agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-10-09 | [This text should be read in romana] |
Iar când fu cea de 1002-a noapte, după ce îndeplini toate cele cuvenite cu Șahriar, sultanul și stapânul său, Seherezada spuse:
Mi s-a povestit, o, norocitule rege, că trăia de mult în țara Al Yraq un harap din cei buzati, din neamul lui Mamun, cel al harapilor celor mai buzați și mai negri. Ya, Allah! Și tare mai era urât! Ci fălcile lui erau ca două foale de fierar umflate, stafidite ca niște boașe și pline de bube de la umerii obrajilor până jos. Și nici barbă n-avea! Și toți din neamul harapului mi s-a povestit, o luminăție a drept-credincioșilor, erau spâni, amman, amman! Și zice poetul: Mai bine mort și corbilor dat hrană Aș prefera să fiu decât sărmană De cârlionți să fie-a mea bărbie! Allah mai bine morții să mă-mbie Decât să-mi dea bărbie fără blană! Ci, o stăpâne al meu, se zice că numai blestematul de Mamun, piei-i-ar numele!, avea vreo două floace sub buza lui ca un capac de oală. Și tare le mai îngrijea și le dăea cu pomezi și cu sulimanuri. Și fiindca el era spân, facu un targ cu Șeitan, afurisitul, și în schimbul sufletului său, Amăgitorul blestemă tot neamul harăpesc al lui Mamun să se nască spân. Și ia așa fu pricina urâțeniei cea peste fire a lor. Iar acest harap, pe numele lui Mansur al 'Wahil ill' Hassan al Mamun, avea, pe deasupra fălcilor lui hâde, un nas proclet ca un zebb fara vlagă. Și noroc de buza lui de sus care era mare cât una de asin, ya Allah, căci stătea nasul acel fără de seaman pe ea cum stă un carnat din cel zdravăn, de batal, pe tava kebabagiului în sukul negustorilor. Iar ochii, o, stăpâne, tare mai erau pociți! Căci unul era ca un tăciune încins și căta în cruciț pe deasupra borcănatului de nas, iar celălat era lovit de albeață și cu genele albe. Și iată cât de hâd și grețos era acest harap. Ci într-o bună zi, harapul se deșteptă dintre zdrențele în care zăcea și, după ce râgâi bine și slbozi vânturi pe săturatelea, se uită într-un ciob de oglindă, înnegrit de funingine și spuse: - O, frumusețe! O, albeață a pielii! O dulceață a ochilor! Tare mai sunt chipeș! Iar gingășia mea este de neasemuit. Și boiul meu e tare falnic și sunt din cap până în picioare una dintre minunile lui Allah. Și tare mai fu darnic cu mine Îndurătorul și Izbăvitorul de toate relele! Căci blestematul de harap, uita-i-ar Allah numele, se credea peste seamă de dăruit cu frumusețe. Ci mi s-a povestit, o, luminate, că se credea cel mai frumos din Al Yraq, ba mai frumos chiar și decât califul drept-credincioșilor, locțiitorul lui Mahomed pe Pământ. Și-și zise apoi harapul, trântindu-se înapoi în culcușul lui: - Pe Allah, groaznică năpastă s-a pogorât asupra drept-credincioșilor din Al Yraq. Seitan pe semne că le-a întunecat mințile și le-a încețoșat ochii, de lasă pe cel mai frumos și mai dăruit de Allah dintre ei să stea ca o cămilă râioasă, în dărâmătura asta. Și zicând asta, gâlgâi în gușa lui cât o oală și slobozi un vânt înfricoșat. Ya Allah! Si cum sta harapul împăunându-se de unul singur cu frumusețea lui, odată îl apucară niște cârcei la mațe și începu să se auda din pântecele-i de bivol un clocotit ca de apă la socul morii. Iar harapul se schimonosi la față și ochii i se bulbucară ca două castanem încât era mai înfricoșător decât djinnul cel mai înfricoșător! Și ifriții ar fi fugit pe dată în pustie, iar ghulii s-ar fi târât sub lespezile mormintelor dacă l-ar fi văzut! O, stăpâne al drept-credincioșilor, pe harap îl apucase o foame cu adevărat harăpească, vorba poetului: Allah, ce foame neagră îl scurmă pe harap! El bivolul și boul l-înfulecă din cap Și până-n vârful cozii, și-ncepe-apoi îndată Berbecul să-l îmbuce bucată cu bucată Și-n mațu-i cât ulciorul se bat cu-nfrigurare Câni, lupi, lei, hiene, tigri cu ascuțite gheare! Ci când ajunse aici, Șeherezada văzu mijind zorile și, sfioasă, tăcu. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy