Doamna Pană
de Iulia Mihai.


-Papuci de vânzare. Papuci avem...
O fi fost vântul. Iși zise Doamna Pană.
Doamnei Pană nu îi place vântul. Vuietul lui o face să se gândească la singurătate și la sărăcie. Bătuse atât de mult în ultima vreme, încât își ascunsese toată recolta de porumb în beciul din spatele conacului. Nu știa nimeni de el. Decât Domnul Pană. Însă el, de fiecare dată îi zicea că e nebună si că nu are să îi fure nimeni porumbul acuș.
-Papuci de vânzare, papuci avem...
Pe fața Doamnei Pană se ivi un zâmbet larg. Se pare că era doar Vera, vânzătoarea de papuci de casă.
Doamna Pană răsuflă ușurată.
Toată lumea o cunoștea pe Vera. Vindea papuci de când învățase să îi coase. Tot cam de când murise și mama ei, sărmana.
Doamna Pană se urcă pe bolovanul care statea parcă de o veșnicie lângă gard, să vadă mai bine.
-Hei! Tu de acolo! Fă-te-ncoa'!
-Vin cuconiță! O pereche de papucei, cuconiță?
-Arată-mi ce ai...
Vera își trânti sacul cu papuci in țărână, însă pe spatele ei rămase încă urma lui... Scoase din el trei feluri de papuci din cârpă, de culori diferite, însă cusuți cu aceași migăleală.
-Aștia sunt buni. Vera te cheamă, nu?
-Da cuconiță.
-Și ești de-a lu` Biederman, nu? Ãia care au murit toți de tifos sau de foame, că nu mai țin minte...
-Da cuconiță.
-Cât ceri pe ăștia, fetițo?
-Cuconiță, eu in fiecare săptămână trec pe aici. Te văd. Vroiam să te intreb, ce ai matale cu vitele alea de le bati in fiece zi? Au si ele un suflet, cuconiță. Nu le mai bate. Știi, tata meu, Dumnezău să-l ierte zicea mereu să nu lovim orătaniile. Că omul, atunci când moare, sufletul lui, dacă are păcate, nu se duce in Rai, dar nici in Iad. Se naște in corp de animal. Ca sa își ispașească pedeapsa. De unde știi mata că vita pe care o bați nu e mama matale, sau tata...?
-Ia vezi-ți tu fetițo de papucii tăi! Te pomeni că acuș le știi pe toate. Ia auzi bre! A ajuns o nenorocită să mă învețe pe mine cum să mă port. Vezi-ți lungul nasului năroado!
-Iertare cuconițo, ziceam și eu așa..........
-Pai ia nu mai zi și tu așa! Ia, hai zii, cât vrei pe aștia albaștri?
-O baniță de știuleți.
-O baniță de știuleți? Dar ce? Sunt din aur? Îți dau jumate! Oricum și asa e mult. Dar ca să nu zici că Elisabeta Pană e zgârcită, să îmi aud vorbe pe la lume.
-Jumate? Nici de o mămăligă nu ajunge cuconiță. Și, știi câtă muncă la o pereche de papuci?
-Ce muncă? Sunt doar niște papuci de cârpă. Jumate!
-Bine cuconiță.
Vera îi dădu Doamnei Pană perechea albastră de papuci, luă jumatatea de baniță de știuleți de porumb, își așeză meticulos sacul pe spate, exact acolo unde fusese înainte, să nu strice urma parcă, și cu picioarele târâiand prin țărână plecă mai departe, auzindu-se din ce în ce mai încet "papuci de vânzare, papuci avem" ...

#

Trecură trei luni.
Vera avea să treacă din nou prin poarta Doamnei Pană.
-Năroado, ia vino tu încoa'! De când te tot astept! Sărăntoaca naibii ce ești tu!
-Ce e, cuconiță?
-Ia vino fă in curte, hai, intră! Vezi tu imediat! mormăi Doamna Pană în timp ce Vera intră sfioasă pe poartă.
-Ia zii nenorocito, de ce mi s-au rupt papucii? Apăi tu îți bați joc de mine? Au ajuns toți păduchioșii să mă tragă pe sfoară?
-Dar, cuconiță, au trecut atate luni. Sunt din cârpă. Matale îi porți prin curte. Cât vroiai să te țină? Să te ingropi cu ei?
-Nu fi obraznică cu mine! Eh haaaaa! Lasă că-ti arăt eu ție!
Si luând biciul de lângă căruța Domnului Pană, începu să o lovească pe sărmana ființă, până ce o trânti la pământ.
Praful facea mici furtuni în jurul Verei. Biciul Doamnei Pană șuiera pe pielea ei înroșită. Sângele țâșnea în urma biciului.
-Nu mai da, bre. Fie-ți milă!... murmură înecată de plâns, Vera. Îmi pare rău, cuconiță, nu mai daaaaaaaaaaa! Iartă-mă bre!!!
-Să te iert? Îți arăt eu ție iertare! Fi-ar al' dracu' de hoață! Na! Să te inveți minte să mai jefuiești oamenii! Sacul ăsta rămâne la mine. Oricum îmi ești datoare! Acum hai, marș de aicea! Să nu te mai prind prin poarta mea că îți scot și celălalt ochi!
Doamna Pană deschise poarta larg, și cu un picior o azvârli pe Vera în stradă.
-Să dea Dumnezău să rămai numa' cu papucii ăia, cuconiță! spuse aproape în gând fata.
Poarta Doamnei Pană se închise la loc, cu un zgomot puternic și metalic.
Din spatele porților vecine se auzea parcă în cor "Nț, nțț! Doamne fere de așa răutate!"
În fiecare dimineață, când se trezea, Doamna Pană, cu ochii inchiși, lipiți de puchini, căuta pipăind cu degetele mari de la picioare, papucii. Imediat mergea afară, se apropia de beciul ascuns. Se oprea doua-trei momente să se uite in stânga și în dreapta, apoi deschidea ușa beciului. "Porumbul meu" ....
În acea dimineață, avea să fie ultima dată când acest ritual se întâmpla. Ajunse ca de obicei la ușa beciului, admirându-și recolta, când auzi niște bătăi în poartă.
-Deschideți poarta! se auzi de afară.
-Cine ești acolo? întrebă Doamna Pană în timp ce se chinuia să încuie beciul cât mai repede.
-Deschide, sau spargem poarta! Partidul Comunist. Boieri Pană, deschideți!
Doamna Pană fugi în casă, ținându-se de rochie, și respirând sacadat.
-Vasile, scoal' Vasile! Au venit comuniștii peste noi, să ne ia casa, Vasile!
-Ești nebună, Elisabeto! Dormi la loc, nici cucoșul nu o cantat.
-Vasile ieși afara, ca au venit, jur pe Dumnezău că sunt la poartă. Auzi, cum bat cu paru' in poartă! ...Au intrat Vasile... Uite-i!
-Tu nu crezi în Dumnezău, Elisabeto!

¤¤¤

-Bunicule, te simți bine?
-Da, draga tatii. Inima asta, e bătrână, și scârțâie.
-Și ce s-a mai întâmplat?
-Pai, bunicule, comuniștii le-au luat toată averea, așa era pe vremea aia. Mi se rupea sufletul, dar a trebuit să mă duc cu cei de la Partid să le luăm bunirile. Îmi venea să intru în pământ de rușine.
-Păi și de ce te-ai mai dus, bunicule?
-Ei, draga tatii, erai obligat. Ori erai cu ei, ori impotriva lor. Și am preferat să fiu cu ei, chiar dacă nu eram de acord.
-Și cu Doamna Pană ce s-a intamplat, bunicule?
-...Doamna Pană... Păi, Doamna Pană s-a apus, a început sa dea in noi cu ce apuca. Gheorghe a lu' Smaranda și Sorin Popescu au bătut-o. Dacă nu se opunea, nu pațea nimic. Mereu am zis asta.
-Și ce a pațit Doamna Pană?
-Lumea zice ca a înebunit. Umbla în papuci pe ulițele satului și striga în continuu numele fetei cu papuci. Până ce, într-o zi, au gasit-o zăcând fără suflare pe marginea unui drum.
-Bunicule, nu iți pare rau câteodata că ai fost acolo?
-... așa erau vremurile...


[DEDICAÞIE]: Pentru Ioana. Îi mulțumesc că i-a plăcut schița "Doamna Pană". Dacă nu i-ar fi plăcut, probabil aș fi renunțat pe moment la idee. Datorită ei, schița exista!

[Mulțumiri]: -Verei, că mi-a sugerat în repetate rânduri ca atunci când mai scriu vreo schiță, poate îi folosesc numele. Așa că sugestia ei mi-a fost de mare folos acum, când nu îmi venea îmi minte nici un nume potrivit pentru povestirea mea. Happy Vera?
- Lui Mab Witch, că mi-a trimis exact melodiile potrivite, melodii care m-au ajutat mult să pot intra în atmosferă.
- C.F.R.-ului, câ nu știe să facă diferența dintre accelerat și personal. Astfel, pe trenul accelerat Galați-Timișoara (cu stație in Tîrgu-Mureș), am avut suficient timp să mă gândesc la "Doamna Pană".
-Firmei furnizoare de internet. Mulțumesc pentru conexiunea de 2 lei. Mi-ați dat timp să mă ocup de schiță.

[Ne-Mulțumiri]:- Familiei de cercopiteci din Tecuci, cu care am stat in compartiment, în tren spre Tîrgu-Mureș. Mulțumită lor, schița e mai putin frumoasă decât ar fi putut să fie. Le mulțumesc pentru aroma drăgălașă de usturoi, care a reusit să îmi intunece rațiunea o vreme și pentru bidonul de 10 litri de vin cu care îmi împarțeam locul. (Oare bidonul își platise locul?... că eu da!)