O zi ploioasă de toamnă.
Iarna este pe cale să se întoarcă din călătoria sa înspre miază-noapte.
Se va întoarce iarăși să bată pe la uși și să intre fără îngăduința cuiva.
Strada se mișcă sub o umbrelă de nori întunecați, grei de ploaie.
Trecători zoresc care-ncotro de teamă să nu fie udați.
Se oprește pe colț urmărind scena.
Privirile sale străpung zidul timpului,
în închipuirea ei se derulează o bandă cu amintiri fugare,
o bandă din iarna trecută.
Exact în acest loc, în mijlocul străzii,
a prins-o de mână obligând-o să se oprească, îndemnând-o cu blândețe : « Ridică-ți capul cu mândrie ! Primește picăturile de ploaie ! E o binecuvântare ! Nu fugi de ea ! »
O lacrimă i se prelinge pe obraz, căzând apoi pe pământ unde se amestecă cu picăturile ploii de toamnă ca să spele gunoaiele trecutului.
Lacrimile ce-i curgeau nu erau lacrimi de fericire în ciuda faptului că aceasta era noaptea nunții sale ;
lacrimile sale plâng visuri îngropate și corăbii scufundate.

Astăzi este ziua condamnării la moarte.
O zi de neuitat. Ziua uciderii sentimentelor sale sub ghilotina căsătoriei.
Ziua de azi va fi martora sfârșitului unei povești de dragoste.
Perdeaua se va lăsa peste visurile ei de a trăi cu el ; până și rochiile pe care le-a cusut ca să danseze cu el vor fi în noaptea aceasta proprietatea altcuiva.
Rujul de buze pe care el îl iubește atât va fi dăruit de buzele ei altcuiva.
Colierul pe care i l-a dăruit și care-i împodobește pieptul îi va dărui altcuiva dreptul de a-l atinge.
În noaptea aceasta va închide ochii și-și va închipui că el este cel cu care dansează, că pe el îl sărută, că el îi atinge colierul. Duhul ei se va refugia în brațele lui, iar ea se va topi în visele ei în mâinile altcuiva.
Va dansa în noaptea aceasta pe frânturile de amintiri, pe crâmpeiele de imagini, iar mâine când dimineața se va trezi, soarele depărtării va răsări asupra lor.
Mâine îi va ajunge, acolo în străinătate, vestea căsătoriei ei.
O să se oprească pe ruinele amintirilor lor.
Poate că va rupe scrisorile de la ea.
O să sufere, sfâșiat de gelozie.
Vestea o să-l trezească din letargia sentimentelor,
o să-l facă să-și închipuie cum ea ține pe altcineva de mână, cum își oferă buzele altuia la sărutat,
cum altul o are, o cuprinde, o îmbrățișează, o scoate din veșmintele sale, o soarbe cu totul.
Va urla sau va plânge.
Vor curge lacrimi de durere, de gelozie, de dor și de dragoste ce se vor amesteca cu lacrimi de regret, regretul celui ce a pierdut o inimă caldă și sentimente sincere.
Într-o bună zi își va da seama că ea l-a iubit în felul ei oriental de a iubi, că sentimentele ei erau întemnițate,
că ea ar fi vrut să-i dăruiască tot ce-i cerea pentru a-i câștiga mulțumirea, dar credința-n Dumnezeu a oprit-o,
dorința de a-și păstra castitatea,
teama de a nu părea în ochii lui o decăzută.
Nu era un manechin frumos de ceară așa cum îi spunea el,
ci avea un suflet plin de sentimente ce încălzeau inimile,
o simțire plină de duioșie, de doruri clocotitoare în vene, de o dorință precum vulcanii adormiți ce nu puteau să erupă.
Nu era zgârcită așa cum credea el, ci era gata să-i dăruiască și viața dacă i-ar fi cerut-o.
Își va da seama într-o zi că ea întotdeauna a dorit ca norii dorurilor ei să plouă cu dragoste peste deșertul dorințelor lui,
în loc să plouă – după fiecare dată când s-a întâlnit cu el – cu lacrimi de durere ce îi scăldau perna.
Cât a visat la un singur așternut care să-i cuprindă pe amândoi !
Să se întindă sub plapuma mâinilor lui !
Să deschidă ochii sub strălucirea ochilor lui !
Cât și-a dorit să audă glasul copilului lui strigând-o « mamă ! ».

Cine o să mai aprindă dragostea mâine ?
Cine o să facă zilele să se încingă după ce lumânarea întâlnirii a fost stinsă,
după ce soarele fericirii a apus,
după ce sentimentele au sfârșit orfane pe marginea plânsului,
după ce a tăiat-o cuțitul înstrăinării și a străpuns-o sabia încăpățânării ?

Mâine va răsări soarele înstrăinării.
Cât de mult urăște ziua de mâine
și cât de mult își dorește să nu mai vină !
Roata vieții va continua să se învârtească.
Mâine nu vor seca râurile,
nici cerul nu va deveni roșu-sângeriu,
nici copacii nu vor muri…
Mâine va fi o altă filă din cartea vieții ei,
carte ce se va schimba în file de tristețe, în file de durere.
Îi va fi greu să închidă această carte
până ce peste filele sale nu se va așterne uitarea…
E noaptea nunții ei, nunta cu ucigașul dragostei sale !