― E cazul să-mi dai mai multe lămuriri, a rostit agale Anthony Myers, aplecându-se peste birou către omul care stătea în scaunul din faÈ›a lui. Computerul dumitale nu scrie cuvântările?
― Nu, dumneata le scrii! a răspuns cel interpelat. Sau, mă rog, cineva calificat...
Nicolas Jansen avea o stăpânire de sine remarcabilă. Era un bărbat scund, slab, foarte corect îmbrăcat și cu un nod demodat la cravată; insă acest lucru nu-l făcea să se simtă stingher într-o lume în care puloverele pe gât dețineau supremația.
― Eu am conceput numai o serie de cuvinte, expresii È™i propoziÈ›ii care induc anumite reacÈ›ii unor grupuri de oameni, în funcÈ›ie de sex, vârstă, apartenență etnică, limbă, ocupaÈ›ie, domiciliu sau orice alt criteriu posibil, a continuat el. Dacă îmi descrii în detaliu publicul căruia i se adresează omul dumitale, eu îți ofer tot ce trebuie să cuprindă cuvântarea. Cu cât e mai amănunÈ›ită descrierea publicului, cu atât mai complete vor fi indicaÈ›iile computerului meu. După aceea, introduci respectivele cuvinte È™i fraze-cheie în discursul pe care-l scrii...
― Și va ieÈ™i ceva coerent? Va avea efectul scontat?
― Totul depinde È™i de măiestria celui care scrie, dar nu în foarte mare măsură. Dacă loveÈ™ti cu beÈ›ele într-o tobă, poÈ›i să înflăcărezi publicul până când toate inimile È™i toate picioarele vor bate la unison, supunându-se ritmului impus. Atingi aÈ™a-numitul punct de aprindere. Sensul cuvintelor e analog cu melodia, dar toba nu are nimic de-a face cu aceasta, ci stabileÈ™te ritmul. Ulterior, poÈ›i să umpli ritmul cu melodie, dar el rămâne cel mai important. ÃŽnÈ›elegi?
Myers își freca bărbia, privindu-l îngândurat pe celălalt.
― Ai mai încercat treaba asta până acum? Jansen i-a aruncat un zâmbet viclean.
― FireÈ™te, dar neoficial È™i la scară mică. Cunosc, însă, foarte bine cum funcÈ›ionează mecanismul. Sunt ohlolog.
― Ce?
― Mă ocup cu studiul psihologiei mulÈ›imilor È™i, din câte È™tiu, sunt primul care a computerizat această È™tiință.
― Și È™tii că mecanismul funcÈ›ionează ― în teorie?
― Nu, eu cred că poate funcÈ›iona ― în teorie.
― Și alt cobai nu È›i-ai găsit? Dacă nu iese bine?
― Ce ai de pierdut? Nu te costă nimic, iar pe mine mă ajută în cercetare. ÃŽn plus, dacă ar fi să dau crezare zvonurilor, omul dumitale e pierdut fără serviciile mele.
Myers bătea darabana cu degetele în birou.
― Hai să-È›i explic cum stau lucrurile cu omul meu, a început el. Individul arată impresionant, are o voce foarte bună, e amabil È™i prietenos, iar lumea îl place. Cu o tactică potrivită, l-aÈ™ putea face preÈ™edintele executiv al unei companii internaÈ›ionale, sau ambasador, sau chiar PreÈ™edinte al Statelor Unite. Problema e că n-are pic de creier, când e vorba să È›ină vreun discurs, È™i de aceea are nevoie de mine. Dar dacă vrea să-i facă pe oameni să creadă că e deÈ™tept, ar trebui să le vorbească direct, să le capteze atenÈ›ia. Ei bine, el nu e în stare nici măcar de-atâta, chiar dacă-i scriu eu cuvântarea. Oricât de bun ar fi textul, el tot nu reuÈ™eÈ™te să-l rostească în aÈ™a fel încât să pară inteligent. Crezi că poÈ›i să creezi un discurs mai bun ca al meu?
― Nu mai bun, ci impermeabil la prostie. Pot să fac în aÈ™a fel încât omul dumitale să nu aibă de apăsat decât niÈ™te butoane -metaforic vorbind ― È™i publicul să se "aprindă".
― Cum adică "să se aprindă"?
― Adică să ia foc. Fiecare public are punctul său de aprindere, deÈ™i acesta depinde de psihologia fiecărui grup în parte.
― Cred că-mi vinzi gogoÈ™i, domnule Jansen! Nu există nici un discurs perfect impermeabil la prostie. Totdeauna o să se găsească un nătărău care să-l strice.
― Dimpotrivă. Un tâmpit îl poate rosti mai bine decât dumneata sau decât mine, pentru că nu gândeÈ™te. ÃŽmi dai voie să-l cunosc pe omul nostru? Asta în cazul în care îmi accepÈ›i serviciile...
― Nu cred că trebuie să-È›i explic că tot ce-am discutat aici e confidenÈ›ial...
― BineînÈ›eles. Vreau să scot bani serioÈ™i cu metoda mea, aÈ™a că sunt È™i eu interesat ca lucrurile să rămână secrete.

Barry Winston Bloch nu împlinise încă patruzeci de ani. În tinerețe, jucase baseball la semiprofesioniști. În felul acesta reușise să termine cursurile unui colegiu de provincie, fără prea mare efort. Apoi își găsise o slujbă ca agent de vânzări. Arăta într-adevăr bine, nu neapărat pentru că era atrăgător, ci datorită impresiei de forță fizică pe care o degaja. Același lucru îl făcea să pară că posedă și înțelepciunea unui ins matur. Părul îi era deja înspicat cu fire albe; în plus, Barry avea un fel specific de a-și da capul pe spate și de a zâmbi, câștigând pe loc încrederea celor cu care vorbea. Îți trebuia cam o oră să-ți dai seama că în spatele amabilității sale nu se găsea nimic, cu excepția altui surplus de amabilitate.
Acum, Bloch nu se simțea deloc în largul său. De când intrase în afaceri cu Myers, avea mari probleme cu încrederea în sine însuși. Își dorea în secret să ajungă cineva, poate chiar congresman, și câteodată se întreba dacă n-ar fi fost mai bun pe post de evanghelist. Totuși, când erau mulți oameni în jur se simțea pierdut. După ce-și arunca în luptă zâmbetul larg, fermecător, era obligat să și vorbească, dar niciodată nu găsea nimic deosebit de spus.
Și nimeni nu-l făcuse să se simtă mai prost decât omuleÈ›ul acela cu ochi rotunzi, care stătea în faÈ›a lui perfect nemiÈ™cat, ascultându-i cum citeÈ™te discursuri. Și aÈ™a era destul de greu să vorbeÈ™ti în faÈ›a unui public adevărat, care tuÈ™ea È™i se foia pe scaune È™i care părea să se enerveze când discursul dura prea mult. Individul ăsta, însă ― trebuia să È›ină minte că-l chema Jansen -, năpârstocul ăsta, care nu schiÈ›a nici un gest, pur È™i simplu îl sufoca.
Ba nu, făcea și el un gest, acela de a-i înmâna noi și noi discursuri. Fiecare dintre ele avea câte ceva deosebit, și toate laolaltă îi plăceau, dar niciodată Bloch nu avea senzația că le citește cum ar fi trebuit, cum ar fi meritat. Lucrul acesta ii provoca o imensă rușine și îl întrista totodată!
Manuscrisul pe care îl primise în ziua aceea era mai greu decât toate celelalte. Barry privea hârtiile cuprins de disperare.
― Ce înseamnă toate semnele astea?
― B.B., nu-È›i face griji, domnul Jansen o să-È›i explice! I-a liniÈ™tit Myers pe tonul uÈ™or condescendent pe care-l adopta ori de câte ori vorbea cu el.
― Sunt niÈ™te indicaÈ›ii pe care trebuie să le înveÈ›i pe de rost, dar n-o să fie greu, îți promit, a început să-l lămurească Jansen. LiniuÈ›a înseamnă o pauză, iar un cuvânt subliniat înseamnă că trebuie să fie scos în evidență. Săgeata îndreptată în jos îți arată că trebuie să vorbeÈ™ti mai gros, iar cea îndreptată în sus ― că trebuie să ridici vocea. O săgeată curbată în jos îți spune că e nevoie să adopÈ›i un ton dispreÈ›uitor; dacă e curbată în sus, e cazul să rosteÈ™ti cuvântul sau fraza cu mânie. O paranteză înseamnă un zâmbet reÈ›inut; la o paranteză dublă rânjeÈ™ti, iar la paranteză triplă râzi în barbă. Niciodată să nu râzi tare în faÈ›a publicului. O linie deasupra unui cuvânt indică o atitudine posomorâtă; o linie dublă înseamnă că trebuie să repeÈ›i; un asterisc...
― Nu pot să È›in minte toate indicaÈ›iile..., s-a plâns Bloch.
― Nici eu nu cred că poate, i-a È›inut isonul Myers în surdină. Dar Jansen nu se arăta impresionat de părerile celor doi.
― Exersezi până când iese perfect! a poruncit el necruțător. Miza e mare È™i cred că merită puÈ›in efort.
― Hai, B.B.! I-a îndemnat È™i Myers. ÃŽncepe să citeÈ™ti, È™i domnul Jansen o să te ajute pe parcurs.
Bloch a vrut să mai protesteze, dar amabilitatea lui înnăscută l-a împiedicat s-o facă. În consecință, a pus manuscrisul pe pupitru și s-a pus pe treabă. S-a bâlbâit, a privit fix textul, a luat-o de la capăt, apoi s-a oprit de tot.
Jansen i-a explicat din nou cum trebuia să procedeze și Bloch și-a continuat lectura. Primele trei paragrafe au fost citite în mai mult de o oră, după care au luat cu toții o pauză binemeritată.
― E groaznic! s-a plâns Myers.
― Cum a fost prima dată când ai încercat să mergi pe bicicletă? a ripostat Jansen.
Bloch a repetat întreaga cuvântare de două ori în ziua aceea, și încă de două ori în ziua următoare. I-au pregătit și un al doilea discurs, puțin diferit de cel dintâi, dar la fel de lipsit de idei.
― Cred că încep să mă obiÈ™nuiesc, ă spus el după o săptămână. Mi se pare că acum sună mult mai bine.
― Și mie mi se pare la fel, a încuviinÈ›at Myers, cu o sinceritate perfect simulată.
Mai târziu, Jansen a discutat intre patru ochii cu Myers.
― Se descurcă bine, mai bine decât mă aÈ™teptam, a mormăit el, cu o nuanță stranie în glas. Are un anumit potenÈ›ial, dar...
― Dar ce?
― Nimic, a răspuns Jansen, ridicând din umeri. Nu ne rămâne decât să aÈ™teptăm. Rezultatele se vor vedea rapid.

― Cred că e pregătit pentru confruntarea cu publicul, a spus Jansen într-o bună zi. Trebuie, însă, să fie un public omogen, pe care să-l putem analiza cu exactitate.
― AsociaÈ›ia Americană a TextiliÈ™tilor are nevoie de un vorbitor È™i cred că B.B. o să se descurce. PoÈ›i să manipulezi un asemenea auditoriu?
― TextiliÈ™ti, ziceai? a murmurat Jansen gânditor. Mda, poziÈ›ia economică e destul de omogenă, iar nivelul educaÈ›ional nu e prea ridicat. AÈ™ avea nevoie de câteva amănunte, de pildă, din ce state È™i oraÈ™e provin, venitul fiecăruia È™i, bineînÈ›eles, vârsta È™i sexul.
― Să vedem ce pot să aflu de la sindicat. Știi, însă, că nu avem prea mult timp la dispoziÈ›ie.
― Vom încerca să lucrăm repede. Cea mai mare parte din muncă e făcută, oricum. Omul dumitale a învățat cum să È›ină un discurs.
― Da, a ajuns până acolo că aproape mă convinge È™i pe mine, a râs Myers. Știi, nu mi-ar conveni să intre în Congres. Mi-ar place mai mult să-l văd la televiziune, susÈ›inându-mi părerile, adică, părerile lui...
― Ale dumitale, vrei să spui, l-a corectat Jansen sec. El nu are nici o părere.
― Nu contează. Oricum, e din "ograda" mea...

Bloch se purtase bine la cocteilul dat de Asociația Textiliștilor, înainte de conferință. Urmase întocmai indicațiile celor doi "sfetnici" ai săi, zâmbise, schimbase câteva replici, nu prea multe, făcuse două-trei glume nevinovate și, în general, mai mult îi ascultase pe alții vorbind.
Totuși, Myers fusese tot timpul încordat. Dacă Bloch făcea o gafă ar fi putut, desigur, să continue antrenamentul, dar oare ar mai fi meritat osteneala? Acesta era testul care urma să dovedească dacă B.B. avea să profite de șansa ce l-ar fi propulsat într-o poziție privilegiată. Ar fi fost mare păcat să se aleagă praful de o asemenea înfățișare, de un asemenea cap de senator roman!
S-a uitat pe furiș la Jansen, care stătea în stânga lui. Omulețul părea stăpân pe sine; doar sprâncenele îi erau ușor încruntate, de parcă l-ar fi ros o grijă ascunsă.
Dineul s-a sfârșit, s-au făcut diverse anunțuri pentru oamenii de afaceri, au fost aduse mulțumiri comitetului pentru organizarea impecabilă. Apoi au fost prezentați cei care urmau să urce pe podium. Toate aceste mici detalii păreau anume inventate pentru a spori încordarea vorbitorului.
Myers l-a privit pe Bloch direct în ochii și și-a ridicat două degete, în semn de încurajare. Du-te și dă-i gata, B.B.!
Dar oare era în stare de o asemenea performanță? Discursul avea un aer straniu, aproape vizionar. Pe undeva, ar fi meritat să fie publicat în ziare, dacă ar fi existat rubrici noi, dedicate ciudățeniilor. Din păcate, insă, era plin de "butoane", care abia așteptau să fie apăsate și care erau impuse de Jansen și de computer.
Ridicându-se în picioare, Bloch a pășit elegant către pupitru și, odată ajuns acolo, și-a așezat manuscrisul în față. Se pricepea de minune s-o facă: cu gesturi ușoare și pline de grație, astfel încât publicul cu greu putea să-și dea seama că discursul avea să fie citit.
Myers și-a amintit că, odată, participase la o conferință unde vorbitorul își trântise pe jos manuscrisul, din cauza unui gest mai exagerat. Ulterior, paginile fuseseră ridicate și aranjate în ordine, dar nici un tertip nu mai reușise să redeștepte interesul publicului.
Bloch le-a zâmbit tuturor și și-a început discursul.
"Nu lungi prea mult introducerea", îl sfătuia în gând Myers.
Instinctiv, B.B. l-a ascultat și a accelerat ritmul. Din când în când, se oprea să descifreze vreun simbol, dar, din fericire, intervalul acesta semăna foarte mult cu o pauză pentru deliberare, lucru absolut firesc din partea unui vorbitor matur și înțelept, cum îl arăta și înfățișarea lui.
Apoi, B.B. a prins să vorbească și mai repede, cu mai multă emoție, și, spre surprinderea lui Myers, tobele au început să bată. Era meritul acelor cuvinte-cheie, al sublinierilor pline de semnificație, iar publicul reacționa perfect.
La un moment dat, s-au auzit râsete și chiar aplauze. Myers nu-și aducea aminte ca B.B. să fi fost întrerupt de aplauze până acum.
Bloch se înroșise puțin la față și se apucase să gesticuleze. O dată, chiar a lovit pupitrul și mica lampă fluorescentă, aflată pe el, s-a clătinat. ("Ia-o încet, băiete, nu trânti lampa!") Drept răspuns, publicul a izbit cu picioarele în podea.
Myers a simțit frenezia punând stăpânire și pe el, deși știa exact cum fusese pregătită cuvântarea. S-a aplecat spre Jansen.
― A prins publicul, nu crezi? i-a È™optit el la ureche.
Jansen a dat ușor din cap, iar buzele abia i s-au mișcat când a vorbit:
― Da. Și poate...
Bloch făcuse o pauză, destul de lungă pentru a sili întreg auditoriul să se încordeze la maximum; apoi, a izbit sălbatic pupitrul și, înhățând manuscrisul, l-a azvârlit cât colo.
― Nu mai am nevoie de el! a strigat pe un ton triumfal. Nu-mi mai trebuie! L-am scris cu sânge rece, înainte de a mă întâlni cu dumneavoastră. LăsaÈ›i-mă să vă vorbesc din inimă, aÈ™a cum mă îndeamnă sentimentele. Prieteni, compatrioÈ›i, daÈ›i-mi voie să vă spun că ceea ce văd astăzi în lume diferă foarte mult de ceea ce aÈ™ fi vrut să văd...
Sala a răsunat de urale.
― N-o să reuÈ™ească fără manuscris! chirăia Myers, strângând înnebunit braÈ›ul lui Jansen.
Dar Bloch a reușit. A vorbit mai departe, secondat de tumultul aplauzelor și al strigătelor. Nici nu mai conta dacă era auzit. Și-a înălțat ambele brațe în aer, ca și cum ar fi vrut să-i îmbrățișeze pe toți, și, în acel moment, o voce a strigat:
― Dă-i înainte! ÃŽnvață-i minte pe nemernici!
Și Bloch i-a ascultat sfatul. Nu mai conta sensul cuvintelor pe care le rostea. Când a ajuns la final, lumea se ridicase în picioare și îl ovaționa.
― Ce s-a întâmplat? a întrebat Myers, ridicându-È™i vocea pentru a se face auzit, în vreme ce aplauda È™i el în ritm cu ceilalÈ›i.
Jansen rămăsese încremenit în scaun, ca și cum n-ar mai fi fost în stare să-și vină în fire. L-a apucat strâns pe Myers de braț, l-a tras spre el și, cu un glas tremurat, i-a spus:
― Nu înÈ›elegi? Un asemenea lucru se poate întâmpla extrem de rar. Spre sfârÈ™itul discursului, am început să mă întreb dacă nu cumva minunea se producea sub ochii mei...
― Despre ce vorbeÈ™ti?
― Publicul era înfierbântat, È™i Bloch nu luase niciodată cuvântul în faÈ›a unui auditoriu care să reacÈ›ioneze astfel. Oratorii au È™i ei punctul lor de aprindere. Omul nostru a luat foc È™i el; nu mai e nevoie să-È›i spun că un asemenea individ e în stare să despartă apele mărilor È™i să mute munÈ›ii din loc.
― Cine, B.B.?
― Chiar el!
― Păi asta e foarte bine!
― Crezi? Odată ce s-a aprins, odată ce a căpătat gustul puterii È™i a înÈ›eles că poate reuÈ™i singur, de ce-ar mai avea nevoie de dumneata? Sau de mine? Și, dacă lucrurile stau aÈ™a, ce are de gând să facă pe viitor? Au mai existat oratori charismatici care n-au condus întotdeauna masele de oameni către un destin glorios...
Bloch s-a apropiat de ei, înconjurat de numeroși admiratori. Abia trăgându-și suflarea, a reușit să-i șoptească lui Myers:
― A fost minunat! Mă simt extraordinar!
Apoi s-a întors spre cei care-l însoțeau, a râs laolaltă cu ei și i-a îmbrățișat pe toți cu dezinvoltură.
Myers se uita la întregul spectacol fără să înțeleagă mare lucru; în schimb, Jansen îl urmărea pe B.B. din priviri cu un sentiment acut de teamă!