agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1591 .



Parterul si etajul (fictiune)
prose [ ]
Partea a treia: Șocul

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Dina ]

2006-07-05  | [This text should be read in romana]    | 



Nici un cetățean al țării nu avea dreptul să stea de vorbă cu un străin fără să trebuiască să se ducă îndată să raporteze la poliție. Eu și frate-meu și cred eu că cel puțin jumătate din populația țării nu lua în serios tîmpenia asta, cel puțin în vremea aceea, am auzit că mai înainte chestiunea era mai gravă. De aceea mă simțeam destul de relaxată să comunic cu olandeza și pot să spun că tipa era chiar recomfortantă. Avea un aer special, era înconjurată parcă de un văl foarte atrăgator, avea o spontaneitate, un calm, o siguranță de sine lipsită de aroganță, liniștiă, fără să tînjească după ceva. Părea că are tot ce dorește nu din punct de vedere material neapărat ci culmea, din punct de vedere spiritual. Spun culmea fiindcă auzisem că străinătatea se bucura de partea materială a existenței dar nu și de partea spirituală. Dar seninătatea de care parea învăluită acea fată îmi vorbea mie de un element de spiritualitate. Nu în sensul că ar fi putut să turuie fără să se oprească din fel de fel de mari autori vechi sau noi ci în sensul că știa să-și trăiască clipa, să fie fericită cu ce-i dădea viața. Așa simțeam eu atunci, din poveștile ei, nu știu acuma dacă aș mai simți așa, e posibil să fi fost doar proiecția visului meu... Un vis de care nu fusesem înca conștientă pînă atunci. Și dintr-o dată, brusc, cu o intensitate cu neputință de stăpînit, mi-am dorit să plec. Să fug din țară. Nu fusesem conștientă poate și fiindcă încă din fașă am știut că pentru mine această opțiune practic nu există. Decît dacă aș fi semnat un pact cu "diavolul". Ceea ce eram hotărîtă să nu fac nici cu prețul vieții. Codruț vorbise aiurea cînd spusese că ar vrea să se însoare cu olandeza și să mă sponsoreze. Eu cel puțin așa credeam pe atunci. M-am întrebat pentru o clipă dacă și-ar dori într-adevar să plece, dar pentru el era mult prea bine in România, sub aripa atotputernică a tăticului nostru. El nu voia decît să-și exerseze mușchii de cuceritor, ca de obicei. Sau poate visa că în străinatate vor fi cîini cu covrigi în coada încă și mai mari și și mai pufoși? Insă eu am înțeles atunci pe cînd pălavrăgeam cu fata aia acolo pe terasa acelui restaurant că nu ar fi deloc ușor pentru mine să îmi croiesc un drum "dincolo", cu nimic mai ușor decît mi-ar fi să trec "zidul" (fără "ajutorul" tatei), că totuși greu sau ușor acolo aș fi găsit libertatea, că trebuia deci să fac ceva, că iubitul meu care avea să rămînă pe veci, puștiul care avusese curajul să îmi spună în față adevărul, avusese perfectă dreptate, oricît de pueril se exprimase, că în societatea aia și în țara aia în care nimic nu era normal, sau cum simțeam eu în inima mea că ar trebui să fie normal, nu îmi voi putea găsi nicicînd locul. Aș fi vrut să arăt ca ea, să fiu lipsită de griji, cum mi se părea, să ma pot bucura sincer de clipele vieții care treceau una cîte una și care n-aveau să se mai întoarcă niciodată. Erau cei mai frumoși ani ai mei. Și? Cum profitam de ei? Niciuna din distracțiile semenilor pe care le aveam la dispoziție nu mă satisfăcea. Iubirea adevărată, singura pentru care viața merita trăită după părerea mea, îmi era pe vecie inaccesibilă acolo. Eram o prizonieră într-o colivie de aur. Așa mă simțisem de cînd mă știam. Chiar dacă reușisem să-l înmoi sau să-l sperii pe tata destul cît să lungească un pic sfoara cu care eram legată de picior și ajunsesem să fiu balerină cum cerusem și cum lui tare îi mai stătea în gît săracul că eram, totuși nimic major nu se schimbase. Olandeza asta adusese puțin aer prospăt în viața mea, nu avea să dureze mult, deja mă întrebam ca una ce auzise multe dacă nu cumva este ea însăși spioană, dacă nu cumva dintre toate balerinele mă alesese pe mine pentru confesiune și conversație din cine știe ce motive ascunse și prea puțin curate. Poate că știa cine sînt, poate voia să mă atragă în ceva sau să afle cine stie ce secrete de la mine. Dacă voia de la mine secrete însă nu prea avea mari șanse să obțină caci nu știam practic nimic. Nici nu știam măcar unde erau mama și cu tata, în ce țară. Așa era mai prudent pentru noi, spunea tata, să știm cît mai puțin despre activitatea lor. Dar de atras mă atrăgea pînă una alta ca persoană cu care să comunici... Poate nu știa cine sînt dar voia ceva secret si ciudat totuși? Reușise tata ceva cu mine, si anume să mă obișnuiască să n-am încredere totală niciodată în nimeni.

În seara aceea am observat în audiență un tip care mă privea insistent. Era mai în vîrstă dar arăta foarte bine. Părea foarte serios și inteligent. În prima secundă mi-a făcut impresia că este ziarist sau ceva scriitor. Poate din pricina aerului visător. Era singur la o masă. Nu eram convinsă că mă privește fix pe mine și totuși parcă da. Nu eram cea mai bună din trupă nici cea mai frumoasă. Ceva îmi spunea că omul ăla va veni după spectacol la mine să îmi spună ceva. Probabil din pricina vîrstei fără voia mea am sperat totuși pentru o clipă că va fi ceva romantic... Pe urmă în timp ce-l așteptam mi-a picat o fisă cum că ar putea fi în legătură cu olandeza.

Nu știu de unde a scos florile alea superbe. La ora aia, acolo, erau așa de proaspete! Garoafe albe spicate cu roz. Și felul cum mi le-a dăduit, figura aceea cu cearcăne ce vorbeau de ore indelungate de nesomn si gîndire, zîmbetul discret, modest, un bărbat matur, obișnuit să placă, totuși emoționat ca un adolescent... Greșală, m-am îndrăgostit de el mai înainte să știu cine e și ce vrea de la mine! Și știam că greșesc, și știam că e posibil să mă coste dacă nu altceva, căci voi fi atentă, îmi ziceam, măcar durerea aia din inimă, cea mai costisitoare de fapt, dintre cheltuielile la care te supune iubirea...

- Matei mă numesc, domnișoară. Vreau să vă spun că vă admir și că aș dori să vă cunosc mai bine.

Colegele vazuseră și auziseră și aruncau priviri suspicioase și geloase. Nu prea mă înghițeau.

- Sigur - am raspuns cam nesigură. Eu sînt Nicoleta.
- Stiu. Pot să vă invit la masa mea? Ați servit masa de seară?

Olandeza a văzut că sînt cu el și nu m-a abordat. Codruț s-a putut ocupa de ea liniștit. El se facea că nu mă vede, era discret, sau poate de fapt era fericit ca nu trebuie să mă vadă între el și victima lui.

După o conversație absolut fermecătoare despre literatură și artă m-a invitat la o plimbare pe faleză pe care aș fi vrut să o refuz din cauză că eram foarte obosită însă a insistat sugerîndu-mi că are lucruri importante să-mi spună. Și într-adevar, cînd am auzit am rămas tablou. Mi-au trecut și oboseala, și somnul, și amorul cel proaspăt, și tot.

- Nicoleta, tatăl tău a rămas în străinătate. Actul său de trădare este deosebit de semnificativ nu numai pentru România dar și pe plan internațional. Pentru familia voastră va urma o perioadă foarte dificilă. Am vrut să te previn ca să fii pregătită. Va trebui să aveți răbdare. Tatăl tău l-a trădat pe Ceașescu dar nu-și va trăda nici țara nici familia. O să aibă grijă de voi de la distanță. Dar nu va putea împiedica o mulțime de neplăceri care se vor întîmpla, consecințe firești. El va negocia însă pentru ca voi să nu suferiți prea tare. Ok?! Curaj și înțelepciune! Poartă-te ca întotdeauna, normal și firesc, oricum nu știi absolut nimic, un singur lucru să uiți, că m-ai cunoscut, iar din discuția noastră să rămîi cu o singură amintire, că tata nu v-a abandonat și că o să aibă grijă să fie bine. Acuma o să te duc la hotel să te odihnești.

M-am uitat la el cu o privire de vitel la o poartă nouă.

-Dacă poți. - a adaugat el. Sper să poți. Încet, încet. Tatăl tău consideră că ești tare și că-l vei întări și pe Codruț. Eu acuma trebuie să dispar. Curaj!

Și dispărut a fost.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!