agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-05-01 | [This text should be read in romana] |
A fost odată de demult, în trecutul îndepărtat, cu mulți, foarte mulți ani în urmă, când vinul curgea în pocale de băga mesenii pe sub mese și popoarele treceau încă prin foc și sabie. Când calul era singurul mijloc de transport și-l călăuzea pe om peste tot. Unde lumea se împărțea în regate și fiecare împărăție avea stăpânul său.
Era un împărat puternic și recunoscut pentru îndemânarea sa, un mare războinic ce-și apăra cu vrednicie ținuturile de vrăjmași fără să dea niciodată înapoi, nici de la cea mai încrâncenată luptă. Își iubea mult poporul și poporul îl iubea pe el pentru că nu se mai găsise până atunci asemenea ființă nobilă atât de darnică, de bună cu toți și viteaz până la culme. Numele său era Rudy, un nume ce avea să rămână scris în istorie. Acest împărat se căsătorise acum zece ani cu o prințesă de spiță nobilă de peste mări și țări pe nume Karmina. Erau fericiți împreună, dar fericirea dura puțin; datoria-l chema mereu la luptă, unde el nu lipsea niciodată. Dar timpul trecea în fugă și apăsa din ce în ce mai greu pe umerii săi. Venise o vreme când toți războinicii obosiseră de atâtea bătălii și liniștea se lăsase pentru un timp bun la palat. Se bucurau cu toții și sărbătoreau aproape în fiecare zi, cântând și dansând cu veselie. Dar cel mai fericit era împăratul, prințesa trebuia să nască. Ce bucurie mare era pe capul lui se plimba mereu cu ea în imensa grădină împărătească plină cu flori, care mai de care mai frumose ce împânzeau mireasma dulce răcoroasă a dimineții. Se așezau pe bancă din când în când, de obosea și-i mângâia pântecul ce lăsa din ce în ce mai mai mult greutatea să se simtă. Își dorea să aibă un fiu să-i urmeze pașii mai departe să fie curajos și voinic ca tatăl său. Visa frumos, poate mult prea mult ca să fie adevărat. Dar n-a fost să fie așa, Dumnezeu i-a dat o fată. Mare i-a fost mâhnirea când a aflat de n-a mai ieșit o săptămână din casă. Dar cum treceau zilele una câte una așa i-a trecut și lui supărarea. Fetei i-au pus numele Helene și era frumoasă, foarte frumoasă, semăna perfect cu tatăl său; la soare te puteai uita dar la ea ba. Dar împăratul nu s-a lăsat pradă așteptării, încă mai credea în visul său. În urma lui Helene a mai venit pe lume o fată pe care au botezat-o Matilda și care semăna mai mult cu mama sa. Împăratul a fost și mai supărat de această dată de n-a mai ieșit afară din casă două săptămâni, nu mai vroia nici să mai mănânce nici să bea. Dar cu timpul i-a trecut și de data asta că nu avea încotro. Se auzeau deja prin iscoade mișcări de trupe, începeau pregătirile și așa avea să se pregătească și el. Între timp prințesa trebuia să nască iar, dar el nu mai era așa încântat, parcă-și pierduse orice speranță. Minunea a făcut ca să fie băiat, chiar în momentul când nu se mai aștepta nimeni. A fost mare sărbătoare la palat, toată lumea era bucuroasă, dar cel mai fericit a fost împăratul. A dat băutură și mâncare la toți că avea de unde, fuseseră recolte frumoase anul acela și muncitorii erau mai mulți că doar cine nu lupta trebuia să ajute la celelate treburi gospodărești. L-au numit Rudolf ca pe bunicul lui, care a fost un rege erou, dându-și viața pentru poporul său într-o mare bătălie. Odată cu Rudolf se născuse și băiatul unei doici pe nume Solomon, doică ce urma să aibă grijă de el mai târziu. Timpurile s-au schimbat repede și împăratul n-a mai stat prea mult timp pe-acasă, îl chema datoria așa că sosise momentul să-și ia rămas bun de la familie. Încălecând pe roibul său frumos, gătit de luptă, cu armură din cap până-n picioare, își luă feciorul pe cal și îl plimbă până la poarta cetății. Aici il ridică în sus, deasupra capului spunând: - Luptăm pentru viitorul nostru, pentru viitorul acestui popor. Și mulțimea îl aclamă, strigând-ui toți în cor: - Uraaa, uraaa, uraaa! Plecară dar și-n urma lor rămânea doar o dâră de praf, ce devenea punct, ca apoi să dispară fără urmă. Copiii creșteau și se schimbau odată cu timpul ce se scurgea în grabă. Și uite-așa Rudolf își petrecea tot timpul său împreună cu Solomon, deveniseră foarte buni prieteni, se iubeau aproape ca frații. Dar pe când Solomon se bătea cu ceilalți băieți cu săbii de lemn, Rudolf desena doar cu ea în praf, nu de alta însă nu-i plăcea să se bată. El iubea pictura, cultura, iubea poeziile și arta frumoasă. Îi plăcea foarte mult cartea și îi mulțumea chiar și pe cei mai exigenți profesori. Cunoștea toate științele de pe atunci, știa chiar să citească în stele. Mama lui era mulțumită de el, dar împăratul avea un fel mâhnire în suflet. A încercat în mai multe rânduri, dar fără nici un rezultat; lui îi plăcea să scrie, să citească și să deseneze. Îl învățase toate artele luptei, dar el nu vroia să le folosească, îndrăgea armele sale. În tot acest timp Solomon deveni un mare luptător, nu era nimeni mai bun ca el, mai priceput și curajos în tot regatul. Și uite că așa fiul doicii începuse să participe deja la lupte. Cu priceperea sa i-a uimit în scurt timp pe toți, ajungând să-l salveze însuși pe rege într-o bătălie. Asfel devenise mâna dreaptă a regelui, mai mare peste toate oștile sale. A venit o vreme când împăratul începuse să piardă teren și simțea că încet, încet mai târziu îl vor lăsa și puterile. Se gândea mereu la fiul său care nu vroia să lupte. Fetele sale între timp se măritaseră în alte regate ca și mama lor, peste mări și țări, departe. Într-o bună zi fiul văzând cât de mâhnit e tatăl său, îl rugă să-l ia la bătălie, rugăminte la care tatăl său îi răspunse întrebător într-un râs sec. - Ce să faci să te lupți cu penele tale? A fost greu să-l facă să înțeleagă pe rege, nu vroia nici în ruptul capului. A trebuit să se roage și prințesa de el ca să-l ia, zicându-i că o să stea undeva mai departe de bătălie. S-a hotărât într-un timp, doar cu o condiție să-l lase și pe Solomon cu el și o mică parte din armată. Zis și făcut, petrecură împreună mai multe războaie în această ipostază. Și după fiecare luptă prințul Rudolf se întorcea mereu cu cât mai multe tablouri de la locul respectiv. Își făcuse o adevărată colecție, dar o ținea ascuns undeva unde nu știa nimeni de ele. Dar împăratul îmbătrânise și simțea cum îl lasă puterile pierzând din ce în ce cât mai mulți oameni, fusese chiar învins la câteva bătălii, dar războiul nu se terminase încă, era chiar foarte aproape de mijlocul desfășurării. În urma rănii din ultima bătălie, trebuia să renunțe, se simțea lipsa lui Solomon, iar dușmanii erau din ce în ce mai puternici. Era așa de gravă, că nu mai putea nici să călărească, așa că sosise momentul să încredințeze totul fiului său, chiar dacă erau câteva remușcări de conștiință, dar n-avea încotr-o trebuia s-o facă. În ziua cu pricina îl chemă în fața marii mulțimi, prezentându-l ca pe un nou împărat. Toți știau povestea lui și de aceea nu prea erau încântați, din contră le era teamă să nu se piardă totul pe mâna unui nepriceput al războiului. Dar nu a fost să fie așa și prințul câștigă bătălie cu bătălie devenind cel mai de temut în acele ținuturi. Regele se bucura, dar în acelaș timp avea o nedumerire așa că într-o bună zi îl întrebă pe fiul său cum de reușește că din câte știa nu-i plăcea lupta, el iubea pictura, scrisul și cartea, iubea poeziile și arta frumoasă. Drept răspuns prințul îl luă de mână și-l duse în camera secretă, unde mare îi fu mirarea regelui văzând o adevărată colecție de tablouri cu tot felul de schițe de bătălie și mari proiecte însemnate. - Vezi tată, îi răspunse prințul, când mergeam cu tine la bătălie îți vedeam toate greșelile, dar nu puteam să-ți zic nimic, deoarece aveai o impresie proastă despre mine, acum n-am făcut nimic altceva, le-am corectat. - Nu contează dacă ai pană sau sabie, spuse tot el, important e să știi să le folosești bine! Regele îi mulțumi și-l rugă să-l ierte dacă a fost cumva prea crud. La care prințul îi răspunse că nu trebuie să-i ceară iertare, e de-ajuns că la-nțeles. Dar cu timpul s-au terminat și războaiele și prințul a avut parte de mulți, foarte mulți ani liniștiți în care scrise minunate poezii de pace. Dacă veți auzi vreodată de o poezie frumoasă scrisă de el citiți-o va merita! Și chiar dacă nu-i scrisă de el poezia, oricum, ea va fi întotdeauna frumoasă. Și uite-așa m-am urcat în șa și v-am spus povestea mea. Sper să vă placă! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy