Gulagul romanesc, un anonim pentru eternitate

In localitatea Pietrari, judejul Valcea, a trait un adevarat martir al apararii drepturilor stramosesti ale taranilor, invatatorul si mai apoi profesorul David Ioan, el insusi descedent direct al unei harnice familii de tarani. La alegerile din toamna anului 1946 nu a permis masluirea voturilor de catre comunisti, aparand cu propriul sau piept urna, pana la venirea reprezentantilor formatiunilor politice aflate in confruntare electorala. Gestul sau nu a putut fi uitat de comunisti. Indrazneala sa avea sa fie « rasplatita » cu ani grei de temnita, de umilire, de degradare morala si fizica.
Lupta sa, inchinata drepturilor sfinte ale taranilor, nu a incetat nicio clipa, nu si-a pierdut niciun moment speranta in adevar, in dreptate. Nu a abdicat de la aceasta lupta nici cand seful sau direct, pe judet, din P.N.T., Mihail Rosianu, a venit intr-o noaptesa-l determine sa renunte si sa tradeze idealurile taranilor din care se tragea si sa urmeze neconditionat « idealurile noi, comuniste » aduse de trupele sovietice de ocupatie. Astfel, domnul Rosianu a urcat impetuos pe scara ierarhiei comuniste uitand pentru totdeauna de cei in numele carora luptase anterior, iar bunul meu profesor a preferat privatiunea, umilinta si teroarea in numele taranilor pe care i-a iubit, i-a pretuit si pe care nu i-a tradat niciodata.
In anii grei de teroare a fost ridicat abuziv, in miez de noapte si dus, fara nicio judecata, intr-o directie necunoscuta, acolo unde se organizase, dupa cum aveam sa aflam mai tarziu, la scara nationala, distrugerea fizica si morala a adevaratilor luptatori pentru democratie, pentru perpetuarea traditiilor noastre stramosesti, a adevaratelor valori materiale si spirituale. Anii grei de temnita nu l-au distrus, nu l-au ingenunchiat. Credinta sa in Dumnezeu si in valorile nobile pe care le servea l-a adus din nou printre consatenii sai. In anii 1959-1960 mi-a fost profesor suplinitor de matematica si fizica insufletandu-mi o dragoste nemarginita pentru stiintele exacte si, mai ales, mi-a sadit sentimentul competitiei, al luptei cinstite si oneste puse in slujba adevarului, al unei reale scari de valori morale si spirituale. In una din zilele de primavara ale anului 1960, clasa a VI-a, in care eram si eu elev, astepta in liniste si cu nerabdare sosirea la ora de fizica a profesorului nostru David Ioan.
Ora s-a scurs fara ca stimatul nostru profesor sa mai vina. Eram ingrijotat, stiam ca niciodata nu intarzia sau lipsea de la ore.
Acasa, de la tata, am aflat ca « Domnul invatator », cum ii spuneam noi toti, fusese din nou ridicat, tot in miez de noapte, de fortele obscure ale dictaturii comuniste si dus, de asemenea, intr-o directie necunoscuta noua pe atunci, pentru ca, la o nunta, de-a noastra, taraneasca, impreuna cu un alt invatator, pe nume Dinculescu, indraznisera sa cante, cu o parte din nuntasi, revolutionarul nostru cantec, azi imn al Romaniei, Desteapta-te romane, interzis la acea vreme de fortele brutale ale intunericului romanesc, pregatite si dirijate de la rasarit, in scopul distrugerii sentimentelor noastre nationale si, implicit, a fiintei noastre nationale in numele « internationalismului socialist », cantec care a constituit flacara Revolutiei noastre din decembrie 1989.
Domnul David a revenit, gratie lui Dumnezeu, iarasi printre noi, de data aceasta ca simplu taran truditor al pamantului sau, interiorizat si mai mult, cautandu-si tot mai des calea mantuirii prin biserica si credinta.
Sa-si fi pierdut, domnul invatator, credinta intr-o fericita zi a libertatii noastre ? Sa fi ajuns la concluzia ca lupta sa a fost zadarnica ? Sau pur si simplu sa fi renuntat la idealurile sale ?
Nu, asta nu. Anii grei de teminita si de teroare, putina sa « libertate », continuu urmarita si cenzurata, i-au zdruncinat profund sanatatea, fizicul si moralul.
In vacantele mele de licean si de student ii cautam prezenta si conversatia. Teroarea psihologica strecurata de dictatura in sufletele noastre ale tuturor, ma facea sa cred ca domnul invatator ascundea trairile oribile, petrecute in temnitele comuniste.
Destainuirile sale, pe care le-am pastrat cu sfintenie in adancul sufletului meu, pentru a le reda posteritatii, m-au cutremurat si, totodata, mi-au intregit perfect imaginea despre dictatura comunista, despre lunga noapte care s-a asternut peste spiritul romanesc, incatusat si intemnitat.
Revenind la viata domnului invatator David Ioan, aceasta s-a scurs printre taranii nostri de sub muntele Buila, cu credinta nestramutata, pe care mi-a impartasit-o adesori, intr-o Romanie libera, prospera si cu adevarat democratica. Viata sa, credinta sa nestramutata in adevar si libertate au constituit adevarate repere morale in formarea mea ca om, ca om de stiinta, ca intelectual.

Mihail Buricea