Soarele apunea cu repeziciune odata cu sperantele noastre de a vedea vreo captura in juvelnic. Retina mai pastra inca unduirea permanenta si sacaitoare a apei, care ne jucase in ochi toata ziua, amplificata de razele soarelui. Iarba se misca in valuri, salcia de langa noi interpreta o samba, numai Mihai statea intepenit ca o statuie pe scaunelul ce gemea sub el. Nici macar iluzia optica nu putea sa-l urneasca. Acul cantarului trecea fluierand de suta cand avea proasta inspiratie sa-si controleze evolutia in kilograme. Ca sa se amageasca facea socoteala in kintale. Viorel, in schimb, tremura din toate incheieturile si nu doar retina… facuse baie, acum pe seara si dupa ce speriase si broastele cu balaceala, incerca sa invinga racoarea tot mai accentuata clantanind din maxilare.
Eram la Caldarusani, langa manastire, asezati pe un cocioc si ne tot indemnam unul pe altul sa trecem pe uscat ca sa facem cortul. Soarele ne lasase in compania tantarilor care deja ne trecusera in meniu. Regretam alegerea facuta de a ramane peste noapte pe balta si in pericol de a o face sub cerul liber. Intunericul lua in stapanire imprejurimile si inca speram ca Mihai se va ingriji de problemele gospodaresti, ca de obicei. Si ca de fiecare data am inceput sa-l ‘convingem’… Du-te ba elefantule si fa cortul ca murim aici departe de familii si ne gasesc astia mumificati in trestii… Daca pleci tu pleaca si tantarii dupa tine si ne salvezi… Misulica du-te nene, ducete-ai cu picioarele inainte si fa dracu cortu ala… Hai ma ca maine e ziua in care vin pestii, astazi e cea in care pleaca boii… si il tineama asa pana parasea locul si rezolva chestiunea. Avea si dexteritate in astfel de treburi si prefera sa le faca el decat sa ne lase pe noi sa dam rasol. Bine, nu inainte sa ne dovedeasca, oral, ca s-a nascut si traieste in Chitila, un cartier al Bucurestiului prin care, seara, numai localnici umblau imbracati. Un eventual ‘vizitator’ nu avea sansa asta daca il prindea intunericul prin zona. Asatzi s-a schimbat mult in bine, ti se lasa ciorapii.
In sfarsit, ajutat de o lanterna, prietenul nostru a montat cortul. Doua persoane dormeau lejer sau Misu singur, dar inghesuit. De aceea ne imparteam in mod egal de ‘caraula’, el juma de noapte si noi cealata jumatate. Jumatatea noastra tinea de pe la miezul noptii pana pe la 6-7 dimineata iar el apuca in ‘extrasezon’, de dimineata si pana soarele il scotea din cortul ce se transforma intr-un cuptor. Incerca el timid, pe la 3-4 dimineata sa ne evacueze din locatie, prin tot felul de procedee: ne arunca broaste, ne stropea cu apa, ne rasturna rucsacele si ne manca proviziile, bea berea si apoi o elimina pe cort plimband constiincios jetul, uniform, pe toata suprafata. Noi ne sufocam de ras si-i aduceam aminte ca ii apartine… si il asiguram ca nu iesim nici daca ne da foc.
Dar asta seara eram hotarati sa stam treji pana mai tarziu, auzisem ca noaptea manaca pestele ceva de speriat. Si nu eram singurii care nutream sperante, vis-a-vis se vedeau, din loc in loc, luminite, semn ca acolo alti impatimiti vor motaii cu ochii la bambine. Viorel a dat fuga si a venit cu tava gratarului si cu niste vreascuri si s-a apucat sa le aprinda caci el era piromanul de serviciu. Nu dupa mult timp focul ardea vioi raspandind in jur lumini si umbre, creeand o atmosfera sumbra amplificata si de sunetele ce se auzeau de peste tot ca intr-o somfonie stranie dar monotona. Broastele erau de departe solistii principali producand un vacarm de abia ne auzeam vorbele. Misu tinea sa ne aduca aminte ca e vremea ca serpii sa iasa la vanatoare si ca a vazut el unul in stuf ca pe mana. Noi ne uitam foarte atenti in jur sa nu fim surprinsi de vreo anaconda de Caldarusani despre care tot el ne asigura ca exista prin coclaurile de sub cocioace. Apoi ne imbarbata cu vesti despre somni cat statul de om ce vietuiau prin gropane si care veneau noaptea catre mal sa serveasca masa. Si astia, cica, mananca tot ce misca. Cand a ajuns la crocodili am inceput sa aruncam cu mamaliga in el si sa ne aducem aminte de soara lui care din pacate ii copia corpolenta. Ne-am calcat pe inima si am introdus-o ca partenera intr-un episod tantric copios presarat cu pozitii care l-ar fi facut gelos pe insusi marele guru.
In sfarsit, oarecum potoliti, ne-am schimbat momelile mai mult pe pipaite caci bateriile patrunse de umezeala dadeau semne de ‘morte clinica’ si voiam sa le conservam ultima suflare doar pentru momentele critice. Focul, ce se mai domolise, arunca inca sclipiri ce ne ajutau sa ne orientam. Se apropia de miezul noptii cand mi-a venit primul somn la rama. Batea la un kil cu tot cu marja de eroare specifica ‘povestilor pescaresti’ care, de obicei, dubleaza suma. Al doilea atac a venit la Mihai care a scos un caras la cocolos pe care somnul meu il putea inghiti fara sa se forteze prea tare. Apoi ‘productia’ s-a oprit la fel de brusc cum a inceput. Doua tigari ’sudate’ stropite cu niste tarie ne-au indulcit asteptarea. Apoi au inceput iar trasaturile. Somn, caras, ciortan si deja practicam pescuitul ecologic, care nu se inventase pe plaiurile mioritice, in cazul exemplarelor prea stravezii… si prima trasatura ’serioasa’ la patratica. Prea ocupati cu industria pescuitului nici nu am observat ca Viorel nu mai vorbea, fuma ca locomotiva si-si rascolea nervos cutiile. Nu prinsese nimic in tot acest timp si ne privea ca un somn ce pandeste o nevinovata broscuta. Daca nu prindea nimeni era in regula dar daca doar el nu prindea, facea apoplexie. Misu a intins coarda prea tare cu o platica ca o matura. Tensiunea crestea de la clipa la clipa. Viorel si-a zmuls lanseta din stativ a recuperat si a diparut in intuneric spre locul unde facuse baie… Unde te duci mai sisi, l-am intrebat… Stai ba aici ca-ti dau tie toate putele de cioban (peste ‘popular’ cat degetul care poarta numele organului respectiv… la maturitate) a mai apucat sa spuna si Mihai… s-a auzit un pleoscait puternic si cociocul a fost scuturat de valurile iscate. Am rams interzisi, daca somnul… Vioreleeee, ne-am apucat sa strigam in cor, cu ochii in bezna in care disparuse… Grijania si piz… urmate de niste bolboroci, semn ca sfarsitul frazei a fost exprimat in mediul subacvatic. Stiindu-l in viata dar foarte nervos n-am indaznit sa schitam nici o miscare si am asteptat derularea evenimentrlor in tacere, sau ma rog, intrerupta de hohote inabusite. Cociocul a inceput iar sa se unduie si in lumina lanternelor ‘lesinate’ a aparut o aratare. Am avut o viziune halucinanta: Terente, omul baltilor, era la doi metri de noi. Doar ochii i se mai vedeau din namolul, matasea broastei, lintita si frunzele de stuf cel acopereau… Cum e apa, a mai aruncat Misu… si am simtit ca murim. Cred ca hohotele noastre au trezit si calugarii din manastire ca se auzeu niste caini hamaind din partea aia…