agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-03-02 | [This text should be read in romana] |
De câte ori am drum pe lângă Sala Talia de pe strada Cetății amintirile îmi dau năvală. Uneori încep cu acel incendiu devastator, pe care l-am văzut, trezit fiind de mama, într-o noapte din anul 1948. A doua zi povesteau oameni din diferite parți ale Orașului de Sus că și ei au văzut, din departare, incendiul. A ieșit fum zile și nopți in șir. Apoi după ce nu a mai ieșit fum am intrat noi, copiii. Găseam ascunzători pentru jocurile noastre, găseam obiecte de recuzită, pe jumătate arse sau afumate, care ne înfierbântau imaginația.
Alte ori îmi aduc aminte de primele reprezentații teatrale văzute tot aci. Dus de mâna, să tot fi fost prin 1945, poate 1946, am văzut „Coana Chirița”. Nu eram la vârsta când puteam înțelege prea multe, de aceia m-a impresionat în mod deosebit doar calul, dus de dârlogi, pe șaua căruia se afla Chirița.( jucata, cred, de Miluță Gheorghiu) Pe aceiași scenă am văzut și „Hamlet” Chiar și acum, când mă gândesc la clipele de atunci, sunt cuprins de înfiorare. Marele Candelabru din mijlocul tavanului s-a stins. Prin bezna de nepătruns pe scenă a apărut Stafia tatălui rege care-i cerea lui Hamlet să-l răzbune… Irealul părea atât de real! Că teatrul este”Oglinda vieții” că poți să te bucuri, ori să suferi alături de personajele de pe scenă am înțeles, mai bine, peste mulți ani când am fost la teatru, în sala din "Piața unirii", cu o mătușe țărancă, aproape nonagenară. Am văzut împreuna „Omul cu mârțoaga” în rolul principal fiind regretatul Costel Rădulescu. Reîntâlnindu-mi mătușa, peste câteva săptămâni, aceasta s-a interesat de soarta “bietului om de la teatru” “S-o fi făcut bine ori, doamne ferește, o fi murit că prea tușea tare...dar de calul Faraon se mai aude ceva?” Tot pe scena din Turnul Gros l-am văzut pe iluzionistul Iozefini. Priveam din balconul de sus,”de la cucurigu” cum a convins spectatorii de pe o jumătate de rând că sunt în trenul care a plecat din Copșa iar cealaltă jumătate în trenul ce a plecat de la Sibiu și că aproape de gara Loamneș cele doua trenuri s-au ciocnit. Un rând întreg de la stalul unu a fost pe jos. Printre ei erau oameni pe care ii cunoșteam, o învățătoare de la școala noastră și un vecin polițist. Am pătruns cu multa emoție și pe scenă cu ocazia unei serbări școlare. Era frumos și în pauze. Atunci puteai admira în voie cele trei rânduri suprapuse de loji, ornamentele aurite, lămpile și marele candelabru ce atârna în mijlocul tavanului și el frumos ornamentat. Ori cât ar fi fost de plină sala nu se auzea in pauze decât un ușor zumzet de glasuri ce dispărea și el pe măsură ce luminile se stingeau făcând loc celor trei bătăi de gong... Tot în pauze admiram frumoasa cortină care pe lângă imagini sugestive avea și inscripția: „Limba noastră-i limba sfântă/ Limba vechilor cazanii.” Și spectatorii erau în haine de sărbătoare.! După câțiva ani de la incendiu, sala a devenit din nou funcțională prin punerea unui acoperiș glisant și a podelelor. Aspectul ei era jalnic în comparație cu ce a fost odată. Purta acum numele de “Clubul Uzinelor Independența”. Dacă n-ar fi fost scaunele și scena puteai să crezi că te afli într-o hală de piața ori într-un spațiu ce putea fi folosit ca depozit. Cu toate astea pe aici s-au perindat multe valori artistice: Turnee ale Operei din Cluj, ale Naționalului bucureștean, marii noștri interpreți de muzică populară, ușoară si lăutărească. Tot aici prin anii 50 un tânăr, școlit pe malurile Nevei, ce curge prin orașul care atunci se numea Leningrad, a conferențiat despre “Biblia Hazlie”. La sfârșit au urmat “întrebări” Câțiva studenți și profesori teologi ortodocși au reușit prin intervențiile lor sa demonteze logica convinsului ateu. Au avut de suferit apoi destul de mult din partea securității Intru de multe ori în Sala Talia, astăzi refăcută aproape ca înainte de incendiu, și mă gândesc că parcă-i lipsește, ceva ceva, ca să fie ca în copilăria mea. Poate marele candelabru, ori cortina, sau poate gongul? Da și acestea. Dar, sigur, lipsește atmosfera de sărbătoare pe care o simțeai intrând acolo și respectul spectatorilor pentru această „Casă a Muzelor” manifestat prin vorbitul în șoaptă în pauze și mai ales prin ținuta vestimentară |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy