agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-28 | [This text should be read in romana] |
La întrebarea lui Nae, Radu zâmbi.
- Nu frate, nu sunt revizor școlar, sunt colegul tău, numai că eu am terminat Școala Normală aici în Sibiu. Fac și eu parte din promoția anului 1927. Mă vezi stând pe scaunul acesta, în revizora, pentru că astfel îmi plătesc chiria de la internat și masa de la cantină. Bursa mi-a rămas astfel întreagă. Am bani berechet să beau bere când doresc, și să mă distrez și în alte feluri. Nae făcu ochii mari. Se gândi câteva momente apoi spuse: - Cred că încep să te cunosc. Ba nu, să te recunosc, că de cunoscut te cunosc de câteva luni. Cum de nu m-am gândit de la început că ești Radu Dobrotă. - Să știi că eu am bănuit ceva. Nu eram însă chiar sigur că tu ești Nicu despre care mi-a scris Aurel. Lucrurile s-au lămurit în câteva minute. Amândoi știau cum a ajuns Viorel Șerb să-și termine studiile în Râmnicul Vâlcea, că a fost pus în situația de a alege între a fi exmatriculat patru luni sau a se muta la o altă școală normală din alt județ. Ar fi suportat exmatricularea, ca pe o pedeapsă ușoară, dar mai mult ca sigur că n-ar fi promovat clasa și nu s-ar fi putut prezenta la examenul de diplomă. I se trăgea de la profesorul de Desen. Într-o oră când a fost chemat la catedră să prezinte planșele pentru a fi apreciate și a i se da notă pe ele, a observat că trebuie neapărat să scoată o foaie din blocul de desen. Pe foaia respectivă desenase o caricatură foarte reușită a profesorului. Acesta nu s-ar fi supărat dacă ar fi fost o caricatură obișnuită. Îi plăceau și lui glumele, mai ales dacă erau desenate. Dar desenul prezenta un covrig care avea picioare și cap. Picioarele erau încălțate în ghete care semănau până la identificare cu cele pe cere le purta profesorul indiferent de anotimp. Și asta de ani de zile. Aceleași și aceleași ghete care pe talpă aveau bătute, de purtătorul lo, bucăți rotunde de cauciuc care semănau cu niște dopuri. Crampoane le spuneau elevii. Capul covrigului era caricatura perfectă a capului profesorului. Nu putea lăsa acest desen să-l vadă profesorul. Ar fi știut cine i-a dat porecla de Covrig, numele lui adevărat fiind Abrudan. Covrig îi spuneau elevii tuturor claselor. Și nu numai cei de la Școala Normală îi spuneau așa și fetele de la Școala Civilă și băieții de la Liceul Gheorghe Lazăr unde preda. Aurel a tras foaia de bloc dintre celelalte și a pus-o sub veston. Profesorul a sărit spre el să i-o ia. El s-a ferit. Fără să vrea a atins călimara de pe catedră. Clasa privea îngrozită cum călimara a făcut un salt și s-a oprit pe cămașa profesorului, a cărui alb spălăcăt s-umplut de pete albastre. Liniștea a fost întreruptă de zgomotul unei palme pe obrazul lui Aurel. Imediat se auzi și vocea elevului Radu Dobrotă: - Nu faceți bine, domnule profesor. Radu n-are nici o vină! Profesorul puse mâna pe catalog și părăsi clasa. Conferința profesorală, care urmă să ia o hotărâre în privința celor doi, decise cu majoritate de voturi exmatricularea elevului Aurel Șerb sau mutarea lui disciplinară la o altă școală. Pentru Radu Dobrotă pedeapsa era eliminarea pentru două săptămâni și retragerea bursei până la sfârșitul anului școlar. S-au opus în conferință doar profesorul de pedagogie și psihologie Laurențiu Bologa și profesorul de matematică Valer Olar, dirigintele clasei. Acesta din urmă a reușit să-l salveze pe Radu de pedeapsă înduioșindu-l și pe profesorul Abrudan cu situația precară materială arătând că este crescut de o mamă văduvă și că este unul dintre cei mai buni elevi ai școlii. Ba mai mult, în urma intervenției profesorului dirigente Aurel a primit o slujbă plătită la cantina internatului. După absolvire a putut să stea într-o cameră a internatului datorită activității pe care o desfășura la revizorat. Aici a fost propus de părintele profesor Timotei Popovici. N-avea neapărat nevoie de slujba aceasta. Dar îi plăcea. În afară de aceasta spera că fiind mereu în apropierea conducerii județene a școlilor va putea obține mai ușor postul de învățător, în satul lui, după pensionarea domnului Căliman. Sau, de la 1 octombrie, ar putea rămâne la revizorat pe postul de referent despre care se spune că ar lua ființă. Se uitară unul la altul și ca la o comandă un râs sănătos izbucni din piepturile lor. Parcă se cunoșteau de când îi lumea. Apoi Radu zise: - Bine, frate, de ce n-ai spus cine ești? Eu te cunosc foarte bine din scrisorile lui Aurel. Mi-a scris el că un „oltenaș”, adică tu, i-a devenit bun prieten. Zicea că dacă n-ar fi fost acela n-ar fi rezistat printre oamenii de acolo care, scuză-mă, vorbesc repede și judecă încet. Nae nu se supără. Nici Radu când acesta îi răspunse: - Lasă că nici ardelenii, după știința mea și nu numai, nu suferă de prea multă judecată rapidă. Apoi îi spuse că și el îl cunoaște din povestirile lui Aurel. Tachinarea asta reciprocă parcă îi apropia mai mult. Era un fel de tachinare care se practică numai între oameni care au încredere, unul în altul, care știu sigur că interlocutorul nu se va supăra din pricina aceasta, care simt până unde pot merge cu gluma. Schimbul acesta de replici și râsul lor sănătos începu să se audă și în biroul celălalt. După câteva minute de acolo își făcu apariția domnul subrevizor Dumitru Aleman. - Mai băieți, aș râde și eu cu voi, dacă aș ști de ce. Radule, tu știi că n-am vreme de stat. Trebuie să mă duc să mă informez pentru raportul pe care trebuie să-l dau domnului inspector general din minister. Nicule, fă cererea în doua minute că eu plec în cinci și nu mai are cine ți-o aproba până săptămâna viitoare, iar până atunci cine știe ce se mai poate întâmpla. Radu îi dădu o coală ministerială iar Nae își scoase Pelicanul. Scrise la repezeală cererea. Fu foarte atent să nu se strecoare vreo greșeală de ortografie. Domnul Roman Toader se uită superficial asupra ei după care scrise într-un colț “Se aprobă” și se semnă. - Radule, o înregistrezi și mi-o lași pe birou. Rămâi aici până la trei. Atunci lași cheia portarului și poți să pleci. Dar eu cred că în jur de unsprezece mă întorc ca să pot telefona de aici ministerului în problema poliomelitei. Rămâneți cu bine, copii. După plecarea subrevizorului, cei doi începura să vorbească despre prietenul lor comun. Sporovăiau întruna de parcă se cunoșteau de când lumea. Nici nu-și dădură seama când a zburat timpul că se pomeniră din nou cu domnul subrevizor. - Băieți, îmi pare bine că vă înțelegeți. Acuma puteți pleca. Radule, luni dimineață să vii negreșit la ora opt. Þi-oi spune atunci ce mai avem de făcut, că nici eu nu știu încă până n-oi vorbi la telefon cu capitala. Și apoi și domnul revizor șef va mai veni, desigur, cu oarece instrucțiuni de la prefectură. Iar tu, oltenașule, să vii cu vreo doua zile înainte de 1 octombrie că-ți vom da slujba. Ai și noroc că începând cu întâi se măresc „sâmbriile”. O să încerc să te bag la plată începând cu 1 septembrie. Dar nu-i sigur, că nu-i numai după mine. Mergeți cu bine. - Sa trăiți domnule subrevizor. - Servus copii. Și să ne vedem cu bine Cei doi ieșiră. Se îndreptară, prin Piața Mare, spre strada centrală care purta numele Reginei Maria. - Mai că bine ți-a mai zis-o: “oltenașule” Þi se potrivește de minune. - Știi ce Radule, n-am chef să mă mai tachinez cu tine cum făcurăm în birou. Dacă ai vreme și-ți face plăcere să vi să bem o bere, m-ai mulțumi cu vârf și îndesat. - Bine-nțeles că vin. Doar nu-i fi crezând că scapi de mine fără sa faci cinste, că doar se cheamă ca ți-a pus Dumnezeu mâna în cap. Ești de acuma domnul învățător. Vino cu mine. Nae fu de acord să fie dus unde credea Radu că este mai bine. Din fața Hotelului Bulevard se urcară în remorca unui tramvai și merseră doua stații. Când coborâră intrară parca într-o pădure. Un aer curat, pătrunzător, le inundă plămânii. - Ei, îți place pădurea din orașul nostru? Se numește „Sub arini”. Dar în afară de arini aici se găsesc fel de fel de specii aduse nu numai din Europa dar și de pe alte continente - Avem și noi, la Râmnic, un zăvoi de mai mare frumusețea. Acolo te poți plimbă și cu barca. - Lasă că o sa te minunezi ce ditamai zăvoi cu bărci și cu animale sălbatice o să găsești la capătul liniei de tramvai. Dar noi am venit, așa cum știi, nu să admirăm natura. Scopul nostru este declarat. Þine-te după mine și o sa mergem direct într-un loc unde berea este rece și gâlgâie pe gât fără nici o greutate. Este rece pentru că și localul unde mergem se numește “Bolta Rece”. Ce ști tu!... Traversară destul de repede parcul și ajunseră la localul lăudat de Radu. Sub niște stejari bătrâni erau așezate mese. Doar două-trei erau ocupate. Un chelner îmbrăcat în alb, cu papion negru la gât, se prezenta pe dată. - Cu ce să servesc pe stimații domni studenți? - Lasă, mă Isailă, nu mă mai domni atâta. Parcă n-am fi din sate vecine. Adu-ne două porții mari de friptură de porc. Vezi să fie din belșug udate cu zamă de usturoi. Berea blondă, de Trei Stejari, o aduci după friptură, ca să fie rece. Și cam atât deocamdată. Dar să nu așteptăm prea mult „friptanele”. Și vezi să fie mai multă carne decât „crumpene” prăjite. - Dacă îmi permite stimatul domn din sat vecin cu al meu, precum și domnul ce-l însoțește, v-aș sfătui să comandați un „vinars”, pe care tocmai l-a adus patronul din Mărginime. Nu numai că face mărgelușe când îl pui în pahar, dar trebuie neapărat să tușești după prima înghițitură. Ce mai la deal la vale, îi ca focul de tare. Vă puteți delecta cu câte un „deți” până se pregătește comanda. Va dura aproape o jumătate de ceas. Au fost de acord cu propunerea chelnerului. Avea dreptate acesta. Au tușit și s-au strâmbat după prima înghițitură dar încet, încet s-au obișnuit cu gustul rachiului. Și pe măsură ce se obișnuiau povesteau luându-și, unul altuia, vorba din gura. Au mâncat pe săturate. Deliciul mâncării a început să se împletească, la un moment dat, cu al muzicii. De undeva din spatele lor se auziră câteva sunete de acordare a unor instrumente muzicale, apoi acordurile Valurilor Dunării. Nae își întoarse capul și văzu într-un colț al grădinii, pe o estradă joasă, o mica orchestră. În față solistul cu vioară, își mlădia trupul după melodia pe care o revărsa asupra puținilor meseni și a copacilor care, parcă, nu mai vroiau să primească altceva în afară de muzica aceasta, nici măcar slaba adiere de vânt ce le mișcase cu câteva clipe înainte frunzele. Asupra lucrurilor și oamenilor încremeniți, și ei, plutea melodia. Urmă apoi Balada lui Ciprian Porumbescu. Nae trăia fiecare sunet, fiecare cascadă muzicală. Își spuse, poate și sub influența băuturii, că nici un artist, ori cât de mare ar fi, n-ar putea egala măiestria solistului micii orchestre. „Drag mi-e jocul Hațegana” încheie prima parte a programului. În liniștea care se lăsa după ultimele acorduri săltărețe ale melodiei Nae se ridică în picioare, se apropie de scaunul pe care sta colegul său și-l luă fără veste pe după cap zicându-i cu o voce plângăreață: - Frate Radule, frate Radule, ce-mi făcuși tu mie, ce fusăși tu în stare să-mi faci. - Ce dracu ți-am făcut, mai omule. Du-te de aci pe scaunul tău și spune-mi de acolo care-i baiul. Parcă rușinat Nae se întoarse la scaunul său și de acolo zise cu o alta voce: - Te rog să mă ierți, Radule, pentru scenă, dar emoția pe care am simțit-o auzind interpretarea perfectă a celor trei melodii nu se poate spune în cuvinte, așa că am apelat la gestul de adineaori. Am vrut să-ți spun, acum îmi dau seama, că îți mulțumesc că m-ai adus aici unde am simțit, datorită inegalabilului solist, una dintre cele mai mari bucurii ale vieții mele. - Lasă, măi Nicule, nu zic că n-a cântat bine țiganul ăsta bătrân din Poarta Turnului. Dar nici să exagerăm. Ar trebui să asculți pe rând toate cele trei „bande” formate din țiganii lui Comiza ca să-ți dai seama că nu numai bătrânul îi bun. Toți ai lui, că din el se trag toți, sunt buni. Asta nu înseamnă că nu mai sunt și alții poate chiar mai buni decât ăștia. Ș-apoi sigur n-ai dreptate, mai sunt și alte bucurii, mult mai mari pe lumea asta. Se vede ca nu ești prea umblat prin lume. După ce au terminat de mâncat, chelnerul se prezentă din nou lângă masa lor și desfăcu doua sticle cu bere. Orchestra cânta acum, din nou, bucăți din operete, marșuri. Nae de abia își aminti ultimul marș, apoi drumul prin parc, susținut fiind de Radu. A doua zi Radu îi spuse că au luat o trăsura care i-a dus pe Schinarea Cânelui, de unde au luat lădița de sub pat și apoi au venit aici, la internatul Școlii Normale, unde el are camera lui. Folosirea camerei pe timpul verii face parte din plata pe care o primește pentru slujba pe care o are la Revizoratul Școlar. I-a mai spus că a vrut să plătească cu tot dinadinsul el întreaga consumație și că a plătit douăzeci și cinci de lei, și că nu s-a lăsat nicidecum până nu l-a pupat pe frunte pe bătrânul Comiza și până nu i-a lipit pe frunte o hârtie de douăzeci și cinci de lei. Când a auzit de bani, Nae își duse instinctiv mâna la piept și când simți punga care nu părea a fi goală, parcă se mai liniști. Radu băgă de seama gestul lui Nae și schimbarea lui la față și zise: - Hai scoate punga, că și aseară ai făcut-o la crâșmă, de abia ți-am putut-o pune la loc, scoate-o și numără-ți banii, să nu zici cumva că ți-am luat eu din averea pe care tot vroiai s-o scoți și să te lauzi cu ea. Numai chestia asta nu mi-a plăcut aseară. Celelalte au fost toate bune și la locul lor. Rușinat își scoase punga și începu să-și numere banii. - Îi drept că-ți lipsesc cincizeci de lei? - Așa-i - No, de ăștia ai vrut tu neapărat aseară să scapi. Da prost să fii, noroc să ai. Și ai avut noroc că ai dat peste mine și nu peste cine știe ce escroc, că acuma ar fi trebuit să mergi pe jos până la tine în regat. Uite aicea ăștia douăzeci și cinci de lei, parte mea din cheltuiala de aseară. - Nici să nu te gândești. Am făcut eu cinste. - Ascultă, mă, ori iei banii, ori dispari în doi timpi și trei mișcări din fața și din camera mea. Ori ce crezi tu că eu îs milogul unuia și altuia. A doua oară nu-ți mai spun. Să fie clar. Lui Nae i-a fost clar și a luat bancnota pe care Radu o mai ținea încă în mână. - Și acum, că parcă te-ai făcut băiat de treabă, mai bagă capul în perină vreo doua trei ceasuri până mă duc eu la „cănțălărie” să văd dacă mai are vreo treabă domnul Toader Roman cu mine. Dacă ți-o fi sete ori alte alea ieși pe gang și bagă-te pe a treia ușă pe stânga. Acolo găsești tot ce-ți trebuie. Radu plecă iar Nae îi urmă sfatul. Era mahmur. Picioarele de abia îl ascultau iar capul i se învârtea producându-i o vagă senzație de amețeală amestecată cu o ușoara durere. Se întinse din nou pe pat și se gândea la ceea ce ii spusese proaspătul prieten că se întâmplase aseară . Își aducea aminte că vroise, dintr-un exces de mândrie, să plătească el toata consumația dar de banii pe care i-a dat muzicantului nu-și aduce deloc aminte. Își mai aduce foarte puțin aminte legănatul unei trăsuri și de luarea lădiței din cămăruța în care dormise două nopți. Cu toate că mintea îi era destul de încețoșată iar în gură avea un gust de cocleală zâmbi gândindu-se la Radu Dobrotă. Așa trebuie că arata prietenul ideal în care poți sa te încrezi total. Ori poate că nu era chiar prietenul ideal ci doar un om cinstit, care nu vrea să profite de pe urma semenilor lui. L-a ajutat într-adevăr într-o situație din care pute să iasă păgubit de toți banii , dar nu-i mai puțin adevărat ca n-ar fi intrat în situația asta, de aseară, dacă n-ar fi fost el, Radu Dobrota cu comenzile de țuică atât de tare și de bere. Se vede ca a mai trecut Radu prin situații de-astea, altfel n-ar fi fost în stare să se scoale la o ora atât de devreme și sa meargă la slujbă, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Adormi din nou. Se trezi mult mai odihnit când Radu tocmai trântea ușa pe care intrase. - Scoală-te, Niculae, că soarele a trecut bine de miezul zilei. Moșul meu, Dumnezeu să-l ierte, zicea și bine zicea, că cine-i om noaptea trebuie sa fie om și ziua. Hai sus că ți-o adus domnul Radu de pus în gură. Du-te te spală și te îmbracă până pune bade pe masă. Avem brânză, avem salam, avem slănină, avem ceapă, avem pită și pe deasupra și doua „glăji” cu bere, pentru că vorba aia „cui cu cui se scoate”. Du-te și fă ce ți-am zis și hai iute că poate îți mai rămâne ceva. Și apoi lasă să fie rău. Nae n-a crezut că după cât a mâncat și a băut aseară va mai fi în stare sa mănânce și să bea atât de devreme. Mâncarea uscată i-a făcut bine. A mâncat chiar și slănină dar cu multa ceapă. Au gâlgâit apoi aproape pe nerăsuflate fiecare câte o sticlă cu bere. - Așa-i că te simți alt om? Zise Radu - Așa-i. Nu-mi mai trebuie nimic. Parcă-mi vine să zbor. - Þie nu ți-o trebui, da mie tot îmi trebuie ceva. - Ce? - Opt lei. Cam de atâta ai mâncat, dacă ai mâncat jumătate din ceea ce am cumpărat - S-a făcut, domnule! Și amândoi izbucniră în râs. Apoi Nae îl întreba: - Ei, ce mai e nou pe la serviciul dumneavoastră? Ce mai face stimabilul domn Toader Roman? - Domnul Roman face bine, la fel și domnul revizor Ciolan pe care n-ai avut onoarea sa-l vezi, fiind plecat atunci când ai binevoit sa încerci a-i faci o vizita la locul unde se străduiește pentru binele învățământului sibian. - Ei numai se străduiește ori chiar pune mâna să muncească pentru binele cui zisăși? - Când nu vrea sa muncească îl mai îndemn eu. Astăzi l-am pus la muncă, dacă nu chiar pentru dragul nostru județ, pentru o persoană particulară care s-ar putea sa facă bine județului nostru. - Spui lucruri interesante, dar poate pentru alții. În ceea ce mă privește, eu alte persoane de pe aci nu cunosc afară de tine și de stimatul domn Roman. Era sa uit. Îl mai cunosc pe înlocuitorul bădițului Petrică, stăpânul hanului de unde m-ai răpit. Trebuie însă să-mi arăt regretul că nu știu cum îl cheamă pe acest înlocuitor El a fost mai isteț decât mine și m-a făcut de mi-am scris numele într-un ditamai registru. - N-are importanță dacă cunoști puțină lume pe aicea. Eu l-am pus pe domnul Ciolan să muncească pentru tine - Te știam băiat serios, nu ca pe unul care vorbește numai să se afle în treabă. - Mă, și numele îți vine de la Toma care n-a vrut sa creadă. Domnul nostru Isus Christos l-a făcut să creadă arătându-i urmele cuielor de la răstignire. N-a făcut bine Toma că n-a crezut. Eu nu te pot face să crezi ce ți-am spus numai dându-ți asta. Poftim aici. Radu scoase din buzunarul de la piept un plic pe care i-l întinse. Acesta luă mirat plicul din care scoase o hârtie și începu a citi. Pe măsura ce citea fața i se însenina trădând o mare bucurie. După ce își dădu seama că Nae termină de citit Radu ii zise. - Rogu-te citește și pentru mine odată. Să văd de n-o fi vreo greșeală că de multișor mă străduiesc să învăț mașina aia de scris să nu facă greșeli de ortografie. Vreau să-mi dau seama de am reușit ori ba. Nae citi foarte expresiv și cu o emoție care i se observa și în glas și în umezirea ochilor: „Ministerul Instrucțiunii Publice. Revizoratul Școlar al Județului Sibiu. Cabinetul Revizorului General. Nr. 1365 din ziua 17 luna august anul 1927. Domnului învățător Nicolae Tomescu. Localitatea Olănești Plasa Cozia Județul Râmnicul Vâlcea. Domnule învățător avem onoarea a vă anunța că în urma cererii depuse de dumneavoastră la acest revizorat și înregistrată sub numărul 1715/16 august a.c. ați fost numit ca învățător suplinitor la școala din comuna Veseud județul Sibiu. Ați fost încadrat la gradația 1 cu un salar de 3880( trei mi op sute optzeci) lei începând cu data de 15 septembrie 1927. Până la data de mai sus veți depune domnului subrevizor în copie legalizată actele de studii. Revizor general Nicolae Ciolan. Subrevizor Toader Roman”. După ce termină de citit și împătură frumos adresa pe care apoi o puse la loc în plic Nae scoase un urlet care se voia strigăt de bucurie. - Lasă prostiile, Niculae, și haide mai bine să ne gândim ce ai de făcut de acum înainte. Eu zic să nu te duci acasă pană nu vezi ce-i și cum la Veseud, să le poți spune și a lor tăi cum îi satul unde vei locui, cât plătești și altele de felul ăsta. Și astea le poți rezolva numai dacă mă asculți pe mine, că tot vad că te-am luat de suflet. La aceste ultime cuvinte Nae se încruntă. Se vedea de la o poștă că nu-i convenea tutela pe care i-o impusese proaspătul prieten, dar nici să-l supere n-ar fi vrut, mai ales că își dădea seama că acesta l-a ajutat mult. Prietenia aceasta ivită pe neașteptate i se părea un dar de la Dumnezeu. Și Radu băgă de seama că lui Nae nu-i plăcu expresia cu ”luatul de Suflet” de aceea căuta s-o dreagă: - Dacă tot te-am luat de suflet, ia-mă și tu de băiat bun și ascultă la ce m-am gândit. Pe mine m-a trimis domnul Nicolae Ciolan să mă duc luni în satul Hașag să anchetez un caz. Cazul îl știu destul de bine de la directorul școlii de acolo, învățătorul Biris. Mi l-a povestit în afara de Biriș și vechiul director și notarul de acolo. Îi vorba de grădina școlii, de cine o lucrează, și de ce s-a făcut cu banii. Tot ce mi-au spus cei trei a confirmat și popa Dordea, așa că acest caz nu prezintă nici o complicație. Ce am pus eu deja, pe hârtie, trebuie să poarte semnătura primarului precum și ștampila primăriei și a școlii. Așa că problema asta se poate rezolva într-o jumătate de ceas. Vom avea timp berechet la dispoziție, pentru că trenul sosește în halta Veseud la ora opt și un sfert și ne putem întoarce la Sibiu cu trenul care pleacă din Copșa Mică la ora șase seara. Ce crezi că vom face de pe la nouă, când termin povestea de la Hașag și până după cinci când trebuie să ne îndreptăm spre gară? - Îți mărturisesc că habar nu am. - Atunci să-ți spun eu. În Hasag Biriș, ori popa, ori notarul, ori dacă nici unul din ăștia, apoi sigur primarul ne va da o căruță care să ne transporte până în Veseud. Acolo vei vedea comuna în care vei fi, nu se știe încă pentru cât timp, unul dintre oamenii cei mai de seamă. Că doar nici popa, nici șeful de post, nici celălalt învățător n-au mai multă școală decât tine. Mă vei întreba, acuma, ce o să faci mâine, că mâine nu-i poimâine, adică luni, ci duminecă. Dacă o să mă asculți pe mine iarăși o sa ieși bine. Diseară la șase pleacă trenul spre Sighisoara și trece și prin Cornățel. Acolo o să ne dăm jos din tren și o sa ne suim iar în tren dar în direcția Sibiu luni dimineață la șase fără un sfert. - Cum se leagă toate, una de alta, parcă Dumnezeu le rânduiește. Frate Radule, până a te întoarce tu de la revizorat stăteam și mă gândeam la tine. Mă gândeam așa: oare ești numai un om cinstit ori ești și cel mai bun prieten al meu, cu toate că nu ne cunoaștem nici de doua zile încheiate. - Lasă, măi Niculae, prostiile aste filozofice. Þi-ași putea filozofa și eu ca latinul ori grecul ăla, numai Dumnezeu îl mai știe de unde-i și de ce nație a fost, că “Prietenii prietenilor mei sunt și prietenii mei”. Și apoi eu cu Aurel Șerb suntem prieteni din clasa întâi a școlii normale și din câte spui, tu mi-ai ținut locul în prietenia cu el în ultimul an. Și apoi să nu crezi că dacă aș avea cumva nevoie, doamne ferește, de apele voastre minerale n-ași veni în vacanțele de vară la tine chiar și nechemat și pe nepusă masă - Ești oricând bine venit. Radu Dobrotă deschise ușa, ieși pe gang și se întoarse imediat. Îi aduse vestea că s-a făcut ora patru fără un sfert și că ar fi bine să se pregătească de plecare să se plimbe un pic prin oraș, să mai facă niște cumpărături pe care i le comandase mamă-sa, că nici nu știi când se face ora plecării trenului. - De unde ști, mă rog, chiar atât de exact, la cât e ceasul, că doar am băgat de seamă, încă de ieri, de când ne cunoaștem, că nu ai așa ceva și cât ai stat afară n-am auzit să întrebi pe cineva. - Dacă rezolvi misterul ăsta o sa-ți susțin candidatura la cel mai isteț regățean care a trecut prin Sibiu. Vezi că nu știi! Ora pe care ți-am spus-o este cea mai exactă oră locală și se poate citi de pe ceasul aflat pe turnul Bisericii Evanghelice. Nici nu termină bine de vorbit că, undeva în depărtare, se auziră trei bătăi de clopot, bătăi cu care Nae era obișnuit din ajun. - Deci ne aflam pe undeva prin apropierea Bisericii Evanghelice. - Nu chiar. Dacă am fi cu vreo doua sute de ani mai tineri, ne-am afla în imediata apropiere a zidului cetății, dar în afara ei. Ne aflăm acum, când suntem în anul 1927 și nu în 1727, într-o încăpere a internatului Școlii Normale, de fapt și școala se află tot aici, într-o clădire apropiată. Cu vreo zece ani mai înainte aceste clădiri erau cazărmi în care erau adăpostite trupe chezaro-crăiești. Cibinul îi la doi pași de aici. Peste el îi pod de fier pe unde trece și tramvaiul spre comuna Turnișor, aproape lipită de Sibiu. Peste drum de noi, ai să vezi când ieșim, îi o mare piață unde în fiecare marți și vineri se ține târg de bucate. Dar eu zic să mergem să vezi și partea asta de oraș ca degeaba îți povestesc. Știi ce-a zis Pestalozi, ori poate altul care nu mai știu cum îl cheamă, ca înveți mult mai ușor daca și vezi ceea ce înveți. - Ba mai exact suna așa: “O noțiune se consolidează în mintea copilului cu atât mai repede și mai bine dacă trece prin cât mai multe simțuri cum ar fi: pipăitul, auzul, văzul, mirosul, gustul și altele”. - No, cu asta l-ai da gata pe profesorul nostru de pedagogie. Dar și el te-ar da gata, tot cu asta, pentru că ar insista să-i spui și alte simțuri în afara celor spuse mai înainte. Că doar ai zis “ și altele”. Tot discutând, sărind de la una la alta, părăsiră clădirea internatului. Intrară prin câteva prăvălii de unde Radu cumpără, după o listă, pe care o scotea din când în când din buzunar, ceea ce probabil îi spusese mamă-sa. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy