adevărul e că mă obișnuisem într-o complicitate plăcută cu ceilalți să nu ieșim din redacție. de cîteva luni documentam materiale doar prin telefon. uitasem ce poate să facă moartea din tine așa că reacția a venit aproape firesc.

în scurtele momente cînd nu am la cine să mă gîndesc mă cuprinde un soi de frig și tremur necontrolat. un soi de criogenizare eu îmi spun că că e felul trupului de a se conserva pentru cineva care contează.

undeva la demisol era anatomia patologică. la cîțiva metri de intrare m-a izbit în stern mirosul de hoit ca un taur eliberat în arenă. am strîns din dinți pe hol vreo trei sicrie stăteau alandala doi casapi cu șorțuri și mănuși spălau într-un bazin morții. în timp ce făceam slalom printre sicrie mirosul de hoit se agăța de hainele mele de parcă ar fi fost o iubită care se ruga să n-o părăsesc în văzul lumii.

am intrat în zona laboratoarelor mirosul de hoit a făcut loc mirosului de formol. nu mă așteptam să găsesc atîta viață aici. asistenții mișunau care-ncotro cu lamele pentru microsocop. s-au oprit o clipă surprinși. cam rar le calcă cineva pragul cineva de deasupra care să se convingă de faptul că există viață și dedesubt.

au pus repede de-o cafea cu toate insistențele mele că nu beau. mirosul de formol și de hoit îmi pusese capac și nu mă gîndeam decît că același gust îl are și cafeaua. medicul șef avea un halat cu glugă brusc mi l-am imaginat ca pe-un maestru de ceremonii bizare iar biserica unde celebrează e trupul.

am ieșit să fumez știam că trebuie să trec pe unde am venit și că mirosul de hoit mă aștepta dincolo de ușă ca un fel de discipol credincios. am tras în pieptul aerul ăla formolizat mi-am ținut respirația și am ieșit. în cele trei sicrie erau aranjați trei bătrîni, unul din ei avea maxilarul prins cu scotch. nu mi-a fost frică de moarte dar m-am minunat tot timpul de ce poate să facă. priveam morții de sus și mi se părea că sînt atît de înalt ei erau atît de mici pregătiți cumva să sărute pămîntul. îmi venea să-i apuc de piept și să urlu trăiesc uitați-vă ce înalt sînt trupul meu ajunge pînă la tavan. mi-am spus că pînă la urmă moartea și oamenii sînt niște animale care se întîlnesc și atunci începe lupta. cine rage mai tare sau cine e mai înalt cîștigă.

pînă și țigara avea gust de hoit.

medicul șef turuia într-una. după o vreme n-am mai putut să-l ascult. în creierul meu și-a făcut loc beth gibbons apoi s-a făcut noapte. de patru ori te-ai trezit speriată. visai că te sufoci. ți-am adus aminte atunci cum ne-a dat nea petrică afară că trebuia să închidă cum nopțile noastre se transformă într-un fel de schizofrenie adică nu mai contează lumea din jur ne retragem într-o lume în care oamenii se împart unul altuia ca pe o hostie.
am zîmbit ți-am spus că dacă vom semna un contract prenupțial e musai să trecem la comun umbrele și garajele. plus micile noastre fleacuri. turtles are dangerous.
m-am spălat îndelung. aș fi vrut să-mi dau pielea jos poate așa mirosul o să dispară. am dormit greu. am visat că o haită de cîini te atacase în dreptul spitalului vechi și eu i-am gonit.
din ieri n-au rămas prea multe. doar un halat cu glugă o după-amiază formolizată și gîndul că între coapsele tale mi-am găsit liniștea.