agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-03-20 | [This text should be read in romana] | Submited by Jack Spiner
Nimeni nu-È™i mai putea aduce aminte când începuse tribul lunga lui călătorie. Þara uriaÈ™elor pășuni, care le fusese cel dintâi cămin, era doar un vis pe jumătate uitat. Timp de mai mulÈ›i ani, Shann È™i oamenii lui străbătuseră un tărâm presărat cu dealuri scunde È™i laÂcuri scânteietoare, iar acum, înaintea lor se înălÈ›au munÈ›ii. ÃŽn vara aceea, trebuiau să-i traverseze, îndreptându-se către meleagurile sudice. Nu aveau vreme de pierdut. Teroarea albă care venise dinÂspre poli, măcinând continentele în pulbere È™i înghețând aerul, se afla pe urmele lor, la mai puÈ›in de o zi de mers.
Shann se întreba dacă gheÈ›arii erau în stare să urce munÈ›ii din față È™i, în adâncul inimii, încerca să-È™i menÈ›ină o scânteie de speranță. MunÈ›ii se puteau dovedi o barieră în faÈ›a căreia să cedeze până È™i gheaÈ›a nemiloasă. ÃŽn È›inuturile sudice, despre care vorbeau legendele, oamenii săi puteau afla, în cele din urmă, un adăpost. Le trebuiră multe săptămâni ca să găsească o strâmtoare prin care să poată trece, atât tribul cât È™i animalele. Pe la mijlocul verii, poposiră într-o vale izolată, unde aerul era rarefiat, iar stelele scânÂteiau mai strălucitor ca oriunde. Vara se apropia de sfârÈ™it când Shann își luă cei doi fii È™i plecă să exploreze drumul. Se cățărară timp de trei zile, nopÈ›ile dormind aÈ™a cum puteau, pe stâncile îngheÂÈ›ate, iar în cea de-a patra dimineață, înaintea lor nu se mai afla decât o piramidă de bolovani, adunaÈ›i cu veacuri în urmă de alÈ›i călători. Mergând către îngrămădirea de stânci, Shann simÈ›i cum tremuÂra, însă nu din cauza frigului. Fiii săi rămăseseră pe loc. Nimeni nu vorbea, deoarece prea multe erau în joc. Peste puÈ›in timp, aveau să afle dacă speranÈ›ele le fuseseră înÈ™elate. Spre est È™i vest, pereÈ›ii stâncoÈ™i se curbau, îmbrățișând È›inutul de dedesubt. Jos, se întindeau kilometri nesfârÈ™iÈ›i de câmpii unduiÂtoare, străbătute de un fluviu uriaÈ™. Erau un pământ fertil, unde triÂbul își putea cultiva recoltele, È™tiind că nu va mai trebui să le abandoneze înainte de cules. Shann își îndreptă apoi privirea către sud È™i văzu amurgul tuturor speranÈ›elor sale. Acolo, la marginea orizontului, sclipea lumina ucigașă pe care o zărise de atâtea ori în nord ― scânteierea gheÈ›arilor. Nu mai exista un drum înainte. ÃŽn toÈ›i aceÈ™ti ani de fugă din faÈ›a gheÈ›urilor nordice, gheÈ›arii din sud avansaseră, venindu-le în înÂtâmpinare. ÃŽn curând, aveau să fie striviÈ›i între pereÈ›ii miÈ™cători... GheÈ›arii sudici nu atinseră munÈ›ii decât peste o generaÈ›ie. ÃŽn acea ultimă vară, fiii lui Shann transportară comorile sacre ale tribului sus, la piramida singuratică ce domina înălÈ›imile. GheaÈ›a care scliÂpise cândva la orizont se găsea acum aproape la picioarele lor. Până la primăvară, avea să se spargă de flancurile munÈ›ilor. Nimeni nu înÈ›elegea comorile. Proveneau dintr-un trecut mult prea îndepărtat ca să poată fi pricepute de orice om în viață. Originea lor se pierdea în ceÈ›urile ce învăluiau Era de Aur, dar cum anume ajunÂseseră în posesia acestui trib nomad nimeni nu-È™i mai putea aduce aminte. Era povestea unei civilizaÈ›ii care dispăruse fără urme. Cândva, toate aceste vestigii jalnice fuseseră preÈ›uite pentru anuÂmite motive, însă între timp deveniseră sacre, deÈ™i înÈ›elesul le pieriÂse demult. Tipăriturile din cărÈ›ile vechi se È™terseseră cu secole în urmă È™i, deÈ™i existau paragrafe încă vizibile, nu mai era nimeni care să le citească. Trecuseră multe generaÈ›ii de când cineva nu mai avuÂsese nevoie de un tabel de logaritmi cu È™apte zecimale, de un atlas al lumii, sau de înregistrarea Simfoniei a Șaptea a lui Sibelius, apăruÂtă, după cum se menÈ›iona pe copertă, sub îngrijirea lui H. K. Chu È™i fiii, în oraÈ™ul Pekin, în 2371 d.Hr. CărÈ›ile au fost puse cu grijă în cripta săpată special pentru ele. Alături de ele, a fost lăsată È™i o colecÈ›ie deconcertantă de fragmenÂte: monede de aur È™i platină, o lentilă spartă de la un aparat de fotografiat, un ceas, un tub de neon, un microfon, o lamă de la o maÈ™ină de ras electrică, câteva lămpi de radio ― rămășiÈ›e eÈ™uate pe plaja istoriei atunci când valul uriaÈ™ al civilizaÈ›iei dispăruse pentru totdeauna. Comorile au fost depozitate cu grijă în lăcaÈ™ul lor. Au urmat apoi alte trei relicve, cele mai preÈ›ioase, deoarece erau È™i cel mai puÈ›in înÈ›elese. Prima era o bucată de metal având o formă ciuÂdată, a cărei culoare fusese produsă în mod evident de o temperaÂtură foarte ridicată. ÃŽntr-un fel, era cea mai patetică dintre toate rămășiÈ›ele trecutului, căci povestea despre cea mai însemnată reaÂlizare a Omului È™i despre viitorul pe care l-ar fi putut cunoaÈ™te acesÂta. Postamentul de mahon pe care era montată purta o plăcuță de argint cu inscripÈ›ia: "Aprinzătorul auxiliar de la motorul tribord Nava Luceafărul Pământ ― Lună 1985 d.Hr." Urma un alt miracol al È™tiinÈ›ei vechi: un glob transparent din plasÂtic, având încrustate pe el câteva piese metalice cu forme ciudate, în centru, exista o capsulă minusculă de element radioactiv sintetic, înconjurată de ecrane convertoare ce-i coborau cu mult spectrul radioactiv. Atât timp cât materialul rămânea activ, globul funcÈ›iona ca transmițător radio, emițând în toate direcÈ›iile. Se construiseră puÈ›ine asemenea globuri. IniÈ›ial, fuseseră proiectate ca balize perÂmanente pentru marcarea orbitelor asteroizilor. Dar Omul nu mai apucase să ajungă la asteroizi. Ultimul obiect era o cutie plată È™i circulară, sigilată, care zdrănÂgănea atunci când era scuturată. Magii tribului preziseseră că luÂmea se va sfârÈ™i dacă se va deschide cutia. Nimeni însă nu È™tia că ea conÈ›inea una dintre marile opere de artă realizate în urmă cu o mie de ani. Treaba fusese terminată. Cei doi bărbaÈ›i astupară cripta cu boloÂvani È™i începură să coboare încet panta. Chiar È™i în ultima clipă, Omul se gândea la viitor È™i încerca să păstreze ceva pentru posteritate. *** ÃŽn iarna aceea, valurile uriaÈ™e de gheață dădură primul asalt asuÂpra munÈ›ilor, atacând dinspre nord È™i sud. Dealurile de la poale fură depășite È™i gheÈ›arii le transformară în pulbere. MunÈ›ii rămaseră însă neclintiÈ›i, astfel încât, la sosirea verii, gheaÈ›a fu nevoită să se retraÂgă puÈ›in. ÃŽn felul acesta, iarnă după iarnă, bătălia continuă, urletul avalanÈ™elor, scrâșnetul stâncilor È™i exploziile gheÈ›ii sfărâmate umÂplând văzduhul. Nici unul din războaiele purtate de Om nu fusese mai fioros ca acesta È™i nici una din bătăliile sale nu cuprinsese înÂtreaga planetă, ca acum. ÃŽn cele din urmă, valurile de gheață înceÂpură să cedeze È™i să lunece la poalele munÈ›ilor pe care nu izbutiseră să-i înfrângă, deÈ™i văile È™i trecătorile se aflau încă în strânsoarea lor fermă. Se decretase remiză. GheÈ›arii își găsiseră un adversar pe măsură. ÃŽnfrângerea lor venea însă prea târziu ca să-i mai fie de folos Omului. Astfel, secolele trecură È™i apoi se întâmplă ceva care trebuie să se petreacă, măcar o dată, în istoria fiecărei lumi din Univers, indiÂferent cât de îndepărtată È™i izolată ar fi ea... Nava de pe Venus sosi cu cinci mii de ani prea târziu, dar echiÂpajul ei nu È™tia lucrul acesta. ÃŽncă de la distanÈ›a milioanelor de kiloÂmetri, telescoapele zăriseră uriaÈ™ul linÈ›oliu de gheață care transforma Pământul în cel mai strălucitor corp ceresc, după Soare. Din loc în loc, giganticul giulgiu era pătat de puncte negre, ce dezvăluiau prezenÈ›a munÈ›ilor aproape îngropaÈ›i. Asta era tot. Oceanele, câmpiÂile È™i pădurile, deÈ™erturile È™i lacurile ― tot ceea ce fusese cândva lumea Omului ― erau acum îngropate sub gheață, poate pentru vecie. Nava se apropie de Pământ È™i se stabili pe o orbită la mai puÈ›in de o mie cinci sute de kilometri depărtare. Vreme de cinci zile, ocoli planeta, filmând tot ceea ce mai rămăsese de văzut, È™i peste o sută de instrumente strânseră informaÈ›ii care aveau să furnizeze saÂvanÈ›ilor venusieni material pentru mulÈ›i ani de muncă. Nu se preveÂdea nici o aterizare. Aparent, nu existau motive pentru aÈ™a ceva. Dar, în cea de-a È™asea zi, lucrurile se schimbară. Un monitor panoÂramic amplificat la maximum detecta radiaÈ›ia pâlpâitoare a balizei. Timp de secole, ea își trimisese semnalele, cu tot mai puÈ›ină puteÂre, pe măsură ce inima radioactivă slăbea. Monitorul se fixă pe frecvenÈ›a de emisie È™i în cabina de comandă începu să zbârnâie o sonerie. PuÈ›in mai târziu, nava se desprinse de pe orbită È™i porni să coboare spre Pământ, către un lanÈ› muntos ce se ridica, mândru încă, deasupra gheÈ›urilor È™i către o piramidă din stânci cenuÈ™ii pe care timpul n-o biruise. *** Discul uriaÈ™ al soarelui ardea nemilos pe un cer care nu mai era învăluit în ceÈ›uri, deoarece norii ce acoperiseră cândva Venusul disÂpăruseră demult. ForÈ›a necunoscută ce schimbase radiaÈ›ia soarelui ucisese o civilizaÈ›ie, dar dăduse naÈ™tere alteia. Cu mai puÈ›in de cinci mii de ani în urmă, locuitorii pe jumătate sălbatici ai Venusului văzuseră pentru întâia dată soarele È™i stelele. Ca È™i pe Pământ, È™tiinÈ›a începuse cu astronomia, iar pe planeta caldă È™i bogată pe care omul nu o văzuse niciodată progresul fusese extraordinar de rapid. Poate că venusienii fuseseră norocoÈ™i. Ei nu cunoscuseră nicioÂdată Evul Mediu, care înlănÈ›uise Omul timp de o mie de ani. Ei nu făcuseră ocolul lung prin chimie È™i mecanică, ci ajunseseră direct la legile fundamentale ale fizicii atomice. ÃŽn acelaÈ™i interval de timp în care Omul progresase de la piramide la nava cosmică, venusienii trecuseră de la descoperirea agriculturii la antigravitaÈ›ie: secretul fundamental pe care Omul nu-l aflase niciodată. Oceanul cald care adăpostea încă majoritatea vieÈ›ii tinere de pe planetă își rostogolea valurile leneÈ™e pe țărm. Continentul era atât de recent încât nisipul de pe plajă era aspru È™i zgrunÈ›uros. Apele nu avuseseră suficient timp să-l macine. SavanÈ›ii stăteau pe jumătate imersaÈ›i, frumoasele lor corpuri reptiliene strălucind sub razele soaÂrelui. Cele mai inteligente minÈ›i de pe Venus se adunaseră pe țărmul acela, venind de pe toate insulele planetei. Nu È™tiau ce urmau să audă; aflaseră doar că avea să fie vorba despre a Treia Planetă È™i despre rasa misterioasă care o populase înainte de venirea gheÈ›urilor. Istoricul se găsea pe țărm, deoarece instrumentele pe care urma să le folosească trebuiau ferite de apă. Lângă el, se afla un aparat mare ce atrăsese de la început privirile curioase ale colegilor săi. ÃŽn mod vădit, era ceva în legătură cu optica, pentru că din el ieÈ™ea un sistem de lentile îndreptat spre un ecran din material alb, situat la zece metri depărtare. Istoricul începu să vorbească. Recapitulă pe scurt puÈ›inele date descoperite în legătură cu a Treia Planetă È™i locuitorii ei. Aminti secolele de căutări infructuoase în speranÈ›a descifrării unui singur cuvânt din scrierea pământeană. Planeta fusese locuită de o rasă cu imense capacități tehnice. Cel puÈ›in aÈ™a se părea, după cele câteva piese descoperite în cripta de pe munte. ― Nu È™tim încă de ce a pierit o civilizaÈ›ie atât de avansată, comenÂtă el. Cu siguranță, avea suficiente cunoÈ™tinÈ›e ca să supravieÈ›uiască unei epoci glaciare. Trebuie să fi existat un alt factor, necunoscut nouă. Poate că vina a purtat-o o molimă, sau degenerarea rasială. S-a sugerat chiar că conflictele tribale, specifice rasei noastre în preistorie, ar fi continuat pe cea de-a Treia Planetă chiar È™i după apariÈ›ia tehnologiei. Unii filozofi susÈ›in că progresul È™tiinÈ›ific nu imÂplică în mod necesar un grad înalt de civilizaÈ›ie È™i că, teoretic, este posibilă existenÈ›a războaielor în sânul unei societăți care deÈ›ine tehÂnica zborului È™i a transmisiilor la mare distanță. O asemenea teorie este străină modului nostru de gândire, însă trebuie să admitem că o astfel de ipoteză ar fi posibilă. ÃŽn tot cazul, ea ar explica pieirea rasei respective. S-a presupus dintotdeauna că nu vom afla nimic despre forma È™i aspectul fizic al fiinÈ›elor care au trăit pe a Treia Planetă. Sute de ani, artiÈ™tii noÈ™tri au descris scene din trecutul lumii moarte, populând-o cu tot felul de creaturi fantastice. Majoritatea acestor făpturi ne semăÂnau, în mai mare sau mai mică măsură, deÈ™i s-a subliniat adesea faptul că, dacă noi suntem reptile, nu înseamnă că orice formă de viață inteligentă trebuie să fie reptiliană. CunoaÈ™tem acum răspunÂsul la una dintre cele mai enigmatice probleme ale istoriei. ÃŽn sfârÈ™it, după cinci sute de ani de cercetări, am descoperit forma È™i natura vieÈ›ii de pe a Treia Planetă. Dinspre grupul de savanÈ›i se auzi un murmur de uimire. Câțiva fură atât de surprinÈ™i încât dispărură pentru scurt timp în adâncul oceanului, aÈ™a cum făceau toÈ›i venusienii în momentele de încordaÂre. Istoricul aÈ™teptă până când colegii săi reveniră în elementul pe care îl dispreÈ›uiau. El însuÈ™i se simÈ›ea destul de bine numai graÈ›ie sprayurilor minuscule ce-i stropeau întruna corpul. Cu ajutorul lor, putea rezista multe ore pe țărm, fără a fi nevoit să se reîntoarcă mereu în ocean. ÃŽncet, încet, freamătul se potoli È™i Istoricul continuă: ― Unul dintre cele mai ciudate obiecte descoperite pe a Treia Planetă a fost un container plat din metal, conÈ›inând o bandă foarte lungă din material plastic transparent, perforat pe margini È™i strâns încolăcit. La prima vedere, banda transparentă părea lipsită de caÂracteristici, dar o examinare cu noul microscop subelectronic a doÂvedit contrariul. Pe suprafaÈ›a materialului, invizibile ochilor noÈ™tri, însă foarte clare sub o anumită radiaÈ›ie, se găsesc mii de imagini micuÈ›e, despre care se presupune că au fost imprimate prin mijloaÂce chimice. Aparent, ele constituie o înregistrare a vieÈ›ii aÈ™a cum se prezenta ea pe a Treia Planetă la apogeul civilizaÈ›iei. Imaginile nu sunt indeÂpendente. Cele consecutive sunt aproape identice, diferind doar prin câte un detaliu. Scopul unei astfel de înregistrări este evident. ProÂiectarea imaginilor într-o succesiune rapidă oferă iluzia miÈ™cării conÂtinue. Am construit o maÈ™ină care poate face acest lucru È™i am adus o copie a respectivelor imagini. Scenele pe care le veÈ›i urmări în curând ne duc înapoi cu mii de ani, în zilele de glorie ale planetei surori. Ele arată o civilizaÈ›ie comÂplexă, ale cărei nenumărate activități le putem înÈ›elege cu greu. ViaÈ›a părea să fi fost extrem de violentă È™i energică, iar multe dintre lucruÂrile pe care le veÈ›i vedea sunt chiar stupefiante. Este clar acum că a Treia Planetă a fost locuită de un număr de specii diferite, dintre care nici una nu era reptiliană. Este o lovitură la adresa mândriei noastre, însă concluzia e absolut clară. Tipul dominant pare să fi fost un biped cu două braÈ›e. Acesta umbla în poziÈ›ie verticală È™i își acoperea corpul cu un material flexibil, probaÂbil pentru a se proteja împotriva frigului, deoarece înainte de perioaÂda glaciară planeta lor avea o temperatură mult mai scăzută decât cea a lumii noastre. Nu o să vă mai supun însă răbdarea la încercaÂre. VeÈ›i vedea acum înregistrarea despre care vorbeam. O lumină strălucitoare țâșni din proiector. Se auzi un zbârnâit uÈ™or È™i pe ecran apărură sute de fiinÈ›e ciudate, miÈ™cându-se înainte È™i înapoi, oarecum sacadat. Imaginea se mări, cuprinzând una dinÂtre ele, È™i savanÈ›ii putură să vadă că descrierea Istoricului fusese corectă. Creatura avea doi ochi destul de apropiaÈ›i, dar celelalte amănunte faciale erau neclare. ÃŽn partea inferioară a capului se găsea un orificiu care se deschidea È™i se închidea mereu. Probabil că avea un rol respirator. SavanÈ›ii urmăriră fascinaÈ›i cum fiinÈ›a ciudată intra într-o serie de aventuri uluitoare. Avu loc, de exemplu, un conflict extraordinar de violent cu o altă ființă, puÈ›in diferită. Părea absolut sigur că ambele aveau să fie ucise, dar, când totul luă sfârÈ™it, nici una dintre ele nu părea rănită. Urmă apoi o goană nebună într-un vehicul mecanic cu patru roÈ›i, capabil de performanÈ›e extraordinare. Călătoria se termină într-un oraÈ™ supraaglomerat, împânzit cu alte maÈ™inării ce se miÈ™cau în toate direcÈ›iile, la viteze ce îți tăiau răsuflarea. Nimeni nu fu surÂprins când două dintre maÈ™ini se ciocniră, cu rezultate dezastruoase. ÃŽn continuare, evenimentele se complicară È™i mai mult. Devenea acum evident că aveau să fie necesari mulÈ›i ani de cercetări pentru analiza È™i înÈ›elegerea tuturor acÈ›iunilor. De asemenea, se părea că înregistrarea era o operă de artă mai degrabă stilizată, decât o reÂproducere exactă a vieÈ›ii aÈ™a cum fusese ea pe a Treia Planetă. Când succesiunea de imagini luă sfârÈ™it, majoritatea savanÈ›ilor rămaseră complet năuciÈ›i. Finalul fusese un vălmășag de miÈ™cări, în care personajul principal era implicat într-o catastrofă formidabiÂlă, dar de neînÈ›eles. Imaginea se reduse la un cerc, focalizat pe capul fiinÈ›ei. Cadrul final era o imagine mărită a chipului acesteia, exprimând în mod vădit o emoÈ›ie puternică, totuÈ™i, nimeni nu putea ghici dacă era vorba de furie, mânie, resemnare, sfidare sau alt sentiment. Imaginile dispărură. Pe ecran, apărură pentru câteva momente niÈ™te litere, apoi totul se termină. Timp de mai multe minute, domni o liniÈ™te deplină, exceptând clipocitul valurilor. SavanÈ›ii erau prea năuciÈ›i ca să poată vorbi. ÃŽnÂtrezărirea civilizaÈ›iei pământene avusese un efect zguduitor asupra minÈ›ilor lor. ÃŽntr-un târziu, începură să discute, în grupuri restrânse, iniÈ›ial în È™oaptă, apoi din ce în ce mai tare, pe măsură ce implicaÈ›iile celor văzute se clarificau. ÃŽn cele din urmă, Istoricul le solicită atenÈ›ia: ― Punem acum la punct, rosti el, un vast program de cercetare care să extragă din această înregistrare toate informaÈ›iile posibile. Se fac mii de copii, pentru a fi distribuite tuturor savanÈ›ilor. Cred că vă daÈ›i seama de problemele ce se ridică. Psihologii, în special, vor avea în faÈ›a lor o sarcină uriașă. Nu mă îndoiesc însă de reuÈ™ita noastră. Cine poate È™ti câte lucruri nu vom fi învățat, peste o geneÂraÈ›ie, de la această minunată rasă? înainte de a ne despărÈ›i, să-i mai privim o dată pe fraÈ›ii noÈ™tri îndepărtaÈ›i, ale căror cunoÈ™tinÈ›e s-ar fi putut să le depășească pe ale noastre, dar de la care ne-au rămas atât de puÈ›ine urme. Pe ecran, reapăru ultima imagine, nemiÈ™cată de data aceasta, deoarece proiectorul fusese oprit. SavanÈ›ii priviră cu veneraÈ›ie chiÂpul încremenit din trecut, în vreme ce, la rândul lui, micul biped îi scruta cu expresia sa caracteristică de irascibilitate. Pentru restul Timpului, el avea să simbolizeze rasa umană. PsihoÂlogii de pe Venus urmau să-i analizeze acÈ›iunile È™i să-i urmărească fiecare miÈ™care, până ce aveau s-o poată reconstitui în minte. Mii de cărÈ›i aveau să se scrie despre el. Teorii complicate aveau să încerce să-i explice comportamentul. Dar toată munca aceea, toate cercetările urmau să fie zadarnice. Poate că faÈ›a mândră È™i singuratică de pe ecran rânjea sardonic către savanÈ›ii care își începeau uriaÈ™ele lor cercetări neîncununate de succes. Secretul său urma să dăinuie până la sfârÈ™itul UniverÂsului, căci nimeni nu avea să mai poată citi vreodată limba moartă a Pământului. Ultimele cuvinte aveau să apară de milioane de ori pe ecran, fără ca înÈ›elesul lor să poată fi măcar ghicit: "O producÈ›ie Walt Disney". |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy