Constatam la un moment dat că omul, este, alături de Divinitate, singura ființă care creează. Sigur, folosind o ștachetă selectivă sub care nu intră spre exemplu cuibul făcut de păsări. Ori digurile făcute de castori, ori cine știe câte mici astfel de creații individuale or mai fi făcute de conlocuitorii planetei noastre.
Mă refeream în acest caz la creațiile rezultate în urma unui proces al judecății logice, creații realizate în mod conștient, ca reacțiuni la acțiunile generate de sistemul în care trăim. Creații care sunt realizate nu doar pentru individul care le-a creat ci pentru folosul întregului sistem de care vorbeam. Creații transmise generațiilor următoare.
*
De asemenea, spuneam că, de undeva, cândva, niște unde ce purtau informații au pătruns în mintea animalelor bipede ce ne găseam la un anumit moment al existenței noastre și ne-au dat puterea înțelegerii și judecării lumii înconjurătoare, organizându-ne în același timp într-o societate.
Iar din momentul respectiv, alături de instrucțiunile din ADN și de cele ale instinctelor, existente în orice animal, a apărut și conștiința, ca o treaptă superioară ce urma.
Iar alături de cunoștințele ce se acumulau și conștiința ce le guverna, a apărut un nou tip de sarcină: de făcut!
Un scop, un țel, un drum de parcurs, o cale de urmat, un proiect ce se întinde înspre viitor. O construcție. Poate o piramidă, poate un Stonhenge, poate un desen din Nasca, o catedrală, o recoltă pentru anul viitor, sau poate un război de cucerire, ori o incursiune cu scop de jaf pe teritoriile pe care se vorbește o altă limbă...
Iar dacă vom căuta în spiritul aceste idei, vom găsi că nu suntem singuri pe planetă.
Furnicile spre exemplu, sunt de asemenea structurate cam după aceleași reguli. Și albinele, și viespiile și, într-un fel oarecum diferit, delfinii...
Întradevăr, față de populatiile de lei sau girafe, ori muște ori pesti, membrii unui mușuroi de termite, spre exemplu, sunt structurați tot într-o societate, din indivizi independenți dar care acționează în folosul comun. Și acest mușuroi, înainte de toate, face ceva!
În primul rând, sunt organizati pe o scară ierarhică clară, și cu atribuțiuni exacte: regină, trântor, lucrător, doici și soldati. Au un oraș construit după reguli inginerești, ferit de apa de ploaie ce-l poate inunda, ventilat și chiar climatizat; cu încăperi funcționale proiectate după diferitele cerințele ale traiului lor, cu program comun de muncă și de odihnă; organizează incursiuni peste alte mușuroaie cu care se razboiesc, pradă bunurile și chiar iau sclavi! Sclavi ce vor munci pentru restul zilelor în halele subterane unde cultivă specii de ciuperci ce le asigură hrana!
Luptătorii apără comunitatea lor fără a-și negocia propria-și viață, lucrătorii muncesc la adăpostul ostașilor pe care îi hrănesc, au grijă de regină, de ouălele și de noile generații de furnici ce vor ieși din ele. Curăță, mută, adună hrana și-și fac provizii, repară metropola, la o anumită specie de furnici africane, chiar capturează uriașul masculul solitar ce ține în el sămânța pentru cca 500000000 de urmași, îi taie aripile și îl duce reginei.
Fac toate aceste lucruri de necrezut, dar mai ales, comunică între ei. Pentru că ceea ce realizează, este planificat!
Toate după un program acceptat de toți indivizii. Și deși unele din speciile de furnici sunt chiar oarbe, se descurcă perfect. Transmit sarcini sau cer ajutor, lucrează în echipă .
Prin limbaj.
Chimic.
*
Noi oamenii, ne înțelegem tot prin limbaj. Limbajul oferit de cuvinte.
Întradevăr, prin această similitudine, furnicile se apropie foarte mult de noi, societatea umană, deși ca indivizi, noi ne apropiem foarte mult de maimuțe.
Și pentru că am amintit de maimuțe, știai că 1,24 procente ne despart genetic de maimuțe? Sau că între sângele gorilei și cel al omului nu este nici o diferență depistabilă în laborator? Ce vreau să spun prin asta? Că, maimuțele, deși sunt ca alcătuire genetică foarte apropiate de om, modul lor de organizare este egal cu zero absolut față de cel al furnicilor. În schimb, furnicile trăiesc într-o structură organizatorică similară cu cea a omului!
Furnicile, albinele sau viespiile, niște biete insecte, situate undeva între plante și animale! Mă refer doar la poziția ocupată pe scara evoluției.
Destul de ciudat, nu? Ce minune a naturii se întâmplă oare aici?
*

Revenind la mușuroiul nostru, poate cel mai important aspect este faptul că acesta acționează unitar, ca un singur individ! Dacă vei ataca vizuina unui animal, acesta se va apăra, atacându-te la rândul său. Dacă vei ataca mușuroiul furnicilor, acestea te vor ataca de asemenea, toate ca și una.
Animalul ce se apără, din primul caz, va folosi toate armele (gheare, colți, venin, etc), te va lovi cu labele sau picioarele, practic cu toate celulele corpului său.
Furnicile te vor ataca iarăși cu toate efectivele, indiferent de funcția lor în colonie, și vor încerca să te acopere pe întreg corpul.
Îmi imaginez acum, să spunem un om atacat de un urs în fața bârlogului său, și în paralel, un altul, atacat de un mușuroi de furnici. Și văd în ambele imagini, omul acoperit de furnici și omul acoperit de masivitatea ursului. Și ursul este prezent cu toate celulele sale, și furnicarul cu toate furnicile.
Și mă întreb: dacă furnicarul este ființa? Ființa ale cărei celule nu sunt lipite între ele și totul acoperit apoi de piele, cum suntem noi! Ființa ale cărei celule, specializate, sunt independente, nelegate între ele fizic! Legate însă prin comunicare. Prin limbaj!
Și mă întreb, mai departe, ce ar fi dacă omul este precum furnica și societatea formează ființa?
Și desigur, limbajul formează legătura...
*

Sigur că ți se va părea cel puțin forțată comparația dar și alte ființe ce au celule de structură (oasele), de forță (mușchii), de atac (gheare, cioc, ace, etc), de gândire (neuroni), de transport extern (picioare, aripi), de transport intern (celulele sanguine), de apărare internă ( celulele albe) și tot așa, vin în propria apărare cu toate acestea împreună! Ca și întreg mușuroiul!
Dacă în fața bârlogului unui urs vei fi atacat de ursoaica care își apără puii, în fața mușuroiului de furnici vei fi atacat de colonia furnicarului. Nu îți este frică de o furnică, dar colonia însă te înspăimântă! Nici de dinții ursoaicei, ori de ghearele ei, ca și simple celule. Dar împreună cu mușchii ce le dau puterea și de voința ce ține să te șfâșie, te îngrozesc
*

Trăim într-o lume atât de diversă, în care există chiar o specie de viermi în care masculul, extrem de mic, microscopic, trăiește în aparatul digestiv al femelei!
Ce ar fi dacă în aceeași lume bizară vedem greșit furnicile ca ființe independente în loc sa vedem întreg mușuroiul ca un fel de ființă unitară?
Și dacă, prin analogie, și omul, de când nu mai este doar animal biped, ci inteligent, ar trebui privit, poate, ca fiind o celulă individuală a unei ființe? Desigur, până una alta, denumită societate?
Furnica ar fi omul, iar furnicarul ar fi societatea umană...
Căci și omul se comportă ca o societate care, deși generații după generații se sting, se înnoiește mereu ducându-si spre mai departe țelul! Societatea. Organizarea. Funcțiile.
Precum și celulele din corp ce mor, altele noi venind și ocupându-le locul. Și omenirea are o elită ce guvernează și decid întocmai ca și celulele neuronilor, are sistem de informatii asigurat prin celulele sistemului nervos și simțuri, are ochi prin reporterii săi, are sistem medical de vindecare precum celulele albe și intreg sistemul de apărare al imunității, armate precum ghiarele și colții animalelor, se deplasează cu mașini, avioane precum animalele pe picioare, are lucrători precum are omul mâini, etc.
Ca și furnicile, atacă pentru dominație, ia prizonieri.
*

Și, foarte important, comunică! Comunică prin limbaj. Prin cuvinte.
Iar cuvintele, fiind diferite de la o limbă la alta, fac diferența între țări.
Asta ar putea însemna, mai departe, că de fapt omenirea nu este o singură ființă, ci un grup de mai multe ființe, diferențiate prin limbaj. Organizate în societăți diferite prin limbă, prin gradul de dezvoltare, prin tradiții.
Ființe care încă vânează cu arcul și ființe care zboară în cosmos; ființe care mănâncă cu furculița și ființe care mănâncă cu bețișoarele.
Societăți diferite, dar care, încă de pe vremea triburilor preistorice, tind să se unească, contopindu-și cunoștiințele și limbajul.


*

Și totul converge spre o societate unică, responsabilă...
Și dacă această societate unică și perfect responsabilă ar fi chiar Dumnezeu? Cel real, și nu cel închipuit de om. Ratiunea în procesul ei de evoluție. O societate ca o echipă perfectă, cu puteri uriașe conferite de rațiune!
Nu știu cum ar putea denumi o furnică sentimentul ce o leagă de celelalte ( cu care, împreună, formează o punte peste care trece apoi întreg mușuroiul) dar omul i-a spus iubire. Iubirea de aproape.




*
Ce reprezintă o singură termită? Dar o singura persoană umană? Nici una nici alta nu pot trăi singure începând de la naștere. Ci doar într-un sistem.
Furnicarul, este probabil, o ființă ale căror celule vii și independente sunt destinate să trăiască „legate” de legături chimice. Tot așa, probabil că și societatea umană este o ființă ai cărei indivizi sunt destinați să trăiască „legați” prin limbaj.
Indivizi care, în cazul că s-ar „pierde” de societate ar deveni înapoi animăluțe bipede, lipsite de comunicarea care i-a învățat tot ceea ce de fapt...sunt!
Ai văzut, cred, copiii găsiți în junglă...