Cap. I

Era din nou la cabana de langa lac. Intra in cabana, dar era intuneric. Cauta un intrerupator, dar nu gasi. Aprinse un chibrit, insa incaperea era goala. Se intoarse sa iasa, dar usa se inchise brusc, inecandul in marea de intuneric. Cand se obisnui cu intunericul, isi dadu seama ca nu era singur. Era o fata, plangea. Era fata lui, oare? Se aproprie si vazu ca nu este, dar o cunostea. Din abisul de intuneric se vazu o silueta alba, imbracata in rochie de mireasa. Se uita din nou la fata ce plangea. Mireasa incepu sa fuga, iar el o urmari in intunericul ce-l strangea tot mai tare. Era claustofobic, iar el incerca sa fuga, sa fuga de tot, de plansetul acela, dar nu putea. Cu cat se indeparta de fetita, cu atat mai tare o auzea. Cand se intoarse, se vazu stand peste ea. Ii facea ceva. Plansetul era si mai puternic, iar mai apoi se trezi. Andreea, printesa lui, plangea. Se duse la ea.
- A fost doar un cosmar, o linisti el. Doar un cosmar…
- Dar tu…si se indeparta. Tu faceai…lucruri oribile…era urat…eram eu!
Ramase socat. Era posibil ca si ea sa fi visat acelasi lucru?
Incercase sa doarma, dar nu mai putu. Il obseda ideea ca fiica lui a visat acelasi lucru, ca i-ar putea spune sotiei sale ce a visat; acelasi lucru ce l-a visat si el. Insa el stia ca ceva din visul lui era si trecutul lui.
Auzea niste voci. Erau copii ce plangeau. Si acelasi planset pe care-l auzise in vis. Se uita speriat in incapere, dar nu era nimeni. Sotia lui dormea in alta camera, caci s-au certat in seara trecuta urat de tot. Dar asta nu conta. Se duse in camera copiilor, dar ei dormeau. Se intinse in pat si inchise ochii. Un chip de fetita ii aparu in minte. O stia de undeva, dar nu stia cine e. Semana putin cu fata din vis… Sau ea era? Nu stia si nici nu-si putea da seama, chiar daca semanau. Incerca sa caute in amintirile lui un chip asemanator cu cel pe care-l vazuse in vis. Stia ca o cunostea pe fata, dar nu stia cine e. Undeva, in departare, era o fata ce plangea. Aceeasi fata. Nu stia seama de ce plangea. Fata sa aproprie, iar el deschise ochii brusc, cu dorinta de a nu o mai vedea. Degeaba, acum ea statea in fata lui, in picioare, si plangea. Era murdara cu noroi, iar breteaua de la salopeta atarna de cateva fire de ata, de parca er fi fost bruscata de cineva. Privi chipul ei. Era frumoasa, insa acoperita cu noroi, arata ca un monstru. Ochii mari si caprui erau rosii de atata plans, iar parul ei brunet, ud si murdar. Peste salopeta avea o bluza mov, probabil facuta de mana, se gandi el, poate de mama ei.
- Unde e mama ta?
Ea nu raspunse nimic. Privea spre el cu ochii in lacrimi.
- Cum te numesti? incerca din nou.
- Stii cum ma numesc, raspunse ea.
Era imposibil. Cum sa stie cum o cheama? Cand a vrut s-a o intrebe acest lucru, ea dispraruse.
“Cum te cheama? Stiu, zici? Atunci te cheama cum vreau eu. Si te cheama Oana.”

Cap. II

Camera era plina cu lumanari. Ce erau aranjate in forma de diagrama. In mijlocul acesteia erau o papusa si un desen deformat de caldura, ce reprezinta un barbat, iar desenul era facut pe o placa de plastic.
Ochii aceia mari si caprui priveau cu ura papusa. Papusa lucea, fara viata, in lumina lumanarilor, trista.
Fata de la birou isi lua ochii de la obiectul deformat de caldura si privi spre masa, la un alt desen, ce reprezenta o fatita de vreo sase ani, cu o salopeta murdara si rupta si cu o bluza mov. Fata nu avea cap. Luase o poza de-a ei de cand era mica, ii taie capul si-l lipi pe desen. Era perfecta poza. Semana cu realitatea.
Se ridica , lua desenul intr-o mana, papusa in cealalta, iar mai apoi incepu sa urle:
- Uita-te la mine, nenorocitu-le! Uita-te! Uita-te in ce hal m-ai adus! Tu vezi ce mi-ai facut? Nenorocitu-le! Ticalosu-le! Te omot! Uita-te la mine! Uita-te! Uita-teee!
De undeva i se paru ca aude o voce.
- Unde e mama ta? se auzi vocea.
Nu raspunse nimic. Cum adica unde era mama ei? Mama ei…era plecata…a parasit-o! Si acum era singura…
- Cum te numesti? se auzi din nou vocea.
- Stii cum ma numesc, raspunse ea calma.
Apoi aruncase papusa la locul ei si se duse la birou.
Era posibil ca el sa nu-si mai aminteasca? Ea isi amintea fiecare secunda…el de ce nu? De ce nu stie cine e? Apoi auzi, ca prin vis: “te cheama…vreau eu…Oana.”
“Isi aminteste”, spuse ea, multumita, in gand. dar jocul nu se termina aici. El trebuie sa plateasca, sa plateasca pentru toata suferinta, pentru toate minciunile, pentru tot, chiar si pentru viata lui.
Lua din nou papusa si desenul ce-l reprezenta pe el si lipi desenul pe fata papusii. Acum el e obiectul ei. Acum se va razbuna.

Cap. III

E deja ora cinci si el nu a putut sa doarma deloc. Era ora trei cand se trezise din cosmarul acela, iar dupa jumatate, dupa ce a vazut-o pe Oana, o vedea mereu, murdara, in fata lui. Dar nu putea sa stie ce e cu ea. De ce a vazut-o? Cine era fata din vis? Nu putea stii si poate nu va stii niciodata. Poate nu o va mai vedea niciodata. Poate…
In jumatate de ora trebuie sa mearga la servici, dar e prea obosit si nu putea sa doarma si nici nu era in stare sa lucre. Va sta acasa…da, asa va face!
Se ridica din pat si se duse la baie. Aprinse becul, caci era inca intuneric. Dadu drumul la apa sa se spele, iar cand se uita in oglinda, in loc sa-si vada chipul, o vazu pe fata din vis, care se uita la el cu ura. De ce sa se uite la el cu ura? El nu i-a facut nimic. Nu era vina lui ca arata in halul acela.
Privi in spate…ea nu era; cand se intoarse spre oglinda, disparu.
“E doar o halucinatie. Nu e nimic real”. Opri apa si iesi din baie.
Privi spre ceas. Nu au trecut decat 10 minute. De cand a avut cosmarul acela, ea apare mereu in mintea lui, nu-i da pace, de parca el era vinovat pentru tot. Si nu e! Nu stie cine e si nici ce vrea de la el. Are o familie, doi copii, pe printesa sa, Andreea, si baietelui, Emil. Si sunt fericiti impreuna.
Se hotara sa-si viziteze copiii in camera lor. Intra inauntru, dar era bezna,. Pentru moment crezu ca se afla din nou in cabana. Se linisti cand vazu patul Andreei. Se proprie de el. Pe moment vazu ochii aceia mari si caprui, plansi, care-l urmareau de doua ore neincetat. Se indeparta cu un gest brusc de pat, impiedicandu-se de jucariile de pe jos si provocand un zgomot puternic.
Andreea se trezi si tipa. La fel si Emil, care era cu un an mai mic decat sora sa. Tatal ramase ascuns in intuneric, fara sa mai faca vreo miscare.
- Tati, sopti Andreea, ce s-a intamplat?
- Nimic, raspunse el, cand recunoscu chipul fetei sale, si nu e acelei fete pe care deja o ura.
Se retrase in camera lui, incerca sa doarma din nou. Nu poate si in acel moment fu de parere ca el nu va mai dormi niciodata. Cel putin cat timp va exista fiinta aceea in mintea lui. Se uita din nou la ceas. Era numai ora cinci si douazeci de minute. Timpul ii era o vesnicie. Mai putin se va lumina, iar copii vor merge la gradinita, si va ramane singur cu Elena, sotia lui. Nu stia ce sa-i spuna, dupa ce se certasera asa urat aseara, din cauza ca nu vrea ea s-o lase pe Andreea la lac. Ce avea lacul atat de periculos? E blestemat, asta nu o credea. I se spusese acest lucru de cand era copil mic, mai mic decat Andreea, i s-a ordonat sa nu intre, dar el a intrat. A intrat si nu a patit nimic. De ce sa nu o lase pe Andreea? Are deja prietene, doar nu va sta sa se uite la prietenele sale cum fac baie in lac, iar mai apoi sa fie suparata pe ei ca nu au lasat-o sa se distreze cu prietenele. O sa fie mereu suparata pe ei, iar ei nu vroiau acest lucru. Dar sotia lui nu pricepea ca nu era nici un pericol. Adevarul e ca ea nu se nascuse in Oltina, deci orice zvon il crede. Asa e intotdeauna cand se muta cineva intr-ul alt loc: crede mereu toate zvonurile. Un lac blestemat de vrajitoarele ce nu exista in acest sat uitat de lume e chiar absurd. Apoi isi aduse in minte ca exista o legenda despre lac, dar nu o mai auzise de ceva timp si a uitat-o. Si la urma urmei era doar o legenda. Iar aseara incerca sa o convinga pe sotia sa ca nu e nimic rau. Si nu s-a intamplat nimic rau de cand s-a nascut el, cel putin nu ceva ce sa aiba legatura cu lacul acela.

*

Cineva il stiga in intuneric. Sau poate nu pe el, nici macar nu stia cum il cheama, era atat de confuz. Era atat de intuneric, nu putea sa scape de inchisoarea care il prinse. Privi in sus si observa ca se afla singur, insa nu era in nici o incapere. Era afara, undeva, poate, departe de casa. Luna rasarea incet, dar in mai putin de un minut, deja lumina totul in jurul lui. Era in fata lacului. Se vazu copil fiind, inota atat de fericit. Iar mai apoi aparu mama sa, care ii stricase toata bucuria lui de a le face in ciuda parintilor. Il facuse, de fapt, sa se simta chiar jenant in fata prietenilor, pentru ca nu avea voie sa intre in lac. Mama sa il lua si-l trase pe mal. Reusi sa scape de ea, apropiinduse de un vaporas ancorat undeva, intre lac si canalul ce se varsa in el. Intra inauntru, iar acolo fusese cuprins de un sentiment de panica. Era prea intuneric, era lumina afara, dar aici, in vapor era atat de intuneric…Incepu sa planga. Se gandi ca nu are sa iasa niciodata de acolo. Se ratacise, iar acum vaporasul de pe malul lacului i se parea enorm. Un timp crezu ca explorase mult din uriasul vapor, dar dupa aceea isi dadu seama ca de fapt a stat locului tot timpul. Reusi sa vada iesirea din intuneric, iar cand iesi, o vazu pe fata lui facand baie in lac. Poate nu statuse deloc acolo…ii era ciudat, caci mama lui inca il mai cauta in locul unde l-a pierdut, ceea ce insemna ca nu statuse atat de mult acolo. Sari in apa, vru sa ajunga la fata sa, dar aceasta se departa mereu, de parca ii era frica de el. De ce sa-i fie frica? Nu vrea sa-i faca nimic, doar sa o scoata de acolo si sa plece acasa, unde nu-i va deranja nimeni, nu va mai veni mama lui sa-l faca de ras, nu va trebui sa stea in locul acela intunecat si va putea fi fericit cu fata lui. Doar ei doi…Dar Andreea fugea de el si striga mereu, urla, de parca el ar fi vrut s-o omoare.

*

Cand se trezise, era deja ora sase si jumatate. Se porni sa faca un dus, dar se razgandi, cand isi aduse aminte de chipul acelei fetite in oglinda sa. Se duse la bucatarie, Elena nu se trezise inca, deci trebuia sa-si pregateasca singur omleta. Gasise ceva mai bun de mancare decat clasica omleta, se puse pe canapea si astepta sa se trezeasca Elena. Nu va relua discutia de aseara, mai mult, va incerca sa evite orice cearta, de fapt va incerca sa o evite pe cat posibil.