Scena 1

Harpagon, un comisar, un grefier.

Comisarul: vă rog, domnule Harpagon, lăsați-mă pe mine, că știu ce-am de făcut. Nu mă învțați dumneavoastră meserie. Creedeți că nu m-am mai confruntat cu astfel de cazuri, domnul meu și veniți să-mi dați mie lecții cum să-mi fac meseria? Ca să pot cerceta cazul dumneavoastră trebuie să știu exact ce fel de lucruri vi s-au furat, dacă erau în saci, în cutii...

Harpagon: Toate autoritățile din armată, din poliție, toate comisariatele și primăriile trebuie să-mi caute lădița. Dacă refuzați să-mi dați banii înapoi o sa vă dau în judecată și o să dau în judecată și judecătoriile care nu-și fac treaba cum trebuie.

Comisarul: Domnule, trebuie să începem întîi cu descrierea faptelor apoi cu cercetarea cazului. Cîți bani ziceați că aveați în cutia aceea?

Harpagon: Zece mii de taleri numărați bănuț cu bănuț.

Comisarul: Zece mii de taleri?

Harpagon: Da, zece mii în cap.

Comisarul: Da, un furt însemnat, așa este.

Harpagon: Pentru acest furt cer pedeapsa capitală. Tortura este prea miloasă pentru așa ceva: la spînzurătoare cu toți, sau să-i îngropați de vii. Nici duhul sfînt săracul nu și-ar găsi liniștea dacă i s-ar fura ceva în cer. Și el ar cere să i se răzbune liniștea cerească furată de hoții de duh sfînt.

Comisarul: Și ce fel de monezi aveați mă rog în cutie?

Harpagon: Ah, franci lucitori, louisdorei gingași și ducați durdulii.

Comisarul: Bănuiți pe cineva?

Harpagon: Da, pe toată lumea și vă somez m imediat să arestați tot orașul și să faceți percheziție din casă-n casă.


Comisarul: V-aș sfătui să nu vă dați drept sperietoarea orașului domnule! Hai să căutăm mai întîi dovezile iar acest lucru trebuie să-l facem ușor și cu tact. De ce să speriem toată lumea, domnule Hapagon? O să facem tot posibilul să vă ajut să găsiți banii dar dați-mi puțin timp.

Scena 2.

Maitre Jacques, Harpagon, comisarul, un grefier.

Jacques: ( vorbește tare în spatele scenei) ridicați-l pînă-n tavan. Apoi răsuceșiți-l pe burtă, spintecați-l și lăsați-l atîrnat pînă i se scurge tot sîngele. După aceea mai înjunghiați-l odată în gît și aruncați peste el cîteva găleți de apă.

Harpagon: Pe cine, pe hoțul meu?

Jacques: Vorbeam despre un purcel, domnule. Domnul Valere mi l-a trimis, că a fost pînă la obor ca să tîrguiască iar acum vreau să-l pregătesc cu măiestrie după metoda mea.

Harpagon: Ah, nu mă interesează acum astfel de prostii. Domnul acesta este comisar și ar vrea să-ți pună cîteva întrebări.

Comisarul: Nu te speria prietene, nu doresc să-ți fac frică. Doresc să întreprind niște cercetări polițienești și te rog pe dumneata să mă ajuți.

Jacques: Aha. L-ați invitat și pe domnul la cină?

Comisarul: Vă rog să nu vă sfiiți și să ne spuneți totul în fața stăpînului dumneavoastră.

Jacques: Stăpîne drag, cum aș putea să vă ascund ceva? Eu încerc să vă gospodăresc mereu cît mai economic cu putință.

Harpagon: De asta nici nu mă îndoiesc.

Jacques: Dacă nu m-aș fi gîndit cu duioșie la dumneavoastră nu l-aș fi convins pe maestrul de ceremonii să-mi mai dea niște bani ca să organizez ceva frumos astă seară.

Harpagon: Iară bani? Nemernicule, noi nu vorbim acum despre masa de astă seară ci despre banii care mi-au fost furați.

Jacques: V-au furat banii?

Harpagon: Da, burtă verde mi i-au furat și o să te spînzur și pe tine împreună cu acești netrebnici de hoți pentru că le ești complice și-mi ascunzi adevărul.

Comisarul: Dumnezeule mare, nu vă năpustiți astfel, domnule Harpagon! Eu văd că acest om este sincer. El nu vrea să vă facă rău, el vrea mai bine să vă ajute să-l găsiți pe hoț decît să intre la închisoare. Dragă prietene, trebuie să ne ajutați. Dacă faceți asta primiți o recompensă de la stăpînul dumneavoastră. Eu cred că ați auzit sigur ceva despre jaf, deci vă rugăm să ne dați cîteva indicii.

Jacques: (încet) Asta ar fi cea mai potrivită ocazie ca să mă răzbun pe maestrul de ceremonii care mă tachinează toată ziua și-mi mănîncă sufletul. Lasă că-i arunc eu găina peste gard, o să-i iasă pe urechi ciomăgeala de ieri.

Harpagon: Ce mormăi acolo?

Comisarul. Lăsați-l să plece. Nu facem nimic cu el. Cred că a mărturisit tot ce știa. Vă spun eu din proprie experiență că acest soi de om este sincer.

Jacques: Stăpîne, eu tocmai voiam să vă spun că l-am văzut pe maestrul de ceremonii cu ceva sub braț. Mai mult ca sigur că el e hoțul.

Harpagon: La Valere?

Jacques: Da.

Harpagon: Tocmai prietenul cel mai de nădejde de pe această lume?

Jacques: Da. Cred din proprie convingere că el este hoțul.

Harpagon: Și de ce crezi tu asta?

Jacques: De ce?

Harpagon: Da.

Jacques: Cred aceasta pentru că așa cred.

Comisarul: Trebuie să ne dați anumite indicii. Ce dovezi aveți împotriva lui?

Harpagon: Ai văzut cumva locul unde mi-am ascuns banii?

Jacques: Cum să nu. Unde vă ascundeați banii de obicei?

Harpagon:În grădină.

Jacques: Exact. Acolo l-am văzut pe maestrul de ceremonii tropăind zilele trecute. În ce erau ascunși banii?

Harpagon: Într-o lădiță.

Jacques: Asta era! L-am văzut cu o lădiță în brațe.

Harpagon: Cum arăta lădița? Vreau să aflu imediat!

Jacques: Cum arăta?

Harpagon:Da.

Jacques: Arăta ca o... lădiță.

Comisarul: Asta se înțelege dar descri-o măcar puțin, ca să ne convingem dacă era lădița cu pricina. Cum arăta?

Jacques: Era o lădiță destul de mare.

Harpagon: A mea nu era așa de mare.

Jacques: Da, nu era nici mare nici mică, era axact atît de mare încît să încapă toți banii care trebuiau să fie înăuntru.

Comisarul: Și ce culoare avea lădița?

Jacques: Ce culoare?

Harpagon: Da, ce culoare avea lădița mea?

Jacques: Ce culoare avea? Avea o culoare anume așa cum trebuie să aibă orice lădiță. Avea culoarea ei personală, ei da, o culoare ca oricare alta. M-ați putea ajuta puțin, ca să o pot descrie mai ușor?

Harpagon: Cum?

Jacques: Era cumva roșie?

Harpagon: Nu, a mea era gri.

Jacques: Aha, exact așa. Era gri-roșiatică. Asta voiam să spun și-mi tot stătea pe limbă și nu puteam să rostesc...gri roșcat era tonul ei autentic.

Harpagon:Fără îndoială, asta e sigur. Scrieți domnule grefier, scrieți mai repede cuvînt cu cuvînt, să nu se piardă o silabă că e jale. Doamne, nu mă mai pot încrede în nimeni. În aceste condiții mi-e imposibil să mă mai încred în cineva pe lumea asta. Pe la toate colțurile mișună hoții de buzunare.

Jacques: (către Harpagon) Vă rog stăpîne să nu mă trădați.

Scena 3.

Valere, comisarul, grefierul, Maitre Jacques

Harpagon: Vino și recunoaște-ți vina, criminal abominabil. Recunoaște că ai săvîrșit cea mai mare crimă dintre toate crimele care s-au putut săvîrși vreodată.

Valere: Domnule, ce poftiți de la mine?

Harpagon: Trădător fără pereche, hingherule! Recunoaște-ți măcar în public ticăloșia.

Valere: Despre ce ticăloșie vorbiți, domnul meu.

Harpagon: Despre ce ticăloșie să vorbesc maimuțoiule, om fără onoare. Dar acum nu te mai poți ascunde după degete că te-am dibuit! Tîlhar fără inimă, saltimbanc de circ ce ești! Mi s-a povestit totul fir a păr despre tine. Ai profitat de bunătatea mea de banii și de onoarea mea. Mi-ai pătat onoarea m-ai făcut de rîsul lumii, m-ai jefuit ca-n codru, mi-ai furat ce-am mai sfînt.

Valere: Bine domnule Harpagon, voi fi sincer cu dumneavoastră. V-am ascuns niște secrete este adevărat dar pentru numele lui Dumnezeu, nu am săvîrșit crime.

Jacques: (aparte) Ia te uită. L-am ghicit fără voia mea că-i făptașul.

Valere: Mi-am permis să păstrez anumite rezerve, să țin un secret scump în suflet așteptînd dintr-un moment în altul să găsesc ocazia potrivită ca să vi-l mărturisesc. Dar acum, dacă știți totul nu pot să tac mai departe. Nu doresc să vă atrag mînia. Ascultați-mă vă rog, o să vă explic.

Harpagon: Ce vrei să-mi mai explici pezevenghiule? Bandit fără caracter.

Valere: Domnule, nu merit aceste injurii grosolane. Știu că am greșit dar nu sînt un infam. Greșeala este omenească și trebuie iertată.

Harpagon: Cum? Ai impertinența să-mi ceri iertare după tot ce mi-ai făcut? Pentru hoție și trădare?

Valere: Vă rog, nu vă ieșiți așa din fire! Dacă m-ați fi ascultat nu v-ați fi zburlit așa. Nu mai fiți atît de acru domnule, că nu v-am făcut un rău atît de mare.

Harpagon: Ei, gata, nu mai vreau să te ascult, spărgător de case și tîlhar de drumul mare. Mi-ai pătat sîngele sacru care acum mi se urcă la cap de furie.

Valere: Sîngele dumneavoastră sacru nu este în mîini rele domnule. Nu sînt omul care să profite mișelește de cinstea cuiva și să păteze o reputație scumpă. Nu s-a întîmplat nimic, o să repar eu lucrurile o să vedeți.

Harpagon: Și eu vreau asta și te rog să-mi dai imediat ce mi-ai luat înapoi!

Valere: Onoarea dumneavoastră nu a fost pătată domnule, nu v-am vătămat comoara.

Harpagon: Atunci de ce ai făcut asta, dacă n-ai vrut să o atingi? De ce ai săvîrșit o faptă atît de mîrșavă?

Valere: Și mai întrebați de ce!?

Harpagon: Desigur că te întreb, de ce.

Valere: Iubirea domnule, ea m-a îndemnat să fac asta.

Harpagon: Iubirea?

Valere: Da.

Harpagon: Ce iubire frumoasă, iubirea pentru ludovicii mei?

Valere: Nu stimate domn. Nu bogăția dumneavoastră m-a tulburat ci acea minunată comoară pe care vă rog să mi-o dăruiți! O voi iubi-o pînă la sfîrșitul zilelor mele. În rest, nu cer nimic de la dumneavoastră.

Harpagon: Nu, la dracu, nu-ți las nimic. Ia uite la el nerușinatul, nu vrea să dea înapoi ce-a furat.

Valere: Numiți acest lucru un delict?

Harpagon: Da. Este furt din avutul obștesc și din avutul personal. O comoară, atît de neprețuită, atît de dragă....

Valere: Este o comoară, aveți dreptate să o numiți așa și sînt sigur că este tot ceea ce aveți mai scump și mai sfînt pe lume dar nu o pierdeți domnule dacă mi-o încredințați mie. Vă promit solemn că o să am grijă de ea ca de ochii din cap. Îngenunchez în fața dumneavoastră, vă rog, dăruiți-mi această comoară, lăsați-mă să mă bucur de ea toată viața, dați-mi o șansă! Nu ne puneți bețe-n roate, vă implor!

Harpagon: Asta nu se va întîmpla în vecii vecilor și basta! Ce înseamnă astfel de schimonoseli?

Valere: Ne-am jurat unul altuia credință pe vecie domnule și numai moartea ne va mai despărți de azi înainte.

Harpagon: Ia te uită ce jurăminte deșucheate face. Ce pasiuni aiurite răbufnesc din el!

Valere: Da domnule, ne-am logodit, așa să știți și nu ne mai puteți face nimic. Ne-am jurat dragoste și credință reciprocă pe vecie.

Harpagon: Nu ți-o las ție nici măcar dacă te văd crăpînd. Să-mi dai comoara imediat.

Valere: Numai moartea ne va despărți!

Harpagon: Ești posedat de diavol dacă juri credință veșnică banilor mei!

Valere: V-am mai spus că numai ea este comoara mea, banii dumneavoastră nu mă interesează. Sînt un băiat cuviincios, nu am fost niciodată un materialist fără scrupule. Vă jur că o voi ocroti, că micuța dumneavoastră comoară o să fie și la mine la fel de bine prețuită și îngrijită. O să am grijă de ea, o să mă jertfesc din dragoste pentru ea.

Harpagon: Lasă, lasă că știm și noi ce înseamnă materialismul și iubirea pentru bani. O să apelez la pedeapsa maximă și o să cer să te spînzure, canalie.

Valere: Oh, sînt pregătit pentru orice tortură, chiar și pentru moarte pentru ea. Dacă vreți să vă răzbunați pe mine, nu-i faceți ei nici un rău, că ea nu-i vinovată ci numai eu. Iau totul asupra mea. Fiica dumneavoastră este pură, nevinovată, lăsați-o să-și aleagă singură destinul, eliberați-o de tirania dumneavoastră de tată hapsîn.

Harpagon: Hei, ia vezi tu ca acum mergi chiar prea departe. O bagi și pe fiică mea în banda spărgătorilor și a tîlharilor? Doresc să-mi primesc imediat bunul înapoi și să-mi răspunzi de ce mi-ai răpit-o...

Valere: N-am răpit-o domnule, e încă aici.

Harpagon: (aparte) Oh, lădiță iubită. (către Valere) Și zici că se află pe aici pe aproape?

Valere: Nu domnule.

Harpagon: Uite ce nerușinat: odată zice da, odată zice nu. E aici sau nu?

Valere: Nu vreau să vă spun, vreau să o apăr cu propria-mi viață. Aș vrea să o mîngîi și să o apăr de răul acestei lumi. Oh, nu ne prigoniți. Nu chinuiți o iubire sacră, poate cea mai sacră și mai curată iubire...Domnule, nu pot să trăiesc fără ea pentru că o iubesc nebunește!

Harpagon: (încet, aparte) Ia te uită ce s-a înfierbîntat după lădița mea.

Valere: Mai bine mor decît să o pierd. Sînt un om de onoare, sincer și cinstit și vreau să o iau cu mine pentru totdeauna și să o ocrotesc toată viața cu dragoste și cu respect. Este atît de sinceră, de pură...

Harpagon: (încet, aparte) Caseta mea e sinceră și pură!?

Valere: Cea mai mare bucurie a mea este să mă pierd în ochii ei limpezi care strălucesc de speranță și de iubire ca aurul brut. Da, este toată ca un obiect de preț ticsit cu aur și nestemate.

Harpagon: (încet, aparte) Ochii frumoși ai lădiței mele? La dracu, e nebun. Vorbește despre lădița mea ca despre o concubină.

Valere: Doamna Claude ne este martoră. Ea cunoaște povestea iubirii noastre nețărmurite.

Harpagon: Ce? Femeia mea de serviciu știe și ea? A fost și ea părtașă la furt?

Valere: Nu a fost nici un furt domnule iar această femeie cumsecade a mijlocit întîlnirile secrete dintre noi. În fața ei ne-am logodit, i-am mărturisit fiicei dumneavoastră că o iubesc iar această femeie ne-a ajutat să găsim destulă forță ca să luptăm cu această viață nedreaptă.

Harpagon: (încet, aparte) Pedeapsa cerului și focul Gheenei să cadă asupra capului tău, pui de năpîrcă. M-a zăpăcit de tot povestea asta fără noimă a acestui pierde vară. (tare) Despre fiica mea vorbeai tu de fapt?

Valere: Da, despre ea, domnule Harpagon, de aceea am încercat la început toate mijloacele ca să vă cîștig încrederea și degeaba.

Harpagon: Și mai ascunzi ceva în afară de asta?

Valere: Da, decizia noastră. Ieri eu și fiica dumneavoastră am semnat contractul de căsătorie.

Harpagon: Fiica mea a semnat un contract de căsătorie? De ce?

Valere: Pentru că am semnat și eu. Amîndoi am semnat contractul pentru că ne iubim de aceea dorim să ne și căsătorim.

Harpagon: Sfinte doamne, încă un ghinion.

Jacques: Scrieți domnule comisar și dumneavoastră domnule grefier.
Scrieți tot ce puteți scrie că e foarte grav.

Harpagon: Greața devine tot mai grețoasă iar un nenoroc vine după altul. Fugiți și aduceți-i aici pe primar, pe ofițerul stării civile, pe toți scribeii și pe toți funcționărașii, pe toți notarii din oraș și pe toți călăii vînjoși pe care- i aveți ca să întocmim provese verbale pentru tîlhari, hoți, violatori de fiice.

Valere: Aici sînt toate titlurile mele. Am venit incognito, abia acum doresc să-mi prezint adevărata identitate.

Scena 4

Elise, Marianne, Frosine, Harpagon, Valere, Hacques, comisarul, grefierul.

Harpagon: Fiică blestemată, ți-ai făcut un tată onorabil de rîsul lumii. O să-ți dau eu o lecție, ca să te saturi să mai semnezi contracte pe care nu le citești înainte. O să te trimit la mănăstire să nu mai vezi bărbați tot restul zilelor tale iar dacă într-o zi te-aș ierta, să ai parte numai de cel pe care ți-l dau eu și care să te țină închisă între ziduri groase ca la pușcărie și să ieși în oraș cu bilet de voie!

Valere: Această mînie vă întunecă rațiunea, domnule. V-am spus că n-am săvîrșit ceva care să păteze fetei reputația și cinstea, nu i-am făcut nimic la naiba! Judecați odată la toate astea ca un om cu scaun la cap!

Harpagon: Spune ce mai ai de spus iar voi de acolo aduceți călăul și-o frînghie țeapănă.

Elise: (îngenunchind în fața lui Harpagon) Ah, tată, vă rog să fiți uman. De ce exercitați atîta autoritate și violență împotriva noastră? Nu lăsați mînia să vă întunece gîndirea. Este timpul să redeveniți lucid, nu ne judecați cu atîta asprime. Poate că v-am rănit în amorul propriu pentru că mi-a cerut mîna iar eu am spus da fără să vă cer consimțămîntul, dar nu este ceea ce vă închipuiți dumneavoastră Valere este un adevărat cavaler, este un om onest și cinstit.

Valere: Asta nu folosește nimănui și aș fi fost mult mai fericit dacă aș fi aflat că te-ai înecat în vreo gîrlă decît să-mi fi făcut mie o asemenea faptă de rușine.

Elise: Te rog , tată în numele dragostei părintești...

Harpagon: Nu dau nimic și nu mai vreau să ascult nimic. Acum judecătorule, să-ți faci treaba ta de judecător și să-l spînzuri pe acest netrebnic.

Jacques: (aparte) Așa, acum mi-o plătești și mie pentru ciomegele de ieri.

Frosine: Doamne, asta ne mai lipsea acum...

Scena 5

Anselme, Harpagon, Elise, Marianne, Frosine, Valere, Jacques, comisarul, grefierul.
Valere:

Anselme: Ce aveți domnule Harpagon de v-ați ieșit așa din fire?

Harpagon: Ah, domnule Anselme, aveți în fața dumneavoastră pe cel mai nefericit om de pe pămînt. Contractul pe care voiam să-l închei cu dumneavoastră nu-l mai pot onora. Mi-au furat și banii, mi-au jefuit și onoarea. Uitați-l pe făptaș. Acest criminal a intrat în casa mea sub numele unui servitor ca să-mi fure banii și să-mi necinstească fata.

Valere: Cine dracu se tot gîndește la banii dumneavoastră? Nu v-am spus de nu știu cîte ori că nu sînt materialist? Despre ce vorbiți de fapt?

Harpagon: Noi doi am discutat despre căsătorie domnule Anselme, iar acum să-l luați de guler pe acest netrebnic vă rog și să-l judecați, pentru că s-a grăbit, a luat fata cu japca și a semnt o hîrtie înaintea dumneavoastră.

Anselme: Dragă domnule Harpagon, nu-mi stă în caracter să forțez pe cineva să se căsătorească cu mine, dacă nu mă iubește. Nu vreau să forțez o fată nevinovată să se căsătorească cu mine împotriva voinței ei. În ceea ce privește problema cealaltă de natură financiară, o să încerc să vă ajut pe cît posibil.

Harpagon: Mai avem în ajutor și pe acest comisar cumsecade. Mi-a promis că ne va sta la dispoziție. (către comisar): Să exercitați toată autoritatea dumneavoastră maximă domnul meu și aduceți acuzații din belșug acestui împielițat.

Valere: Tot nu pot să înțeleg de ce sînteți atît de rău, de egoist, din moment ce nimeni nu a săvrșit vreun păcat. Este asta o vină, că sînt îndrăgostit de fiica dumneavoastră? M-am logodit cu ea dar nu am săvîrșit o crimă domnilor. O să vedeți cine sînt, am toate aceste titluri la mine.

Harpagon. Nu mai turna gogoși aici că nu te crede nimeni. O astfel de ticăloșie se pedepsește aspru. Chiar dacă te tragi dintr-o familie nobilă, degeaba, dacă-ți pătezi astfel numele și onoarea.

Valere: ÃŽntregul Neapole a auzit de numele meu, de cinstea casei mele.

Anselme: Atenție vă rog că s-ar putea ca unele persoane de aici să cunoască foarte bine orașul Neapole.

Valere: Nu mă tem de nimic domnule și trebui să fia uzit probabil de domnul Thomas d’ Alburci:

Harpagon. Ba nu mă sinchisesc nici de Don Martin nici de Mahomed. (vede două lumînări aprinse și stinge una)

Anselme: Vă rog, lăsați-l pe băiat să vorbească.

Valere: Doresc să vă mărturisesc domnule că acesta este tatăl meu.

Anselme: Chiar așa?

Valere: Da.

Anselme: Plecați mai bine, nu mai induceți lumea în eroare. Născociți mereu povești care înșeală conștiințele nevinovate.

Valere: Vorbiți cu prudență vă rog. Nu sînt un hoț, nu doresc să mă laud cu ceva ce nu mi-ar aparține.

Anselme: Cum puteți să insinuați că sînteți fiul lui Thomas d ‚ Alburci?

Valere: Sînt pregătit să vă dovedesc dacă doriți.

Anselme: Cîtă insolență. Nu mai spuneți nimic despre acest om. Acest om și-a pierdut soția și copiii pe mare acum 16 ani. Deși i-a căutat multă vreme nu i-a mai putut primi înapoi din valurile mării.

Valere: Atunci ascultați: Eu sînt fiul lui. Pe vremea aceea aveam doar șapte ani. Am fost salvat de la înec de un căpitan de vapor care m-a luat cu el peste tot. Am sperat mereu că-mi voi găsi într-o zi tatăl și într-o zi am zărit-o pe minunata Elise și m-am oprit în acest oraș. Voiam să plec din nou și să o iau cu mine, ca să-mi caut mai departe tatăl, să-mi regăsesc familia.

Anselme: Puteți dovedi prin ceva că spuneți adevărul?

Valere: Martorul meu este acest căpitan de vas, acest inel cu rubin și această brățară care au aparținut mamei mele. Don Pedro, fostul nostru servitor a fost și el salvat și poate depune mărturie în favoarea mea.

Marianne: Ah, întradevăr nu este înșelăciune pentru că eu sînt sora domneavoastră.

Valere: Sînteți sora mea?

Marianne: Da. De la început mi-am dat seama că in ceea ce spuneți se ascunde un mister comun. Mama noastră mi-a povestit de mii de ori despre acest nenoroc. Cerul a făcut să nu pierim. Am fost salvate de niște pirați care ne-au făcut sclave și a trebuit ani de zile ca să muncim din greu pentru ei. Abia după zece ani ne-am cîștigast libertatea printr-o întîmplare norocoasă. Ne-am întors la Neapoli dar am aflat foarte curînd că tata nu mai locuia acolo, că vînduse tot și plecase în altă parte. Am plecat la Genua unde mama mai avea un mic rest de avere, am vîndut-o și am plecat spre Paris. Acum trăim aici destul de modest.

Anselme: Dumnezeule mare, mare ți-e puterea și mila! N-aș fi crezut niciodată că se mai pot întîmpla și minuni. Îmbrățișați-mă copiii mei. Eu sînt tatăl vostru.

Valere: Dumneavoastră?

Marianne: Sînteți tatăl nostru?

Anselme: Da, fiica mea. Eu sînt Thomas d Alburci care de 16 ani călătorește solitar prin lume. Am încercat să mă recăsătoresc cu o fată inimoasă, dar care nu mă iubește și care era mult prea tînără pentru mine. Uitarea te face de multe ori să faci greșeli dar și nefericirea de a fi singur și nemîngîiat. Mi-am schimbat și numele ca să nu mai știu de mine.

Harpagon: (către Anselme) Aha, deci este fiul dunmeavoastră?

Anselme: Da.

Harpagon: Atunci vă dau pe dumneavoastră în judecată pentru cei zece mii de taleri furați.

Anselme: V-a furat bani?

Harpagon: Da, bineînțeles, el este hoțul lădiței mele. Jacues!

Jacques: După cum vedeți, nu mai am nimic de declarat și tac mîlc.

Harpagon: Da dar domnul comisar a scris tot ce i-ai mărturisit mai devreme.

Valere: Cum ați putea crede asemenea minciună? Eu hoț de buzunare? Aș fi eu în stare de așa ceva?

Harpagon: În stare sau nu, te somez să-mi dai imediat banii înapoi.

Scena 6

Cleante, Anselme, Harpagon, Elise, Marianne, Frosine, Valere, Jacques, comisarul, grefierul, La Fleche.

Cleante: Nu vă mai frămîntați atîta tată, nu mai acuzați pe nimeni. Am aflat unde este caseta dumneavoastră și sînt în stare să vă ajut să vă recuperați banii cu condiția să acceptați căsătoria mea cu Marianne.

Harpagon: Unde este lădița?

Cleante: Nu mai fierbeți atîta pentru că se găsește într-un loc tainic undeva în întuneric și numai eu știu unde se găsește. Mi-o dați pe Marianne sau vă luați adio de la casetă?

Harpagon: N-ai luat cumva ceva din ea?

Cleante: Nici o centimă. Dacă ne dați încuviințarea părintească și semnați contractul nostru de căsătorie mă oblig să vă returnez caseta. Aveți de ales deci...

Marianne: (către Cleante) Cerul mi-a dat un tată și mi-a dat și un frate cărora trebuie să le dau ascultare.

Anselme: Bunul Dumnezeu a făcut să ne regăsim copiii mei și doresc din suflet să aprob aceste căsătorii. Domnule Harpagon, vă rog să nu faceți greutăți copiilor. Să ne bucurăm azi de două căsătorii.

Harpagon: Mai întîi vreau să-mi văd lădița. Abia după ce o văd, voi hotărî.

Cleante: O să vedeți că e nevătămată. Nimeni nu i-a făcut ceva.

Harpagon. Să mai știți că nu am nici un fel de zestre de dat pentru unul sau pentru altul. Fără zestre!

Anselme: Am eu destui bani pentru ambele nunți. Nu trebuie să vă îngrijiți de nimic.

Harpagon: Deci luați asupra dumneavoatră toate cheltuielile căsătoriilor?

Anselme: Da, aveți cuvîntul meu. Sînteți mulțumit?

Harpagon: Da dar mai am o condiție. Trebuie să vă obligați să-mi faceți și mie cadou de nuntă un costum nou.

Anselme: Și cu asta sînt de acord. Iar acum să ne gîndim cu bucurie la zilele fericite care vor urma, copii.

Comisarul. Hei, stați puțin. Dar munca mea cine o plătește?

Harpagon: Ah și acest mînuitor de tocuri, acest scîrța- scîrța pe hîrtie. Azi nu mai trăiește nimeni dintr-o astfel de meserie. Căutați-vă o muncă mai serioasă, domnule pentru că noi acum nu avem timp să vă ascultăm, ne grăbim să ne ducem la masă.

Comisarul: Chiar credeți că sînt atît de tîmpit și să plec? Am scris niște procese verbale, am implicat funcționarii mei în cercetări minuțioase, cineva trebuie să mă plătească pentru asta.

Harpagon: ( arată cu degetul spre Jacques) Luați-l atunci și spînzurați-l pe acest tîlhar.

Jacques: Ah ce lume nedreaptă. Dacă spui adevărul sau minți tot una-i că tot alungi la spînzurătoare nevinovat fiind.

Anselme: Domnule Harpagon, de data asta nu se mai simte nimeni înșelat, deci să facem pace, că rog. Să uităm toate astea. Lăsați-l pe servitor să plece.

Harpagon: Deci vreți să-l plătiți neobligat de nimeni și pe comisar?

Anselme:Bine domnule, bine, o să-l plătesc și pe comisar. Iar acum copiii ahi să mergem la mama voastră pe care abia aștept să o revăd.

Harpagon: Iar eu să mi te strîng din noi la piept, lădiță iubită.