Pe 25 martie, la Muzeul de Istorie din Constanța( Piața Ovidiu) ora 13:00,va avea loc lansarea volumului Tablele împărțirii, semnat Valeriu Dg. Barbu. Autorul împreună cu editorul acestui volum vă așteaptă cu drag.

Din prefața volumului:

Cuvânt datornic poetului

„eu mereu am ajuns deja la destinație” (Derrida, Entretiens…, p. 314). „Rostirea în stare pură este Poemul”
Este atâta suflet în sufletul unui poet încât devine penibil să vorbești despre poezia lui. Poeții îs cei mai mari filosofi, spunea Heidegger. A vorbi despre poet, zicea olteanul Arghezi, este ca și cum ai striga intr-o peșteră goală. Să scriu despre poezia lui Valeriu DG Barbu?
Oricât de important m-aș crede, nu am căderea să o fac: poezia vorbește singură despre ea și cititorul este cel mai bun critic.
Cel mai mare poet pe care l-am cunoscut avea patru ani și făcea o afirmație superbă, repetând – fără să știe – o întreagă istorie a poeziei:“Roșu, galben, verde-albastru/ Baba Cloanța, Cotoroanța”
Nichita spunea, repetând o poveste argheziană, “Arghezi s-a uitat în ochii lui Eminescu, eu m-am uitat în ochii lui Arghezi. Deci eu m-am uitat în ochii lui Eminescu.”
Nichita mi-a dat, cu mâna lui, un premiu al Uniunii Scriitorilor pentru poezie și a treabuit să mă uit în ochii lui Nichita Stănescu.
Am privilegiu de a edita și cel de al patrulea VOLUM DE POEZIE al lui Valeriu DG Barbu și – vrând, ne-vrând – el a trebuit să mă privească în ochi.
Aceasta înseamnă continuitate.
Îi doresc lui Valeriu Barbu să o ducă mai departe.
Pentru că Poezia nu a început cu noi.
EA a început de la primul cuvânt rostit de Dumnezeu și are să se termine când Dumnezeul Poeților are să dorească asta.
Și poate nici atunci! (Constantin Lămureanu)


Fac completarea și cu ceva din Postfață, trimisă chiar de domnul Lămureanu:

Nu imaginam acestui, al patrulea volum al lui Valeriu, o postfață. A fost dorința lui, tehnoredactarea lui și eu, orgolios fiind am hotărât să o fac. Mi-s atât de orgolios încât mă cred modest.
Poeții îs persoane ireproșabile: atât de ireproșabile încât sunt de nevăzut pe stradă. Îmbracă aceelași haine ponosite și aceiași pantofi trecuți prin vremuri pe care și noi îi purtăm, iubesc ca fiecare dintre cei ce trec pe lângă ei, mănâncă aceeași mâncare pe care noi toți o mâncăm, beau aceleași băuturi ieftine, suferă ca fiecare, se întâmplă sa suduie și – de cele mai multe ori – să ierte pe cei ce merită să fie suduiți. “Frunze de varză alungate de vânt pe trotuar.”
Dar, cei ce trec pe lângă ei, nu știu că Poeții îs drumul lor către Dumnezeire, mâna ce li se întinde de a ajunge la Înger, “Îngeri fără scară”, spunea George Þărnea.
Nu există răsplată pentru Poet. Nichita îi spunea unui mare actor: “Bătrâne, tu vei fii mare actor toată viața, EU voi fi mare Poet toată moartea!”
Are, Valeriu, George Þărnea un sonet superb, în care spune:

E mai de preț o ceapă degerată
Și-un gunoier e mai de preț decât
Poetul dus cu funia de gât
Spre eșafod, erată de erată

Răsplata Poetului stă în nemurirea lui.
Þi-o doresc. (Tel Lămureanu)