Perdelele jegoase de ață fluturau la fereastra cu ochiuri mici de geam vopsită în verde țipător. Geamul se legăna într-o parte și în alta cu scârțâit asurzitor care-ți dădeau senzația de loc pustiu. Un fulger îngrozitor străbătu încăperea mică și mizeră, unde pe un pat copilul plângea și se chinuia să se desfășoare din mormanul de zdrențe în care era acoperit. O pisică neagră, ai cărei ochi fosforescenți fixau fereastra deschisă dădea încăperii un aer și mai lugubru. Ușa camerei trozni din încheieturi și în odaie își făcu apariția un bătrân zdrențăros. Cu pași nesiguri încercă să ajungă la fereastră, dar se prăbuși în pat peste copilul speriat. Atunci, se opri o clipă, ca pentru a-și aduce aminte de ceva, după care trase copilul înspăimântat de moarte , cu maldărul de zdrențe cu tot și începu a horcăi în timp ce căuta febril acel loc dintre picioarele copilului unde își vârâ degetul bont și împuțit. Copilul începu să țipe și să dea din picorușe în timp ce scârnăvia bătrână își lăsa balele puțind a alcool să curgă pe fața lui. Un alt fulger penetră fereastra și se opri în dreptul bestiei bătrâne care fu spintecată pe din două. Copilul continua să țipe, în timp ce valuri de sânge care miroseau a băutură și urină îl împroșcau pe mâini, față, picioare.... pisica privea la fel de fix locul prin care pătrunsese fulgerul... fereastra ca o gaură neagră, o gaură de Iad.

........................................................................................................................................

Eva se trezi țipând și zbătându-se spasmodic, dărâmă mica noptieră pe care avea ceasul și paharul cu apă. Rămase câteva secunde nemișcată, cu ochii în tavan, apoi, pe bâjbâite căută telefonul mobil pentru a se uita la ceas. Dând cu mâna de el, simți dintr-o dată un val puternic de răcoare coborând pe ceafă, ca și cum s-ar fi cufundat într-o apă lină, era senzația că s-a trezit.... că are în mâna ei ceva ce aparține realității ei, ceva ce o leagă de realul ei. Se uită la ceas: 3 dimineața... ,, iar tâmpenia aia și tocmai aici, unde am venit să mă odihnesc! Poate ar trebui să las dracului rușinea la o parte și să mă duc la un psiholog, poate e doar vreun film văzut în copilărie, poate nu... o fi ceva dinainte de a fi fost adoptată și mă bântuie în așa hal!’’
Eva, se duse la baie și se clăti cu apă rece pe ochi. Oglinda reflecta o față tânără, cu trăsături fine și niște ochi albaștri de-o limpezime desăvârșită. Era genul de femeie blondă, fascinantă, cu pielea un pic arămie ca cea a italiencelor din Sicilia. De multe ori, faptul că era frumoasă îi provoca o iritație interioară. Frumusețea unei femei este reconfortantă, dar în același timp o haină greu de purtat. Eva își purta frumusețea, parcă fără a fi conștientă de ea, ceea ce îi sporea farmecul.
Se hotărâ să aprindă o țigară, deși își pusese în gand să renunțe în această vacanță la fumat. Primul fum îi intră îm plămâni ca un medicament... ,,la dracu! n-o să reușesc niciodată!’’ își spuse ea savurând aerul rece ce pătrundea prin fereastră.
Eva plecase în vacanță fără să anunțe pe nimeni. Nici familia, nici pe Grig, iubitul ei. Pur și simplu îi venise să fugă. Acum se gândea cu un pic de amărăciune la Grig.... parcă n-ar fi meritat. Îl iubea de vreo câțiva ani, cu toate ,,păcatele’’ lui. Lipsa timpului, superficialitatea, goana nesfârșită după bani, deși îi avea din plin. Se gândi, a nu știu câta oară, că dragostea e ceva extrem de ciudat. Ea nu are nici o legătură cu ceea ce-ți dorești... cu Feții-frumoși visați în adolescență, cu bărbații de top văzuți prin jurnale... dragostea e cea care te face să uiți de toate planurile și să faci compromisuri pe care altfel, nu le-ai face. Poate ,de aceea, îl ținuse departe pe el, de toate frământările ei interioare, de coșmaruri și spaime. Singurul care știa era tatăl ei, care o sfătuise să se adreseze unui specialist, fără însă a-i da detalii despre împrejurările în care fusese adoptată. De aceea, Eva, păstra anumite rezerve în a-i urma sfaturile.
Acum, năvăliseră în minte ei, mai mult ca niciodată, imagini oarecum familiare, dintr-un loc în care putea să jure că fusese aievea... un loc al mizeriei și precarității umane, un loc al groazei.