agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1121 .



Dialoguri peste timp și spații...
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [catalin_angelo_ioan ]

2007-05-15  | [This text should be read in romana]    | 



Un ciocănit discret în ușa de la intrare mă intrigă și miră în același timp. E miezul nopții. Mă uit pe vizor și văd un bătrân cunoscut parcă de milenii.
- Nu vă cunosc, cine sunteți?
- Cunoaște-te pe tine însuți!
E bătrânul Socrates. Deschid ușa și acesta intră, sigur pe sine, până în mijlocul sufrageriei. Privirea lui critică studiază atent televizorul, DVD-ul, computerul.
- Câte lucruri mai sunt, de care n-am eu trebuință!
Din cauza surprizei, am lăsat deschisă ușa de la apartament.
În casă mă pomenesc cu Seneca. Mă întreabă cu o vădită neplăcere:
- Nero este cumva și el prezent?
- Nu, dar aud gălăgie pe scară. O fi el?
Cineva cântă de zor, iar vecinii au început să iasă pe la uși. Unul din ei vine cu ideea să stingă lumina de pe casa scării, poate-poate nebunul va pleca. Într-adevăr, Nero pleacă, dar amenință că se duce să cumpere chibrituri de la un Non-Stop ca să facă puțină lumină.
- Nu există genii adevărate fără un strop de nebunie, spune, gânditor, Seneca.
- Ai dreptate, dar astăzi există și mulți nebuni ce se cred genii, îi replic eu. Uită-te în jurul tău! Poți vedea oameni ce
n-au citit niciodată o carte, dar emit judecăți de valoare intelectualilor, cântăreți fără voce, poeți fără rimă, ca să nu mai vorbesc de politicieni fără de partid sau miniștri de apartament.
- Este mai ușor să excluzi pasiunile dăunătoare decât să le stăpânești, și să negi acceptarea lor decât să le controlezi după ce au fost acceptate.
- Dar ce te faci atunci când societatea se bazează pe un sistem inversat de valori în care relațiile de prietenie și corupția precumpănesc în fața cinstei și a onestității?
- Prietenia sfârșește acolo unde începe neîncrederea.
- Iar prietenia unui om deștept e mai de preț decât prietenia tuturor proștilor, îi continuă spusele Democrit, apărut parcă din neant, dintr-una din lumile sale infinite.
- E foarte important să știi când să vorbești și când să taci, spuse Seneca, vădit deranjat de întrerupere.
- Controlează-ți pasiunile căci altfel se vor răzbuna pe tine, adaugă Epictet, abătut o clipă din drumul exilului spre Nicopolis și gândindu-se la conjurația lui Pison.
- Discuția mi se pare că a luat o turnură greșită, continuă Cicero, intrând și el în scenă pentru a aplana diferendul. A scoate prietenia din viață, e ca și cum am scoate soarele din lume.
- Mai mult, prietenia înseamnă un suflet în două trupuri, întărește bătrânul Aristotel.
- Adevărat grăiești înțeleptule, dar ce mai poți spune atunci când de-abia mai găsești un suflet la două prietenii? încerc să schimb direcția discuției. Civilizația ne-a izolat, ne-a închis pe fiecare într-o carapace tehnologizată în care relațiile interumane abia dacă se mai zăresc. Dialogul se desfășoară astăzi prin e-mailuri, iar bucuriile și necazurile nu se mai pot vedea în mimica feței, ci în tembele emoticonuri inserate în chat-urile de pe Internet. Sincer să fiu, viitorul îmi apare în față sumbru, întunecat.
- Nu lăsa viitorul să-ți strice liniștea. Dacă va fi nevoie, îl vei înfrunta cu aceleași arme ale rațiunii cu care lupți astăzi împotriva prezentului, intervine Marcus Antonius cu o privire piezișă aruncată lui Cicero.
- Este păcat că suntem din ce în ce mai inteligenți, dar mai triști și singuri, adaug eu.
- Așa este, caracterul fără inteligență poate multe, însă inteligența fără caracter nu valorează nimic, mă ajută Cicero. În ciuda acestui fapt, abilitățile naturale fără educație au dus la glorie mult mai des decât educația fără abilități înnăscute.
- Iată de ce te admir eu Cicero, intervine Aristotel, posibilitatea de a susține un lucru fără a-l accepta este semnul unei minți educate. Mă grăbesc acum. Trebuie să plec la scrierile mele. Dar înainte, atât mai vreau să vă spun: în locul în care vi se întâlnește propriul talent cu nevoile lumii, acolo se află vocația voastră!
- Mai ales că nu există vânt prielnic pentru marinarul care nu știe unde să meargă, adaugă Seneca.
Ca într-o vrajă, dispar toți, lăsând mileniilor învățătura lor.
Parcă înțelegându-mi uimirea de a se fi terminat totul atât de repede, de undeva, de departe se aude un glas. Cato cel Bătrân îmi strigă: „Nu e sărac cine are puțin ci acela care dorește mult!”
- Nu plânge pentru că s-a terminat, zâmbește pentru că s-a petrecut, aud o voce în spatele meu și-l văd pe Gabriel José García Márquez întinzându-mi surâzător mâna.
- Ce surpriză, Maestre!
- Un prieten adevărat te prinde de mână și îți atinge inima.
- Ați sosit la timp, după atâta lume în jurul meu e atât de trist să fiu iar singur...
- Caută să devii un om mai bun și asigură-te că știi cine ești tu înainte de a cunoaște pe cineva și a aștepta ca acea persoană să știe cine ești.
- Niciodată nu am avut ocazia de a sta de vorbă cu atâția înțelepți!
- Poate că Dumnezeu va dori să cunoști multe persoane nepotrivite înainte de a cunoaște persoana potrivită, pentru ca atunci când o vei cunoaște în sfârșit, să știi să fii recunoscător.
- Da, dar când? îl întreb eu nerăbdător.
- Nu te agita atât, lucrurile cele mai bune se petrec atunci când le aștepți mai puțin.
- Și reciproc, lucrurile bune pe care le aștepți din toată inima nu se petrec niciodată la termen, continui eu cu un zâmbet trist.
- Nu înceta niciodată să zâmbești, nici chiar atunci când ești trist, pentru că nu se știe cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău, observă el imediat. Într-o bună zi, îți vei găsi perechea potrivită. Poate că pentru lume ești doar o singură persoană, dar pentru o persoană ești întreaga lume.
Rămas iar singur, mă uit în jur și nu-mi vine să cred. Persoane din toate timpurile și spațiile geografice vin, mă provoacă la discuții, iar apoi dispar ca și când nici nu ar fi existat vreodată.
- Sunt două feluri de a-ți trăi viața... Unul - de a crede că nu există miracole. Altul - de a crede că totul este un miracol.
Pe ușă, intră radios bătrânul Einstein cu părul vâlvoi și capul plin de idei revoluționare.
- Pentru că tu ești om de știință, explică-mi și mie dragă Albert cum este posibil ca toți să călătoriți în viitor?
- Nu mă gândesc niciodată la viitor. Oricum vine destul de repede, încearcă el să glumească.
- Cu viteza luminii? întreb eu, încercând să-i întorc replica.
- Doar două lucruri sunt infinite: universul și prostia umană; iar de cea din urmă sunt foarte sigur, îmi răspunde privindu-mă atent pe sub sprâncene.
- Să-ți mai spun ceva, continuă el, dacă A reprezintă succesul în viață, atunci A=x+y+z unde munca reprezintă x; y înseamnă joaca; iar z - să știi să-ți ții gura.
- Adevărat, dar întotdeauna din relația de mai sus, rezultă A-x=y+z. Prin urmare, dacă din succes eliminăm munca totul se reduce la a ne ține gura că toata viața ne-am jucat...
Un țârâit enervant îmi întrerupe conversația. Mă întreb cine mai poate fi la ușă? Nu este nimeni. Este ceasul ce sună îngrozitor. Îl iau și-l trântesc de perete. Mă trezesc prost dispus și aprind televizorul. Îl urăsc, dar orice aș dori să fac, mâna îmi alunecă inevitabil pe telecomandă. Un comic afirma odată: „Găsesc televizorul foarte educațional. De fiecare dată când cineva îi dă drumul, mă duc în cealaltă cameră și citesc o carte.” Mare dreptate avea...
Pe un post oarecare sunt știri. Aud o voce binecunoscută ce adresează nației o cugetare: „Iarna nu-i ca vara!” Schimb imediat postul și un important om politic explică unor „proști” cât e de necesar să mai citească și ei niște „almanahe” pentru că „e atât de multe lucruri acolo...”
Închid și mă bag adânc sub plapumă încercând să-i mai readuc în visul meu, măcar o clipă, pe Seneca și Aristotel.
Nu mai reușesc, dar vine în schimb Nenea Iancu...
- Ce faci Maestre, de mult nu te-am mai văzut!
- Scriu, de șaptesprezece ani scriu neîncetat...

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!