agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1991 .



Þiganca
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [maralu ]

2009-05-08  | [This text should be read in romana]    | 






ÞIGANCA

Drumul șerpuia de-a lungul Văii Geoagiului. Din loc în loc drumul era surpat din pricina viiturilor furioase care au mușcat malul, lăsând răni adânci și rădăcini îndreptate spre cer ca într-o rugăciune.
În mașina care încerca să se strecoare printre bolovanii căzuți pe șosea mă aflam eu și Mariana, o colegă de care mă legau multe amintiri ,,din această viață dar, mai ales, din alte vieți trecute” ,cum îmi spunea ea câteodată.
Obișnuiam, vara, să ne reculegem la Mănăstirea Rîmeți, un loc suspendat între cer și pământ, ocrotit de câteva piscuri golașe, adevărate piramide ce străjuiau ca o cetate acest așezământ. Spre acel loc binecuvântat ne îndreptam, iar starea de relaxare și de pace ne-a cuprins ca o îmbrățișare.
Într-o zi, meditam pe malul apei, într-o pace adâncă. Râul curgea lin, apa era limpede, iar sălciile îngânau abia șoptit melodia iubirii. Deodată, pe șosea s-a ivit o șatră de țigani nomazi. Căruțele cu coviltir îi adăposteau pe copii și pe bătrâni, în timp ce pirande tinere, cu fuste înflorate, pășeau îndrăzneț în urma acestora.
Nu știu ce s-a întâmplat cu mine în acel moment, dar privirea mea a rămas pironită asupra convoiului și, fără să-mi dau seama, șiroaie de lacrimi au început să-mi brăzdeze obrazul. Simțeam în mine o durere și un dor nemărginit, sufletul meu simțea chemarea șatrei, ca și când locul meu era printre ei dintotdeauna.
-Ce s-a întâmplat, Mara? Ce-i cu aceste lacrimi? mă întrebă Mariana.
-De câte ori văd țigani nomazi, simt că rădăcinile mele sunt acolo, printre ei, simt că acolo este,,acasă” pentru mine, a răspuns Mara, întristată.
-Ai vreo explicație logică pentru aceste trăiri? a întrebat Mariana.
-S-ar putea ca misterul să fie în povestea bunicii mele pe care am auzit-o relatând o întâmplare. Pe atunci aveam doar zece ani și nu bănuiam că despre mine se vorbea.
,,Fata asta, Mara, pe atunci avea vreo trei luni, fata asta plângea că ți se rupea sufletul de mila ei. Nimic nu-i ostoia suferința, nici descântecele nanei Veroana, că ea, sărmana, a venit pe lume nedorită de maică și tată. În vremea aceia pruncul meu făcea armata la Făgăraș, iar nora mea i-a scris o scrisoare prin care îl anunța că a născut o fată, dar nu știam că el era tare băniutor pe nevasta sa și iacă nora mea primește de la pruncul meu o scrisoare prin care o amenința că, dacă nu se știe curată cum că el ar fi tatăl copilei, ar face mai bine să plece la neamul ei cu fată cu tot. Tare era gelos feciorul meu, dar de unde nu-i foc, nu iese fum.
Nevasta asta plângea și voia să meargă la ai ei, fata,Mara, plîngea și ea, iar eu nu știam cum să împac lucrurile.”
,,Unde să te duci tu, Floriță, că ne faci neamul de rușine”, îi spuneam eu nurorii mele ,,nu vezi tu ce frumoasă-i copila asta”?
,,Degeaba, mamă, iaca ce-mi scrie omul meu din armată, că de necăjită ce-s nu mi-e dragă nici mie fata asta, mai bine n-ar fi venit pe lume!”
,,Mare păcat faci, i-am zis eu, stai la noi că aici ți-e locul și când va veni omul tău acasă, o să vezi ce mândru va fi de prunca asta,care iacă nu știu de ce plânge atâta, poate simte și ea, săraca, că-i pui de cuc în cuib străin”.
,,Nici nu mai am lapte să-i dau, s-o otrăvit și acesta de atâta plâns”, mi-a zis nora mea, plângând în hohote mai mult de mila ei decât de-a fetei.
,,A doua zi,a continuat bunica mea, la marginea satului a poposit o șatră de țigani nomazi. Și-au așezat corturile, iar țigăncile au pornit prin sat să ghicească. Bărbații așteptau ca oamenii satului să comande cazane de fiert țuică, ori să facă inele de argint tinerilor din sat. La șatră au rămas bărbații, copiii și Orla, nevasta bulibașei. Deși a trecut mai bine de un an, ea încă își mai jelea fetița care s-a stins precum o floare de primăvară, așa cum se stingea încetul cu încetul și Orla.
O tristețe bolnavă a pus stăpânire pe ea, încât nu mai putea dormi, cu toate că în scurtele momente de ațipire i se părea că o vede pe Mala, fetița ei cea dulce, întinzînd mânuțele și chemând-o undeva, departe. De aceea bulibașa colinda țara în lung și-n lat, ca să-i ostoiască durerea nevestei sale.
Ajungând la marginea acestui sat, bulibașa a văzut că Orla devine din ce în ce mai neliniștită. Un tremur puternic a cuprins-o în timp ce sângele îi năvălea spre inimă. Aici a fost chemată de sufletul Malei și simțea cu atâta intensitate prezența frumoasei sale fetițe, încât a leșinat de durere.
Noaptea și-a întins marama cernită peste sat. În șatră Orla stătea îngândurată lângă foc, așteptând un semn. Era sigură că a ajuns la capăt de drum,pentru că așa-i spunea ei sufletul.
Era atâta liniște, doar dinspre satul adormit se mai auzea în răstimpuri câte un hămăit de câine. In imensitatea tăcerii,deodată s-a auzit un plânset de copil. Orla tresări speriată: ,,de ce plânge Mala, fetița mea,oare?”, apoi o pace adâncă a coborât asupra ei ca o mângâiere și pentru prima oară, după atâtea luni, Orla a căzut într-un somn adânc.
Înainte de răsăritul soarelui, țiganca a pornit de-a lungul satului, căutând cu atenție ceva. O portiță verde i-a atras privirea. S-a oprit înfrigurată. Din casă a auzit un plânset de copil:,,acesta este copilul meu!”, a gândit ea și, cu pași repezi, intră în curtea gospodarului, apoi a deschis ușa unei camere, oprindu-se în fața leagănului unde o copilă plângea sfâșiitor.
,,Eu bănuiam de ce plânge Mara, continuă bunica, dar am rămas nedumerită, văzând lângă leagănul ei o țigancă de șatră care se apleca duios asupra copilei.”
,,Ce vrei, femeie? Lasă prunca-n pace! i-am zis eu, speriată că țiganca ar putea s-o fure, așa am auzit eu de la oamenii din sat că se mai întâmplă uneori.Abia atunci am observat că Mara nu mai plângea, copila gângurea fericită în brațele țigăncii, în timp ce aceasta șoptea cuvinte neînțelese de mine la urechea fetei.
,,Nană, lasă-mă să alăptez copila! mi-a zis ea.
,,Dacă Dumnezeu te-a trimis, atunci alăpteaz-o, că plânge săraca de câteva zile. Om ești și tu, iar bunul Dumnezeu știe rostul tuturora”.
,,Nană, fata aceasta va izbăvi de păcat tot neamul vostru”, a zis țiganca.
,,Știi ceva ce nu știu eu”, am întrebat-o.
,,Știu ce nu știți voi și văd ce nu văd ochii voștri”, mi-a răspuns ea.
,,Dacă ți-e sufletul precum ți-s vorbele, te las s-o hrănești cu laptele tău de țigancă, bag de seamă că prunca s-a liniștit în brațele tale, doar cel de sus cunoaște mai bine tainele omului”.
,,Nu-i nici o taină, doar că nu-i prima dată când suge acest lapte, nană.”
,,Tare nedumerită am rămas de vorbele,,curturăresei”, a continuat bunica, dar m-am gândit că nici o întâmplare nu-i fără rost, apoi Orla, așa o chema pe țigancă, mi-a spus:,,esti o femeie tare bună, că doar matale iubești acest dar de la Dumnezeu, de aceea te rog, păzește-l ca pe ochii din cap.”
,,Timp de trei zile, înainte de răsăritul soarelui, Orla, țiganca era la poarta noastră și abia atunci am observat că prunca mea aduce la chip cu această femeie, dar mi-am spus, în gând, că doar mi se pare.
Þiganca se așeza pe prispa casei, ținând cu dragoste fata la sânul ei, își dezgolea sânul drept și cu fața spre soarele care răsărea o alăpta pe Mara, murmurându-i cuvinte doar de ea știute.
Fata era tare liniștită, nu mai plângea și surâdea Orlei de parcă între ele ar fi existat o legătură tainică, dar n-am înțeles nici acuma ce-a vrut să-mi spună țiganca prin vorbele ei, iar când am vrut s-o întreb, n-am avut pe cine, că a dispărut fără s-o mai văd vreodată prin satul nostru,” a încheiat bunica povestea.
,,Presupun că urmează rubrica ,,întrebări și răspunsuri”, glumi Mara după ce termină povestea auzită de la bunica ei.
,,Ar trebui să înțeleg oare că spiritul Malei, fetița țigăncii, s-a reîntrupat în trupul Marei, adică în tine? m-a întrebat Mariana.
,,Da, probabil că entitatea spirituală a Malei voia să repare ceva, aici pe pământ și a găsit oportunitatea îndeplinirii unei misiuni, într-o familie care nu-i putea dărui iubirea pe care a avut-o în șatra de nomazi. Iată de ce mă emoționez când îi văd pe ai mei trecând pe drum,” i-am spus eu Marianei.
,,Am citit că totul în univers este coordonat de lumea invizibilă, iar spiritele care ne înconjoară au diferite misiuni, adică ar trebui acum să înțeleg că tu ai venit în familia ta ori că aveai datorii neachitate cu actualii părinți, ori că voiai să-i înveți legea iubirii”, completă Mariana.
,,Și pentru împlinirea unei hotărâri a Celor de Sus care au voit ca și părinții mei să urce pe scara spiritualității”, am completat eu.
,,Dar durerea Orlei pentru moartea fetiței sale, cum o explici?,mă întrebă Mariana.
,,Orla, chiar dacă provenea dintr-o șatră de țigani nomazi era un spirit bătân și înțelept. Ea a înțeles până la urmă că orice copil la casa omului este un dar de la Dumnezeu și că acel copil este un spirit cu liber arbitru”, am încheiat eu discuția, privind nostalgic drumul pe care a trecut o șatră de țigani nomazi.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!