A doua zi de Crăciun, după ieșirea din biserică,Victoria a mai stat un timp în grupul fetelor, iar Viorel și Nae, în cel al feciorilor. Așa era obiceiul. În zilele de mare praznic se înșirau, în grupuri, la poarta bisericii bărbații, femeile, feciorii, fetele, așteptau până ce ieșea și părintele care trecea printre ei și da mâna cu fiecare. Strângerea de mână era însoțită și de câteva vorbe adresate ori grupului, ori cuiva anume. De data aceasta, după ce a coborât cu greu, ajutat de doi bărbați, treptele din curtea bisericii, s-a oprit un timp între feciori. A dat mâna cu toți dar,i s-a adresat numai lui Viorel.
- Să-ți ajute Dumnezeu, Viorele, pentru ajutorul ce mi l-ai dat la săvârșirea Sfintei Liturghii în această zi de mare sărbătoare. Să vii, dragul meu, barem în a treia zi de Crăciun pe la noi. I-am spus preotesei despre minunea ce s-a întâmplat la strană, cum ai cântat tu și cu prietenul tău. Așa cântări meșteșugite nu s-au mai auzit în această biserică de la sfințirea sa acum șaizeci de ani. Să vii negreșit împreună cu acest prieten al tău.
După ce părintele Cornel a trecut pe la toate grupurile urându-le, în puține vorbe, coborârea peste ei a Harului Sfânt, oamenii au început să se risipească pe la casele lor.
Victoria le-a făcut semn lui Viorel și lui Nae să se grăbească, să vină lângă ea. Cele câteva femei care n-apucaseră să se îndepărteze de biserică au privit cu mirare cum i-a apucat pe cei doi de braț, cum astfel s-au îndreptat spre casa lui Niculae și apoi au intrat pe portiță.
- Cine-o fi domnuțul care-i cu Viorel ? Ai auzit ce mândru a cântat? Eu mai că-mi vine să cred că-i popă, ori că mai degrabă învață de popă. Dacă o fi așa cum zic eu apoi sigur badea Niculae, primarul, se pregătește să-i devină socru și Victoria preuteasă. Dar așa dintr-odată ? Cum de n-am știut nimic până acuma ?
- Uite, na, că se mai fac încuscriri fără să știe Veta lui Cimpoca. Și de unde știi tu că domnuțul, cum îi zici, nu-i vreun văr de-al Victoriei. Doar lelea Mărie a lui Ilină îi dintr-un neam mare din Șeica. A avut un unchieș protopop care, de bună seama, a avut la rândul său copii și nepoți. Așa că nu mai da tu cu presupusul, nu mai scorni vorbe pe care, până la urmă, nici tu nu mai știi de unde le-ai scos.
Veta, de mirare ori de necaz, n-a mai apucat să zică nimic. Doar după ce Mărioara lui Lodroman a intrat la ea în curte a vorbit doar pentru sine, cu năduf:
- Lasă că te știu eu, nici tu nu ești ușă de biserică.
Tare ar mai fi vrut Veta să știe ce s-a petrecut în casa lui Badea Niculae, unde au intrat cei trei, dar nu avea de unde. N-avea de unde ști că după ce au mâncat și erau la primul pahar cu vin Nae, după ce a schimbat câteva priviri cu Victoria, s-a sculat fără veste în picioare și a zis:
- Bade Niculae și lele Mărie, acum ar fi trebuit să fie tata lângă mine și să spună el ce voi spune eu. Îmi pare rău că nu este. Dar am aici un frate. Ba pot să spun că Viorel îmi este chiar mai mult decât un frate. În fața dumneavoastră și în fața lui mărturisesc, acum, că am hotărât împreună cu Victoria să ne căsătorim. Vrem, bade Niculae și lele Mărie, să avem binecuvântarea dumneavoastră.
S-a lăsat dintr-odată o liniște care părea a fi nefiresc de lungă. Primul vorbi Niculae
- Apoi, dragul badelui, ce ne spui tu, mie și lui Mărie, îi ceva care trebuie făcut, dacă se va face, cu multă luare aminte, cu chibzuință. Bine ai zis mai adineauri că ar fi trebuit să vii cu tatăl dumitale, dar peste asta putem trece că-i departe, dar nu putem trece peste vrerea lui. Știe dumnealui ce vrei să faci?
- Tată, interveni Victoria, Nae și cu mine așa am hotărât. Dacă voi nu veți vrea, ce am hotărât, rămâne cum ziceți. Dar numai dacă vreți va veni și tatăl lui Nae. Să vă mai spun una: Credeți că tatăl lui Petru Mușat s-a dus tocmai de lângă Făgăraș, de la Sâmbăta, până în America s-o pețească pe Sabina de la cumnatul și sora mea ?
Deodată Victoria s-a înroșit până în vârful urechilor. Și-a dat seama că vorbește cu prea multă înflăcărare, că parcă nu este frumos din partea unei fete să se lupte din răsputeri în fața unor oameni, chiar apropiați, pentru măritiș. Ce-o să zică Viorel sau chiar Nae despre atitudinea ei.
Iarăși i se păru Victoriei că s-a așternut liniștea sâcâitoare. Mamă-sa a fost, de data aceasta, prima care a rupt tăcerea.
- Ne pare bine de ce am auzit acum în seara celei de a doua zi de Crăciun. Ne pare bine, pe deoparte, pentru că cea mai micuță copilă a noastră a ajuns mare. Dacă n-o dădeam la școală, acum era măritată ca cele mai multe de o seamă cu ea. Ne pare și rău pentru că după ce se va mărita și ea, noi vom rămâne singuri, fără copii.
Niculae tuși ca să-și dreagă glasul, dar și ca să arate celorlalți că trebuie neapărat să spună și el ceva.
- Mărie a grăit, fără să mă întrebe, și pentru mine. Întăresc și eu că n-am nimic împotrivă. Părerea de rău că nu mai este numai a noastră nu trebuie în nici un fel să o atingă și pe ea. De cându-i lumea copiii își părăsesc părinții pentru a deveni ei înșiși părinți. Dar mai zic odată. Până ca popa să facă strigările în biserică și să afle toată lumea, se cade să vină s-o ceară de la noi viitorul cuscru. Pe aici așa-i obiceiul și cei din neamul nostru nu l-a încălcat vreodată.
Nae se uită mulțumit la Victoria, apoi zise cu voce tare;
- Va veni și tata curând. Mâine în a treia zi de Crăciun plec acasă. Voi face în așa fel ca imediat după Anul Nou, după ce trece Boboteaza și Sfântul Ion, să-l aduc și pe el.
- Ba mai bine, zise Niculae, să ajungeți în zi de sărbătoare. De sărbători, mai vârtos de Bobotează, Duhul Sfânt se coboară pe pământ și-i îndrumă pe oameni spre cele bune.
Au mai povestit o vreme. Niculae a fost bucuros când Nae l-a întrebat despre „cana rejelui”. A început să povestească despre drumul ce l-a făcut la București și despre ce a văzut el acolo. După o vreme l-a oprit Mărie, nevastă-sa.
- Am auzit, Niculae, povestea asta poate și de o sută de ori. O știu și copiii ăștia, Victoria și Viorel. Va avea vreme să o afle și Nae. Las-l să ne spună de prin satul lor, despre părinții, frații și surorile lui.
Le-a povestit Nae despre casa lor acoperită cu șindrilă și cu pământ pe jos, dar și despre casa construită la băi pe care scrie cu litere ce se văd din depărtare „Vila Gh. Tomescu”. N-au mai întrebat viitorii socri, deși ar fi vrut să o facă, ce-i aceea vilă. S-au lămurit că este o casă mare când au aflat câte camere are și cum sunt mobilate. Au rămas mirați când au aflat de surioara lui Ana care n-a împlinit încă anul. Au întrebat de vârsta părinților. După ce le-a spus-o tare, s-au mai minunat:
- Cuscrii aceștia, dacă ne gândim bine, ne-ar putea fi copii. Măria noastră din America are, mâine-poimâine, patruzeci și patru de ani. Mama dumitale n-a împlinit încă patruzeci și doi iar bărbatul ei n-are încă cincizeci.
- Da, dar Victoria dumneavoastră este cea mai mică dintre cei cinci frați iar eu sunt cel mai mare dintre cei zece pe care i-au avut părinții mei. Mai trăim doar nouă. Constantin a murit, săracul când avea doar unsprezece luni.
Niculae prinse a râde pe sub mustață. Nevastă-sa, uitându-se spre el, și-a dat seama că pregătea o vorbă de descrețit frunțile, așa cum îi era obiceiul
- Zi-i, Niculae, că parcă vrei să spui ceva și te tot codești
- Păi să zic atunci. M-a cuprins așa o mirare, când a avut vreme cuscrul să facă atâția copii mai ales că a ridicat și ditai căsoiul căruia îi zice vilă?
Victoria lăsă ochii în jos și se mai înroși odată până la urechi. Dar Nae intră în jocul viitorului socru
- A avut, cum să nu, chiar în timpul cât s-a ridicat căsoiul, mi-a venit pe lume un frate. Aș fi avut mai mulți frați și surori, dacă n-ar fi fost războiul care l-a ținut pe tata patru ani prizonier în Germania.
Roșeața din obrajii Victoriei nu s-a stins pentru că Nae a continuat:
- Am auzit-o odată pe mama zicându-i tatei : „ nu trebuie să-mi spună nimeni că eu știu că acești copii ai mei trebuie să aibă frați și prin Germania. Ce te faci de-or veni să-și ia parte din avere?”
- Și era necăjită cuscra când spunea vorbele acelea?
- Da de unde. Era chiar veselă fiind la o nuntă. Tata s-a cam încruntat la ea, dar până la urmă a râs și el nezicând nici da, nici ba.
Au mai povestit o vreme până cei doi, cu toate rugămințile din partea gazdelor de a mai sta, s-au ridicat să plece . Victoria i-a condus până la portiță. Viorel a luat-o înainte. Cei doi au mai rămas pe banca din fața casei, învăluiți de întuneric, până într-un târziu când au auzit, nu departe, tusea forțată a lui Viorel. Mult timp a simțit Nae cele câteva săruturi pe obraz și pe gură. N-au scos o vorbă până acasă. Doar înainte de a se culca Viorel l-a întrebat pe Nae.
- Ei cum ți s-a părut?
- Minunat. Nu pot decât să-ți mulțumesc.
Intrând în casă, Victoria a fost certată de mamă-sa. Nu pentru că a stat prea mult afară, ci pentru că a ieșit fără a-ș lua o haină mai groasă pe ea, acum în puterea iernii. Nu i-a mai spus că paltonul lui Nae, din stofă atât de fină, le-a ținut cald la amândoi.
A doua zi, înainte de a pleca, cu sania trasă de cai, spre gară au intrat pe la părintele Cornel. I-au promis că vor trece. Cel mai mult s-a bucurat preoteasa Lucreția. Stătea pe un șezlong acoperită cu un pled
- Vai, dragilor, nici nu știți ce bine-mi pare să mai văd și în casă la noi fețe de oameni tineri și învățați. Domnule Nae, sunteți exact așa cum îmi închipuiam . Vă sunt recunoscătoare, la amândoi, pentru mulțumirea ce i-ați produs părintelui. A venit de la biserică alaltăieri parcă întinerit cu zece ani. Zicea că de când era în seminar n-a mai auzit așa răspunsuri frumoase date la Sfânta Liturghie. Of, Doamne… Doamne… mai fă-mă bine de aste picioare barem atât cât să pot merge până la strana mea din Sfânta Biserică!
Îmi închipui ce frumos ați cântat pentru că am auzit grupul fetelor colindătoare pe două voci. Mi-au adus aminte de vremurile când eram elevă la Școala Civilă de fete, unde am urmat trei ani. Cântam și noi elevele, de atunci, tot așa. N-am putut termina școala pentru că seminaristului Cornel, aici de față, a trebuit să-i dea Înalt Prea Sfinția Sa taina preoției. Și nu putea face așa ceva fără să fie însurat. Pot spune, și el trebuie să recunoască, n-ar fi ajuns preot fără mine, chiar de ar fi vrut trei vlădici.
Și tot așa sărea Doamna preoteasă de la una la alta. Nae a fost nevoit să-și scoată ceasul și să-l privească insistent. A intervenit Viorel:
- Părinte și doamnă preoteasă, am mai sta ori cât de mult dar acest prieten al meu trebuie să prindă trenul. Vă promitem, însă, că vom mai veni tot amândoi, ori poate și cu altcineva S-ar putea ca să stea mult pe la noi. Vom vedea asta mai târziu.
- Am înțeles, zise doamna preoteasă, se mai înființează la noi în sat un post de învățător.
Niciunul, din cei doi n-a zis nici da, nici ba.
După plecarea lor, la o vreme, tot doamna preoteasă rupse tăcerea.
- Dacă s-ar mai înființa un post… ar avea cine să-l ocupe, Victoria lui Niculaia lui Ilină. Ori te pomenești că…Oare cum de nu m-am gândit până acum?