agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-02-26 | [This text should be read in romana] |
O lumină cețoasă se revarsă prin cerul de frișcă al dimineții de vară. Orele lipicioase îți prind pleoapele de cearcăne cu mierea unui timp pierdut. Ninge cu viață. Un voal străveziu ca o imensă pânză de păianjen se așterne peste iarba verde. Cu fiecare pas înfipt în covorul cleios încetinești. Bătăile inimii scad, conștiința lâncezește într-un cocon protector, sufletul se desprinde tot mai mult, liber ca un delfin fugind pe creasta valurilor, și doar simțurile înregistrează totul cu precizia unui telescop. Pe vârfurile munților, sclipind în soare, se întind populații umane minerale. Începând de la ele, minereuri antropomorfe umplu adâncurile pământului până dincolo de căldura dogoritoare a magmei.
Culcat în iarba înaltă, te naști invers, sub tine pământul e moale ca o mare de pluș cald. În urechi auzi un țiuit permanent, familiar tăcerilor prelungite. Călătoria ta prin lumile Pământului începe de aici. După ce ți-au supt ochii dulci, până la ultimul strop, lăsându-ți orbitele goale ca cele ale unei statui, generații de furnici milostive îți deschid calea, frământând Solul sub tine. Astfel te scufunzi puțin, puțin, cât o idee. Un medic invizibil, dar atât de priceput, atât de eficace, îți așterne peste piele un pansament din fâșii termice, îți simți capul și vârfurile picioarelor reci și degerate, doi poli de frig, luptându-se cu arșița unui ecuator ce trece prin bazin.Între bandaj și piele, un gol cât o întreagă lume. În carne se adâncesc crevase roșii, largi, adânci până la os. Acolo, mișunând într-un melanj vital de sânge, apă, sare, de sulf și oxigen, milioane de piranha microscopici, de procurori omidă și lustragii de oase îți eliberează scheletul din lagărul de mușchi, tendoane, ligamente. Atomii tăi organici, reciclați în retorta pământului, plutind în jurul rădăcinilor ca stelele prin galaxii, vor hrăni iar plantele, plantele animale și toate împreună oameni. Dar tu nu vei mai fi în ei. Nici amintirea ta. Doar materia impersonală devenită parte a altor conștiințe. Dezgolite, oasele tale albe - trecători grăbiți, împinși de gravitație - se strecoară prin aglomerația de roci umplând bulevarde verticale, mai departe, către magma din Manta. Dincolo de pustiul încărcat de ură al discontinuității Moho, în crema moale, vâscoasă, roșie gălbui ca focul, pe care uneori o scuipă vulcanii, calcarele ce au pășit cândva pe străzi mărginite de zgârie nori cu sute de etaje, se lichefiază pătrunse de fiorul regăsirii. Aici, pe somnul oaselor tale plutesc continentele, alunecă viața, oamenii și visele lor. Destul de rar câte un coșmar al focului își trimite demonii incandescenți să tulbure pacea celor de la suprafață, ridicând memoriale în crusta cărora strălucesc cei ce au fost odată vii. Adeseori însă, frisoanele Pământului sunt îmblânzite de ceaiul fierbinte cu aromă de olivină preparat de brațele albe ale doamnei ce trăiește la periferiile Mantalei. În crizele de epilepsie lungi, când spasmele răzbat până la lumina soarelui, oamenii ce dorm cu pălăria pe ochi în ierburile mari sau legănați de valuri în corăbii își spun printre ochii cârpiți de somn că lumea subterană chefuiește și apoi se întorc oftând pe cealaltă parte. Sufletul, companion fidel, lăsând în urmă ultimele rămășițe de corp, păstrându-i încă forma, coboară treptele spre ultima haltă. Genii uscățive sâsâind printre dinții ascuțiți, ucigași mărturisindu-și crimele, cu privirea absentă și cuvinte coborând parcă din altă lume, târfe grase întinzând degete unsuroase, plânset și vaiet, uitare și întuneric, tentație și durere; treci printre toate ca un bolnav de abulie. Scara se termină brusc într-o căldare de lumină. În placenta Pământului, spiritele copii emană atâta lumină încât nu există umbră. Strecurându-te printre ele, îți iei locul și aștepți. În nucleul Pământului ești tu, sunt ei, o mare de pinguini luminoși, înghesuindu-se unii în alții, clătinându-se în rotirea lor periodică, așteptând trecerea iernii timpului și vara unei vieți noi. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy