agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2436 .



LEGENDA POAZIEI
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [victoritadutu ]

2007-02-01  | [This text should be read in romana]    | 



www.victoritadutu.home.ro
[email protected]




Legenda poeziei


ILINCA NATHANAEL

Rafaelia și-a luat volumul de poezii, a sărit geamul camerei unde a dormit și dădu în cerdacul casei. Era cald , parcă prea cald în întuneric. Stelele erau pe cer , luna nu apuse încă. Privi din cerdac lumea de afară, primind în față lumina lunii și ascultă tăcerea din jur. Merse până la stupi și ascultă zumzetul lor harnic. Se hotărâ să plece. Avea în ea ceva îndărătnic ce o enerva mereu, ca un foc parcă, ca un îndemn etern de a se plimba, de a cunoaște tainele nopții. Auzi țipătul cucuvaiei ce cânta într-un copac din curte și se opri puțin vrând parcă să-și lipească de memorie acest țipăt în întuneric ce suna ca o avertizare dar și ca o explozie a îndemnului din ea.
Sări cerdacul casei fără zgomot și dezlegă poarta. Ieși pe drumul de țară și cu ochii în lună plecă spre ieșirea din sat. O lătrară câțiva câini ceea ce o făcu să se sperie puțin dar își reveni și plecă mai departe. Era îmbrăcată cu o rochie albă lungă, lungă, și își trase pe deasupra pelerina neagră cusută de ea în ascuns. Mai merse pe drumul de țară gândindu-se cu ochii în lună. Îi părea rău că va împlini curând douăzeci și unu de ani, îi plăcea mai mult să spună că are douăzeci. Îi era frică de viitor dar mai ales nu putea accepta ideea că va îmbătrâni, că nu va mai putea citi, studia, pierde nopțile în gândire și meditație, dar mai ales gândul ce o frământa cel mai mult era că nu va mai putea căuta acel inefabil care o ținea cu mintea trează spre ceva atât de tainic și necunoscut care cuprinde viața într-o îmbrățisare a luminii.
Trecu puntea peste pârâuașul de la marginea satului și se îndreptă spre drumul cu plopi, cu plopi înalți, nu se auzea absolut nici un foșnet. Merse pe acest drum care-i plăcea așa de mult, pe aici parcă regăsea o urmă de lumină ca o mângâiere, ca o alinare a suferinței ce zace în fiecare din noi.
Fredona în gând primele acorduri din simfonia a cincea a lui Beethoven și sălta cu pași de zbor spre necunoscutul care îi dădea fiori de ghiață. Mergea pe drumul de țară cu plopi înalți și era mulțumită că pe aici nu se va putea întâlni cu nimnei. Ar fi vrut să recite o poezie în razele lunii, dar se răzgândi și merse mai departe. Îi apăru în minte imaginea carului cu boi, car încărcat cu fân scârțîind și mergând încet pe drum cu stăpânul încălțat cu opinci. Î-și aminti de Grigorescu și nu știu de ce gândul o duse la mănăstirea Agapia. Acolo ar fi vrut să stea mai mult timp și să citească.
Drumul acesta ducea până la o casă din satul vecin, o coti și o luă pe altul care ducea spre lac. Drumul pe care mergea mai avea doi plopi și o fântână dar acuma fântâna era părăsită, își aiminti cu groază răcnetul de singurătate al acestor doi plopi când bate vântul. Și se infioră. Ajunse însfârșit lângă lac și ar fi vrut să găsească o barcă.Aici a fost una dar s-a stricat mai demult și acuma lacul era gol, așa i se păru Ilincăi. Merse puțin pe marginea lacului și observă că luna de pe lac mergea o dată cu ea.
Se opri și începu să cânte versurile din poeziile ei, Cânta încet și lin parcă tot mai încet și privea spre luna de pe lac și la stelele din apă. Cântând își aduse aminte de volumul de poezii, îl deschise și citi la întâmplare una. Þinea cartea în mână se uita în întuneric în apa lacului.
De fapt pentru ea poezia devenise curcubeu iar lacul, templul de lumină unde locuia poezia. Văzu luceafărul proiectat în lac, privea și murmura versurile de lumină.
Privind la imaginea luceafărului in apă deodată văzu cum lumina s-a transformat într-o ușă de marmură iar scândurile răvășite rămase din barca de odinioară, se transformară într-un pod de lumină ce ducea până la ușă.
Deodată se simți ușoară, fără trup, se ridică și merse câțiva pași pe podul acela, se fâstâci și se împiedică puțin. Abia atunci observă că pelerina îi căzuse în apă, în spatele ei. Se aplecă să și-o ridice deși nu-i era frig. Observă cum cineva i-o ridică din apă dar pelerina nu mai era neagră ci devenise albă. Ajunse la ușă, ușa era închisă, veni cel ce era lângă ea și i-o deschise. O lumină puternică îi izbi fața iar dacă cel de lângă ea nu ar fi prins-o ar fi căzut în apă. “Þine-te pe picioarele tale Rafaelia, că vei merge acum…”
Tresări pentru că era glasul cunoscut…Era prea multă lumină ca să știe ce urmează. Deși s-a uitat spre el,pe cel care-i vorbea nu putea să-l vadă. Dar unde sunt? se auzi întrebându-se.
-Ești în palatul de lumină al poeziei.
Ea tresări și simți o moleșeală în tot corpul, era gata să cadă jos dar îi aduse el un scaun.
-Nu va trebui să spui decât un singur cuvânt și toate porțile ți se vor deschide, iar lumina nu va mai fi atât de puternică pentru ochii tăi.
-Dar dumneata unde ești, de te aud vorbind, dar nu te văd?
-Sunt aici, lângă tine, și nu-mi spune dumneata, ai să mă vezi acuși,dar acum du-te, eu te aștept aici.
Rafaelia a plecat învăluită în alb spre poarta de lumină. Stând drept, primind lumina pe creștet și în ochi, rosti cuvântul tainic ce nu și-l putea spune decât cu teamă. Deodată ochii ei radiară lumină, erau ca două stele puternice ce strălucesc întunericul din lăuntrul ei și privind spre poarta ce era deschisă, întrebă acum cu glas tare:
-Dar unde este el?
El, ce stătea în picioare lângă scaun cu mult în spatele ei, îi răspunse
- Noi nu-l putem vedea pe el căci suntem încă grei de trup, voum invia si atunci se va putea trai vederea pe care ti-o dorești.
Rafaelia se întoarse atunci spre înger și îndreptându-se spre locul de unde plecase îl recunoscu.
El veni spre ea și o îmbrățișă, o prinse de mână și se îndreptară spre fereastră, o deschiseră și priviră în adânc, departe. Acolo departe era întunericul.
-Vezi, îi spuse îngerul, acolo, e pământul, uită-te aici și-i arătă fereastra. E oglinda din încăperea ta și spune-mi ce vezi.
-Văd o casă, un drum de țară, cu plopi ce duce la casa mea, cu cerdac, e întuneric și două stele ce luminează drumul, plopii casele, - Cele două stele, suntem noi aici, acum.
-Când privim, prin această fereastră…
-Dar cum am ajuns aici, întrebă Rafaelia?
-Știi singură răspunsul, îl ai în tine, îi răspunse îngerul.
-Și acum ce facem?
-Închidem fereastra și ne transformăm în lumină eternă în cele două stele. Vom fi singuri, împreună și vom călători alături la El, pe drumul făcut din raze de soare.

Epilog
A doua zi Rafaelia se trezi din somnul ei, lângă plopi cu acea cartea de poezii, pe care era scrisă povestea, cu un scris străin, udat cu lacrimi.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!