« Căci momentele nu trebuiesc legate intre ele. Ele trebuiesc exprimate, legatura dintre ele o va face sau nu o va face dracul. Si daca nu o face cu atat mai bine. »
Eugen Ionescu

Itreprinderea de a ma fixa cumva in solul inselator al amintirilor este una stiu acest lucru narcisista. Consumata de tentatia prezentului secventele care ma construiesc se estompeaza in imagini in arome in gesturi care invadeaza brusc memoria o memorie parca a imaginilor a urmelor ori a gesturilor. Toate cate se strang in urma mea toate cate le- am trait si multe cate le- am uitat. Ceva care ma atrage inapoia mea o rechemare a ceva sau poate o cautare inconstienta a unui anume lucru a unui punct de cotitura al existentei mele. Intamplari care fac rostul unei vieti dar care nu stii niciodata incotro te duc o vaga impresie ca esti stapan pe viata ta doar prin faptul ca stii ce vrei de la ea si atat. Porti soioase si ruginite care se inchid aproape cu suspiciune in urma cuiva fac sa se intrevada un mic gang intre casele decrepite. Case evreiesti cu usile de la strada astupate sau cu obloanele trase de cine stie cand dale de piatra iesite ca niste dinti strambi prin locurile unde strazile sunt jupuite de asfalt miros de uscaturi arse. Am sentimentul ca daca cineva ar face o disectie a launtrurilor mele m- ar gasi alcatuita din cioburi de trairi desperecheate si oranduite neglijent. Ce- o fi ramanand din noi dupa ce timpul isi va trece patina asupra noastra dupa ce vom fi imbatranit ? Poate un morman de amintiri erodate sagetari de trecut ne- or face sa tresarim si atat. Imi amintesc eram tot eu si atunci cand priveam luminile electrice undeva deasupra viilor una cu intunericul tot eu si oameni care tot ei sunt si azi dar parca toti altfel cand privesc retrospectiv. Am impresia ca plonjez in propria mea imagine parasindu- ma pe mine asa cum sunt azi dar contopindu- ma cu viile de un albastru prusian in inserare cu mirosul pe care- l au serile de primavara cand ieseam de la scoala imbulzeala mirosul de boasca in diminetile umede toamna tristetea calma a oricarei astaptari rabdarea si toate cate or mai fi fost fara sa le banuiesc si care m- au purtat inspre ce sunt azi.
Si iata- ma iarasi in fata oglindirii pe care o nasc privind la mine. Eu si cuvintele care uneori tradeaza prea mult din mine cuvintele care nu sunt de ajuns cuvintele care mutileaza emotiile asa cum au fost ele cuvintele care se muleaza atat de bine pe ceea ce simt. Cuvantul este incercarea in fata careia am fost pusa cat am scris aceste pagini cuvantul care sa ma extraga din imaginea reflectata fara sa- mi dilueze onestitatea efortului de a ma scrie. Astern pe foi franturi ale devenirii mele de pana acum fara a ma incerca tentatia unei anticipari. Este o cautare in sens invers dar si voluptatea prin care trenez uneori anumite senzatii anumite impresii o sfortare de a reface si de a prelungi cumva siajul retragerii celor ce au fost.
Si ce au fost toate cate m- au construit ? O strangere de mana careia i- am raspuns cu timiditate un coleg pe care l- am imbrancit la baschet ca sa primesc o pasa cioburi de oale vechi adunate de pe deal pietre aruncate in apa siroind suvoaie pe sub poduri cuvinte citite scrise ascultate spuse ori tacute pretuite sau ignorate ; vara prin vii si pe campuri forfota pietei in dimineti de duminica glasuri in surdina razbatand pana la fereastra dormitorului departe dealurile si toata viata viata al carei curs nu- l banuiesc.

*

Este doar primavara fara altceva nimic tot o istorie belicoasa pentru ca celelalte istorii nu mai conteaza atatea de continuat sau de luat de la capat de dat cu piciorul de oprit sau poate de impins. Doar putin mai multa indiferenta este doar primavara a venit primavara in toate institutiile in care intri si stai degeaba te scoli cu noaptea in cap ca sa incepi programul si stai degeaba degeaba sa faci nimic sa ingrijesti de lenea ta si sa pleci acasa parcurgand orasul primavara verde si alb si roz garduri vii de un galben strident tufe galbene coroane incarcate de alb case si tot asa de la capat. Ti se face foame bei o bere in timpul programului stare de marasm liniste sinaptica si nimic ai putea sa vezi atatea primavara sa citesti primavara sa mananci verdeturi abia aparute prin gradinile proaspat curatate din fata caselor proaspat varuite cu ferestre larg deschise ai putea sa astepti noaptea cu un preludiu de apus roz sau portocaliu sa urci dealuri sapate adanc de ape drumuri sapate abrupt goluri din care se ridica noaptea in varfuri de copaci lumini puzderie inflameaza intunericul departe orasele satele casele oamenii plus tot ce nu se vede noi doi acolo cumva deasupra stelelor peste toate lucrurile pacea si linistea framantate de copacii din spate cuvintele tale tacerea mea primavara…

Lasa visarea sa mai notam un cuvant hai mai e putin pana se suna la naiba cu lipsa voastra de motivatie mai sunt note de pus absente garla cineva trebuie dat afara !…
Si tot restul chiar vreau sa intreprind ceva starea asta ma macina mi se alimenteaza lenea nu poti face nimic aici te inebuneste faptul ca intotdeauna trebuie sa ai mimica celui care mestereste ceva nu poti sa iubesti in liniste nu poti sa citesti in liniste bei dintr- o cutie de tabla cu inghitituri mari galgaite si restul.

Hai sa ne vedem iar la sfarsit de saptamana tot deasupra stelelor parca am lasa totul in urma si am pluti cu linistea probabil o empatie cu manastirea dintre copaci.
Zarva penrtu nimic lasati- o balta.
E doar primavara.

*

Firesc ar fi fost probabil daca ar fi fost altfel. Asa gandim intotdeauna. Necazul este ca nu vom afla niciodata cum ar fi fost firesc sa fie. Prezentul ne confisca intotdeauna desi cea mai mare bucata din viata ne-o petrecem propulsandu-ne dezordonat inainte sau inapoi intr-un timp subiectiv. Poate ca tocmai clipa de fata careia nu ne putem sustrage de tot este liantul sfasierilor noastre liantul existentei noastre atomice a carei inchegare sunt chiar contradictiile un tumult care in loc sa ne destrame ne intregeste ne aduna.
Pasiunile noastre dintre cele mai arzatoare ne leaga si ele ? Cat timp vor reusi sa ne tina asa ? Tot ele ne pot sfasia fara cale de refacere de intregire… S- or intampla toate asa cum e firesc numai ca nu putem pricepe daca asa e bine sau rau nu putem distinge intre normal si anormal chiar si boala pacaleste pricinuind mutatii a caror constiinta n- o avem.

*

Dragostea asta are ceva bolnavicios totdeauna imi da senzatia unei obsesii nepermise si rusinoase greu de vindecat.Sa para asa doar din pricina oraselului asta murdar si saracacios ?Nu mai e mult si voi gusta si alte suplicii cum va fi dragostea dospita in targusorul asta dar linsa ca o rana prin alte orase. Cele mai frumoase visuri poarta in implinirea lor ceva din zbuciumul unui cosmar si din confuzia unor intamplari visate peste noapte pe care ai impresia ca le-ai trait aevea.

*

Deci ne putem vedea oricand sub intamplarile acelorasi vremuri ne prefacem ca am uitat stanjenitoarele amanunte ale sarmanei noastre vieti ocolim incordat tot ce se vrea tacut. O asteptare febrila a ceva neplacut toate sunt ciclice si se intorc sa se confirme unele pe altele lucrurile bune schimba periodic locul cu cele rele. Probabil doar o teama ignorarea cauzei reluarea neobosita a nesfarsitelor nelinisti barul de aseara ma imbiba cu murdaria si cu plictisul lucrurile sunt pe fagasul lor si cred ca ne putem vedea oricand
mai ales pentru a vorbi si pentru a ne putea vana dincolo de cuvintele abia tacute sub pecetluirile bietei si rizibilei noastre sorti.

*

Cateva lumini plus sau minus tot ce-am pierdut castigand varianta asta poate fi altfel in fiecare secunda mereu gandesc asa altfel si altfel si altfel de n ori.
Maine am putea sa ne luam talpasita oamenii ne scarbesc locurile baltesc marasm poate lehamite incepi sa iti aduci aminte intr-o seara cand ti-e rau ca un cuvant al tau putea duce la suicidul cuiva ; cum ai cunoscut acel om… O aspirina ceai somn ti-a mai trecut nimeni nu s-ar sinucide tocmai din cauza unui cuvant spus de tine simti ca ti-e sila de tine ai adoptat prea mult din schema tuturor deja te-au clasat plus sau minus tot ceea ce te face sa cazi sau sa ramai in picioare ne vedem inopinat cine stie cand atunci probabil nu ne vom aminti prea mult din conversatii.

*

Isi intorsese privirea se temea ca un licar va trada negraitul. Sau poate ca nu se temea dar o greutate se abatu in rasuflu- i si ii fura un zambet molcom sau lenes sau nostalgic o parere de rau zvacni pentru o clipa ca sa se iroseasca in urmatoarea un gol in conversatia abia inceputa.

Ploaia a continuat sa loveasca tiglele de ardezie rapaiala a sugrumat tacerea sa ne abandonam ireparabilului ranchiuna sa atipeasca in noi greseala ne- a haituit destul !

*

Ce-ati devenit facand tot ce v-au pus sa faceti ce-ati devenit opintindu-va la poarta ingradirilor din voi si din lume ?si ce-au devenit ceilalti macinati de trairi contradictorii si gresind mereu ? Ne-am rupt fiecare zagazurile launtrurilor sfasierile ne-au dezamorsat pentru o vreme uitarea dilueaza totul in noi si ne putem avanta iarasi din noi inspre celelalte cu ochii bombati gatuiti de nerabdare cu sangele suierand in timpane treji sau buimaci am actionat. Lumea nici nu prinsese de veste.


*

Lumile sustinute una de cealalta asta nu era deajuns si altceva le mai tinea inca seninul clipea firesc in fiece zvacnire doar tulburarile sufletelor fierband intunecau orizonturi. Delicatetea prin care toate luau parte la infaptuirea tuturora era nu stiu de ce atat de dureroasa uneori si tot seninul se frangea in suflete.Era atat de chinuitor sa presimti legaturile clare intre toate cu tine pe un fundal de neliniste si mahnire ; si nu as fi putut mai mult ma sagetau intrezariri de ceva doar atat si fierberea continua bolborosinda. Si-apoi grija cu care imi savuram iubirea de teama sa nu se franga de tot in mine nelinistea durerea si bucuria care se strangeau laolalta umpland fisuri mici tandretea parca nu era niciodata destula sa ocroteasca samburele asta de senin din multa iubire.
Teseam amandoi cu dragostea si cu dorul toate in toate ceva ne implinea vietile iar noi ajutam la infaptuirea celorlalte si totul atat de limpede si firesc doar sfortarile chinuiau si indurerau linistea abia se intrezarea si ea noi nu stiam in ce sa credem si abia daca aveam putere sa credem unul in altul caci ne era teama.
Bucata de iubire ocrotita asa cum te pot ocroti farama de senin si de liniste cufundata ingrijorator printre toate simtirile tulburi oarecum camuflata aproape si departe de durerile mele si ale tuturor ;iubire iubire cufundata in toamna asta agitata departe de locul zamislirii tale intr-un trup mult prea plapand pentru frantura de eternitate pe care ai adus-o cu tine.
Iubire scumpa mie dupa care am tanjit atata vreme iubire implinita in curs de a te scurge durand precum timpul stiu ca rabdarea si grija mea nu sunt de ajuns sustinute una de cealalta si ca ceva te tine inca.

*

Prea multe emotii pentru o singura zi. Neleinistea se strecoara mereu mai staruitoare. Lucrurile emotiile si celelalte toate dureaza dar au un fel bizar de a-si supravietui se conserva schimbandu-se reconstruindu-se. Mi-e teama ca toate dureaza asa mi-e teama de tot ce provoc de tot ce stiu de felul in care parez loviturile mi-e teama si mi-e sila sa disimulez si sa imprastii cu generozitate complezente am un ton al vocii care nu se potriveste cu mine nu ma pot stapani tresar nervos cu fiecare suspiciune pe care o nasc niciodata nu pot sa- ti spun ca te iubesc asa cum as vrea sa spun si ma stapaneste un freamat concupiscent de cate ori as vrea sa ti-o marturisesc.


*

Vedeam cum lumea parca ar fi curs de la sine dar nu pricepeam cum ma impregnasem de gandul ca mi-am fortat intamplatul de pana acum ca sa curg la randu-mi inspre unde va fi trebuind. O neliniste indreptatita sau nu sa fie neliniste acum ma tem de relele facute prosteste din prea multa durere din prea multa junete toata culpa care apasa pe crestetul meu ca sa coboare rostogolita si sfrtecanda pe umeri ; oameni care nu vor banui niciodata cat te-au ajutat salutandu-te din mers ori oferindu-ti o bautura calda intr-o incapere pocnind a bile de biliard ranjind prin clientela pestrita mirosind a din toate.O vina care apasa greu si disloca volume de aer de suflet nu iti poti asuma toate coincidentele fapte date de trait pentru fiecare in parte si in comun cu toti ceilalti frica de prabusire si destramare de naruire de surpare si de gol de tot necunoscutul sumbru care se casca uneori nepasator alteori lacom.

Maine probabil da chiar de maine voi incerca sa inteleg mai mult cu fiecare rand citit desi e greu sa te strecori prin mintile tuturor ca sa ajungi inapoi in mintea ta ; cineva care ne insoteste mereu nu vorbesc de providenta sau poate chiar de ea cu toate ca avem in noi o ruptura de ceva independenta de noi dar care se pune in acord cu ce intrupam un segment strecurat undeva intr-o catena ceva care se construieste si freamata mereu si care trebuie hranit cu energie cu arderi nervoase un motoras care ne duce acolo unde curg toate daca il putem alimenta cum trebuie.

Sunt clipe care nu pot fi retrocedate. Sunt clipe de uitat si de dat la schimb.

Maine…maine voi face rost de hrana ca sa ma poarte mai departe.

*

Zile cand ne vom revedea zile cand vom revedea alte zile revederi pentru revizuiri sau pentru lasat balta sau de luat de la capat. Nu te poti hotari ce sa revezi mai intai.Sunt atatea. Atatea notite de revazut de revizuit lecturi de completat lipsurile si nelinistea apusurile pe care vrei sa le vezi de pe aceeasi banca din toate verile pacla de inspirat pana la inec de inghitit mirosul sobei incinse alimentata pana la refuz. Atatea de reluat de reamintit atatea de rezumat prietenilor si cunoscutilor curiosi cu totii unii care nu te pot pricepe si atunci trebuie sa renunti la substanta si sa- ti reinoiesti discursul toate de re re re reinoire reintoarecere reincepere repetare renastere.Vin zilele in care te voi revedea. Vin zilele.

*

Prieteni va iubesc pentru ca aveti aceleasi temeri ca si mine ! Va iubesc pentru ca ne lipseste entuziasmul tuturor la o varsta atat de frageda si atat de cruda pentru ca nu stim ce sa facem cu vietile noastre pe care nu le iubim indeajuns dar cu care ne- am obisnuit atat de mult… Targul asta care vrea sa-si aiba partea lui si sa tina atat de mult din noi !… Prieteni stiti ca o sa imbatranim impreuna ?

*

Orăselele prin care iti lasai sufletul gandurile obsesiile oamenii prin care iti lasai vorbele gesturile privirile si toate celelalte pe care le lasi o data ce te duci o data ce te sfarsesti ca vietuitor al lor. Toate cate se vor parasite exact atunci sau chiar in momentul asta sau la ora cutare ca sa le continui mai tarziu ca sa le lasi neterminate poate pentru totdeauna. Viata din lucruri peticite dialog peticit in cuvinte spuse ori cu neputinta de grait.

*

Deja e timpul sa plecam spre locul care nu ocupa nici un spatiu si unde noi nu dislocam nici un volum? In locul acela unde plutim globular in efluvii de intuneric?
O balta a prins a curge pe langa bordura cu o voce emitatoare de durere. E nevoie de o eventuala luciditate ca sa recunosti ca iubesti sau ca esti iubit ca vrei sa traiesti sau sa mori. E vorba ca trebuie sa fii lucid cand sunt in joc lucruri atat de putin clare ale caror implicatii in vietile noastre nu sunt deloc neglijabile.
Si deja e timpul sa plecam. De- o parte eu de- o parte tu inchipuirile cu care- mi domolesc nelinistile cantecul pe care- l fredonezi tacit… De aceea eu ma emotionez si te urmaresc in ascuns sistematic cum te consumi.
Nimeni n- o sa ghiceasca ce ne- a intarziat pe drum. Ba la un moment dat chiar ne- am oprit si ne- am tras rasuflarea intr- un timp subiectiv. Tu chiar ai gasit si ultimul dram de indiferenta de care aveai nevoie ca sa pornesti pe un alt drum. Nu mi- ai spus niciodata incotro te vei duce . Insa stiam ca ne vom intalni in acelasi loc spre care pornisem la o ora nestabilita oricare ora e buna spre a ne intalni acolo si nimeni nu pune problema punctualitatii.
Pentru noi deja era timpul sa plecam altii nici nu se nascusera.


*

Unde naiba credeau ca fug sinucigandu- se ? Se duceau spre o alta viata spre alte iubiri spre alte suferinte fericiri si doruri. Dincolo de intuneric intr-o alta viata… Eu am renuntat si am inchis ochii. Unde naiba credeam ca voi fugi ?

*

Un om care iubea de la distanta si care nu stia ce strazi sunt mai frumoase- cele asfaltate sau cele cu dale ?
Un om care suferea o carenta cronica de afectiune intr- un oras care fusese al lumii de ieri intr- un cartier evreiesc fara golemi dar cu prea multa istorie in injectarea rapida cu trecut ce provoaca uneori trombofeblita cavitatii prezentului.
Un om care… O cautare perpetua…
Oboseala intr- un rosu carmin viile de un albastru prusian in inserare…
Eram un bolnav cu teren alergic la strazile pe alocuri pavate prost la iubirile neimpartasite…
Tesutul nodal trepideaza cand iti inghit gustul o uzura organica din cauza amorului agresor intern o sinteza hormonala…
Tristetea se treneaza urmand lungul itinerar o tristete calma care nu trezeste nici un soi de agresivitate dincolo de orizontul tristetii- dragostea.
Las- o sa te iubeasca de la distanta pe ea care nu stie ce strazi sunt mai frumoase- cele asfaltate sau cele pavate pe ici pe colo ?

*

Nu e vorba decat de o asteptare in plus.
O picatura de ploaie a fost sadita de nori si a inceput sa creasca o planta de ploaie. Ploaia asta a incoltit mai repede decat frica mai repede decat nenumaratele asteptari.
Acum crengile copacilor sunt pline de cer si de nori frunzele au cazut. Casele evreiesti au cate un mic holisor o mica si ingusta curte interioara ce da spre strada de vis-à-vis. Pe zidurile caselor iedera prinde culoarea steviei. Toamna vine ca intotdeauna cu asteptari si cu frica cu picaturi ce penetreaza dureros pamanturile. Uneori linstea e atat de mare aceiasi oameni iti amintesc de greselile facute aceeasi toamna parca aceleasi asteptari.


*

Infinitul era deasupra mea in forma de bolta. Timpul pulsa subiectiv intr- o genune din afara mea. Orice vis implinit ma golea ma linistea… Nu mai cream nimic nici vise nici impliniri… Uneori vibratii din simtiri noi sau vechi se asezau globular peste genunea de liniste cascata in indiferenta din mine. O posibila destramare ma ingrozea.
Ce voi face cu toate simtirile ocolite si aruncate in spatiile de reciclare ale subconstientului meu ?
Va mai ramane un timp infinitul deasupra mea sau inlauntrul meu in forma de bolti puse cap la cap. Rezulta frica !

*


E un octombrie insorit prin vii si pe dealuri eu poate am nevoie de un nou amor neimpartasit altii au devenit dependenti de rock agresiv… De ce? Pentru ca e toamna si va urma perioada aia ploioasa de noiembrie care naste frici si tristete care creaza precedent in zilele gri ale iernii. Dar poate e o tristete cu menisc convex- tristete care nu uda peretii sufletului sau ochii. Poate e o tristete hibrid nascuta din fericirea de azi si o durere din alte timpuri… Si cate si mai cate atat de ciudate toamna prin vii si prin dealuri un mesaj subliminal in cenusa cu miros acru- amarui a unor frunze cauterizate ieri….

*

Cu cat sfredelesti mai mult in lucrurile deja petrecute cu atat sustragi mai mult din raul lor o seva de care ai nevoie dar care macina putin cate putin mai mult cu meticulozitate decat cu inversunare.Toate cate se petrec intr-un fel anume dar pe care le poti privi in alte zeci de feluri si maniera in care se contorsioneaza se desfasoara sau se repliaza toate iti produc o neliniste care frizeaza nebunia.

*

Nu mai putem incepe acum si altceva sunt atatea lucruri neterminate pe care le-am tot alungat pe mai tarziu in niciodata. Sa lasam vantul sa bata printre plopii de pe marginea soselelor sau prin brazii ce se ridica din rape in adancul carora vuieste apa noaptea nori fosforescenti intre dealuri cand niciodata nu poti prinde rasaritul de dinapoia lor inconjurati de dealuri ca-ntr-o cetate vegetala.Lucrurile sunt implinite fara a fi simtit pe deplin implinitul. Nu adorm niciodata pe partea stanga parca mi-as inabusi bataile inimii imi alimentez marotele cu sangele care ar fi trebuit sa- mi circule normal prin vene fara sa- mi amorteasca madularele. Si probabil de- asta unii ma indragesc instantaneu iar altii ajung sa o faca in timp pentru ca vorbesc anapoda cand ma cuprinde nevazutul.


*

O drama la fel ca ceilalti mai putin decat ei un vid care se repeta si pe care nu pot sa- l neg niciodata nespunand ceva in apararea mea sau in lamurirea altora. O drama la fel ca toate dramele care se repeta ciclic cu un sens sau nu oricum nu mai conteaza nu voi spune nimic nimeni nu merita sa ne stim dramele intre noi devine o prostie mai tarziu. O singura viata un singur cartus in gura in nici o situatie nu ai dreptul sa ratezi depinde cum alegi depinde cat de trist devii depinde cat de agresiv esti dupa ce te intristezi.

*

Putem avea luntrile in care sa ne plutim viata plus casele vechi inoite cu iarba proaspat taiata râpele cafenii care se ridica in capul strazii cuvinte care tin de foame. Cu ce sa- nlocuim viata cand lumea se apleaca spre inainte cu ganduri spre inapoi ce- ar fi sa presupunem viata si s- o luam de la capat sau s- o continuam doar ca ipoteza nu trebuie sa gasim o regula nici nu exista una pentru toate.

*

Lumina de la amiaza un februarie domol pacla sau abur ori poate fumul care pufaie prin hornuri- singura miscare. Mai toate sunt alburii pamantul calul si acoperisurile maronii o amiaza ca o fotografie sepia si parca e intr- adevar un alt timp in fata mea un decor din alte vremuri se desfasoara la poalele viilor crengile de carbune printre case abur si fum. Nu e incremenirea a nimic o pulsatie inlauntrul tuturor fumul se imprastie molatec oamenii in ungherele lor sau in crame pitrocind licoarea. E ceva neschimbat in mine sau in toate astea in felul meu de a le privi in motaitul lor de peste iarna. O presimtire ca sunt printre putinele locuri in care ma voi regasi de cate ori voi plonja in ele ca sa ajung inapoi in mine.
Amintiri pitrocite sistematic o lunga incubatie a unei boli care pacaleste nepricinuind dureri crunte incep sa simt pe dinauntru cum se dilueaza si cum nu le mai pot cuprinde asa cum au fost si doar franturi oi mai apuca de- acum o panta a unui acoperis albita de soare liniste cantata de cocosi latrata de caini ciripit nici un zgomot brutal care sa franga toate prin tine molatec februarie.

*

Ce au in plus fata de toate locurile care raman aceleasi catunul asta care aproape e acelasi ? Neschimbarea asta bolnava care da impresia instalarii eternitatii a unui timp imobil vremurile ca o mazga inchisteaza tot si intre toate rosturi de visare un bovarism care te tine treaz sau care te ingroapa cu toate laolalta. O inamolire in ceva visurile noastre la asta se rezuma o inamolire care se usuca pe ceva ce va tine la nesfarsit si in care ceilalti de dupa noi ne vor gasi in ea o dorinta de a rezista oricum doar de a supravietui timpurilor si putreziciunii. Si ne avantam cand inainte cand inapoi balansul fiintarii noastre aici. De ce sa mai ducem lucrurile la capat daca tot ne frangem cand inaintea cand inapoia noastra sa ne fragmentam sunt atatea pe care le putem face si fara sa le lasam terminate ; de cate ori lucrurile pe care le sfarsim nu ne sfarsesc si pe noi ? De ce sa le finalizam cand ne putem naste iara si iara din alte visuri din alte proiecte cand ne putem amuza jongland ne putem obosi jongland ne putem odihni jubiland in bricolajul nostru. Nu vrem sa luam cu noi mai nimic sa ramana toate aici si de ce sa ramana ca raman degeaba nimeni nu stie cum sa se slujeasca de ramasitele noastre ca sa ne continue.
Sa ramana la fel toate astea pe care le stiam asa de la inceput si care deja incep sa putrezeasca pe dinauntrul meu dar ele sa ramana asa ca sa- mi aminteasca devenirea de pana acum.

*

Incercau sa- si adaposteasca zeii intunecime colonade o himera s- a desprins dintr- un capitel si a zburat spre celelalte zari nedeslusite noua. Apa siroia pe ramasite de travertin templele grele naduseau decolorandu- se zeii se aciuau departe de lume. Capul tau s- a sprijinit de- al meu undeva fumegau flintele pentru noi anul se inoise ceilalti abia il intampinau pe alte continente.

Si am privit zarile. O falfaire acolo departe abia se deslusea ochilor nostri pieile se uscasera deasupra pietrelor mari am legat crengile si ne- am facut coliba. Am gasit in noi nepriceperea si teama primilor oameni zeii ne- au facut daruri iar noi ne- am inchinat lor.

Am fost primii care nu am vrut sa dainuim tu te- ai preschimbat in abur eu in apa abia daca ne mai amintim furiile sau bucuria si ne agatam de parasirile zeilor si- ale oamenilor.

*

Sedeam la adapost de orice privire ne reintalnisem la umbra unei mastaba nisipul imi arsese talpile. Ne- am amintit cum murise intr- un turnir o domnita lesina la fereastra doamnele de la curte dadura fuga. Sangele nu siroia de nicaieri fu inmormantat cu mare pompa. Acum rasturna dintr- o palma intr- alta un cartus fumegand ultima lui moarte dar ca si cea trecuta fara urma de rana. Ne- am amintit iubirea noastra cedata nelinistii amanarii si rabdarii am plans un plans uscat fara lacrimi aveai nisip printre firele sprancenelor si in cutele buzelor arse de soare nu stiam daca ne vom mai naste data viitoare. Infrangerile noastre pricinuite de viata si de temeri noi care nu izbutisem sa murim laolalta simteam pentru prima oara ceva sangerand sufletele noastre macinau durerea. Ne- am daruit unul altuia tacerea si am putut muri impacati moartea ne intalnise impreuna.

*

Vara se incheaga inca din serile de mai o salata de legume gand unu la tine urmat de gand doi la cunoasterea tare difuzie de ganduri ma bucur ca mi- ai acceptat iubirea cred ca e cinstit asa sa astepti cu delicatete fara tristeti exhibate este decent asa fata de mine daca nu se intampla nici ce- ti doresti mai mult atunci ce sa ti se petreaca ce sa intrupezi ? in noaptea asta incep ploile ploua pana poimaine timp versus spatiu cheama- ma noaptea sinistratii un cunoscut a murit nullibi esse tu chema- ma tu.

*

Mi- am zis ca e bine asa cu acoperisuri multe si mult verde printre ele ce daca unii nu pricep nu trebuie niciodata sa marturisim prea multe nimeni nu ne- ar obliga la asta putem tainui cat vrem. Caile batatorite nu sunt pentru toti cum se poate mai bune sau mai drepte a te scarpina la urechea stanga cu mana dreapta este poate chiar drumul catre individualitate. E aproape liniste launtrica in jur verdele vegetal nu fosneste poate va ploua ca o detensionare. Ceva pare ca se clarifica zilele de trandavie aristocratica se vestesc pe undeva pe- aproape doar vremea e nelalocul ei in fiecare an devine din ce in ce mai evident.
Imi este greu sa imi amintesc anume lucruri clipa imi monopolizeaza simturile si- as vrea ca toate verile sa le lenevesc aici la oarecari distante fata de toti amestec de armonie aparenta si clevetiri picante tacite. Sau poate o viata la curte sau intr- un apartament spatios mobilat in stil vechi parfumuri scumpe colectii prafuite biblioteci ticsite seara la teatru in loje mirosind a portocale si mici gesturi fine miscari elegante o renta lunara din care sa ma desfat cum poftesc nu- mi este greu sa- mi imaginez anume momente chiar daca prezentul ma imobilizeaza in clipe cu siguranta ma voi gandi la tine nici o coincidenta nu ne va aduna laolalta tot iulie.

*


Si cum oare trosnesc stelele de lumina prin vazduhurile negre- albastrii vascoase fara ca nimeni sa auda ? Cum pulseaza ele fara sa doara intotdeauna fara sa starneasca nelinisti sau tristeti ? Trosnesc precum mugurii rand pe rand la fel cum trosnesc verigile destramarilor serile de iunie inca n- au inceput sa miroasa a tei deghizari comportamentale si zvacnete aproape brutale ca- mi vine sa plang de neliniste noaptea latra in locul cainilor nu mi- e straina nici o temere si neimplinita nici o presimtire ma gatuie frustrarea si mahnirea as vrea sa le pot pe toate. Din greseli juvenile si poate lumea va fi a mea intr- unul din nenumaratele feluri si- o voi birjari cu suspiciune.

*

Mi s- a intamplat sa vezi tu lumea este la fel ca inainte doar un pic mai cum sa- i spun cand te trezesti in dimineti friguroase dar insorite cu anticipari de primavara in sange emotia ca ti s- ar putea intampla primavara cu o raza de soare calaie pe obraz si apoi sacadat cu balti uscand secand apa din ele noroi pamant zbicit rafale de vant si praf la sfarsit caldura domoala si niciodata nu stii ce va urma alti fulgi sau calduri mari. Primavara asta tergiversand momentul instalarii pricinuieste totul in mine lupta se da pe terenul meu cat e primavara e imunitate sau din contra pasiuni traite la maxim in orice caz un anotimp care nu ma iroseste sau cum sa- i spun ma consuma constructiv. Cer clar noaptea si parca zgomot fosnet de ceva dealurile in spate copacii de la strada toate in toate si peste noi aproape ca trece anul iubire fara sa ne ierte fara sa ne alunge timp nepasator care se scurge in cine stie unde in favoarea sau in defavoarea noastra. Cine o mai sti de noi timp scurs nepatat neindiguit nedrenat nesupt nesecat nestavilit si eu m- am nu schimbat ci doar ceva pe dinauntru ca o termoizolare la case si poate am mai mintit greseli cu siguranta si multe altele o primavara ultima din cele zece de aici primavara cu un bilant sumar n- as avea curaj sa- l parcurg pe tot o data de teama a tot ce a fost si care mi s- a potrivit zic eu numai in momente oportune. Iubire tu sau noi !…

*

Salutari prieteni nu va e sila de voi ? nu ma intelegeti gresit va intreb doar daca vreo- data ati avut sentimentul ca va e scarba de voi si mai ales atunci cand va impartasiti altora emotiile. Mi- e sila de mine chiar in clipa asta pentru ca spun destule cand ma supar pentru ca tac semnificativ pentru ca fac glume proaste cu toata lumea pentru ca sunt prea ironica pentru ca altii respecta scoala mai mult ca mine pentru ca ieri mi- a fost mai bine ca azi pentru ca pentru ca. In rest ce mai faceti ce mai ziceti lumea pare la fel nu ? Da chiar asa bai si mie da’ mai tii minte da faza aia stai mai lasa- l pe el sa povesteasca ! Eu pai ce sa va spun ca nu fac decat sa tai frunza toata ziua dar nu sa nu vorbim despre asta sunt singura nu sunt cu nimeni da ma ce Dumnezeu cum daca va ascund ceva nu nu sau poate doar cate ceva care ma doare sau ma bucura prea tare ca sa pot povesti acum atator insi trebuie sa le termin eu de indurat si de savurat dupa am sa vi le spun si voua. Poate. Ma da’ multi mai sunteti care va interesati de soarta mea care ma suportati cu toate ironiile mele si va spovediti mie ba’ da’ voua nu va e asa nitel sila de voi ?


*

Rezulta continuitatea si viitoare intalniri ce daca lumea e mai putin buna decat stiam visam credeam e ca o nerabdare pofta patologica si dependenta in continuitatea asta pe care mi- o induci mie si acelui ceva al nostru cum sa- i spun continuitatea pe care mi- o induci cand ne despartim cand imi dai ceva cand imi spui lucruri si te opresti promitandu-mi o continuare cand ma saruti si – mi spui sa zambesc.
Zgomot de portiera trantita sar in strada bordura noaptea fericirea si calmul continuitatea un viitor gata ce daca lumea nu e asa cum in inocenta mea prosteasca mi- as dori sa fie ?!…

*

Un om care isi amana sinuciderea. Acum nu o mai doreste si oricum nu ar fi facut- o pentru ca tine prea mult la el. Un om caruia ii era dor de lucruri pe care nu le traise de cantonete cantate pe terase la bulevarde de oameni imbracati elegant gesturi fine limbaj frantuzit. Un om care nu prea stia ce vrea sau poate stia dar ceva ii taiase cheful de actiune. Un om care asculta ploaia pe zapada topita aproape de tot intr- o seara de februarie… Si ce de mai timp trecut ce de mai vreme trecuta aproape topita de tot. Cine si- ar fi imaginat repezeala cu care trece timpul sau turnurile unei vieti cine si- ar fi imaginat lumea chiar asa cum e ea ? Ce mai e de zis despre multitudinea de situatii si sentimente contradictorii ?! Nimic. Despre ce mai fac eu ? Nimic. Despre ce mai e nou sau vechi ? Nimic. De ce ? e careva contrariat ? a fost vreo- data ceva de zis despre toate astea si inca multe altele ? Nimec domnule ! Ni- mic ! S- a intamplat ceva ? Nu nu nimic stati linistita doamna nu va impacientati domnule stai calm amice azi n- am facut nimic la scoala mama doar cat am pierdut patru ani aproape de pomana pentru ca tata niciodata nu vom sti scopul lucrurilor pierdute sau castigate pastrate sau faurite pentru ca dragul meu iubit azi ai fost trist sau poate obosit sau poate ca m- ai mintit ieri sau mi-ai grait adevar eu cand iubesc viata cand n- o iubesc dar uneori imi place sa ma vait cand n- am de facut nimic.

*

Nu rade e chiar viata asa cum ai proiectat- o totul numai din carbon vezi aici sta secretul in deconstructie si reconstructie tu stii cine daca tu stii cum n- am sa ma plang de singuratate azi am prea mult simt al ridicolului si- mi place ca de obicei sa fac glume incisive vreau doar sa stiu ce e cu viata mea de- i asa de suie si haioasa si necajita cand trista cand bucuroasa … Hai sa cadem in hauri sa simtim cum ne ingheata sangele in teasta asa cum cad mereu in vise si ma trzesc tresarind sau horcaid cu trupul asta bun de chinuit si de mintit de mangaiat si de hranit de simtit de plans de tresarit sau de ras in hohote. Soarele soarele asta in februarie cata delicatete o raza calda se opreste din nu stii unde tocmai pe obrazul tau urca brusc si se reflecta dureros intr- un ochi il inchizi o simti calaie pe pleoapa si simti ca esti fericit cati oameni au rabdare sa prinda raze pe frigul asta cand mergi pe strada visand gata sa aluneci te tii simtul acustic si al echilibrului actori importanti doar tu ce daca lumea chicoteste saluti un prieten bun si faci glume pe seama ta vii acasa mananci ceva cald bei un vin bun si asta- i fericirea in fiecare prostioara si minciuna pe care mi- o arunca ceilalti intr- un schimb de replici dure si priviri calde banuitoare sau de nici un fel cand saluti pe cineva printr-un gest amuzant cand injuri ca smecherii aia de se cred ca toti sunt niste nu pot folosi cuvantul dar frumos se spune lasi sau fricosi noaptea cand tresar in propriile ganduri si fapte de peste zi de peste ani de peste viata cand li se scurge saliva pe asternuturi cand mananca sau cand sunt bolnavi cand iubesc naiv ca prostii Doamne cate poti sa faci intr- o singura zi intr- o singura viata numai tu singur e amuzant ca nu trebuie sa le mai imparti cu ceilalti. Nu rade e chiar viata mea sau a ta…

*

Cate un dram din toate asa se face totul cu timpul care le indulceste da Doamne timp si rabdare daca astepti ti se intampla lucruri bune s- ar spune ; in seara asta am sa plang de liniste si de bucurie sau poate ca nu hai sa ne prindem de toate si sa nu le mai dam drumul vant de primavara seri zile ani cand te salveaza curajul e mult de zis imi place sa le savurez si sa le indur doar eu desi uneori simt ca fac implozie si atunci mai gresesc.

*

Lumile aproape una- ntr- alta un camp unitar si o concentrare de ceva trecerea dintre ele si poate intreg universul altora in corpurile noastre.

Mult prea abstract pentru orice masina de calcul orice descoperire teribila doar in mintea omului fara nimic altceva circuitat sau siliconat. Dincolo de masinile de calcul si de orice tehnologie adevaratele descoperiri. O evolutie bizara in corpuri elemente idei organisme cu cat mai fin alcatuite cu atat mai perisabile si mai fragile. Legatura dintre toate cu toate de ce asa si nu altfel iata de ce iubitule nu cred ca e vorba de o eroare ca m- am construit asteptandu- te. Pentru ca lumi una- ntr- alta unitare continue si ordonate circuit fin al tuturor acestora in mine si noi in ele au pregatit ca eu sa fiu asa sa simt asa sa nu te indragostesti niciodata de mine sau sa ajungi sa o faci cu timpul pentru ca nu accept a ma fi sporit o eroare e lumea in care toate se leaga in jur mai putin in mintile noastre ca o incapacitate poate evolutiva de a trai pentru a descoperi ci nu pentru a patrunde pur si simplu fara nimic altceva. Relativitatea. Eu te iubesc mult !…

*

Mi- am zis ca am sa ma car de aici sau mi- am zis ca ar trebui sa mai am rabdare o vreme ba chiar am citit pentru linistea mea Aikido si Noul Pamant dar sunt prea colerica pentru a pastra indelungat mesajele si emotiile acestor texte asa ca urmatoarea solutie este sa ma scutur de ce- a fost ca nu stiu ce sanse mai am nu am mai facut nici un calcul nici un bilant le- am lasat sa curga nici un plan nici o strategie maine as putea sa ma scufund si nimeni n- ar sti din ce motiv.
Asa ca mi- am spus cara- te si lasa- le dracului pe toate lasa rabdarea lasa postura pasnica lasa iubirea lasa sinceritatea si chinurile aproape fizice pentru greseli care nu sunt nici mai mari ca ale altora care gresesc fata de tine si du-te !
Mi- am zis ba asta ba aia ca sa mai rezist un timp care aproape s- a topit de s- ar termina mai repede !…
Astazi dati- mi voie sa urasc pentru ca de obicei nu o fac asa ca voluptatea de a uri este inca o voluptate.

*

Maine poate iarasi tristetea maine de ce nu poate iarasi bucuria sa lasi lucrurile asa ca in mintea ta campurile dealurile bulgari de pamant si bulgari de zapada o apa inghetata curge sub pojghita in sinea ei gheata e subtire pe alocuri apa curganda se lasa vazuta visata oglindita cat soare atata zapada atata frig sa nu uit maine poate tristetea sau bucuria cum o fi eu sa nu uit sa inchin un pahar o vorba un gand un zambet o lacrima pentru ‘putinta de a fi fost ‘ azi.

*

Ma tem ca poate lumea asa cum e ea ma tem ca poate eu asa cum sunt eu intr-un februarie insorit si prea nins cand fericirea calma vine dupa un plans fara convulsii poti sa zambesti bucuriei care se petrece amaraciunii care s- a petrecut si pentru ca le uitam bucurii si amaraciuni vin iarasi si iarasi si iarasi vine un timp cand treptat incepi sa te defragmentezi sa te cureti si sa te umpli in lucruri trecute acum reciclate si din tine se construieste din aceleasi emotii amaraciuni si bucurii un alt tine ceva ca o maturizare.Ma tem ca poate tu asa cum esti tu…

*

Uite- acuma parc- a fost tot. Sa sari din viata in viata sau din zi in zi un du-te vino amalgam intre vrute si nevrute cand e amuzant sa nu mai crezi nimic sa te simti de niciunde. Zilele mai stii zilele care iti placeau atat de mult parc- ar fi fost ieri da’ uite ca- i azi si nicaieri nu- i mai bine ca in prezent un prezent continuu cand nu- ti mai lasi prietenii sa- ti vorbeasca de trecut si te doare sa- ti faci planuri bucuria de a lasa timpul sa curga asa cum vrea el cand stii ca toate au un sens si ca nimeni nu trece pe aici fara sa- si fi dus la bun sfarsit menirea. Hai sa ne- agitam totusi pare asa ca totul timpul nimicurile curg in avantajul nostru in favoarea noastra doar ca sa nu stam degeaba caci contempland lumea poti descoperi fericiri si tristeti fatale tie. Munceste munceste- te munceste- i pe ceilalti dobitocu sau bietu’ de tine… De mine ca la mine ma refer in fapt nu sunt decat eu aici cand scriu cand citesc cand sarut cand aia cand ai- lalta nimeni care sa inteleaga nimeni sa ajute. Iubire tu ma porti pe buricele degetelor tale frumoase am ajuns la index si pana aici mi- a fost ti- am fost as vrea sa treci as vrea sa ramai zile de februarie februarie 2005 insorit inzapezit intr- un targusor…
Uite- acuma parca vor fi fost toate !

*

Nu va grabiti cu mine am tot timpul ba chiar cum spune lumea toata viata inainte plus rabdare inca pe- atata ! Nu nu istoviti- ma lent ce Dumnezeu va grabiti asa aproape ca mi- a pierit cheful de toate. Ce vrea lumea ? Nu aud ! Putin mai tare ca sa inteleg si eu ceva ! Nu se poate discuta cu nimeni aici. Sa- mi spuna si mie cineva clar ce asteptari nutresc lumea sau viata de la mine de ce m- au adus aici ?! Sa- mi explice clar ce am de facut ca sa stiu. De fapt n- aveti decat sa taceti cu totii iar cand deschideti gura sa mintiti ca asa v- au invatat alea doua lumea si viata ca toti credeti ca daca ati intalnit numai oameni care v- au intins nade si nu v- au ascultat sau n- au avut rabdare toti ar fi la fel. Ei bine eu nu sunt asa deci nu ma bagati in troaca tuturora nu sunt altfel doar ca inca nu m- au indobitocit minciunile tampeniile sau vorbele nici visurile mele sau utopiile nici credinta sau fetisurile nici obsesiile. Un timp am crezut ca profitati de candoarea mea prosteasca. Eroare. Nu stiti sa profitati deloc !
Asa ca istoviti- ma si voi mai lent mai cu tortura ca sa n- apuc sa devin inteleapta si impicit prudenta. Mi e nitel dar mai e pana voi cadea acolo unde nu disloc nici un volum de viata de aer sau de existenta mai e ceva vreme putina pare cand o privesti anticipand multa cand o privesti dupa sau depinde de situatie si de contradictie.
Jumatate nimic jumtate tot difuzie intre tot ce ar trebui sa- mi umple viata nu sa ma risipeasca patru ani de liceu care ar trebui sa-mi fie de folos dar din pacate patru ani in deseuri si dejectii care n- or sa- mi fie niciodata pe deplin de folos doar un nivel de trecut al lumii si al vietii asa cum o vrea ea patru ani de facut cu ei tabula rasa in curand ca sa ma umplu de ce- oi vrea eu. Dac- ar fi fost asa simplu eu tabula rasa cu toate si cu toti poate as reincepe ceva sau poate n- as mai incepe deloc.

Iubitule minte- ma lume risipeste-ma prieteni distrati- va cu mine ca tuturor ne plac ironiile rautatile bauturile de orice fel poate tutunul bun dar usor scoala dizolva- ma si tu nervi faceti- va de cap calciu dispari familie reneaga- ma Doamne iarta- ma si toate claie peste gramada de lume si de viata cand bune cand rele intrepatrunse intreiubite intrepierdute intremintite intrerabdate.

*

Lucrurile pe care le uiti si-apoi revin isi instaleaza durerea in acelasi loc in acelasi fel.
Lucruri de care sigur nu ti- ar mai pasa daca n- ar mai reveni lumea tot inainte si dupa ca un interval stare de dor nemarturisit.
Zile de saptamana zile de sfarsit de saptamana asteptare imunitate relativa la singuratate frica de obiceiurile din iarna negare.
Lucruri zile nepasare saptamani singuratate frica negare. Am obosit.

*


Startul fusese dat un ceas biologic dirija dinauntru sau din afara poate era chiar divinitatea presimtita de noi undeva inlauntrul sau in afara noastra. Lumea se construia de la sine obsedant de ce asa si nu altfel incotro? Exista in noi un sistem de autodistrugere ?ar avea sens existenta lui ?

Inutil poate noi doi si mult mai tarziu decat maine poate doar eu singura eram ceva comparabil cu nucleotidele alesesem o anumita unica permutare contribuisem cu alegerile mele in posibilul teatru genetic universal undeva in functie de mine s- a petrecut ceva intr- un anumit fel inauntru in afara micro si macro cosmosuri aleg sa sper ceva in continuare ceva cu noi doi iubire si poate dorul tau… Nimeni nu rateaza startul fara un motiv.

*

Un cuvant fara prea multe strigate undeva cineva stie tot ce se intampla intr- un scenariu deja pus la punct uneori rugile fac parte din el si atat.

Undeva un cuvant ajuns acolo mult prea in urma fata de infaptuirea lui plus lucruri care continua de parca in firea lor nu s- ar fi petrecut nici o schimbare.

Un cuvant si o toamna un alt suspin un alt noiembrie cand dulce cand amar anotimp ca oricare altul cand cu tine cand fara tine lumea curge ca intotdeauna inspre ceva nestiut noua.

Un lucru schimbat in mintea noastra un cuvant un suspin un urlet o toamna ca o toamna o iubire ca o iubire o asteptare ca un neinfaptuit punct.

*

La inceput nu parea periculos deloc jocul cu proteinele decurgea conform regulilor la un moment dat s- a deblocat o gena cateva informatii copiate si comprimate pe cat de ergonomic posibil au schimbat ceva cred ca in mintea mea a ajuns intr-un sfarsit schimbarea si brusc viata deja se construia altfel nici atunci nu mi- a parut periculos si am lasat noul joc sa ma acapareze s- a intamplat de mult inca mai joc si nu stiu daca o gena fatala se va debloca la sfarsitul lui.

*

Cert e ca lumea era codata dincolo de intelegerea noastra. Dincolo de toamna si de noi de noi doi eu care te iubeam tu care imi duceai uneori lipsa erau toate combinatiile misterioase toate tacerile incifrate lucrurile nici macar imaginate inca.
Dincolo de ce spuneam sau taceam in preajma ta erau in mine codurile genetice sau frustrarile complexele obsesiile bolile intamplate sau nu era toata jalnicia mea si- mi era rusine sa ti- o spun nici macar n- o gandeam de fata cu tine.
Si acum invers dincolo de coduri jalnicul eu al meu toamna mai ales anxietatile si celelalte mereu dor mereu tu in mintea mea si nerabdarea un soi de sevraj mereu mereu in mintea mea uneori clar alteori alambicat ceva confundandu –se cu toate codurile si lucrurile incifrate de dincolo…


*

Daca am fi stiut de la inceput… Si ploile se usuca peste drumuri prafuite acolo unde nimeni nu mai pune piciorul de mult poate doar o superstitie ne face sa dormim mai linistiti cand uitam ca totul se petrece doar in mintea noastra si atat. Daca am fi stiut de la inceput nu te- as mai fi iubit nu m- ai fi luat de mana… Si mainile se usuca peste alte maini sau mainile aceleiasi fiinte una deasupra alteia azi m- am simtit un lup de stepa cand ma intorceam seara acasa dar nimeni nu mi- a vandut un pont spre un local al nebunilor doar o amarata mi-a cerut haine vechi. Daca am fi stiut.. Ce mai este de stiut si de trait mai este cum este mult putin bun rau anticipativ retrospectiv…
Si iubirea noastra se usuca ?!…

*

Doua piersici salbatice albe un pumn de nuci verzi asta e tot ce mai ramane din tine dupa ce te nasti dupa ce mori nu conteaza ordinea. Asta e tot ce ramane dupa ce alegi sa te claustrezi de lume relatiile cu oamenii ajung sa doara prea tare cand le investesti cu prea multa afectivitate si preferi singuratatea in locul tuturor celor care poate tin la tine carora poate le pasa de tine.
Piersici albe nuci verzi in seara asta nu mai doresc nimic un pas spre visurile mele bovaric sau in ratare.

*

Mi- am spus ca noaptea curge rotund curge oval in forma de patrate si romburi in forma de vie si de campuri in forma de mine si de tine.Mi- am spus ca noaptea țaraie ca apa si fosneste ca iarba ca se aude curgand faramitat precum nisipul din clepsidra ca suna a sarutarile noastre. Mi- am spus ca aici respir eu ca acolo tu.
Si noaptea a inceput sa curga rotund mai intai sferic mai apoi zgomot de nisip zgomot de fulgi care se prind in zapada… Incepusem chiar sa- ti simt rasuflarea pe obraz. Cred ca visam.

*

Asteptarea asta mult prea lunga pentru cum se desfasurau evenimentele in ultimul timp mult prea stranie parca as fi presimtit ca este infructuasa. Ce se mai intampla acum? Spune- mi !Cand imi vei spune ? A trecut atata timp !…
Te astept oriunde oricum oricand cum vei voi tu.

*

N- as fi stiut cat cantareau toate in toate de nicaieri nu lipsea nimic. Cate mai erau de trait mai multe de pierdut un sigur destin primit mai apoi ales la intamplare lumea cauta sa nu se repete dar multe pareau ca se intampla pentru a doua oara.
Ne asteapta viile acolo departe intre dealuri culese sau nu iarna sau vara in orice anotimp cunoscut de noi. Cine cunoaste numarul zilelor viitoare ? as vrea sa- mi duci mereu dorul si de nu eu voi fi plecat intr- un undeva fara vii intre dealuri fara cunoscuti fara sa- mi fac prieteni si fara sa mai pot nutri dor pentru altcineva. Atunci vom sti cat cantaresc toate in toate si golul se va sapa in toate lucrurile ratate sau pur si simplu nefacute.
Acum noi doi ne coacem dorurile sub viile batute de soare.

*

Viata fusese sa fie asa cum este si totusi ceva nu mai era clar deloc. Mi- am aruncat o privire in fata cumva peste umarul lui Ianus si mi s- a facut frica.
Stiam de mult ca viata are virtutile combinaturicii dar niciodata nu am realizat cat de perseverenti suntem in permutarile pe care le anticipam si le dorim avid. Mi s- a facut frica pentru ca visurile mele aveau unele deficituri in alcatuirea lor si tocmai descoperisem o noua combinare care stiam ca- mi va da multa bataie de cap ceva care seamana foarte bine cu un punct de cotitura.

*

S-ar cuveni sa cad? Lasa- ma sa zbor lumea e prea mica daca imi intind aripile si totusi nu pot sa te cuprind. Paradoxal nu pot sa te cuprind de mana cu o singura mana hai lasa- ma sa zbor lumea toata e prea mica pentru singuratate.
Totusi suntem amandoi inexistenta unei fericiri mai mari dar ma simt uneori asa de singura o liniste calma imi face companie.
S-ar cuveni sa cad acolo unde mi- am propus zborul si se pare ca o divinitate intuita mi- a facut loc langa tine.

*

Frica din care traiesti asteptarile… Lucruri de continuat teama de lucrurile de continuat te gandesti pusinalim sa abandonezi totul inainte de a face vreo greseala. Iti spui in gand hai sa vorbim ca nu ne aude nimeni si incepi sa- ti indrugi prostii despre efemeritate si nemurire despre asa cum e si cum ai vrea sa- ti fie. Nu te aude nimeni ce forfot in tine forfot despre care nu stii de unde vine sau cu ce se confunda. Este ca atunci cand fosnetul copacilor iti pare fosnet de apa si nu mai stii cum sa privesti un cub desenat in spatiu- bombat sau adancit este ceva care nu- ti da pace si cand inspiri ai senzatia ca se va intampla ceva important…
Frica din care traiesc asteptarile…

*

Daca ma ranesc in carne simt crunta durere care a provocat rana; cum se refac tesuturile cum se coaguleaza sangele in prezenta ionilor de calciu nici nu banuiesc macar. O rana in suflet incepe dintr-o trasatura brutala si simti toate metamorfozele prin care trec launtrurile tale ca sa refaca sau sa cicatrizeze vatamatura.

*


Asteptarea de care ma temeam sunt zile in care mi- e frica degeaba. Conteaza lucrurile care se duc? Departe o sfera prelungeste o asteptare perfecta. Perfectiunea e ceva care nu are iesire. Nu vreau sa fiu plictis pentru nimeni o sfera prelungea infinitul la infinit uneori ma gandesc o asteptare in plus ori in minus aproape ca nu mai are insemnatate sfera prelungea infinitul sau infinitul sfera si asteptarea de care ma temeam. Te astept pana unde vrei sa mergem pentru mine nu mai exista iesire desi poate ca nu as putea sa te urmez fiecare are iesirea lui ; compatibilitate intre iesirile noastre ? Fiecare om avea o jumatate o sfera un inger o picatura un animal o vorba un destin si din toate celelalte. Avea si o asteptare.Oameni care au un trandafir oameni care au un portret oameni care se au unii pe altii oameni care devin agresivi asteptand oameni care asteapta pasiv. In general lumea se petrecea la fel. In particular lumea e unica. Cu alte cuvinte asteptarea de care…

*

Cazuse o stea pe masa cu sticle colorate. Se apropia pranzul si nimeni nu stia unde se vor asterne bucatele pentru ca nici unul nu ne induram sa dam sticlele la o parte. Nu ne induram sau nu voiam sau nu ne dadea in gand ne era prea foame. Ne- am hotarat sa mancam pe brate pe genunchi pe jos pe spatele celor ce stateau aplecati. Din cand in cand se formau galaxii printre sticle. Cineva s- a indragostit de cel care tocmai isi turna o cafea. O noua galaxie se instala pe masa.Ne inchipuiam universul.Nimeni nu vorbea.El i- a facut un semn a plecat dupa cafea si nu s- a mai intors. In primul sfert de ora s- a spart o galaxie. In urmatoarele sapte ore s-au mai spart cateva.Parea ca s- a ajuns cu asteptarea la infinit.S-a ridicat de pe podea de langa semineu si- a turnat un pic dintr- o licoare a maturat cu un gest sticlele de pe masa si- a pus ceasca acolo si…
Steaua isi lua zborul lumea pleca acasa multumind pentru petrecere. Ea deschise cadourile de la lume. Toate constau in coincidente.

*

Poate iarba colorata in noapte cu toate lucrurile nedescoperite inca si nestiute. Tie-ti colora zambetul un far de pe autostrada noaptea arsa nu contenea sa se lățeasca printre crengi. Noaptea de ieri se vede invers in balta de azi- ploua. Tu nu te complicai prea mult te lasai purtat de un val de noapte sau de caldura sau de sange n- as sti. Eu cautam un cub in noapte in tine intre noi. Cautam un cub pentru o aproximativa perspectiva si poate ma complicam prea mult. Si poate iarba si noi colorati in noapte. Ceva intre noi semana cu toate lucrurile nedescoperite si nestiute.

*

Dincolo de orice suflu se izbea un inger de stresini in ridicarea lui si o Luna se lupta cu o alta intr- o confruntare a satelitilor. Nimeni n- ar fi stiut ce se intampla in noi. Dincolo de noi- in noi se luptau ingeri ca sa iasa si stele sa coboare si nimeni nu le banuia rostul. Intr- un nefacut mai facut decat facutul era perfectiunea si o idee care nu se nascuse o iubire sfioasa ca un ochi de melc se ascundea de lume. De stresini sau de lume cand vrem sa ne inaltam iar lovitura ne ricoseaza intr- un abis mai inalt decat adancul mainile se intalnesc noi in noi ca doi ochi de melc.
Neterminat.

*

Cand intorci sunetele pe dos- tacerea. Cand intorci tacerea pe dos- harmalaia. Intorci iubirea pe dos- golul. Sunt unele goluri care nu se mai pot umple iubiri care nu se mai lasa scoase de alte iubiri.
E mare pretul si il vad atingerea ta nu e ca cele ce au fost pana acum si tot ce spun pare prea uman prea prostesc. Daca as sti cum sa ma fac lumina ca sa inund intunericul si cum sa intorc pe dos zgomotul ca sa- l fac tacere daca as sti sa intorc toate golurile ca sa le fac iubire cine stie cum ar fi ?… Poate m- as speria.
Daca ma simt ridicata si terfelita de unul si acelasi lucru- atunci iubirea.

*

Se scurge cerul pe pamant alimentez un plictis sinuigas ieri m- am taiat fibrinogen pe pamant un cer se scurge ma alimenteaza un plictis ucigas maine o sa ma tai iar fibrina si tot asa pana o sa ne coagulam am sa te deshidratez o sa ma termini scursul cauta canale intr- un oras prea vechi fara sistem de canalizare. Cerul a facut balta.

*

Este poate undeva cade violent dar fara pocnet o chemare dintr- o buna zi fara voce o strangere de maini fara atingere.
Poate doar ploaia care vine si care va cadea cu zgomot fragmentat azi n- o sa te mai chem n- o sa ma mai chemi.
Sare din numar in numar ca asteptarea din asteptare si ca pietrele pe caldaram nu- mi mai pasa.
Cand mintim cand negam cand inchidem ochii cand toleram si facem compromisuri lucrilor finite ce tind la infinit nu este ce vroiam sa fie nu esti tu nu sunt eu nu e nici lumea.
De la ora noua la ora noua de pe o saptamana pe alta poate crezi doua ore in mine poate cred pentru doua ore in noi, poate credem ca undeva ceva se va uni cu pocnet si cu atingeri- strangere de maini.

*

Se contorsioneaza toate durerile de fericire si ma durea intr- un fel nestiut poate ma durea o anticipare.
Numai plantele isi aveau radacinile in pamant mie imi crescusera in tine poate ma durea seva.
Joaca pamantul hora nebuneasca plopii au prins forma alungita de- atata joc si- n mine parca prindea radacini cine ?ce ?ale cui ? Poate ma dureau chiar radacinile tale.
Sfredeleau in mine si eu multumean unei providente nestiute ca mai au ce sfredeli golul pare sa se fi umplut ;de tine ?…
Poate ma durea o anticipare si ma durea intr- un fel nestiut poate ma durea seva poate ma dureau chiar radacinile tale.

*

Strazile vechi voiau sa alerge catre casele vechi casele vechi voiau sa alerge catre orasele vechi orasele vechi voiau sa alerge catre lumea veche. In jur orasele vechi alcatuite din strazi vechi si case de- o seama cu ele se modernizau.Mi- ar fi placut sa se pastreze orasele vechi.
Mi- ar fi placut ca mainile vechi sa stranga la nesfarsit tot niste maini vechi o curiozitate veche sa se lase purtata la infinit catre o iubire veche un sarut vechi sa se amestece tot intr- un sarut vechi… Asteptarile or sa fie intotdeauna cele vechi si iubirea o sa ramana si ea tot cea veche se va fi invechit si lumea ta si viata mea altii or sa doreasca strazile pe care ne plimbam noi mersul vechi casele in care ne alimentam noi iubirea veche potecile ce ne duceau spre cranguri vechi.
Strazile voiau sa alerge…

*

Cum urca noaptea dinspre Pamant spre Luna calare pe anii- lumina ai mei sau ai tai. Gunoaie pe camp prin vie aproape de pasarela eu as fi multumita sa te vad o singura data in fiecare anotimp plopii verzi castanii din fata vechii bai comunale mereu verzi si ei. Dragostea noastra verde jumatate verde asa cum imi place mie jumatate albastra asa cum iti place tie.Drumurile cu maroniu si cu gri. Nu ai sa ma uiti prea curand nu am sa te uit prea curand. I- am spus iubirii mele sa nu mai umble goala pe fie ce drum c- o latra cainii si lumea. Acum nu mai umbla pe drum umbla prin tine si n- o mai latru decat eu uneori asa ca sa nu si- o ia in cap. I-am tot povestit seara inainte de culcare si- apoi in insomnii cum e cu limitele cum e cu inceputul care cere un sfarsit i- am spus si nu vrea sa ma asculte mi- o tot reteaza ca noaptea urca dinspre Pamant spre Luna calare pe varste- lumina.

*

Sunt lucruri care crezi ca ti- ar face bine. Dupa ce se vor fi intamplat constati ca iti fac mai mult rau decat bine si devii morocanos. Iti spui ca tot secretul este asteptarea dar pur si simplu nu te poti abtine sa nu alimentezi starea de rau din tine.
Lucrurile cu care acel ciclu de fericire incepuse revin. Acum ciclul s- a incheiat va urma o lunga adaptare la asteptare in care nu mai poti decat spera ca se va intampla iar si astepatrea va fi meritat.

*

M-am saturat sa traiesc concentric m- am saturat sa- mi dozez iubirea in fante m- am saturat de zilele trecute si de cele ramase. Iubesc cu masochism momentele lungi de asteptare si putreziciune launtrica. Urasc fericirea cand vine pentru ca urasc faptul ca incep sa iubesc din ce in ce mai mult acele momente de care vorbesc mai sus. E greu sa inveti sa astepti de aici nervii. Cata risipa de viata !


*

Nu- mi mai pasa daca ceva ne duce si unde ne duce. E mult prea greu sa astepti asa sa te conformezi unor reguli unor pareri. O ricum ar fi intotdeauna mi se va parea ca ceva merge prost. Ce plictisitor trebuie sa fie absolutul…
Intr- un singur moment se pot dizolva ani si ani probabil ca moartea e mult mai mare decat viata daca poate sa o cuprinda intr- o singura clipa si in cele mai norocoase dati dintr- o inghititura…


*

Canta tiganii- n piata. Un instrument care si- a pierdut de mult culoarea si a ragusit. Unii bat darabana intr- o cutie. Canta si beau spirt. Pleaca se indreapta spre centrul de acum al orasului. Soare dealuri acoperisuri care lucesc agresiv cantec.

*

Azi dimineata plopii in vie. Tu dormeai zorile pe care eu le urmaream prin faldurile perdelei pe case printre crengi printre vii rasfirate- n plopi. Cine o mai sti de noi cand imi scriai cand iti scriam cand mi- ai intins mana cine o mai sti de noi cand te desenam cand ma priveai cand imi zambeai cuvinte tacute ?…
Cine o mai sti ?Ani in care consumi in exces emotii ani in care iti uiti propriile limite si te definesti printr- un alt interval tinzand la cifre care nu- ti apartin.
Un targ care te injunghie cu imbecilitate si singuratati de te intrebi daca mai e loc in tine in care n- a intrat taisul iar daca nu mai este cum de n- ai murit inca …

Si dincolo de targ un sat ori poate o comuna azi dimineata si- n alte dupa- amiezi trecute plopii in vie intr- o noapte de iarna si in zile de vara plopii in vie. Da- mi mana ta iubire si spune- mi de lucruri care nu ma mai ating singuratatile mele prostia si o delimitare gresita… Plopii in vie.

*

De ce am fost cu putiinta ? Si eu si tu si toate savoare oboseala singuratate zi dupa zi si noapte dupa noapte…
Cum de am fost cu putiinta dintr- un anume sau dimpotriva dintr- un oarecare zeu din anume sau din contra din oarecare oameni ?
Pana cand ?Si cum se va fi sfarsit eu cu tine eu cu El eu ai mei cu viata mea cu noaptea cu singuratatea ?
Daca mizantropia musteste peretii launtrurilor murdari de boasca din toamna rezulta primavara minus agresivitate radical de ordinul singuratate din fericire- cat de grele fericirile solitare- candoarea mea tampita iubirea dezmatata prin toate cele…
Si cum am fost cu putiinta ?…

*

Si pentru ca mi- e frica sa urc in nori pe scarita ce coboara in mine pe sub pietre ce se sprijina inghesuite una- ntr- alta as vrea sa- mi arunci podul de franghie legat de bucata ta de cer si care coboara in tine. E singuratatea claustrata a beciurilor din casele vechi si latraturi de caini care sugruma tacerea si o schelelaie e parcul pustiu de noi e noaptea e frica e primavara. Nu esti cu mine si vor altii sa coboare in mine din singuratatea orasului din racoarea beciurilor din primavara. Iti dau tarcoale si apoi se lasa agresiv peste gandurile si emotiile tale. Arunca- mi podul de franghie cu capatul fixat de cer- cobor in tine !

*

Vine timpul cand te scoala in miez de noapte te iau si te vand pe bucati te dau de la unul la altul bisnita fara sa ceara prea mult pe tine. Sau te schingiuie si atunci e mult mai bine ca ramai asamblat raman toate durerile si bucuriile la locul lor nu ti le vand dusmanii si nici prietenii. Oricum n- am avut niciodata dusmani dar poate ca fara sa vreau fara sa stiu fara sa banuiesc… Da uneori vine timpul cand prietenii iti spun du-te si fa- ti propriul drum iar tie iti vine sa spui du-te naibii dar taci pentru ca te- au ridicat prea mult noptile si ti- au lungit insomniile si te- au vandut si monopolizat bucata cu bucata.
Poate ar fi fost mai bine sa ma schingiuie la noapte ma vor vinde iar.

*

Sătul de atata lume. Prea multa in jur printre volumetrii si in mediul ambiant. Seara buna tuturor ma intorc o pornesc agale alteori o iau la goana apoi ma potolesc. Seara buna tuturor !va mai amintiti serile cu adevarat bune au ramas mai in urma decat sunt eu acum fata de voi si au ramas bune slava Domnului nu le mai poate schimba nimeni.
Seara buna !e urarea mea. Mi- au ajuns toate serile bune petrecute aici ma duc sa caut altele si mai bune serile voastre m- au rodat m- au obosit m- au imbatranit. Plec undeva cu lume poate mai multa prin volumetrii si pe langa cu o lume de care sufletul meu nu s- a imbibat inca.

Satul de atata aceeasi lume numarul de locuitori ai orasului este constant dar pentru mine creste parca ma sufoca ma impinge in afara prin contractii involuntare. Ce travaliu lung !Seara buna !

*

Nu mai spune !Vine si timpul moment intempestiv poate cand tot ce spui e folosit impotriva ta ca la tribunal.
Buna seara !E cumva aceeasi viata pe care o traiesc si eu ?Buna seara !Hei !E aceeasi viata cu un trup bun de antrenat zonele erogene ale altor trupuri sau chiar ale tale cu unghii incarnate cu piatra care se asaza printre dinti si raneste gingiile sangele primavara supliciile savoarea ?… Pa ! Stiam ca nu ma asculta nimeni ! Toti au cotidianul lor linistit si hedonist n- au decat sa si- l pastreze eu nu mai spun nimic. Vine un moment inoportun cand spusul il folosesc altii impotriva mea ca la tribunal.

*

E ceva care vine din lungul ulitelor din becurile electrice ale stalpilor din dealuri si de dincolo de ele e oboseala mea siajul pe care- l lasa februarie prin vii si prin ceata si nici un lucru care sa ma doara doar putina revolta si un inel de celofan in gat care sugruma a plans. E ceva care vine din launtrul lucrurilor sau de dincolo de ele. O mostra de viata care- ti este de ajuns pentru a- ti forma o parere.

*

Erau aceleasi lumi una- ntr- alta. Dimensiune in dimensiune univers in univers lume in lume. Ce s- a pierdut intr- o dimensiune revine in alta.
Erau aceleasi lumi. Poate noi eram altii guvernati de un cod genetic universal ; poate ca divinitatea nu- i decat o inlantuire de catene proteine din proteine lumina din lumina adevar din adevar.
Cui naiba ii pasa ca una- ntr- alta sunt aceleasi lumi ca lume in lume univers in univers fac sa revina lucrurile din spatiile in care se pierd ca cele mai vicioase cercuri sunt cele concentrice ca noi suntem aceiasi sau poate altii recesiv din dominant lumina din lumina Dumnezeu din Dumnezeu ?

*

E mai usor sa mai greu decat sa mai departe fara tine dintr- o cazatura pe alte ploi dintr- o altfel de moarte intr- o nealtfel de viata fara parasiri si fara asteptari e mai usor decat e mai greu. E mai fara sare decat sarat intr- o viata oarecare ; de asteptat si de lenevit intr- o odihna thanatica ce te abrutizeaza si abrutizat cum esti iti exersezi empatia intr- o iubire. Daca nu pot sa te mai astept cand mi se pare mai greu decat usorul incerc sa te ating transcedental imi trec membrele prin intuneric si prin umbra purtata de obiecte si ma ud- lumina ; maine e mai greu decat greul de ieri azi mi- e lene. Cand ti- e lene te tai mai intai voit apoi din greseala doar ca act ratat pentru ca te macina vinovatia de a- ti fi lene si nu –ti folosesti potentialul ca sa nu –ti fie mai greu ca usorul mai greu ca departe de tine intr- un top fara paradis si destramarea lui cand imi spuneai sa scriu paradis cu majuscula acum imi spui sa te sarut pe piept si pe gat si mie- mi vine sa te musc de beregata si sa rad cu rasul meu cu acelasi ras cum ziceai- « cu aceleasi buze » « aceiasi ochi ».
O zi in dungi fara buline o zi in ploaie fara ninsoare desi e atat de frig intr- o atat de primavara fara sfarsit.
Dintr- o lene plus lene rezulta cuvinte trunchiate si o comunicare transcedentala cu umbra dincolo de umbra poate unde esti tu si fara sa te vad si fara sa ma vezi o perspectiva fara puncte de fuga.

*

De mana ne rotim in acelasi timp cu pamantul ne intunecam la chip in acelasi timp cu lumea ne inaltam cu mareele imbatranim cu ziua si cu noaptea intotdeauna de mana. Degetele imobilizate de degete taiem bucati eludez parti care clocotesc in acelasi ritm cu cerul cu apele si cu focul. Daca maine cad in inaltime si ma ridic in adanc daca nimeni nu va mai pricepe nimic din mine si voi uita ritmurile care ma vor fi populat daca tac atunci cand ai vrea sa- ti vorbesc am crescut micul a ramas mic schioapa a ramas de- o schioapa m- am potolit am cautat in toti acesti ani o constanta sau o constanța si nu am stiut asta poti sa crezi ? Tu mai poti continua si prelungi prima zi a lui iunie ? asa credem toti ca putem ca nu facem nici un efort. Si pentru tine si pentru mine prima zi a lui iunie nu mai poate fi decat prima zi a lui iunie. Tine- ma de mana !

*

Locuri care ne asteapta. Care permutare o fi a noastra ? Niciodata nu ne dam seama cum alegem ne compromitem repede. O bataie din palme un cuvant scris aiurea chiar pe pagina asta o respiratie mai lunga o amintire un soc o emotie o tresarire o intrezarire a unui adevar fara rest sesizarea erorii depasirea ei sau poate eludarea bovarismului bolnavicios nervi munciti morminte de materie cenusie nereciclabile rani care cel putin dau senzatia de nevindecare. O bataie din palme si totul se poate schimba in mintea noastra. Poate in mintea ta si o sa ma termini poate in mintea mea si ma voi căra pentru totdeauna. Oare ai putea sa ma duci cu toate astea ?

*

Nu stiu de ce sunt asa stinsa de ce ochii si cuvintele se voaleaza in jurul meu n- am cum ghici daca intamplarile de bun augur vestesc norocul sau ghinionul. Ma incapatanez sa- mi desavarsesc visurile si nici macar asta nu stiu daca o sa ma poarte spre ceva bun. Lucrurile gesturile si vorbele prostesti si fara sens primeaza aflarea cauzei nu ma ajuta cu nimic dupa ce toate au ramas pe veci in facutul lor nici nu stiu daca indreptarea lor ar fi chiar indreptarea lor sau incalcirea unei bune bucati a vietii. Liberul arbitru este un basm zeii ne stiu tuturor numarul precis al verigilor intamplarilor si al turnurilor vietii elementare calcule cu permutari si aranjamente din tot ce e pus la punct de ei alegem o varianta fara sa stim o varianta a noastra infaptuita de ei cu mult inainte.

Si acum ce mai ramane de facut cand toate cuvintele nespuse freamata de- atata negrait care se aduna in spatele lor simtiri moarte care stau sa- nvie suntem infranti in toate ale noastre fara sa banuim lucrurile bune trag dupa ele infrangeri rusinoase.

M- am tintuit m- am asaltat m- am asediat greseala e doar a mea raul asemenea binelui sunt in mine gandurile se ispravesc in fapte.


*


Apasarea caselor vechi draperii grele mobile impunatoare din lemn greu firisoare de lumina tablourile mari in rame voluminoase impodobite cu tot soiul de arabescuri lambriuri scarile din lemn care duc din salonul de primire in odaile de la celalalt cat pastrate pentru invitati bibliotecile prafuite indesate cu volume groase lucind ici colo toate coridoarele tapitate cu portretele strabunilor holuri prin care sa- ti porti singuratatea si iubirile trecute cum te- ai mai acomodat cu viata !… In sera s- au uscat toate inca te crezi tanar de ce n- or fi udat plantele alea nici tipenie de servitor majordomul a murit de batranete acum o luna sau nu parca anul trecut… Dar tu te banuiesti tanar nu- ti imaginezi cum e sa mori te- ai ferit ca mortile cunoscutilor sa te impregneze cu ceva desi e atat de straniu cand iti moare o ruda sau un prieten e ca si cum tot ce- ai trait cu ei nu mai are nici o acoperire nimeni nu poate incuviinta daca ai purtat acea discutie cu cel care s- a dus iar tu te simti cumva anulat franturi din tine raman doar pentru tine si cu timpul incepi sa te indoiesti de ele nu mai stii de s- au petrecut aevea au ba. Si cu toate astea te simti tanar in casa asta pe care ai refuzat s- o mai parasesti aproape un deceniu poate si mai bine dar stii ca afara s- au schimbat atatea si refuzi asta nu totul a ramas la fel pentru tine aici intre peretii astia in parcul plin de buruieni de pe langa casa nu s- au schimbat multe ce daca servitorii nu mai sunt si plantele se usuca pana si cele mai bune haine stau colbite prin dresingurile tapitate cu plus verzui ce daca nimeni nu mai vine sa intrebe de tine pentru ca toti care te stiau nu mai sunt de mult ? Totul e la fel e neschimbat si poate ca lumea de afara nu s- a transfigurat asa cum banuiesti poate ca bacania de alaturi e tot acolo si trasurile zangane mereu doar ca nu le poti auzi pentru ca iti petreci mult timp in aripa cea mai izolata a casei. Apoi vin clipele acelea de framantare dureroasa in care pipai lucrurile si le izbesti in care te ranesti voit caci ai impresia ca ai putea fi un strigoi batran care nu- si afla linistea poate esti o umbra poate ca n- a mai ramas nimic din tine ai murit demult in somn fara sa ai habar si te scoli de fiecare data ca sa- ti continui viata pot strigoii gandi atat se pot framanta cu siguranta nu viata e aici in tine asemenea celorlalte care sunt tot la locul lor nimeni nu le poate atinge cat sunt in tine chihlimbar de amintiri fosilizate in simtiri inca vii care te bantuie uneori stii ca n- ai schimba nimic ai ales varianta asta pe care ti- ai asumat- o si ai dus- o pana aici fara sa- i fi gasit un capat inca probabil sa va sfarsi o data cu tine.

Cu mainile la spate iti lasi fruntea sa se lipeasca usor de geamul rece cate nu invie in suflet plantele alea uscate si prafuite si ce rigid ti- a fost gestul aproape ca ti- au trosnit incheieturile si te dor toate in aplecarea capului reazemul ferestrei poate ca esti mort demult sau poate ca nu dar se va intampla curand nici un muschi nu mai tresare cand lacrimezi ce obosit si imbatranit te simteai in tinerete si- acum… Acum nu mai stii ce sa crezi si asta e la fel ca in orice timp pentru ca niciodata n- ai stiut ce sa crezi despre toate ai imprumutat ideile celorlalti ai trait framantari fara nume dar n- ai putea finaliza niciodata cu o concluzie ; nici macar nu stii daca mai traiesti.

*

Obsesiile nu faceau rau decat celor care le trezisera in adancul lor iar ceilalti trebuiau sa inteleaga asta si sa nu se teama. Trebuiau sa se teama doar de launtrurile lor bolnave sau neobisnuit de sanatoase. Daca temerile tale au legatura cu obsesiile mele asta nu poate fi intamplator o veriga ne- a impreunat mai inainte de a fi aflat si nu exista drept leac decat rabdarea si sinceritatea timpul le va pune pe fagasul lor daca riposta nu e brutala si daca nu te macini mai mult decat mine n- am avut de unde sa stiu ce ne- a adunat impreuna poate as fi evitat unele amanunte jenante daca asta ne-ar fi facut sa nu ne mai temem si sa urzim capcane in taina sau impreuna cu ceilalti.

Pentru ce toata acesta rumoare ce- i ingrijoreaza pe ceilalti care nu- si cunosc o vina pe care le- am atribuit- o fara sa cunoastem prea multe judecand dupa mizeria ce zace in sufletele noastre ?

Nu poti trai fara sa aduci suferinta celor mai dragi indreptarea ei nu stii daca poate compensa ceva.

*

Nu stim niciodata ce din noi a atras atentia celorlalti cum au inceput sa ne placa sau cum incep sa ne pizmuiasca. Ce anume din noi ne leaga de ceilalti in ce consta declicul ? Toti oamenii aceia care ne par a-i fi stiut de- o viata ce- i cu ei sau ce e cu noi gandind asta in preajma lor ?de unde toate aceste intamplari care nu par a fi doar atat si ne ingrijoreaza prin felul in care se petrec parca am intrezari continuarea o presimtire buna sau rea dar nu putem sti precis urmarea. Frica de a nu deveni o povara de a nu deveni uitare de a nu amagi …

Spune- mi ce te- a facut sa ai rabdare cu mine ?

*

Nu- i usor sa indrugi chiar si doua cuvinte cand iubesti nu- i usor sa desenezi ce nu poti decat bolmoji in cuvinte nu te poti sluji ca lumea de nimic iei drumul noptilor fantasmele te impresoara si- apoi urmeaza temerile de o iubire nepotrivita poate cum vei mai simti peste ani toate durerile asumate acum din cauza unui avant juvenil un curaj prostesc aproape si frica asta ingradeste dragostea si mai ca o sugruma cum te poti feri sunt lucruri pe care trebuie sa le privesti din timp un soi de ritual al intampinarii lor.
Nelinistilor nu- mi sugrumati iubirea !

*

Prieteni la vara vom bantui din nou cimitirul il vom bantui in iunie cand infloresc teii e atat de liniste acolo nici ca s- ar putea altfel sa fii ingropat sub un tei intr- un cimitir linistit pe marginea unei ulite ingradit de casele oamenilor fara sa te mai vegheze cineva dupa ce s- o scurge destula vreme ca uitarea sa ia locul tuturor ritualurilor mortii nu mai reprezinta mare lucru abia asteptam sa ne dezbaram de amintirea lor dar n- o facem de frica o frica superstitioasa caci e pacat… Mortii nu mai bantuie pe nimeni le bantuim noi locurile de veci povestindu- ne istorii auzite din bunici sau despre parastasul de ieri ori despre noi care ne- om intinde chiar aici langa ei sau deasupra lor la aia cativa metri numarati. Mergem deseori acolo si ne lungim pe banci copacii fosnesc ne place se ne facem frica singuri apoi radem cata pace in sufletele noastre cat senin dar stim ca n- o mai ducem nici noi mult si ne dorim pacea simtita acum si dincolo.
Cimitirul ala de nu l- ar lasa nimeni in parasire !…
Noi ne- am intalni in catacombe.

*

Lanturile alea grele care zornaie si care ne leaga peste putinta intelegerii noastre nu stim de unde sa le desprindem verigile pipaitul nu ne- ajuta sa ne lepadam de ele. Nici nu stiu de ce s- au mai petrecut toate alea atunci fara sa ma gandesc prea mult la ce spun la ce fac n- am priceput mare lucru din mesajul lor toate au cate un ravaÈ™ doar ca noi nu- l recunoastem si nu- i putem da de cap. Trebuie sa ai treaz in tine ceva anume ca sa pricepi tot ce se tese in jurul tau toate au o cheie. Le parcurgi de zeci de ori pe toate in minte pana te sleiesti de puteri pana se deformeaza totul asa cum se va fi petrecut atunci te adancesti si mai mult fara cale de intoarcere tainele raman taine pentru moment poate o dezlegare pentru unele dintre ele va veni candva atunci vom fi cu siguranta treji.

*

Lucruri pe care n-ai mai avea puterea sa le traiesti o a doua oara ai mers aproape pas cu pas in urma presimtirilor uneori ai simtit ca te- ai surpat ca te- ai ruinat fara cale de recladire mai mult ai orbecait pe langa hauri gata sa te inghita si- acum iti suspectezi linistea si o asemui cu indiferenta sau cu o atrofiere a sensibilitatii ai ostenit sa- ti hohoteasca frica in tample ce sa mai insamantezi acum in linistea asta pustiitoare ca sa- ti revii ca sa respiri ca sa traiesti ?

Si poate ca nu era durerea era chiar trecerea ei tarsaita si eu am adormit sub infrangerea ei sau a mea…

*

Temerile descoperite prea devreme ca niste lucruri interzise carora nu le- a sosit inca vremea temerile acelea care te fac sa stralucesti sa- ti sticlesca ochii precum ai unui bolnav de febra un placut blestem al unor simtaminte atinse cu mult inainte de vreme nelinistea pe care le- o inoculezi ceorlalti care se tem un pic de tine fara sa ti- o marturiseasca se fac a te deplange tu iradiezi ii trece un tremur zambesti poate malitios isi pleaca ochii sau ti- o spun in fata ca ar fi trebuit sa- ti traiesti altfel tineretea mai aproape de ei mai aproape de lume iar tie nu ti- a placut niciodata mai mult decat sa taci sa te indopi cu aerul ingreuiat de simtirile lor de simtirile tale impreunate cu ale celorlalti si continui sa zambesti n- or sa banuiasca niciodata cat de placute sunt istovirile si infrangerile tristetilor ochii lacramosi cearcanele duiosia din privirile tale durerea de a nu putea conserva toate astea trebuie sa- ti prelungesti respiratia ca sa poti inghiti cat mai mult din ele si- apoi sa le rasuflii adanc la fel ca pe o povara ca pe aerul greu din plamanii bolnavi.

Zorii aceia care- ti ardeau pieptul ca o febra ce te duruse asa ? iubirea o anume tradare apele spumegand la picioarele podului prabusirea destramarea si timpul ala pe care stiam ca- l traiesc o singura oara.

*

Mergeam la cules de catina pe langa ape dealurile ne inghiteau cu vagaunile cu araturile si cu arbustii in verile acelea care nu erau toride si insuportabile ca cele de acum verile care nu inghitisera atat din anii nostri poate ca atunci timpul mai putea fi dat inapoi. Bulboanele in care ma scaldam pietre argiloase pe care alunecam manjindu- ma de gri de cenusiu apa vuia langa pod intr- o cascada mica din blocuri mari de piatra aduse de vreo calamitate mai veche.

Inca de atunci ne pierdeam prin ele prin dealuri si ape crengi verzi sau uscate de soare campurile galbene si verzi bulgari de pamant ne pierdeam cu pasul cu gandul cu vorba sau poate ca s- au pierdut ele prin noi si nu le mai dam de gust abia le mai putem atinge in treacat cu visarea ca se si destrama ca fumul ca aburul de parca nu le- am fi trait niciodata… Dar inca ne mai avem unii pe altii dovezi ale vietuirii lor !

*

Vorbele se intorceau ca un bumerang un zbor lent nu l- ai fi banuit daca nu ai fi simtit fiorul pe sira spinarii cuvintele astea care ne asmut uneori ca pe caini nu putem rezista grairii lor asteptam sa ne tanguim sub lovitura nu suntem mai mult decat niste nebuni ne jucam de- a azvarlita cu vorbele.

*

Pictorul isi cumparase o casa veche pe litoral o casa a unui neinsemnat comerciant turc. Acum picta de la balconul in grilaj de fier forjat negru cu numeroase arabescuri pe margini. Toate aveau un iz oriental ulitele isi zbarleau praful galben la adierea vantului marea se zarea cand albastra cand verde luciri albe ințepau valurile. Tataroaicele carau apa in recipiente de tabla copiii le opreau mamele veneau in urma cate- un ulcior in fiecare mana. Acoperisurile se coscoveau in soare casele se cojeau de vopsea tataroaicele se lasau pictate acolo intr- un umbrar de langa fantana barcile nefolosite se scorojeau țacanind cocotate pe valuri de pamant printre arbusti verzi.

Mai mult nu a mai povestit multe nu pot fi date in vileag tristetea siroieste in urma lor a toate cate nu mai sunt decat pentru un singur om care le- a trait si care nu mai are cu cine imparti amintirea lor. Tablourile graiesc mai multe cumul de culori de simtiri pe care nu le pot intelege decat asemuindu- le cu ce- am trait si vazut pana acum.
Ne place sa acostam la țarmul traitului asta e tot ce mai ramane vazutul cititul forfotesc in noi imagini le purtam toata viata le- om duce dincolo ambarcatiuni salvatoare de suflet… Fiecare zi ar trebui sa- si aiba toate velele sus !

*

La inceput adaposturile ascundeau simboluri in alcatuirea lor satele pareau alcatuind un corp uman satele aveau o anatomie grânarele aveau ceva in comun cu fertilitatea.
La inceput templele ascundeau zeii si prevestirile miscarile astrelor isi purtau umbrele prin ele.

Bisericile stau inghesuite intre blocuri inegrite bisericile nu mai ascund nimic tainele nu- si mai fac sălaș in ele. Casele se surpa in sufletele noastre haosul se naste in ele prin ele in jurul lor nimic din constructiile noastre nu mai ordoneaza aerul si spatiile din jur de- aia colcaim ca viermii puroaie de moloz bube dulci asteapta sa se sparga supurand in ochii nostri infatisarea hidoasa din noi cere ca adapsoturile sa fie asa cum sunt iar locuintele pe care le luam in primire lasa ceva din raul lor in adancurile noastre ; nici nu banuim e ca si cum am vietui in matele unei creaturi infioratoare si alte creaturi ca asta impanzesc ferestrele noastre.

Candva poate vor decapita orasele asezandu- le dupa cum or pricepe lumea poate catene inlantuite vor incerca o noua planimetrie a simbolurilor.

*

Voisem un exil atunci nu cu multa vreme in urma o departare care sa ma rupa aproape brutal de tot. Nu m- am gandit decat la o varianta pozitiva a indeparatrii a plecarii intr- un alt loc departe de mojicia si plictisul targului dat spre parasire. Nu m- am gandit ca nu era doar o rupere fizica nu era trupul care pleca sa respire un alt aer pentru insanatosire era o frangere launtrica un mod al autodistrugerii ; cauti sa te salvezi sa iesi la suprafata adancurilor tale fara sa banuiesti ca fractura te neaga pe tine asa cum ai fost neaga toata increngatura de evenimente si de maruntisuri care te- au adus in postura in care esti si te pomenesti mai bolnav ca la inceput mai uracios mai nervos predispus autodistrugerii chiar in pragul unei sinucideri lente.
Si n- am putut n- am putut sa plec asa pur simplu fara gand de reintoarcere intr- un loc deloc prea indepartat dar de ajuns de departe cat sa te faca sa gandesti toate astea si fiecare noua intoarcere e o bucurie mare toate se incheaga nici o ruptura nici o indoitura o cursa de continuat si de dus pana la capat asa cum va fi trebuind sa fie.

*

Tot traitul ramane doar in mintea noastra si nicaieri altundeva. Ramane in minte asa cum am priceput intamplarea lui iar cu timpul mici supape absorb putin cate putin din traitul nostru uneori aceasta scurgere merge pana la uitare. Totusi toate raman acolo unde s- au scurs tot in creierul nostru o arie necercetata care stocheaza totul comprimandu- l. Visele noastre de peste noapte sau de peste zi sunt strans legate de aria asta ne miram de vraistea visurilor noastre care dezvaluie amalgamul de trait pe care nu mai stim cum sa- l decodam. Ce vis straniu am avut sau ce nazbatii am visat nu mai stim e chiar viata noastra trecutul nostru circul launtrurilor noastre.

Pentru ca toate se codeaza in noi si se comprima toate se strang ca si cum ti- ar fi de folos vreodata si nu se stie daca se risipesc sau daca isi gasesc un rost dupa moartea noastra.


*

Toate se frang asa la nesfarsit uneori mirarea sau tristetea noastra sunt cu neputinta de grait si tacem pe unde putem de fata cu lumea sau in coltul nostru frica de a nu fi luat in ras lehamitea fata de cei care nu pot pricepe si care iti pun intrebari prostesti furia care navaleste cand nu poti brodi cuvintele spre a te face cat de cat inteles.
Poate m- as intregi cu tine si franturile s- ar lega prin ceva nu ar trebui sa ne fie teama daca nu reusim de fiecare data sa ne intelegem unul pe celalalt oricum intregirea se face incet dar fara prea multa truda un tesut gingas isi face loc intre noi tu la un capat eu la celalalt timpul nerabdarea poate mahnirea sau furia oricare din ele il poate distruge si legatura nu s- ar mai regenera.

*

Plecase fara sa- si ia ramas bun de la nimeni se inasprise fara sa fi suferit prea mult s- a exilat de buna voie pentru a pastra aici in locul de bastina frumusetea a tot ce traise. O intrerupere abrupta cu tot ce viețuise cu toti care- i fusesera atat de dragi nu voia sa dezamageasca pe nimeni nu voia sa- i stinghereasca ingrijindu- se prea mult de ei… Gandea ca plecarea- i va face ca toate acelea sa supravietuiasca in frumosul lor dar lucrurile raman asa doar in mintea noastra e mai degraba un mijloc de autoprotejare sau poate asa isi manifesta loialitatea… In orice caz multi nu au inteles lasase multe neduse pana la capat toti credeau ca esuase in ceva ca a plecat sperand sa- si ia viata de la capat dar ca se va intoarce intr- o bunazi sau ca cel putin va da periodic semne de viata.
Plecase de atata vreme atatia ani atat de departe se raznise de toti si de cei de acasa si de cei printre care locuia acum se gandea adesea la ce facuse azi n- ar avea puterea sa mai faca un asemenea gest cum reusise sa indure singuratatea in ce fel se sustragea ispitei de a se reintoarce de unde ar mai avea acum puterea si energia de atunci ? Cel putin evitase greseli pe care sigur le- ar fi facut tineretea si dezamagirea imping la vorbe si gesturi care ne umplu de regrete si de amaraciune asa cel putin ceilalti ii pastreaza o amintire curata fara pete de tristete sau dusmanie.
Uneori urma unei pareri de rau alteori un usor amuzament cine si- ar fi imaginat cum ii e data viata toate desfacandu- se si impletindu- se unele in altele o potențare a intregului toate se incheaga inspre unde vor fi trebuind sa se implineasca.
Ii mai ramasese o bucata de viata de trait un interval mai scurt sau mai lung n- avea nici o presimtire in privinta mortii putin mai putin nevazut asta era castigul unei vieti mai lungi ; sau poate pierderea…

Fara sa fi murit plecase dintre cei dragi de atata vreme spera doar sa nu fi murit in sufletele lor dar nimeni nu mai stia nimic despre nimeni amintirea conservase totul refuza orice scenariu al unei posibile schimbari.

*

Vom fi linistiti amandoi ne vom purta de grija si ne vom iubi in tihna poate ca nu suntem vulnerabili si sperantele noastre se vor afla implinite aprige dorintele se finalizeaza intr- un implinit bun noua departe de lume chiar inauntrul ei bucuriile si tristetile noastre nu vor smulge nimic din noi sau din ceilalti carora nu le dorim raul noi care iubim care ne iubim unul pe celalalt ii iubim pe toti fara sa devenim vulnerabili cum spuneam poate asa vine linistea dincolo de ranchiuna tocmai dinlauntrul iubirii fara sa ne instrainam de lume unindu- ne rasuflul cu al ei.

*

Voiam sa le reamintesc temerile visurile voiam sa le prelungesc bucurii de care au uitat sa le starnesc durerile si imaginatia sa se abandoneze presimtirilor erorilor si patimilor.

Incapsulati in uitare nu mai aveam habar de noi de multa vreme nu ne mai spintecasem amintirile seul patimilor de atunci nu mai curgea prin noi ne abandonasem prostratiei.

Ne amanasem proiectele nastrusnice sfartecasem in noi orice vis care nu avea nimic de a face cu ordinea vietii cu legile normalului ei simtisem ca nu ne incadram in schema si ne- am abandonat lumii incatușandu- ne ei.
Ne- am acoperit ochii de frica si ne- am tinut in urma normalului si prestabilitului dar superstitia asta nu a tinut nu ne dadeam seama si ne tot intrebam unde gresisem doar o luasem pe caile batatorite ale tuturora cai sigure tasate de vreme si de reusita celor care ascultasera de ele. Si totusi noua nu ni se potriveau…

Aproape ireparabilul… Cine sa ne mai dejuge ?

*

Erai cautarea mea niciodata nu puteam sa- mi amintesc visul nici cautarea mergeam pe bajbaite orbecaiam respiram frigul apa inghetase un strat gros de zapada acoperise totul albiile si curgerea satenii nu mai foloseau podetul treceau peste apa inghetata si ajungeau la sosea nu cautau mai mult.

Vara dincolo de pod dealurile rapele negre linse de apa viile verzi luceste ceva in ele poate soarele de dupa amiaza o biserica veche se inalta dintre lucirile verzi apele fosnesc langa mine te caut in toate.

Cateva salturi clipocite piatra se scufunda fara sa traga dupa ea decat privirea mea curgeam cu ea curgeam spre cautarile mele.

*

Nu mai stiu de cand incepuse sa aiba acele viziuni… Doar ca eu imbatranisem atat de mult si cand l- am revazut era la fel de tanar ca si atunci cand tocmai implinise douazeci de ani si ne intalniseram cu mai multi prieteni ca sa- l serbam. Nu stiu de ce infatisarea lui nu m- a mirat insa pe el il simteam putin stanjenit oricum nu l- as fi intrebat ceva care sa- l puna in incurcatura iar eu ma simteam in preajma lui atat de senina si linistita ca aproape nu- mi mai venea sa graiesc un cuvant.

Locuia in aceeasi cula veche undeva la marginea oraselului. Isi sprijinise tampla de un stalp al galeriei in care ne aflam si mi se parea ca se contopise cu toamna aceea calda si lunga in culori dulci- acrisoare. Iarba era inca verde numai frunzisul copacilor se imbibase in galben si rosu cateva firicele visinii de iedera fluturau suav incolacite pe o grinda gutui stateau insirate pe balustrada alba. A grait stins ca pentru sine ca trebuie sa incercam sa le privim pe toate si invers ca toate au corespondent pe rasturnatul lor si ca ar trebui sa ne intoarcem sa urmarim cu sarg visurile neinfaptuite inca. Am tacut ascultandu- l taceam atat de mult in anii aceia nu pentru ca nu as fi avut nimic de spus dar simteam ca e de prisos rostirea unor framantari atat de savuroase nu voiam sa impart nimic din mine cu nimeni si nu era deloc rautate in asta…

Ne- am adancit intr- o tristete atat de adanca ne simteam pieptul greu o durere covarsitoare aproape ca nu mai puteam rasufla ne- am imbratisat cred ca ne- am topit unul in celalalt casa si toamna s- au topit in noi poate ca murisem nu stiam cum e sa mori dar nu mi- am inchipuit ca moartea poate incepe cu o durere care te revigoreaza…

Apoi mi- am amintit greselile facute si frustrarile cred ca ma impacasem cu toate…

Era o dimineata din toamna aceea indiana in care te iubisem atat de mult si tu ma intelegeai nu mai stiu de cand incepusem sa am viziunile acelea ma simteam atat de imbatranita dar linistita ma umplea o bucurie dulceaga la fel ca toamna aceea si aratam de douazeci de ani imi serbam ziua impreuna cu tine intr- o imbratisare stransa.

*

Amputam o mare parte din mine in zilele acelea. Simteam ca ma umilesc in cel mai josnic fel simteam groaza ca presentimentele visurile din care le alimentasem proiectele tot ce legasem de cauza aceea eu construindu- ma pe acesti piloni nesiguri mai degraba fragili decat rigizi sau rezistenti împlantati in mlastinile simtirilor mele ale intamplarilor pe care le traiam toate confuziile acelea ma salbaticeau ma buimaceau; nu mai suportam inflamatia din mine gata sa se sparga gata sa ma ucida sa ma arunce in afara oricarui destin posibil in nimic. Si de groaza am sfartecat. Minut dupa minut… Ce rasaduri ar umple locurile sterpe din mine ce fel de sange le- ar iriga in ce mucilagii ar incepe sa fermenteze iar ca sa mai pot simti ca atunci sa mai pot simti complet ? Acum doar senzatii de sticla senzatii de amputat si de cele mai multe ori nu ma sageteaza nimic m- am fragmentat in locul acela in minutele in zilele acelea m- am amputat asa cum am fost atunci ca sa cresc sa dospesc intr- un alt fel pe care l- am simtit atunci mai bun schimband doar o boala pe alta. Toate posturile pe care le- am intrupat toate mastile cu expresii incremenite sau fara nici un chip faceau legatura contigua intre toate simtirile intre toate eu-rile care ma populau purtandu- ma totusi inspre ceva.

Toate trec acolo unde nu le mai simtim ca fiind ale noastre niste urme niste sapaturi precum ale varsatului- de – vant pe pielea prea delicata a obrajilor stau ca marturie ca toate n- au fost doar inchipuirea.

*

Aflasem atunci ca pe oameni ii poate impovara iubirea ta si m- am mahnit fara sa stiu daruiam poate prisosul fiintei mele al iubirii pe care o nutream.

Un blestemat voiaj in compania presimtirilor tulburi nu- mi puteam talmaci atunci mirosul acela de flori din cartile vechi umezite in plutirea fulgilor de nea ; ninsese atat de mult in iarna aceea…

Traiam primavara cu frenezie ea imi promitea o piatra de hotar pe care sa ma odihnesc atunci cand voi fi gasit cararea nu banuiam ca voi intalni intinderi cand polare cand desertice in mine intinderi carora nu le dai de capat in care furtunile te arunca in acelasi loc din care ai plecat.

Acum inca mai dau tarcoale pasii imi sunt vicleni calatorii batrani si incercati lupi singuratici stiu ca unele rute nu vor fi cartografiate nu vor fi amintite in jurnale sau in memorii locuri pentru a te pierde viclenia pasilor care nu vor sa- si piarda urma.

O alta primavara furtuni ocolite voi trai locul presimtit clipa si ziua presimtite cararile tainice se deschid sa lumineze mahnirile vechi sa despovareze iubirile de balastul neimplinirii darul primit de calatorul insetat o carafa plina de iubire.

*


N- am stiut de multe ori cum sa tin in frau izbucnirea izbanzilor si am pierdut atat de mult din mine combustia m- a sleit de putere si mi- a lasat simtirile sterpe.

Nici durerilor n- am stiut sa le fac fata cu seninatate si m- a napadit raul mi- am sfasiat naivitatea in vene si in maduvă.

Launtruri jupuite de bucurii si de infrangeri n-am sa invat niciodata detasarea ca sa le intampin nu ma voi umple de seninatatea care sa le domoleasca pe toate ritualuri pentru căințe.

*

Era aproape o lumina fosforescenta ulita aceea peticita de zapada noaptea aburul rasuflului anume locuri intamplari sau oameni te fac sa nu- ti mai doresti nimic altceva in clipa intersectarii punctelor voastre comune care va aduc uneori impreuna. Si noi le numim coincidente pentru ca nu stim cum altfel le- am putea numi si ne bucura prezenta noastra acolo aproape ca am plange.

Dezbinarile noastre e ca si cum n- am fi fost niciodata in locurile acelea ca si cum n- am fi iubit niciodata in felul ala ruperile incoerenta noastra zile de amortire fara sa ne mai amintim fara sa mai contemplam imbecilitatea fiecaruia din noi prea obositi de toate ingropati in delasarile noastre ingropati in apropierea de lume. Biete fiare care ne- am pierdut salbaticia cuvintele ne- au dresat ceilalti ne- au domesticit furiile. Nimicirea noastra incepe cu cedarile cu abandonarea noastra celorlalti care ne impun maruntele lor victorii banale motive spre a trai subjugati de libertatea faurita de ei.

Aproape o lumina fosforescenta o cumpatare in simtiri degetele noastre prinse unele in altele agonia incepe o data cu primavara cand lumea nu- si mai lasa insemnul asupra noastra iar noi ne strecuram noaptea pe ulitele peticite de zapada si de lumina becurilor.


*


Toate drumurile pe care umblam ma duceau catre iadul din mine habar nu aveam incotro merg ele iar eu credeam ca totul e spre bine. Tremuram de ciuda si de furie credeam ca le pot pacali pe toate sa ma duca inspre unde visam sapau in mine cazmale iuti si taioase cazmale de surpare si in toata valtoarea aia de minciuna si de bovarism refuzam sa dau curs oricarei banuieli dintr- o teama superstitioasa de a nu ma poticni dar teama asta nu mi- a folosit la nimic de undeva o pietricica a țașnit lasand o scobitura care se fisura de la sine avand sa distruga tot.

Ma ingrozeau totdeauna oamenii aceia care suferisera si- si pregateau razbunarea in tacere fierbeau in propriile umori pana la explozia care se anunta iminenta n- aveam cum sa scap nu stiu cum atrageam de fiecare data spre mine frustrarile lor parca mi- ar fi stat in cale parca le- as fi stat in cale parca am fi fost legati intr- o plasa de fitile scanteile infulecau hamesite distantele ce ne separau.

Ma ingrozea si singuratatea de tine tu care nu aveai sa mai pricepi incalcirile slabiciunilor mele toate cate m- ar fi putut inturna dinspre iadul ala de- atatea ori presimtit frica aia de nebunie vertijul care ma cuprindea pentru cateva secunde ca sa scrasnesc din dinti pentru a- l indeparta.

Intristarile sapau cute rautacioase in colturile gurii si- ale ochilor buzele voluptoase odata uscate acum inclestate cu rautate gata croite pentru injurii si rautati tot ce- a mai ramas de spus dupa ce ne- am pronuntat sentintele fara sa stim.

Oamenii n- or sa banuiasca niciodata ca ar putea afla fiecare carare ce duce spre bine nu intelegem niciodata ca relele se nasc in caușul unei dorinte de mai bine la adapostul bunavointei al gentiletii al sinceritatii iar eu in vremea aceea care inca nu s- a petrecut dar pe care o presimt sau o doresc spre căința in ziua aceea care poate va fi venit vreo- data habar nu aveam incotro ma indrept credeam ca merg spre mai bine spre impacarea cu toti spre tine pe care te iubesc nu stiu cum va voi fi ocolit pe toate dar drumurile pe care umblam ma duceau catre iad chiar catre iadul din mine.


*


Optimismul nostru atat de zbuciumat de nevrotic nu are urma de tandrete in izbanda lui sau pentru proiectele mult ravnite si pe care bucuria noastra agresiva le vrea izbutite. Suntem de un optimism isteric si nimicitor rob al patimilor tulburi al dorintelor suspecte exaltare a tristetilor refulate pe cale de a fi razbunate. Bucuriile ne sunt galagioase se isca frenetice turbate le exteriorizam prin urlete si gesturi brutale tinandu- le in noi ne- ar deveni fatale. Delirant tangaj de patimi in launtrurile noastre bolnave întru izbanda binelui oare cat de adanc trebuie sa fi suferit pentru a deveni senini neclintiti si surazatori sub povara apasarilor si urgentelor de orice fel ?

*

Ma salvasera de multe ori oglinzile de cate ori nu ma mintisem cu privirea piezișa in nenumaratele crize de durere sau de fericire ori de vanitate nu ma priveam decat arareori de- a dreptul iar atunci cand o faceam era pentru ca nu mai aveam puterea unui nou cabotinaj eram sfarsita aproape ma odihnea imaginea reflectata a ochilor adanciti si lacramosi ma linistea expresia ravasita erau clipe in care prea multa durere ma amortise o imunizare pentru o buna bucata de timp. Oglinzile ma ajutau sa- mi plang de mila imaginam scenarii ale unui mine iradios care vreo- data intr- o anume conjunctura i-ar fi facut pe ceilalti sa inteleaga intr- o strafulgerare ca le voi schimba destinul pentru totdeauna ca le voi sparge fragilele sisteme de a trai ii voi bulversa deviindu- i schimbandu- le rutele ; imaginile astea ma vindecau ma improspatau imi calculam atat de bine sansele prielnice pentru unele intamplari ca aproape ajunsesem sa fac profetii in oglinda. Multe se intamplau chiar asa cum le graisem cu voce scazuta acolo in lucirea oglinzilor. Erau si presimtiri atat de puternice pe care le eludam intotdeauna doar le respiram si atat o superstitie imi spunea ca daca le- as fi jucat le- as fi distrus implinirea ; presimtirile s- au adeverit si ele… Au fost situatii pe care le- am trait de repetate ori iar stagiunea in chip real si- o faceau doar o singura data ; toate replicile celorlalti pe care le intuisem atat de bine rostite intaia oara de mine veneau acum pe buzele lor dandu- mi randul la cuvintele care apartineau rolului meu expresiile fetei raspundeu la fiecare stimul care aparea imi urmau fidel dialogul si invingeam. Micile victorii precedau implinirea multora din visurile mele ma retrageam in culise nu pentru sarbatoare si pentru inregistrarea imediata a consecintelor pietre de temelie ale urmatoarei piese.

*

Vine vremea cand il facem complice pe Dumnezeu la urzirile noastre impotriva celorlalti ne slujim de rugaciuni pentru binele nostru care ar trebui sa fie impotriva semenilor. Nu egoism autoconservarea camuflata in micile sau capitalele noastre razbunari. Jalnic atat de mult depinde supravietuirea noastra de binele celorlalti… Toti suntem pentru un timp impreuna si sfarsim prin a fi unul impotriva celuilalt.

Dumnezeul meu nu ma avertizase in nici un chip ca aveam sa comit o durere in tine n- am banuit nici o clipita ca sunt calaul viselor tale.

Atat de mult rau ti- am facut de ti- ai facut Dumnezeul complice impotriva mea ?…

*

Nesiguranta si febra ma cramponasem in deseurile propriilor tristeti credeam cu idiotenie ca le pot rezolva pe toate daca le pitrocesc la nesfarsit.

Cutreierari neputincioase de- atatea luni imi spun ca maine voi dezerta !…

*

Masutele vechi atat de fragile acoperite cu dantele albe serviciul de ceai… Nu mai locuia nimeni acolo trecuse atata timp nu stiu de ce ma reintorsesem intoarcere trista ca orice intoarcere mi- am amintit micile minuni ale vietii mele de ce simtim cum ne incearca divinitatea in cele cateva momente critice de ce tocmai ele par a ne hotari destinul si nu acele maruntisuri care le preced ?

Erau niste fiinte nobile niste aristocrati imbatranisera de tot atunci cand ii cunoscusem in acel decor proustian era multa liniste intre ei un soi de repaus de spleen melancolie dar niciodata plictis nimic bolnavicios in calmul acela invechit si zaharisit de vreme de intrebarile despre neintelesurile vietii lor.

Nu mai stiu cum incepusem sa- i frecventez cum de ma acceptau acolo intre ei cum de nu- i stanjeneam cu chipul meu mohorat intotdeauna cu tacerea mea cu ochii mei mari mereu curiosi care- i atinteau necontenit… Cred ca ma simteau trista si neimpacata cu lumea in care ma nascusem iar ei voiau sa ma tamaduiasca. Parca m- ar fi asteptat sa vin din urma dar au murit la timpul care le- a fost dat si n-am apucat sa mai sfarsim laolalta.

De- acum viata se rarea asa cum se rareste o tesatura urma destramarea mea toate volutele acelea ale intamplarilor sub care traisem se rigidizau isi pierdeau forma m- am sprijinit de- un scrin felinarul din strada se lumina abia acum parca se intuneca incaperea ceasul care iti umple toate lacunele mi- am apasat ochii cu degetele mi- am trecut apoi mana prin par am inspirat adanc si mi- am continuat asteptarea.

*

Raul pe care il simteam in momentele acelea ne chema unii catre ceilalti ne aduna asa cum ne aduna dorul gandurile noastre razbateau telepatic distantele dintre noi. Se intorceau se destramau se innoiau si se refaceau multe in anii aceia nu stiu ce ne soca mai mult trecerea timpului schimbarea noastra inlauntrul lumii si al nostru… Nu stiu ce- i soca pe ei dar pe mine ma uluia faptul ca trecerea vremii nu are nimic de a face cu uitarea ca toate amintirile atat de proaspete nu apartineau lui ieri ci se pierdeau cu mult in urma mea si ma trezeam brusc intr- un viitor sosit prea devreme si care ma luase pe nepregatite.

Nu m- am putut obisnui usor prieteni care deveniserati atat de tristi atat de seriosi cu vietile voastre uneori imi pareati ridicoli uneori ma infuriam erati atat de rigizi iar eu nu ca ma incapatanam sa revad trecutul doar ma sculau in unele nopti chemarile anilor din urma si nu mai puteam inchide ochii deloc.

*

Sunt lucruri pe care trebuie sa ti le spui fara incetare pe care trebuie sa le repeti ca pe un descantec trebuie sa le pitrocesti ca pe un narcotic ce te- ar tine treaz.

*
Un arlechin plangea intr- un colt un reflector proiecta o lumina pala asupra lui. Primul gand mi- a fost ca m- ar plange pe mine apoi m- am intrebat cum de era lumina aceea atat de slaba dar reflectorul era acoperit de- un colb gros maroniu un colb de vechi de timp scurs de vreme trecuta de nefolosinta. Si de ce m- ar fi plans pe mine ? Eram bucuroasa in vremea aceea ma saturase atata bine atata soare atata primavara zambeam mereu in sinea mea dar nimeni n- ar fi banuit caci trasaturile chipului meu ramaneau neschimbate in paloarea in tristetea lor. Poate ca tocmai tristetea si nelinistea chipului meu ?… Nu nu cred ca puteam trezi raul doar prin incremenirea mea poate daca as fi zambit s- ar fi sters tot praful acela toata vremea aceea trecuta ?

Un urlet patetic o miscare teatrala aproape isi smulsese un romb din bluza mulata aveam a cata oara senzatia ca mai vazusem asta in vis in alta viata or chiar in viata asta…

Visam destul in vremea aceea cu privirea agatata de tavan inchipuirile mele aveau prea putin fabulos visam la vremuri care- si chemau implinirea. Poate imaginatia mea era deficitara sau poate imi doream doar linistea si bucuria care s- ar fi putut infaptui vreo- data prin mine prin ceva anume prin cei pe care ii intalneam.

A cazut in genunchi un zgomot infundat si- a plecat capul inlacrimat lacrimile ii brazdasera fardul cateva secunde in tacere cu mainile atarnandu- i in poala isi inalta capul incet atat de incet aproape imperceptibil… Zambea ; un zambet linistit ca dupa o crunta durere apoi un zambet din ce in ce mai accentuat de bucurie de multumire ochii ii sticleau fericirea… Lumina pieri de tot.

Au aplaudat. Ropot de aplauze unii aplaudau cu un zambet malitios parand a intrevedea mai multe dedesubturi altii au uitat sa respire unii au expirat deznadajduiti dar cu totii au aplaudat insufletiti.

Primul meu gand a fost ca ma aplaudau pe mine…


*

Credeam in prevestirile astrologice incepusem sa cercetez multe carti majoritatea de duzina nimeni nu stia sa- mi recomande titluri de referita. Imi incercam viclenia cu destinul reciteam de multe ori doar pasajele faste si care m- ar fi putut conduce la implinrea dorintelor doar binele extras de acolo il alimentam il inspiram il intrupam. Erau niste exercitii interesante ma improspatau pe de- o parte le datorez si lor o inchinaciune pentru toate bucuriile care m- au insotit dupa vrerea mea.

Multe incercam multe viclesuguri multe superstitii pariuri cu intamplarea dar am inceput sa uit nu le mai stiu reteta coincidentele se mai tin inca de pasul meu. Nu stiu de ce uitarea asta cred ca au fost momente in care mi- a fost tare teama de mine mi- a fost frica sa nu ma piarda toate astea sa nu fie doar inchipuire acum nu mai simt ca atunci dar uneori imi aduc aminte…

Suflul meu te intalnea undeva la mijloc de ceva de interval de ciclu a ceva de trepte care coboara urca sau cotesc tu gandul meu presimtirea mea adancul unui inceput a unei reintoarceri a unei continuari inlantuire de astre murmur de miscare de asamblare de intregire.

Zarea isi dezgolea luceferii.


*

Unele din viețuirile noastre inseamna chiar moartea. Moartea a putin din noi si o data cu noi a celorlalti de care destinul ne- a legat.

Eu reazemul gandurilor tale reazemul tamplei tale pe crestetul meu eu in aceeasi masura dor si povara.

Libertatea noastra e uneori chiar osandirea noastra. Ce nu ne- a convins inca sa mai traim sau sa ne facem felul ?

Tu- durata mea.

*


Inselatoarele pareri pe care mi le faceam despre tine amenintau cu toate rupturile acelea schizoide care aveau sa mi se petreaca.

Femeia aceea cu gatul bandajat in scaunul cu rotile impinsa de cativa medici vociferanda. Femeia aceea tanara plangea pipaia cu degedele cutele bandajului din jurul grumazului mi se paru ca nu plange pentru durerea ei ci pentru o alta a unui apropiat care se alesese poate cu rani mai grave ori chiar cu moartea.
Au trecut repede pe langa mine in timp ce ma grabeam pe culoarul acela cu ferestre galbene o senzatie de impacare trista cu toate din cauza luminii calde infundata putina galbuie densa cremoasa.

Acum nu ma mai gandesc la nimic parca as vrea sa mai spun ceva dar am uitat ce sau n- o pot spune forta care vine odata cu primavara nu stii de ce vine nu banuiesti c- ai avea nevoie de ea energie sa ti- o consumi in singuratate schimbi din obligatie cateva replici cu ceilalti te intorci acasa si taci. Apoi tristetea parca ti- ar fi urat sa stai aici singur parca ti- ar fi sila nu stii rostul a nimic din cate au fost si- ti vine sa lasi totul balta.

Cred ca ma inselam sistematic poate ca de aici imi parea uneori viata echilibrata cinstita adevarata cred ca asa croiam eu sensurile vietii mele.

*

Femeia aceea care mi- a replicat superior ca este o cunostinta a celui pe care- l cauta nu stiu de ce m- a iritat peste masura ca nu a vrut sa- si spuna numele doar ne despartea un receptor iar informatia pe care o ceream nu era pentru mine nu ma interesa deloc sa stiu cum se numeste doamna aceea in varsta care sunase nu voiam sa stiu cum arata si nici cate decenii respira. Cred ca m- am enervat din cauza batranetii ei se simtea dupa voce n- o s- o mai duca mult probabil ca locuia de multa vreme singura caci de ce platoșa pe care a pus- o intre noi ? Sau poate nu era vorba de rezistenta in ce priveste necunoscutii ci doar o cochetarie care nu are nimic de a face cu bunul simt o fi fost vreo cucoana…

Cred ca ma pripesc. De la o vreme imi inchipui batranetea cum o fi cum este sa fii batran sa iti intinzi tentacule rigide spre amintiri spre viata asa cum era odata biologia noastra este atat de zgarcita nu vom mai putea tine pasul cu nimic vom deveni insuportabili ne vom indeparta de societate dar vom da vina pe ea pe tinerii nostri pe vremurile noi. Vom fi egali cu recenzia vietii noastre pe care o vom repeta pana vor obosi peretii ascultandu- ne vom fi imaginea codata a propriei vieti vom fi o prescurtare a deceniilor noastre un rezumat jalnic ridat limbut infectat.
Unii dintre noi scapa de batjocurile batranetii ale propriei chimii unii pastreaza o anumita eleganta in ultima intrevedere cu viata.

Multi isi doresc sa moara de tineri…

*


Primavara simti ca esti viu doresti sa te expui n- ai pierde nici un ramasag nici o batalie incercari cu folos.

Cine va veni in locul meu cand voi muri sau nimeni nu vine in locul nimanui si voi lasa un gol cat o eternitate ?

Cursa la hipodrom am amanat pariurile si ne- am incurajat din tribune caii cu zaharel ei s- au lasat dusi ceva din asta semana cu toate sperantele mele.

Teama de a nu scapa capastrul.

Cred ca ii era frica sa mai iubeasca isi crestase cu grija si cu rabdare poteci prin spatii de neumblat.

Aschiile inmugureau primavara.

In ciuda a toate cele primavara ma slujea la fiecare aparitie ma imprumuta cu seva ei noua ma imprumuta cu umorile unei nasteri proaspete. Primavara venea cu avalanse de sange eu ma alaptam cu staruinta nu puteam pierde si nu ma puteam rataci nevinovatia era de nestramutat.


*


Ma propteam de pervaz in coate si respiram aerul plus tot ce vedeam . Dealurile care abia incepeau sa inverzeasca sau care se colorau rosietice miros de fum de prin curti casele nemiscate inchipuirile mele. Privelistea aceea care incepuse a ma linisti putin cate putin inca de atunci ca si cum s- ar fi lasat prada ispitirilor mele in legatura cu toate pe care mi le doream atat si care se vor fi implinit.

Eu nu banuiam atunci cum e implinirea asta si cum e sa privesti iarasi dealurile si casele si viile dupa ce se vor fi intrupat toate visurile.

Si – apoi n- am facut decat sa- mi vantur intamplatul in fiecare anotimp sa- l cantaresc sa mi- l prescriu in doze insemnate pana ce- l voi fi irosit de tot.

Toate paginile astea care aproape ca- mi folosesc doar mie pagini de repetare de regandire de reinnodare.

Abia astept ceasul de liniste coatele sprijinite de pervaz dealurile apunand intunecate odata cu soarele.


*

Mi- e dor sa ma reintalnesc pe mine sau cu mine care aveam 14 sau 15 ani mai degraba intre 14 si 15 ani si ar trebui sa rectific eu care undeva intr- un timp intr- o dimensiune intr- un alt spatiu am tot intre 14 si 15 ani si as vrea sa- l imbratisez pe acest mine as vrea sa ma imbratisez cu mine sa stau de vorba cu mine sa- mi stau de vorba si stiu ca as turui i – as spune cate i s- au intamplat pardon cate mi s- au intamplat as fi exuberanta ; cred ca exuberanta ar fi de ambele parti.

Oare ?

Cum as simti eu de 14 ani la intalnirea asta ? As prefera sa cunosc in amanunt tot ce speram sa mi se petreaca poate ca as vedea in asta ceva de rau augur.

Dar nu pentru ca vorbeam de un mine care a ramas imobil odata ajuns in ora cutare a nu stiu carei zile intr- o varsta suspendata undeva intre 14 si 15 ani. Un mine episod sau episodic un mine care n- ar mai avea cum sa se intoarca sau sa inainteze.

Cum asa ceva nu este posibil rezulta ca ceva din toata asta este lipsit de sens.

Asa ca am ramas cu inca un dor o anxietate o neimplinire o neintelegere si cine mai stie cate.


*

Erau niste ruine probabil in apropiere de vreun golf caci le- am vazut pline de o apa curata pe care mi- o imaginam calaie si dulceaga. Mult soare caldura nu era suparatoare totul era clar ca dupa o ploaie repede vara.

Acolo cofetarii ne pregateau deliciile cu viata si cu dragostea nu stiu ce buruieni presarau in sucurile acelea dulci- acrisoare din struguri macerati in drojdie ; iubeam podgoriile acelea de langa mare podgoriile intinse pe pamant nisipos.

M- am gandit la oamenii aceia care scriau atatea pagini pe care le legau in numeroase volume cata energie aveau in ei unde reuseau sa o depoziteze si cum si- o dramuiau ? Dar oamenii care iubeau viata si se infruptau din ea ce- aveau ei in plus fata de ceilalti care nu stiau cum sa- si foloseasca orele care visau fara sa spuna nimanui ca viseaza care se tanguiau care se pedepseau care sufereau ?

Unde ne sta vina noua acelora care nu stim cum sa ne intrebuintam vietile ? Ce nu s- a inventat inca pentru noi de nu ne aflam odihna ?

Nu pot fi decat obositoare toate intrebarile acestea care s- au mai pus fondul acesta de chestiuni cu care ne nastem sau pe care le deprindem a ni le pune mereu asa cum ne deprindem sa mancam sau sa bem ; e un ritual in care toate generatiile incanteaza dileme fara a le deslusi sensul ca si cum ar invoca un raspuns o convocare a unor forte nestiute care sa ne lamureasca vietile.

Mult soare caldura nu va fi suparatoare totul clar ca dupa un ropot indelungat al ploii de vara poate o difuzie a noastra cu aerul cu apa cu focul si cu pamantul o reintregire dincolo de noi si de viata.


*

Cheama- ma de departe probabil ca nici acum nu stii ce ne-a legat ce ne- a adunat ce ne- a scazut din alte intamplari.

Cheama- ma de aproape cale de- o soapta poate inca te mai temi sa ne- ntalnim poate ca ti- ai gresit cautarea.

Voi veni intotdeauna.

Negresit !


*

Mai stii ce multa incredere aveam in instinctele noastre in vietile noastre in tâlcul orelor noastre ? Cata incredere aveam in citatele pe care le scoteam din lecturi sau din conversatiile celor pe care- i stimam? Aveam atata siguranta in cautarea si in gasitul nostru.

Desi cred ca nu vedeam mai clar decat o cartita la lumina zilei.

Daca as fi constientizat cata lipsa de curaj sapa in mine n- as mai fi fost atat de sincera. Nu stiu cum am reusit sa pacalesc poate dand buzna fara sa- mi pese fara sa vad ma duceam chitit spre ceva o relatie de simpatie cu nu stiu ce o comunicare mistica.

Sper sa mai tin carma intr- acolo…

*
Am sunat sa- mi spui ce mai faci sa te intreb daca ma mai urasti de la o vreme ma tot intreb daca m- ai placut vreo- data si in ce interval al intrevederilor noastre. Dar asta n- are importanta ne facem complezente si ne manjim cu politeturi ne coacem gogosile pe care le- am dospit in timp ce ne imaginam viitoare intalniri. Habar nu am de ce te- am intalnit nici tu nu stii nu vreau sa mai descopar nimic in toate inchegarile astea uneori nici nu vreau sa ne mai vedem sa nu ne mai auzim sa ne privim ca doua cartite in bataia soarelui sa ne spovedim in graiul pestilor ne- am amarat destul ma tii pe jarul nemarturisirilor eu am plecat demult azi deja e demult tu tot acolo la capatul undelor unui telefon fara fir prin care la fel ca in jocul ce- i poarta numele una spunem alta auzim una auzim alta replicam.

*

Teii miros aici ca si acolo doar ca nu- i zaresc nicaieri prin oras poate praful poate poluarea poate cladirile guliverice de langa biserici ii eclipseaza. O domnisoara a- ncalecat pervazul uneia din ferestrile casei vechi de vis- a –vis.
A trecut vremea. Am pipait carti am adulmecat prin vechiturile anticarilor imbacsite de vremuri m- am intrebat daca palosul ruginit de colo s- a patat de sange implantat fiind pana la os au scobit in mine temeri plansete urlete din nimic si din motive reale sau visate cred ca ma voi imbolnavi pe parcurs voi voi sa ma sinucid la batranete adulmecand prin expozitiile de sicrie cel mai ieftin cosciug si poate am sa- l cumpar la o sesiune de autografe intr- un timp cand valorile se vor naste din acneile noilor vremuri cand cel mai mare român va fi fost nimeni.

*

Ce sa ne mai vedem de- acum mi-am pus pingelele de plecare de-a pururi intr- o ratacire cu iz de obedienta. M-am felicitat singura in oglinda pentru inversunarea consecventa in a- mi urmari marotele pana la prizonieratul lor in implinire.

*

Ma voi intoarce in provincie sa- mi ciugulesc amintirile la nesfarsit cu toti gugustiucii de prieteni neimpliniti care beau bere in acelasi bar de ani de zile sa ciripim partitura tineretii rebegite ma voi intoarce sa- ti pun o potiune suspecta in pantofi ca sa ti se aprinda iar calcaiele dupa mine si tu sa- mi banuiesti vraja cand te simti linistit cu mine in brate in sange in ochi in limfa in umori. Ma voi intoarce in viile uscate si mai sarace ca niciodata ma voi intoarce cu vinul cu vertijul de acreala al primei betii ma voi inturna sa mai lipai ceva intre confratii visatori uraciosi si prost platiti ne vom rumega tineretile in ieslea nedreptatirii a lasitatii a supunerii in fata lumii ma voi borsi de- atatea amintiri am sa ma hodinesc pe gardul unui mormant de la sat cu deștu- n gura rozand la o pielita.

*

M- am nascut in zodia risipitorilor de viata printre insi abrutizati de munca pentru bani printre parinti care- si vor loazele capatuite cu sufletele- n nadragi si in haznalele cu parale. Umblu cu lenea despuiata fara intentia de a sfida doar sufletul mi l- am carpacit intr- o cusatura la piept ca sa nu se chirceasca de nerusinarea din jur.M-am nascut in zodia miresmelor de nevazut printre rude si cunoscuti simpatici care- mi vor binele si imi ofera doftoria propriilor experiente convinsi de reusitele pe care mi le prezic iar eu zambind ranced calc pavimentul de intentii bune indreptandu- ma direct spre iad.

Si brusc tot molfaindu- le sfatul mi s-a stropșit matul si simt toate licorile curgand din mine am facut pe ele de intentii bune si m- am inturnat pe aratura mea s- o cotesc pe unde stiu mai bine.

*

Toate nespusele mi- au inflamat gâlcile si m- au lasat cu gura cascata. Inca mai gogesc tot scobindu- ma de vreo zicatoare dar nu mai poci ingaima nimic de frica faptelor care trag la gandurile necurate. Mi- e dor de burgul ala napadit de iasca saraciei si a nesimtirii mi- au fermentat toate vorbele si cred c-am sa le vars si n- oi mai avea ce alege din ele.
Limba- mi atarna deshidratata cand ma intrebi de ce tac ti- as zice un ‚te iubesc’ invechit demodat desuet dar papilele nu mai transmit nici un influx de la intensitatea simtirii la savoarea vorbei asa ca tac si tu vorbesti si- mi tii locul la vorba eu te ascult cum graiesti si tampla- mi zvacneste pe umarul tau.

*

Sa nu mai cârâim degeaba ca ne stau dumicaturile-n gatlej si scuipandu- le de-odata parca- l vedem pe dracu’ facandu- ne cu ochiul facandu- ne cu coada ca o pisica alintata. Vorbele sortite vantului vorbele sordide imbacsaind sufletele si onoarea. Cat trebuie sa fi suferit cand vorbele curg prin noi ca prin conductele colectoare de mizerii!

*

Haideti sa sporovaim la un gratar pe peluză in spatele casei aproape de dealuri si de vii panditi de vecinii care ne barfesc pe la biserică duminica filati de cate- o hârca slabita de prea mult post si de lipsa amorului care- a dezertat din patul ei cu multi ani in urma. Sa sugem un strop de rachiu sa ne taie dezgustul si sa ne- ndopam cu tocatura in zi de post ca- n Iad au grija babele sa ne- nteteasca focul popa o sufla si el in foale pana i s- or stafidi bojocii. Sa nu ne mai ingrijim de viata de apoi are grija de asta sufletul nostru imbibat de lecturi de alcool de filme pornografice descarcate de pe calculatoarele din ‚internet- bodegile’ de langa scara blocului. Au grija de noi rugaciunile planse in insomnii au grija aripile infoiate de tierete si de o flamanda disponibilitate pentru metafizica si pentru micul incins in ajunul Pastelui.

*

Hap un sarut de pe buzele tale hamesite ca ale mele uite- am inceput sa incoltim precum cartofii din beci ai vecinei am inceput sa ne scofalcim ca merele din beci ale bunicilor. Merele alea aveau o alta savoare iarna le rodeam cu nuci intr- o masea si cu o dumicatura de colac lipita de gingie. Mirosim precum colivele pe care le duce bunica la parastas enoriasii tacuti si flamanziti de post mușca din ele fara sa mai scuipe ceara care le- a picurat. Cred c- a facut timpul partie in fata uscaciunii si o sa imbatranim mai repede decat ne imaginam. Sa fii gata sa fii langa mine ca mult nu mai e pana ne- nvinetim.

*

Cum iti mai inhatam uneori vorbele de pe buze si ni se parea ca ne potrivim! Si lenoasa cum sunt ma sprijineam de tine in mersul a patru roti de sub noi ne incorsetam intre doua portiere si ne adulmecam țâșnirile branzite de vorbe dulci si laptoase.
Ne smantanim in noi dar nu ne prindem de asta caci timpul s- a comprimat pe banchete intre noi pe schimbatorul de viteze care amortizeaza zvacnirile masinii.
Cand te- o apuca sughitatul sa stii ca ma gandesc la tine si ca ma pregatesc sa asediez orasul unde ne- ntalnim mereu ma pregatesc sa te iau cu asalt caci ne vom fi momit destul cu vorbe de alean gâjâite la telefon.


*



Mana birjar si du- ma cat mai departe de randurile lumii fa o manevra sagace si ciupeste bidivii cu moțul din varful biciului sa le sfarie potcoavele sa crape stinghiile de la trasura sa- ti zboare jobenul cu tot cu peruca sa- mi gadile vantul timpanele.
Bidivii in goana mare se prefac in manji birjaru’ acu’ se sufoca de tinerete eu nu mai dau de mine iar lumea- i tot in spate un coiot naparlit duhnind a subjugare scarmanandu- si furunculele si pandindu- ma sa ma nasc iar.

*

Acum daca tot ai ancorat in sufletul meu ia- ti undita si propteste- te pe punte intr- o rână ca poate prinzi chitul si l- oi indestula. Sa tragi de mulineta cu naduf pan-o ajunge sa te aiba intre icre intre multele lui burti sa i te amesteci in mate si- apoi sa- l hacuiesti isteric de- oi iesi chiar prin propria- ti piele.

Si vezi ca- n largul spiritului meu e- o banca pe care- o sa meditezi la ce- o sa te faci cu mine iar eu am sa- ti pompez oxigen ca sa gandesti mai limpede.


*

M-ai prins sezand pe- un purcoi de ganduri ravasite ce- mi mai duduiau creierii era gata sa ma paleasca o revelatie in crestetul capului. Si- acum ascult buimaca zapacita nauca tampa tot ce- mi indrugi despre bani impozite si responsabilitati si simt cum ma oftic dupa revelatia aia si- o sa devin nevricoasa de- atata obida. Si cum o sa- mi turui concentrat cu ochii- n corniza despre cat de grea e viata si cat de in serios trebuie sa o iei eu am sa ma fofilez tiptil pe langa tine o sa te aghezmuiesc in gand cu vreo doua si- o sa ma retrag intr- o ascetica lene si toropitoare visare.

*

Pe- atunci ma temeam de tine si ma pregateam sa evadez din oras pe sub narile- ti panditoare. M- am pierdut cu firea si m- am dat de gol ba te- am tras si pe tine si- acum trebuie sa ne tupilam amandoi cum om putea pe langa coada ochiului tuturor las’ ca sui la mine- n carca papornitele cu nervi si cu vină...
Da’ de ce sa dezertam asa hai sa ne- mbiem cerberii cu fleica deja m- am infratit cu dracul da’ nu ti- am mai spus totul e aranjat ca dupa moarte sa ne care barzaunii pe bucati in Purgatoriu si- acolo om astepta cu turu pe valize ca- n gara judecata cea de pe urma si care- i mai dreapta decat a lumii.

*

Adie- mi o soapta la ureche sa mi se stranga sufletul de spaima sa mi se dilate ochii de curiozitate. Trage soapta la matca dorintei si- o sa ma gudur pe langa tine si tot sapandu- ne cate- o borta in stomac om vrea sa ne umplem de noi pana la inec. Si cand ne- om mistui unul pe celalalt ne- o intarca dorinta si cheful om mai pleoscai de doua ori inturnandu- ne prin lanuri inapoi in ograzile noastre.

*

Iacata cum imi iroseam timpul ingrijindu- ma de suflet cu- o visare lenoasa. Mi se invoalvă launtrurile de cate respir pe deal deasupra caselor noi vechi sau demodate si simt c- am ajuns in Rai de pe- acum. Contempland asa incep sa miros a iroseala narilor fine din jur si ma smulg anevoie din visare ma intorn cu talpile pe tarana cu crestetu’ insurubat realist pe umeri (mai mult intre ei astupand gatul).
Iaca na mi- am visat viata toti asteapta roadă parguita sa le dau si daca vad ei ca mi- am priponit responsabilitatile ambitia si spiritul de competitie de gard si- ntorc ochii si prietesugul de cata la vietile lor implinite de parale.

*

Ne- ncanta genetica de maine o sa mai rarim din boale si- o sa mai luam un sfert de secol pe datorie ca sa ne prelungim neputintele intr- ale sufletului si mintii ca poate- om ingrasa poarca in ajun si- om reusi sa ne revansam fata de toate lucrurile ignorate o sa ne marim garantiile pentru o buna viata de apoi si- om putea ajunge cu obrazul mai subtire mai primenit in Rai. Ca ne- o aranja un codon atarnat de- a curmezisu acolo unde trebuie ce are a face? a prelungi vietile cu inc- o mana de ani nu- nseamna ca ne- mbogatim intru implinire.

*

Balamalele aripilor tinerelor aripi incep sa scheaune a rugina si a neputinta. Cum ne- ntalnim noi asa ca repede sa ne despartim pe veci ne petrecem un timp si-apoi o intindem ne prelingem din viata ne jupuim de viata ne scuturam din ea o lepadam precum isi leapada sarpele pielea si gata- i hoitu’ ce mai conteaza pe cine lasi cat o s- o mai duca dupa tine poate ca mori aici in burdihanul unei vieti burdusite cu de toate si te fata moartea pe vreun taram nou. Cine le- o rostui pe toate tot el ne- o scoate la liman si ne- o da iar un imblet catre o familie catre o sansa catre o vietuire cate un sut in noada ca sa ne stimuleze sensibilitatea. Dar noi cum n- om mai tine minte toate cate le- am trait o s- o luam de la capat si- o sa dam cu fundu’ in aceleasi gropi si- or sa ne paleasca peste ochi aceleasi praguri o sa ne- ntrebam aceleasi lucruri fara sa ne amintim ca le- am mai dibuit raspunsul de vreo suta de ori inainte.

*

Hai sa ne tupilam in cuvintele dese ca peria hai sa flecarim fara sa spunem nimic la ce bun tacerea daca poti fosni de- atatea spuse cu avantajul ca nu- ti expui prea- plinul sau prea- golul. Hai sa graim d- alea nespusele sa ne fiarba gargaunii din cap in saliva a tot stiutoare si prea vorbareata. Hai sa ne spurcam cu vorbe deocheate sa rumegam nimicurile nu- i nimic daca nu gandim si daca nu ne contrazicem trebuie ca le stim pe toate noi n- avem nici o problema. Da’ hai sa gangurim prostioare sa ciugulim barfulite zvonicele n- avem vreme de cugetare ne plac trompetele si tromboanele ne inebunim dupa tobe. Nu faceti imprudenta sa taceti nici pentru o clipa caci toate simturile vi s- ar ascuti si- ati asmuti cainii cu damful de tun care se- mprastie din carnurile voastre si- ati ramane fara nas si poate ca v- ati simti singuri si slugarnici inutili si nefericiti.

*

Am nevoie de ulite pe care sa- mi port ĩmbletul sa- mi rup opincile pe dealuri aproape de vii si de paduri fosnitoare. Uneori ne- njugam in propriile visuri si dorinte dac- am gresit ce- o mai fi de facut? Sa ne sfadim la o bere face- ti – mi hatarul si- mpachetati niste râpe si niscai iarba sa mi le trimiteti aici in oras ca sa le port in traista pe ori unde oi merge.


*

Mergem sa stoarcem intre dinti un bob acru de timp trecut amintirile si pacatele strbunilor ne strepezesc dintii mai ca ne- am dori sa fim budisti ca sa ne caram doar propriile karme in papornite. Dar asa- i aici unde ne- am nascut suntem incaltati cu datoria de-a ne cocosa sub poverile celor ce n- au destula putere sa si le care. Haideti prieteni sa ne irosim in amintiri in vara asta e vreme de odraslit iar ce- a mai fost un surogat de imagini si de gusturi ca doar nu le mai putem avea ca atunci. Haideti sa facem ceva ca sa ni se nazara c- am mai trai o data haideti sa ne pierdem cararile pentru cateva minute nalucile ne dau tarcoale.

*

Probabil ca n- are a face Iad sau Rai Dumnezeu idoli zei trebuie doar sa te ingrijesti intr- un fel sau altul de sufletul tau e vorba ca trebuie sa simti ca esti ceva mai mult decat zeci de kilograme de halci si ciolane trebuie sa te pui in acord cu nevazutul din tine trebuie sa- l alimentezi cu viata din jur si mortile pe care le intalnesti.

*
Un om a hotarat sa- si coase o rana. Pe degetele cu care strangea si apasa vatamatura se prelingea sangele ca o nenorocita de zi trista si savuroasa in acelasi timp cu uitari iubiri si miros de primavara; se scurgea sangele lui mizerabil de om mucegaind pe dinauntru de dureri lacrimogene se scurgea sangele ca mizeriile pe sub podetele de pe langa ulitele de tara.
Era un strain in el si prin lume. Lasase atata timp rana sa- i sangereze poate- poate o vedea cineva ceva din el si l- o intelege. Nimeni n- a vazut n- a simtit miros de sange de primavara de oras vechi cu case evreiesti. Si- a supt singur sangele din rana si- apoi l- a scuipat sperand sa- si indeparteze veninul.

Intr- o seara de februarie cu miros de primavara s- a gandit ca poate nu mai era venin si nici durere daca ar mai fi asteptat rana s- ar fi vindecat de la sine in prezenta iubirii s- ar fi transformat fibrinogenul in fibrina si durerile se vor fi inchegat. Totul tinea de masochismul firii lui. Voia sa- si mai atate ranile cumva si nimeni nu vedea sangele mizerabil alunecandu- i printre degete si varandui- se pe sub unghii. Nimeni nimeni nimeni !

*
Ma doare in forma de sfera te sarut in ecouri. Cineva merge spre Iad pe o strada prost pavata precum strazile pe care ne plimbam noi. Un chitarist isi taia venele pe ritmuri de rock gotic. Vreo- data te vei intoarce acolo dinspre Iad pe aceleasi strazi prost pavate cu temerile in flacari cu un corb pe umar cu o iubire nostalgica de mana. Din pomi cresteau crengi in forma de coame de inorogi din mine nu crestea decat singuratatea verde si subtire ca o planta volubila. Refuz linistea !

*
Nu mai stiu sa citesc povestile.

Nu mai stiu sa privesc norii.

Nu mai stiu sa iubesc platonic.

Nu mai stiu sau nu mai am rabdare simtirile au prea multe sinusuri. O iubire o frica o neliniste un camp doi metri patrati de lucerna un pumn de pamant a nu stiu cata parte din viata mea un slep ruginit... Sufletul meu casa unui evreu batran magazinul de la parterul casei lui adunatura de obiecte care se vand prea scump si nu se cumpara.