DILEMA


Stimată redacție,

Știu că sunteți o revistă literară și că, în consecință, nu vă ocupați decât ocazional de probleme științifice, dar cum prin câteva articole interesante, apărute în ultimele numere, ați dovedit un interes major față de problemele care se află oarecum la limita dintre posibil și imposibil, îndrăznesc să vă deranjez cu o problemă care mă frământă și căreia sper să mă ajutați să-i găsesc rezolvare.
Mă numesc Adamescu Vasile și sunt elev în clasa a XII-a la un liceu de matematică–fizică. Sunt un pasionat al literaturii științifico-fantastice și mai ales al literaturii care tratează problemele călătoriei în timp. Pot spune că am citit tot ce am găsit în legătură cu acest subiect, începând cu Wells și terminând cu autorii contemporani. Am luat chiar o hotărâre care poate părea hazardată la prima vedere, și anume să-mi dedic întreaga viață acestui subiect. Neexistând – încă – o facultate cu un profil adecvat, m-am hotărât ca la terminarea liceului să dau examen la o facultate de fizică, și sper că voi învăța suficient de bine ca să pot rămâne în cercetare. Poate părea un vis utopic, dar să nu uităm că „strămoșii” anticipației își plasau în anul 2000 cele mai îndrăznețe vise ale lor, iar anul 2000 nu numai că a venit, dar a și trecut cam de multișor. O dată luată această hotărâre, am început să mă gândesc la perspective: aparatul matematic modest de care dispun în prezent nu-mi permite să întrevăd nici măcar cu aproximație în ce direcție îmi voi axa cercetările, dar asta nu mă putea împiedica să visez… Da, visam cu ochii deschiși, gândindu-mă la perspectivele minunate care urma să se deschidă în fața mea, în fața omenirii de altfel, o dată pusă la punct mașina timpului. Dar, mă întrebam eu când mă cuprindea îndoiala, oare voi reuși vreodată să-mi împlinesc visul? Și, dacă voi reuși, când anume se va întâmpla asta? În 2020? În 2040? Acestea erau întrebările care mă frământau, și de la întrebări până la răspuns nu a fost decât un singur pas, după cum veți vedea.
Þin un jurnal zilnic și, odată, în timp ce îl completam, mi-a venit o idee: ce-ar fi – m-am întrebat eu – dacă aș nota în jurnal că am fost vizitat de mine însumi cu o mașină a timpului?! Bineînțeles, sunt conștient de faptul că nu am cum să mă oblig să vin, sunt conștient de faptul că nu pot să dispun de voința cuiva din viitor, chiar dacă acel cineva sunt eu însumi. Dar, în același timp, nu mă îndoiam că, dacă voi ajunge vreodată în posesia unei mașini a timpului, mi se va face milă de mine și de frământările mele și îmi voi face o vizită! Zis și făcut! Am așteptat o zi ca să fiu singur acasă, ai mei plecaseră pentru câteva zile prin nordul Ardealului pe la rude, iar eu am notat în jurnal numai atât: „Am primit în noaptea asta o vizită pe care o așteptam de mult. Visul meu cel mai scump s-a împlinit!”. (Am ales ca moment al întâlnirii noaptea, pentru ca mașina timpului să nu fie zărită de niscaiva vecini curioși.) Nu mai spun că în noaptea cu pricina nu am dormit deloc și îmi venea să îmi dau cu pumnii în cap că nu am precizat în jurnal o oră anume pentru întâlnire, ca să nu fiu nevoit să mă perpelesc toată noaptea așteptând. Ba, de la o vreme, mi se părea că aud tot felul de zgomote suspecte și-mi treceau prin minte tot felul de patrule ale timpului care veneau să mă pedepsească pentru sacrilegiul de a fi încălcat cine știe ce severă legislație temporală. Ce să vă mai spun? Până la urmă, nu am fost vizitat de nimeni, deși la un moment dat mi s-a părut că cineva încearcă clanța de la ușă, dar, sincer să fiu, mi-a fost frică sa mă duc să văd.
Mă consolasem cu gândul că experiența nu a reușit, dar dimineață, când am vrut să ies afară, am găsit o foaie de hârtie care fusese băgată pe sub ușă în timpul nopții. Era nesemnată și pe ea scria numai atât: „Puștiule, ești un prost! De ce nu ai deschis?“.
O să-mi spuneți: „totul e clar, experimentul a reușit“! Păi, nu e totul chiar atât de clar, că dacă era nu vă mai deranjam eu pe dumneavoastră. Nu știu cum să vă expun mai departe datele problemei ca să nu mă înțelegeți greșit. Vedeți, am o vecină mai mare ca mine cu un an, Nicoleta, care este deja studentă la Academia de Teatru și Film. În câteva ocazii i-am dat de înțeles că persoana ei nu mi-ar fi chiar indiferentă, dar ea era foarte evazivă în relațiile cu mine, astfel că nu am putut să-mi dau seama de adevăratele ei sentimente. Dar nu asta este important, ci faptul că atunci când venea în vacanțe acasă mai obișnuia să intre pe la mine când eram singur, dar să nu vă imaginați cine știe ce, repeta vreun rol și venea să-mi ceară părerea. Mă întreb deci: dacă ea a scris biletul? Ce-i drept, nu a mai venit niciodată pe la mine noaptea, dar, știu eu, cu firea asta ciudată a artiștilor, te poți aștepta la orice… Poate realizase atunci vreo interpretare deosebită a unui rol și voia să mi-o arate, a încercat la ușă și văzând că nu-i deschid a plecat. Am vrut să o întreb dimineață, dar plecase deja la București, iar între timp subiectul a devenit tabu și totul s-a complicat nițel prin faptul că măgarul de frate-meu (vă rog să mă iertați, am uitat că sunteți o revistă literară) a descoperit notița din jurnal și le-a arătat-o bătrânilor. Vă închipuiți că a urmat un scandal monstru: cine a fost la tine, ce vizite primești tu noaptea, ce vis s-a împlinit?… Ba, ca să fie tacâmul complet, s-au dus și la vecini (informați tot de istețul de frate-meu), că: „zvăpăiata voastră ne-a sedus copilul și peste numai câteva luni are examen etc., etc.“. Mai ceva ca în „Romeo și Julieta“, zău așa…
O să concluzionați: totul e clar! E opera zvăpăiatei! Păi, nu e chiar așa clar, pentru că între timp am reușit să stau de vorbă cu ea, și neagă cu hotărâre orice amestec (ce-i drept, după tot scandalul iscat acum, are toate motivele), dar, cum mare bază pe spusele ei tot nu pot pune, eu tot nelămurit rămân. Vă trimit, așadar, alăturat foaia de hârtie cu pricina și vă rog, dacă se poate, să mă ajutați supunând hârtia la o analiză chimică sau în alt mod în care credeți de cuviință că i s-ar putea stabili vechimea și proveniența.
Dacă veți ajunge la concluzia că biletul provine din viitor (și numai în acest caz), vă rog să trimiteți rezultatele analizelor și pe adresa părinților mei.


Cu stimă și mulțumiri anticipate,

Vasile Adamescu