ceva nou la lista posesiunilor lumești. După ce rezolvă cu casa, se trece la “personal”. Cu scuza Moșilor, toată lumea trebuie să cheltuiască pentru familie, prieteni, cunoscuți, totul pe baza unei reguli de aur: viceversa. Dăm cadouri tocmai în ideea că și noi vom primi. Deci investiția e garantată. Cheltuim tot pentru noi, dar diferența este că avem beneficii suplimentare. Demonstrăm ce persoane bune, darnice, cu suflet mare suntem noi. Ne cumpărăm și ne vindem reciproc o imagine de sine îmbunătățită, fără de care nu putem trece liniștiți în noul an. Decembrie este luna în care se realizează simbioza perfectă între religie și comerț (deși micul nou-născut al lunii, ajuns la maturitate, i-a gonit din templu pe toți cei ce vindeau și cumpărau). Avem de o parte pe Sfântul Nicolae, personajul istoric care stă la baza gestului creștin de dăruire, pe de alta exemplul celor trei magi care și ei vin cu daruri pentru Isus. Plecând de la religie, omul nou a creat această goană după cadouri, care nu face altceva decât să transforme oficial luna decembrie în raiul pe pământ al comercianților de toate felurile. Proverbul vechi, “dar din dar se face rai” ar trebui uitat. Pentru că noi facem daruri celor de la care primim altele în schimb, pentru că nu dăruim la rândul nostru din ceea ce am primit. Mai ales pentru că am uitat complet ce înseamnă cu adevărat A Dărui. Nu mai știm de ce a ajuns Nicolae sfânt. În schimb ne grăbim să cumpărăm crenguțe poleite și să ne lustruim încălțările și asta ne face să ne simțim împliniți și fericiți. Tot ce contează este să nu cumva să creadă ceilalți că noi nu avem CU CE.