Azi noapte mi-am dormit visele cu capul în jos. S-au adunat toate, fericite să scape din trupul frânt. Gravitația le-a scurs din mine și s-au ascuns în desenul de pe covor, în liniile parchetului, simetric și mort. N-am ce interpreta, herr Freud.

*
Trăiesc între un deadline și altul. O fărâmă de bun simț să avem și vom recunoaște că deadline nu înseamnă termen, nu-i nimic altceva decât o linie moartă. Și schimbi doar macazul de la una la alta. Cărțile pe care le scriu, una, două, trei, hei, cărțile pe care nu le mai termin, fiindcă habar n-am să trăiesc ca-ntr-un clip, sunt trenuri înghețate trase pe linii moarte în gări înecate în noapte. În vagoanele lor ferecate zac cutii pline cu hârtii mânjite, scrijelite, iubite pe rând. Și totu-i nenăscut încă; hârtiile și cutiile-s din lemn de cedru încă necrescut, încă nesiluit cu fierăstraie de vaier, cu gatere ce despart scândura de trunchi, cu rindele ce siluiesc și ele. Iar pe muchia unui rift de la nu știu câte leghe sub mări o sepie-mascul fecundează ouă de sepie-femelă și copiii lor vor face la fel și unul dintre nepoții lor va împroșca cerneala din ceața căreia voi discerne. Rânduri, pagini, tomuri. Totul.

*
Dacă m-ați lăsa liber: aș dormi ca un porc pe o bancă din parc, la soare; aș trăi ca o cămașă descheiată; aș șopti pe la colțuri de străzi, câteodată: interdicția de a urina pe ziduri de metalosticlă de insticorporații ne doare. Dacă m-ați lăsa liber, v-aș iubi, m-ați iubi. Așa, ne iubiurâm hibrid, tranzitoriu. Și adevărul e că habar n-am să desenez altceva decât palmieri pe coperta din spate a agendei. Angajați-mă.

*
Undeva pe drum am pierdut poezia. S-a stins în parfumul unei coji de portocală. În apa călâie de la robinet. În drumurile nesfârșite prin oraș, rătăcind. În cutele draperiilor de sânge dintr-o dimineață cu soare voyeur, porumbei în rotondă și radioul din vecini. Am rămas în urmă, cu buzunarele goale, fără grafit sau cerneală. Mă uit înciudat la lume. Ca un eretic desuet și habotnic. Ca o fetiță care zâmbește forțat. Prea mândră ca să plângă.

*
Acum trei săptămâni și trei zile am plantat în glastră (singura noastră), în câteva foste pahare de iaurt și caserole de prăjituri, în compost inodor, dar hrănitor, următoarele: un plic conținând un gram de semințe de nalbă (Malva moschata); un plic conținând zero virgulă cincisprezece grame de semințe de căldărușă (Aquilegia vulgaris); un plic conținând zero virgulă șaptezecișicinci grame de semințe de degetar (Digitalis purpurea). Ieri ne uitam, și eu și florile-care-vor-fi, pe geam la lumea de-afară care abia așteaptă să devoreze vieți de flori și scriitori anonimi. Anxietatea, angoasa, anghina nu-mi dau pace, dar căldărușa, nalba și degetarul mi-au spus că va fi bine.

*
Rând, rând, paragraf, steluță-lacrimă. O ghirlandă de asteriscuri pe-un cer de tavan. Caloriferul meu, cu așchii de craniu pe muchii, toarce a van.
Am inima pe dreapta. În dreapta mea doarme fata despletită. Când nu mai știu pentru ce trăiesc, mă primește la ea. Când o să mor, o să fiu curelușa de la cizma ei stângă. Iar ea o să-și pună rochia în carouri și-o să iasă pe străzi, cu o țigară în colțul gurii, cu mine fluturându-i pe pulpă. Îmi simt mintea ca țigara ei aprinsă. Respir.